ICCJ. Decizia nr. 1526/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1526/2015
Dosar nr. 1666/2/2013
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin încheierea de şedinţă din 31 mai 3013, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Garda Financiară-Comisariatul General în privinţa capetelor 3 şi 4 ale cererii şi a admis excepţia inadmisibilităţii cererii în privinţa capetelor 2 şi 5.
Prin sentinţa civilă nr. 2945 din 4 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins capetele de cerere privitoare la anularea procesului-verbal din 20 martie 2012 şi a procesului-verbal din 9 martie 2012 încheiate de Garda Financiară-Comisariatul General, ca îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins capetele de cerere privitoare la anularea raportului de inspecţie fiscală din 21 iunie 2012 şi a deciziei de impunere din 21 iunie 2012, ca inadmisibile, şi a respins, ca nefondat, capătul de cerere privitor la anularea deciziei din 28 noiembrie 2012 emisă de intimata A.N.A.F.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul R.V., criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, fiind invocate motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., respectiv „când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”, „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”, „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.
2.1. Motivele de casare. Principalele argumente invocate;
Recurentul a solicitat, în principal, anularea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în temeiul art. 480 alin. (3) raportat la art. 497 C. proc. civi., motivat de faptul că instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în judecata fondului.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciază recurentul că instanţa de fond, soluţionând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, în privinţa capetelor 3 şi 4 ale cererii, a încălcat art. 20 C. proc. civ., referitor la respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, raportat la art. 22 alin. (6) şi alin. (7) şi art. 5 alin. (3) C. proc. civ. şi la art. 48 şi art. 20 alin. (1) din Constituţia României. Citează jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Cauza Simmenthal din 9 aprilie 1978, referitoare la preeminenţa dreptului comunitar asupra normelor naţionale.
Susţine că şi dezlegarea capătului 1 al cererii este contrară dispoziţiilor art. 205 alin. (2) C. proc. fisc., încălcându-se art. 30 alin. (1) şi art. 5 alin. (4) C. proc. civ.
La motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază recurentul că instanţa, reţinând că nu poate exista o vătămare a drepturilor sale prin actele administrativ-fiscale, care privesc pe SC R.H.S.C. SA, a ignorat prevederile art. 95 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., potrivit cărora „controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane, poate fi şi inopinat”.
La al treilea motiv de casare, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la consecinţele de ordin penal la care ar fi expus, instanţa reţinând că va putea exercita mijloacele de apărare specifice urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti în materie penală, arată recurentul că sistemul C. proc. pen. promulgat în 1969 urmează a fi părăsit tocmai pentru ineficienţe, nu atât de ordin procesual-penal, cât şi pentru cele care dovedeau că, în ciuda reformelor şi modificărilor legislative aduse textului original, acestea nu satisfăceau respectarea drepturilor omului, recunoscute de art. 6, art. 8 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
3.Apărările intimatei
Prin întâmpinarea formulată de A.N.A.F. s-a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
S-a susţinut faptul că instanţa de primă jurisdicţie a reţinut în mod corect atât situaţia de fapt, cât şi prevederile legale incidente în cauza dedusă judecăţii, răspunzând la toate motivele de recurs formulate.
4. Procedura de soluționare a recursului
4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din 8 octombrie 2014 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul recurentului R.V. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
4.2 Cu privire la fondul recursului
4.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că instanţa de primă jurisdicţie a dat o dezlegare corectă cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile.
Criticile formulate de recurent privind nelegalitatea sentinţei instanţei de fond nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, pentru argumentele ce urmează.
În ceea ce priveşte critica recurentului întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este invocat acest motiv de casare cu referire la faptul că instanţa de fond nu a respectat principiile fundamentale ale procesului civil.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile de casare invocate sunt incidente numai în cazul în care instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, or, recurentul nu a invocat o asemenea situaţie şi, procedând la verificarea respectării normelor de procedură, instanţa de control judiciar a constatat că această critică este nefondată.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., respectiv, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că nu este fondată critica formulată de recurent, având în vedere faptul că instanţa de primă jurisdicţie a răspuns motivat la cererile reclamantului, fără a exista contradicţii în motivele prezentate.
Instanţa de control judiciar constată că critica formulată de recurent, în sensul că nu au fost reţinute ca fiind incidente cauzei dispoziţiile invocate de acesta, nu reprezintă un motiv de casare, argumentele reţinute de instanţă în motivare şi referirea la dispoziţiile legale aplicabile fac parte din raţionamentul instanţei, care a condus la soluţia adoptată.
Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere faptul că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt a cauzei şi normele de drept aplicabile acesteia, astfel încât referirea recurentului la consecinţele de ordin penal la care ar fi expus, nu fac analiza instanţei de judecată în această cauză, motivat de faptul că nu fac obiectul cauzei deduse judecăţii.
Înalta Curte a constatat că R.V., în calitate de creditor al SC R.H.S.C. SA, a depus contestaţie împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală, la data de 13 septembrie 2012.
Prin decizia ce face obiectul prezentei acţiuni, A.N.A.F. a constatat că R.V. a depus contestaţia cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, însă având în vedere că actele administrative atacate se referă la o altă persoană, s-a procedat la soluţionarea excepţiei care primează, respectiv, s-a reţinut lipsa calităţii procesuale a petentului.
Înalta Curte reţine că instanţa de primă jurisdicţie a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale, iar soluţia pronunţată nu este susceptibilă de nicio critică, motiv pentru care Înalta Curte o va menţine în totalitate.
4.2.2. Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinţei civile nr. 2945 din 4 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1525/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1530/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
