ICCJ. Decizia nr. 1509/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1509/2015
Dosar nr. 7392/2/2012
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 1 octombrie 2012, SC A.A.R. SRL a chemat în judecată A.N.A.F. şi D.G.A.M.C., solicitând anularea în parte a raportului de inspecţie fiscală din 12 octombrie 2011, a deciziei de impunere din 12 octombrie 2011 şi a deciziei din 30 martie 2012 emise în soluţionarea contestaţiei.
În motivarea cererii, reclamata a învederat că actele administrative sunt nelegale cu privire la impunerea ca obligaţii fiscale suplimentare a sumelor de 2.503.814 RON impozit pe profit şi 2.481.110 RON accesorii aferente, precum şi referitor la diminuarea pierderii fiscale cu 14.783.149 RON, urmare a ajustării suplimentare a veniturilor cu suma de 33.407.764 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 4057 din 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că măsurile dispuse prin decizia de impunere, menţinute prin decizia nr. 160/2012 sunt consecinţa stabilirii unor venituri impozabile suplimentare ca urmare a ajustării preţurilor de transfer şi considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de management în valoare de 1.681.771 RON.
Astfel, prin ajustarea profitului pe care reclamanta l-ar fi înregistrat într-o tranzacţie cu o entitate independentă având în vedere costurile înregistrate în tranzacţiile desfăşurate cu persoane afiliate, s-au stabilit de către organele fiscale venituri suplimentare, de 5.070.851 RON în 2006, 11.336.517 RON în 2007, 2.746.924 RON în 2008 şi 14.255.472 RON în 2009.
De asemenea, s-a reţinut în urma controlului că sumele de 1.154.094 RON pentru anul 2008 şi respectiv, 527.677 RON pentru 2009 reprezentând cheltuieli cu serviciile de consultanţă şi management nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.
Instanţa de fond a constatat că tranzacţiile desfăşurate de societate în perioada supusă verificării cu persoane nerezidente aparţinând Grupului A.A. reprezintă tranzacţii cu persoane afiliate, societatea utilizând la calculul preţurilor de transfer metoda marjei nete şi ca indicator de eficienţă economică rata rentabilităţii costurilor operaţionale.
S-a reţinut că este corectă concluzia organelor fiscale în sensul că în baza de calcul a ratei rentabilităţii prezentată în dosarul preţurilor de transfer nu au fost incluse toate cheltuielile de exploatare, împrejurare ce justifică măsura ajustării veniturilor pentru perioada 2006-2009.
Instanţa a constatat că, astfel cum a concluzionat şi raportul de expertiză, din costurile operaţionale utilizate în cadrul ratei rentabilităţii trebuie excluse cele care au influenţat rezultatele obţinute de reclamantă şi care nu se regăsesc în structura costurilor entităţilor independente compatibile selectate.
Cu privire la metoda utilizată de organele fiscale pentru stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor, cea a marjei nete, judecătorul fondului a constatat că nu este întemeiată critica formulată de reclamantă, pârâtele respectând prevederile pct. 22 din H.G. nr. 44/2004, potrivit cărora autorităţile stabilesc preţul de piaţă al tranzacţiilor aplicând metoda utilizată de către contribuabil.
Referitor la cheltuielile aferente serviciilor de consultanţă şi management prestate în anii 2008-2009, instanţa a reţinut că acestea sunt nedeductibile fiscal, întrucât contractele încheiate cu partenerii externi nu cuprind elementele esenţiale pentru justa comensurare a serviciilor prestate, acestea fiind prezentate la modul general, facturile emise nu conţin toate informaţiile necesare şi, de asemenea, nu au fost depuse documentele întocmite de prestatori.
S-a menţionat că, de altfel, măsura diminuării pierderii fiscale pe anul 2009 cu suma de 14.783.149 RON, reprezentând cheltuielile cu serviciile de consultanţă şi management în sumă de 527.677 RON şi venituri impozabile de 14.255.472 RON, stabilite ca urmare a recalculării preţului de piaţă practicat în tranzacţiile dintre persoanele afiliate, a fost luată prin dispoziţia din 5 martie 2012, ce nu a fost contestată prin acţiunea introductivă, formând însă obiectul contestaţiei administrative, petit analizat prin decizia nr. 160/2012, atacată în cauză.
Instanţa a mai constatat, referitor la impozitul pe profit stabilit pentru perioada 2005-2008, că la emiterea deciziei de impunere organele fiscale au avut în vedere elemente-cheltuieli cu diferenţa de impozit pe venitul persoanelor nerezidente, cu cedarea activelor, cu provizioanele, casări de materii prime, care nu au fost contestate nici în procedura administrativă şi nici prin cererea de chemare în judecată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC A.A.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. Astfel, reclamanta a învederat că soluţia dispusă este criticabilă pentru precara stabilire a situaţiei de fapt, hotărârea necuprinzând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi nici cele pentru care s-au înlăturat cererile societăţii.
De asemenea, s-a arătat că sentinţa este pronunţată cu aplicarea greşită a legii, normele aplicabile, deşi clare, fiind interpretate necorespunzător.
Reclamanta a arătat că hotărârea criticată nu respectă cerinţele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., limitându-se, în mare parte, la a prelua fără o analiză proprie a judecătorului, concluziile organelor fiscale şi ale expertului contabil.
În speţă, s-a precizat de către reclamantă, nu s-a făcut analiza completă a probelor administrate şi a susţinerilor societăţii şi nu s-au prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate cererile societăţii, instanţa neprocedând la o analiză punctuală a aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt, a cadrului legal aplicabil şi a sumelor pretins a fi datorate şi ignorând documentele depuse în susţinerea acţiunii.
Prin recursul formulat au fost prezentate critici şi cu privire la nelegalitatea constatărilor şi măsurilor dispuse prin actele administrative contestate.
Astfel, s-a învederat că s-au stabilit venituri suplimentare de 33.407.764 RON prin procedeul utilizat de organele fiscale de calculare a ratei rentabilităţii costurilor prin includerea în baza de calcul a tuturor costurilor înregistrate de societate, indiferent dacă sunt sau nu legate de producţia/vânzarea bunurilor şi nu numai a acelor elemente care au legătură cu tranzacţia controlată.
Sub acest aspect, reclamanta a arătat că a procedat corect excluzând costurile cu amenzile, impozitele, dobânzile, precum şi elementele excepţionale, precum cheltuieli cu disponibilizarea personalului şi incluzând în calculul costului operaţional acele costuri direct sau indirect legate de producţia şi vânzarea produselor finite, respectându-se astfel cadrul legal aplicabil.
O altă critică priveşte nelegalitatea constatării că pierderea fiscală înregistrată de societate se datorează tranzacţiilor între persoane afiliate.
Or, s-a făcut dovada, susţine reclamanta, că societatea a înregistrat pierderi din cauza unor cheltuieli excepţionale de restructurare şi nu datorită vânzărilor în cadrul grupului sub costul de producţie.
Referitor la cheltuielile nedeductibile suplimentare, reclamanta a învederat că instanţa de fond s-a rezumat în a prelua concluziile organului fiscal, fără a analiza probele administrate şi susţinerile societăţii legate de modul în care prestările de servicii contractate sunt reflectate în activitatea sa economică şi de caracterul lor real, efectiv.
Prin întâmpinare, A.N.A.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând în esenţă că sentinţa a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa analizând circumstanţele de fapt prin prisma înscrisurilor depuse şi a prevederilor legale aplicabile.
Pe fondul litigiului, pârâta a arătat că impozitul pe profit suplimentar a fost corect stabilit, fiind aferent veniturilor suplimentare reţinute ca realizate ca urmare a analizării dosarului preţurilor de transfer, cheltuielilor cu serviciile de consultanţă şi management şi a celorlalte cheltuieli privind diferenţa de impozit pe venitul persoanelor nerezidente, cedarea activelor, provizioanele şi casările de materii prime.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Astfel, potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor judecătoreşti, instanţa este datoare să arate, în cuprinsul sentinţei, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea şi a ajuns la soluţia adoptată.
Această dispoziţie legală a fost edictată în scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei şi de a da posibilitatea instanţelor ierarhic superioare să-şi exercite controlul judiciar, omisiunea motivării soluţiei şi a considerentelor pentru care au fost înlăturate cererile şi apărările părţilor făcând imposibilă verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii.
În cauză, instanţa de fond nu a procedat la analizarea sumelor componente ale impozitului pe profit stabilit suplimentar în raport de apărările formulate de reclamantă, pentru a putea decide dacă sunt sau nu datorate, rezumându-se la o motivare foarte sumară, prin care şi-a însuşit concluziile organului fiscal.
Hotărârea atacată este practic nemotivată, prezentând doar istoricul situaţiei de fapt, instanţa omiţând a se pronunţa cu privire la principalele mijloace de apărare, invocate de reclamantă, cât şi legat de dovezile administrate şi de a arăta în concret care sunt argumentele pe baza cărora şi-a întemeiat soluţia.
În consecinţă, Curtea constată că este întemeiat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa nerespectând dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va examina, sub forma unor apărări, şi celelalte susţineri din motivele de casare, a căror analiză, în această fază procesuală, devine inutilă faţă de rezolvarea dată recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A.A.R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 4057 din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1530/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1512/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
