ICCJ. Decizia nr. 1908/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1908/2015
Dosar nr. 958/36/2012
Şedinţa publică de la 7 mai 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.I., anularea raportului din 3 iulie 2012 şi suspendarea măsurilor dispuse prin raportul de evaluare din 3 iulie 2012, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 30 noiembrie 2011 A.N.I. a fost sesizată de către Consiliul Judeţean Constanţa, cu privire la starea de incompatibilitate a mai multor primari ai comunelor din judeţul Constanţa, printre care şi în ce îl priveşte, incompatibilitate determinată de cumularea calităţii de primar cu cea de reprezentant al autorităţii publice locale în SC R. SA Constanţa.
Reclamantul a susţinut că nu a acţionat în virtutea unui interes personal şi nici direct, ci în calitate de reprezentant al consiliului local, în temeiul unor hotărâri de consiliu local, hotărâri adoptate cu unanimitate de voturi ale consilierilor locali, reprezentând un interes public, general şi în egală măsură nu a fost remunerat pentru prestaţia în cadrul A.G.A. SC R. SA. Astfel, starea de incompatibilitate, datorată calităţii de reprezentant al Consiliului Local C. în A.G.A. a SC R. SA nu poate fi încadrată în niciunul dintre temeiurile de drept referitoare la incompatibilităţile funcţiei de primar conţinute de art. 87 din Legea nr. 161/2003.
Cât priveşte calificarea SC R. SA, arată că aceasta este o societate de interes regional, nu local, fiind al doilea mare operator în domeniul alimentarii cu apă a populaţiei din România, iar interpretarea dată de intimată cu privire la incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 excede scopului avut în vedere de către legiuitor.
1.2. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de suspendare a executării raportului de evaluare arată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, iar pe fondul cauzei a susţinut că, în speţă, sunt îndeplinite dispoziţiile art. 87 lit. f) din Legea nr. 161/2003 care interzic cumulul funcţiei de primar cu cea de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, rezultă fără echivoc existenţa unei incompatibilităţi în care s-a aflat reclamantul, în perioada 18 iunie 2008-21 decembrie 2011.
1.3. Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 529 din 21 noiembrie 2012, a respins acţiunea având ca obiect anularea/suspendarea actului administrativ contestat formulată de reclamant, ca nefondată.
1.4. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin raportul de evaluare contestat în cauză, s-a reţinut că în perioada 18 iunie 2008-21 decembrie 2011 reclamantul, în exerciţiul mandatului de primar al comunei C., a exercitat simultan şi calitatea de reprezentant al comunei şi al Consiliului Local C. în A.G.A. SC R. SA Constanţa, societate comercială de interes local. Ca urmare a cumulării calităţii de Primar cu cea de reprezentant al autorităţii publice locale, s-a reţinut starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul, în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
În speţă, prin hotărârea Consiliului Local din 13 iunie 2007 reclamantul a fost desemnat să semneze contractul de cesiune şi a fost delegat ca reprezentant al Consiliul Local al comunei C. în cadrul A.G.A. a SC R. SA Constanţa, iar prin hotărârea Consiliului Local din 3 iulie 2008 reclamantul a fost împuternicit să reprezinte interesele comunităţii în A.G.A. SC R. SA, această calitate încetându-i începând cu data de 21 decembrie 2011.
Cu privire la forma de organizare a SC R. SA, prima instanţă a reţinut cu aceasta s-a reorganizat din regie autonomă în societate comercială pe acţiuni prin hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa din 18 octombrie 2006 pentru ca prin hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa din 25 mai 2007, adoptată în conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 215/2001, să fie transformată din societate pe acţiuni în operator regional de servicii comunitare de utilităţi publice, respectiv operator regional pentru serviciul de alimentare cu apă şi canalizare.
Conform hotărârii Consiliului Local din 27 noiembrie 2009, comuna C., în afara calităţii sale de acţionar al SC R. SA, este şi membră a Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de alimentare cu apă şi canalizare „A.-C. Constanţa”.
Prima instanţă a reţinut, date fiind obiectul de activitate al SC R. SA, modalitatea de înfiinţare, unităţile administrativ teritoriale în care se prestează serviciile de alimentare cu apă şi cele de canalizare, caracterul acestei societăţi de a fi una de interes local, în accepţiunea conferită de legiuitor prin Legea nr. 15/1990. Faptul că ulterior a dobândit şi calitatea de operator regional care asigură furnizarea/prestarea serviciului/activităţii de utilităţi publice pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale asociate, nu-i schimbă calitatea de societate comercială de interes local.
Plecând de la calitatea de acţionar la SC R. SA a comunei C., prima instanţă a reţinut că există un caz de incompatibilitate de natura celui reglementat de art. 87 lit. f) din Legea nr. 161/2003 întrucât Consiliul Local avea posibilitatea de a desemna un reprezentant al său în A.G.A. SC R. SA doar în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 215/2001.
În consecinţă, judecătorul fondului a apreciat că, în perioada supusă evaluării, reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
2. Recursul exercitat în cauză
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul, care a invocat în mod generic prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. 1805 şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, însuşindu-şi în mod eronat concluzia autorităţii potrivit căreia SC R. SA ar fi o societate de interes local;
- instanţa de fond a ignorat că SC R. SA a fost înfiinţată şi funcţionează ca un operator regional potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, ceea ce face ca aceasta să fie o societate de interes zonal/regional;
- instanţa a ignorat şi faptul că primarul, potrivit prevederilor Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, reprezintă unitatea administrativ-teritorială iar, în cauză, U.A.T. C. este acţionară în cadrul SC R. SA;
- Primarul a fost desemnat să reprezinte interesele U.A.T. C., fiind desemnat prin hotărârea Consiliului Local, în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 215/2001;
- de altfel, consiliile locale ale celor şase U.A.T.-uri au desemnat primarul ca reprezentant în A.G.A. SC R. SA, hotărârile nefiind atacate de prefect pentru că ar fi nelegale;
- instanţa de fond, fără temei legal, a asimilat SC R. SA, operator regional de servicii publice de interes zonal cu o societate comercială de interes local, la care se referă dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei instanţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării raportului de evaluare.
2.2. A.N.I. a invocat excepţia nulităţii recursului.
Prin întâmpinarea depusă a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, judecătorul fondului reţinând în mod legal şi temeinic incidenţa prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 în situaţia în care reclamantul a cumulat funcţia de primar cu aceea de reprezentant al U.A.T. C. în A.G.A. SC R. SA.
Astfel, autoritatea intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
2.3. La cererea recurentului-reclamant, prin încheierea din 2 iulie 2014, instanţa de recurs a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
2.4. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 739/2014 a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
În considerentele deciziei pronunţate, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă: „Curtea reţine că incompatibilitatea stabilită prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 este în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public, prevăzute de art. 71 din legea menţionată, şi reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, legiuitorul instituind, printre regulile şi condiţiile specifice de exercitare a mandatului, şi anumite incompatibilităţi ţinând cont de necesitatea asigurării îndeplinirii cu neutralitate, de către persoanele care exercită o funcţie publică de autoritate, a atribuţiilor ce le revin.
Totodată, Curtea apreciază că incompatibilitatea funcţiei de Primar, Viceprimar, Primar General, Viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean cu anumite funcţii private nu este o condiţie de eligibilitate, iar înlăturarea ei depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile. Astfel, nu se poate îndeplini o funcţie publică care obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă în acelaşi timp o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept.
De asemenea, Curtea constată că instituirea prin textul de lege criticat a incompatibilităţii menţionate este o opţiune a legiuitorului şi se circumscrie scopului legii de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care determină corupţia, astfel încât funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional să nu constituie un factor generator de corupţie în cazul persoanelor care exercită funcţia de Primar, Viceprimar, Primar General, Viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 121 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 reprezintă o concretizare a prevederilor constituţionale ale art. 121 alin. (2) potrivit cărora primarii şi consiliile locale funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe. Prin urmare, activitatea aleşilor locali trebuie să se circumscrie normelor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora.
Curtea apreciază că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate în cazul Primarului, Viceprimarului, Primarului General, Viceprimarului municipiului Bucureşti, preşedintelui şi vicepreşedintelui consiliului judeţean, care exercită funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional, revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de A.N.I., analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului social şi evitare a conflictului de interese.
Totodată, calificarea serviciilor comunitare de utilităţi publice sau a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare ca fiind societăţi comerciale de interes local sau de interes naţional reprezintă o problemă de interpretare şi aplicare a legii”.
2.5. După dezbaterea orală a cauzei la 23 aprilie 2015, recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, în conţinutul cărora, în esenţă, a reluat şi reargumentat susţinerile principale ale cererii de recurs, solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa admiterii acţiunii şi obligării autorităţii la plata cheltuielilor de judecată.
3. Soluţia instanţei de recurs
3.1. În ceea ce priveşte excepţia invocată prin întâmpinare, instanţa de recurs constată că este neîntemeiată.
Astfel, Agenţia intimată a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs susţinând că potrivit prevederilor art. 3021 C. proc. civ. 1865, neindicarea dispoziţiilor legale („nu este fundamentată în drept”), atrage nulitatea recursului formulat.
Analizând conţinutul susţinerilor formulate în cererea de recurs, instanţa de recurs a constatat că acestea se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865.
3.2. Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că recurentul, Primar al U.A.T. C., judeţul Constanţa, a deţinut în perioada supusă verificării A.N.I., calitatea/funcţia de reprezentant al acestei unităţi administrativ-teritoriale în A.G.A. a SC R. SA.
De asemenea, este necontestat că SC R. SA reprezintă potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006, un operator regional care realizează servicii de utilităţi publice de interes zonal.
Aspectul litigios al cauzei este în legătură cu interpretarea şi aplicabilitatea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, precum şi calificarea SC R. SA ca fiind sau nu o societate de interes local, în sensul acestor dispoziţii legale.
Potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, „funcţia de Primar Şi Viceprimar, Primar General şi Viceprimar General al municipiului Bucureşti (…), este incompatibilă cu lit. f) - funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor de interes local reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (…)”.
În ceea ce priveşte calificarea unui operator regional de servicii de utilităţi publice, ca fiind sau nu o societate comercială de interes local, în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, plenul judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a pronunţat în şedinţa din data de 4 mai 2015.
Astfel, cu majoritate de voturi a fost adoptată soluţia de principiu în sensul că un operator regional care realizează servicii de utilităţi publice de interes zonal/regional nu se circumscrie unei societăţi comerciale de interes local, în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
Astfel fiind, rezultă că prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile în cauza de faţă, iar situaţia în care s-a aflat recurentul-reclamant nu reprezintă incompatibilitatea la care se referă aceste dispoziţii legale.
În concluzie, recursul şi acţiunea sunt întemeiate, urmând să fie admise cu consecinţa anulării actului administrativ atacat.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. 1865, instanţa de recurs constată că acestea sunt justificate doar pentru suma de 5.000,00 RON, astfel că va reduce onorariul de avocat la limita acestei sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de A.N. împotriva sentinţei nr. 529 din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite acţiunea formulată de reclamant.
Anulează raportul de evaluare din 3 iulie 2012 întocmit de A.N.I.
Obligă autoritatea intimată la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1893/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1939/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
