ICCJ. Decizia nr. 1630/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1630/2015
Dosar nr. 84/2/2013*
Şedinţa publică de la 21 aprilie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 84/2/2013, reclamanta SC V.P.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.M.V.R., a solicitat instanţei să constate refuzul nejustificat al pârâtului C.M.V.R. de a soluţiona Cererea înregistrată din 25 octombrie 2012, astfel cum a fost modificată la data de 4 decembrie 2012, refuz exprimat prin Adresa din 23 noiembrie 2012; să recunoască dreptul reclamantei la înregistrarea farmaciei veterinare din Bucureşti, în R.U.C.M.V.; să oblige pârâtul să aprobe eliberarea Certificatului de înregistrare în R.U.C.M.V., pentru farmacia veterinară situată în Bucureşti.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că interpretarea dată de pârât dispoziţiilor art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 este eronată şi abuzivă.
Aşa cum reiese din formularea art. 4 din Legea nr. 160/1998, noţiunea de exclusivitate vizează domeniile de competenţă ale profesiei de medic veterinar, iar nu acţionariatul unei societăţi comerciale care are ca obiect activităţi veterinare. Prin această interpretare eronată şi restrictivă a legii, pârâtul a acţionat cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din legea nr. 554/2004, pe de o parte prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege, iar pe de altă parte prin încălcarea drepturilor asociaţilor la exercitarea activităţii economice pentru care societatea a fost înfiinţată.
Susţinerile pârâtului exprimate în Adresa din 23 noiembrie 2012 sunt, în fapt, simple speculaţii, iar nu rezultatul aplicării dispoziţiilor legale.
Invocând art. 28 din Legea nr. 160/1998, reclamanta a arătat că în cadrul SC V.P.I. SRL îşi exercită profesia asociaţii care au statutul de medic veterinar cu drept de liberă practică, respectiv Dr. S.R.I. şi Dr. M.M.
În continuare, art. 31 din acelaşi act normativ enumeră condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un cabinet medical veterinar organizat sub forma unei societăţi comerciale înfiinţată potrivit Legii nr. 31/1990.
Niciunul dintre textele legale invocate mai sus nu impune ca unitatea medical-veterinară organizată sub formă de societate comercială sa aibă exclusiv medici veterinari ca asociaţi sau ca asociaţii - medici veterinari - să deţină un anumit procent minim din totalul capitalului social al societăţii.
De asemenea, prin analogie, o astfel de condiţie nu este prevăzută nici pentru cabinete medicale umane, art. 15 din O.U.G. nr. 124/1998 stipulând, printre condiţiile de funcţionare, aceea ca administratorul (iar nu asociaţii) să fie medic.
A susţinut şi faptul că legea nu impune astfel de condiţii nici în ceea ce priveşte asociaţii farmaciilor comunitare. Potrivit Legii nr. 266/2008 a farmaciei, republicată, singurele condiţii sunt acelea ca societatea comercială să aibă un anumit obiect de activitate şi să fie condusă de un farmacist-şef.
Toate aceste acte normative sunt în concordanţă cu principiul libertăţii economice consacrat de art. 45 din Constituţia României, conform căruia accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.
Referitor la recunoaşterea dreptului la înregistrarea farmaciei veterinare din Bucureşti, în R.U.C.M.V., reclamanta a arătat că îndeplineşte toate condiţiile impuse de legislaţia în vigoare pentru înregistrarea farmaciei veterinare şi a anexat la Cererea din 25 octombrie 2012 toate documentele doveditoare, conform prevederilor art. 35 din Statutul Medicului Veterinar (carte de identitate şi atestat de liberă practică, ambele emise de C.M.V. medicului titular M.M., documentele societăţii, documentaţia cu privire la amplasarea şi dotarea minimă stabilită de C.M.V. etc). De asemenea, a obţinut Acordul de funcţionare pentru activităţi desfăşurate în spaţii comerciale nr. 12/3700 din 23 noiembrie 2012 emis de Consiliul Local, iar îndeplinirea condiţiilor sanitare-veterinare de funcţionare a fost atestată prin Referatul de evaluare din 7 noiembrie 2012 emis de D.S.V.S.A. Bucureşti.
În ceea ce priveşte structura acţionariatului, în prezent societatea are doi asociaţi medici veterinari, fiecare deţinând o cota de 1% din totalul părţilor sociale, în vreme ce la data înregistrării primei farmacii veterinare din Bucureşti, (aprilie 2010), avea ca asociat un singur medic veterinar, cu o cota de 1% din totalul părţilor sociale. Acest lucru nu a constituit însă un impediment pentru înregistrarea farmaciei veterinare, aşa cum rezultă din Certificatul de înregistrare emis de pârât în anul 2010.
Pe de altă parte, legislaţia aplicabilă în materia înregistrării cabinetelor medicale veterinare nu a fost modificată din 2010 până în prezent, deci refuzul pârâtului de a soluţiona cererea în anul 2012 are la bază exclusiv o schimbare a punctului de vedere la nivelul instituţiei.
Cu privire la obligarea pârâtului la eliberarea certificatului de înregistrare în R.U.C.M.V., pentru farmacia veterinară situată în Bucureşti, a arătat reclamanta că îndeplineşte toate condiţiile pentru înregistrarea farmaciei veterinare, iar refuzul pârâtului de a soluţiona cererea este nejustificat, aducându-i grave prejudicii materiale şi de imagine, împiedicând-o să îşi desfăşoare activitatea într-un spaţiu în care a făcut investiţii considerabile. Astfel, pe lângă pierderile băneşti zilnice suferite prin neexercitarea activităţii, această situaţie este de natură să influenţeze, în mod negativ, şi percepţia clienţilor cu privire la companie.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, apreciind în esenţă că reclamanta nu justifică un drept la înregistrare.
Prin Sentinţa civilă nr. 774 din 20 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să soluţioneze Cererea reclamantei înregistrată la data de 25 octombrie 2012, respingând în rest acţiunea ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 7.703 din 11 decembrie 2013, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de SC V.P.I. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 774 din 20 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
A reţinut instanţa de recurs că, în cauză, este necontestat că, prin Adresa din 23 noiembrie 2012, C.M.V., sub semnătura preşedintelui acestui organism profesional autonom, a comunicat societăţii comerciale reclamante că "Cererea din 25 octombrie 2012, nu va putea primi un răspuns concludent ...", ceea ce reprezintă, din punct de vedere al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, per a contrario, faptul de a răspunde solicitantului în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea cererii.
Instanţa de fond, însă, în mod neîntemeiat, a calificat răspunsul comunicat prin Adresa din 23 noiembrie 2012 ca fiind "un refuz nejustificat de soluţionare a cererii", dispunând obligarea autorităţii pârâte să soluţioneze Cererea din 25 octombrie 2012.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 84/2/2013* la data de 27 ianuarie 2014, fiind repartizat aleatoriu Completului C33F, ca urmare a admiterii declaraţiei de abţinere formulate de titularul completului de judecată iniţial învestit.
Pârâtul C.M.V.R. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei SC V.P.I. SRL ca rămasă fără obiect, având în vedere că, ulterior introducerii prezentei acţiuni, s-a adoptat noul Statut al Medicului Veterinar prin Hotărârea nr. 3 din 25 octombrie 2013 a Congresului Naţional al Medicilor Veterinari. Astfel, conform Statutului, art. 1, lit. i), "R.U.C.M.V. cu sau fără personalitate juridică - document oficial şi public gestionat de Biroul Executiv al Consiliului Naţional al C.M.V., în care sunt înscrise: [...] - farmaciile veterinare şi punctele farmaceutice veterinare dacă acţionariatul este format exclusiv din medici veterinari."
Prin Sentinţa nr. 1.137 din 7 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta SC V.P.I. SRL, privind recunoaşterea dreptului la înregistrarea farmaciei din Bucureşti, în R.U.C.M.V. şi obligarea pârâtului C.M.V.R., să aprobe eliberarea Certificatului de înregistrare în R.U.C.M.V. pentru farmacia veterinară menţionată.
A respins, ca nefondată, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, luând totodată act că pârâtul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor Normei aprobate prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012 şi ale Legii nr. 160/1998 republicată, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi recunoscut în beneficiul societăţii SC V.P.I. SRL un drept la înregistrare farmacie şi la aprobare eliberare certificat de înregistrare în Registrul unic, deoarece prin aceasta s-ar ajunge la încălcarea dreptului de exclusivitate în exercitarea profesiei de medic veterinar în ceea ce priveşte comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar.
A reţinut că prin art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 republicată, legiuitorul a recunoscut în beneficiul profesiei de medic veterinar o exclusivitate în comercializarea produselor menţionate mai sus, care de altfel se găsesc într-o farmacie veterinară.
În plus, art. 4 din Normele aprobate prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012 condiţionează, în mod expres, înfiinţarea unităţii farmaceutice de respectarea disp. art. 4 din Legea nr. 160/1998 republicată.
Or, în privinţa SC V.P.I. SRL nu se poate aprecia că prin structura asociaţilor şi persoana administratorilor este respectată în vreun fel exclusivitatea impusă de art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 republicată şi art. 4 din Normele aprobate prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012.
Prima instanţă a constatat că printre asociaţii părţii reclamante se regăsesc într-adevăr 2 medici veterinari, d-na. Dr. M.M. şi d-na. Dr. S.R.I., aspect recunoscut expres de partea pârâtă, dar aceştia deţin împreună doar o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 2%, diferenţa de 98% rezultând a fi deţinută de terţe persoane cu privire la care nici nu se afirmă, nici nu se dovedeşte că ar avea calitate de medic veterinar. Totodată, medicii veterinari menţionaţi nu deţin nici vreo calitate de administrator în societate.
Or, faţă de dispoziţiile Legii nr. 31/1990 a societăţilor nu se poate considera că medicii veterinari menţionaţi ar avea, prin prisma cotei de participare la beneficii şi pierderi, o putere de decizie reală în cadrul societăţii menţionate, de natură a face reală exclusivitatea instituită în beneficiul medicului veterinar de disp. art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 republicată, impunându-se a fi reţinute în acest sens dispoziţiile art. 191 - 193 din Legea nr. 31/1990 în materia societăţii cu răspundere limitată.
A mai reţinut instanţa de fond că art. 28 alin. (2) din Legea nr. 160/1998 republicată prevede, cu privire la toate formele de organizare a profesiei de medic veterinar, că îşi exercită profesia medicii veterinari titulari sau asociaţi, care pot avea ca salariaţi ori colaboratori medici veterinari sau orice altă categorie de personal. Or, dintr-o astfel de redactare a textului se deduce că puterea de decizie trebuie să aparţină medicului veterinar, acesta apărând din reglementare ca fiind titular, în timp ce celorlalte persoane implicate în forma de organizare a profesiei li se indică o calitate de colaborator sau salariat.
În cauza de faţă, în mod real, societatea comercială care solicită recunoaşterea dreptului de înregistrare în Registrul unic pentru farmacia din Bucureşti, nu se află sub controlul unor medici veterinari, ci al unor terţi, cooptarea medicilor veterinari făcându-se pentru a se da aparenţa respectării dispoziţiilor Legii nr. 160/1998 republicată.
Deşi legea nu exclude posibilitatea medicului veterinar de a se organiza şi funcţiona în exercitarea profesiei într-o societate comercială, totuşi din interpretarea coroborată a disp. art. 4 lit. i) şi a art. 28 şi 31 din Legea nr. 160/1998 republicată, se deduce că exclusivitatea reală în activitatea de comercializare cu amănuntul şi utilizare produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar implică şi impune dreptul de decizie al medicului veterinar, care însă nu se poate susţine atunci când respectivul medic veterinar are doar o calitate de asociat cu o cotă minoră de participare, lipsindu-i şi calitatea de administrator al respectivei societăţi, astfel încât trebuie să se supună deciziei unor terţi în activitatea de comercializare medicamente desfăşurată, fie că se are în vedere adunarea generală, fie administratorul/administratorii societăţii respective.
Faptul că societatea respectivă a fost în precedent înregistrată pentru un alt punct de lucru cu o farmacie veterinară nu constituie prin sine un argument spre a obţine o nouă înregistrare, deoarece în discuţie, prin prisma farmaciei înregistrate deja în Registrul unic, este un drept limitat la respectiva înregistrare.
În ceea ce priveşte apărarea pârâtei cum că acţiunea ar fi rămas fără obiect ca efect al adoptării Hotărârii nr. 3 din 25 octombrie 2013 de Congresul Naţional al Medicilor Veterinari privind un nou Statut al Medicului Veterinar, Curtea a reţinut, pe de o parte, că analiza pretinsului refuz nejustificat al părţii pârâte se face în raport de data formulării cererii părţii reclamante şi al exprimării poziţiei contestate a pârâtei, moment la care norma invocată ar fi fost adoptată ulterior, nu era în vigoare, şi, în plus, chestiunea pusă în discuţie de C.M.V.R. ar fi putut prezenta implicaţii asupra judecării fondului cauzei, iar nu în sensul rămânerii fără obiect a acţiunii, din moment ce pretenţia părţii reclamante subzistă, farmacia invocată nerezultând a fi fost înregistrată în Registrul unic.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs reclamanta SC V.P.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond se bazează pe argumente eronate fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a dispoziţiilor legale aplicabile, în speţă a prevederilor art. 4 din Legea nr. 160/1998 privind organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar, republicată.
Astfel, susţine recurenta că noţiunea de exclusivitate vizează domeniile de competenţă ale profesiei de medic veterinar iar nu "structura acţionariatului ori persoana administratorilor" unei societăţi comerciale, care desfăşoară activităţi veterinare.
Consideră recurenta-reclamantă că legiuitorul a recunoscut medicului veterinar o exclusivitate în desfăşurarea anumitor activităţi enumerate în lege dar nu şi o exclusivitate în deţinerea unităţilor farmaceutice organizate sub formă de SRL.
În acest sens, recurenta-reclamantă a susţinut că Legea nr. 160/1998 nu conţine nici o dispoziţie cu privire la procentele din capitalul social pe care trebuie să le deţină, ca asociaţi, medicii veterinari iar în ceea ce priveşte societatea reclamantă a fost respectată exclusivitatea impusă de lege pentru comercializarea produselor veterinare, independent de structura acţionariatului şi de persoana administratorilor.
Recurenta-reclamantă a susţinut totodată că instanţa de fond a interpretat greşit şi dispoziţiile art. 28 din lege, din care a dedus că puterea de decizie trebuie să aparţină medicului veterinar care apare în reglementare ca fiind titular, în timp ce celorlalte persoane implicate în forma de organizare a profesiei li se indică o calitate de colaborator sau salariat.
Consideră recurenta că interpretarea instanţei de fond este inexactă, întrucât calitatea de colaborator sau salariat priveşte alte categorii de "personal" şi nu se referă la asociaţi iar concluzia instanţei de fond în sensul că exclusivitatea reală în activitatea de comercializare cu amănuntul şi utilizarea produselor şi medicamentelor de uz veterinar ar implica şi impune dreptul de deciziei al medicului veterinar care nu se poate susţine atunci când respectivul medic are doar o calitate de asociat cu o cotă minimă de participare este neîntemeiată.
În acest sens, recurenta a susţinut că exclusivitatea profesiei de medic veterinar în anumite domenii de competenţă nu are nicio legătură cu procentul deţinut de medicii veterinari din capitalul social sau cu deţinerea funcţiei de administrator în cadrul societăţii iar comercializarea produselor veterinare reprezintă o activitate reglementată de legiuitor asupra căreia asociaţii nu au putere de decizie ci doar obligaţia de a se supune dispoziţiilor legale, invocând dispoziţiile Ordinului nr. 41/2002 privind condiţiile de desfăşurare a activităţii farmaciilor veterinare.
Pentru toate aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de recunoaştere a dreptului acesteia la înregistrarea farmaciei veterinare din Bucureşti, în R.U.C.M.V. precum şi a cererii de obligare a intimatului-pârât la aprobarea eliberării certificatului de înregistrare.
Intimatul C.M.V.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca temeinică şi legală.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar constată că prin sentinţa atacată judecătorul fondului a efectuat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, cât şi a probatoriului administrat în cauză reţinând că răspunsul C.M.V. - filiala Bucureşti comunicat sub la data de 23 noiembrie 2012 privind Cererea de înregistrare şi eliberare a Certificatului de înregistrare al farmaciei, nu constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Criticile recurentei-reclamante potrivit cărora soluţia instanţei de fond prin care i-a fost respinsă acţiunea s-ar datora unei interpretări eronate a dispoziţiilor Legii nr. 160/1998, dar şi a dispoziţiilor Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012 nu pot fi primite, fiind nefondate.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 160/1998 republicată "Profesiunea de medic veterinar se exercită în România de către orice persoană, cetăţean român, care posedă diploma de medic veterinar echivalată, potrivit legii" iar potrivit dispoziţiilor art. 4 din acelaşi act normativ se prevede că "profesiunea de medic veterinar are exclusivitate în următoarele domenii de competenţă: [...] i) comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar".
Art. 27 alin. (1) precizează că "Medicii veterinari cu drept de liberă practică îşi pot desfăşura activitatea în mod independent, atât ca persoane fizice autorizate, cât şi ca persoane juridice".
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 (1) Cap. I din Norma sanitară veterinară privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, condiţiile de comercializare a produselor medicinale veterinare şi a altor produse pentru animale de companie, aprobată prin Ordinul Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012, unităţile farmaceutice veterinare pot fi înfiinţate doar cu respectarea prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 160/1998 republicată.
Verificând temeinicia cererii formulate de recurenta-reclamantă din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 160/1998 dar şi prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, în mod corect s-a reţinut de către judecătorul fondului, în raport de probatoriul administrat în cauză, că societatea comercială care solicită recunoaşterea dreptului de înregistrare în Registrul unic pentru farmacia din Bucureşti, nu îndeplineşte condiţiile legale, întrucât nu se află sub controlul unor medici veterinari care deţin doar 2% cotă de participare la beneficii şi pierderi, ci al unor terţi care deţin cota de 98% şi care nu au făcut dovada că ar avea calitatea de medic veterinar.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC V.P.I. SRL împotriva Sentinţei nr. 1.137 din 7 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1627/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1517/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
