ICCJ. Decizia nr. 1942/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1942/2015
Dosar nr. 50227/3/2012*
Şedinţa de la 11 mai 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 decembrie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâtul M.Ap.N., prin U.M. xxx Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- anularea Documentului constatator din 26 noiembrie 2012 emis de U.M. xxx Bucureşti;
- suspendarea executării Documentului constatator din 26 noiembrie 2012 emis de U.M. xxx Bucureşti;
- obligarea pârâtului la emiterea unui nou document constatator cu remedierea încălcării legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice.
Prin Încheierea din 5 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a înaintat cauza spre soluţionare secţiei a VI-a civile a Tribunalului Bucureşti.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 95 din 14 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că actul contestat este un document constatator emis de o autoritate contractantă în temeiul art. 971 din H.G. nr. 925/2006, care prevede că documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar pârâtul este organ al administraţiei publice centrale.
2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 603 din 5 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului negativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că art. 971 din H.G. nr. 925/2006 prevede că documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiţie potrivit Legii nr. 554/2004, fiind instituită o competenţă specială în favoarea exclusivă a instanţelor de contencios administrativ, derogatorie de la dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006. În raport cu prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a reţinut că actul contestat a fost emis de U.M. xxx Bucureşti, care, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, este o autoritate publică de nivel local.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune împotriva unor acte emise de U.M. xxx Bucureşti, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 971 alin. (1) şi (5) din H.G. nr. 925/2006, conform cărora:
"Art. 971 - (1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează:
a) pentru contractele de furnizare: în termen de 14 zile de la data terminării furnizării produselor care fac obiectul respectivului contract şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie a produselor în cauză;
b) pentru contractele de servicii, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data terminării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract;
c) pentru contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data terminării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor proiectate;
d) pentru contractele de lucrări: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor întocmit la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor în cauză.
(5) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare."
În condiţiile în care emitentul (U.M. xxx Bucureşti) actelor contestate este o autoritate publică de nivel local, conform art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC M. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.Ap.N., prin U.M. xxx Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1939/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1943/2015. Contencios → |
|---|
