ICCJ. Decizia nr. 1962/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1962/2015

Dosar nr. 1472/46/2013

Şedinţa de la 12 mai 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P. SRL a solicitat , în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, anularea notificării din 13 februarie 2013, prin care s-a dispus aplicarea unei corecţii financiare de 25% din valoarea contractului de furnizare din 22 februarie 2012, anularea adresei din 30 mai 2013, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva notificării şi recunoaşterea dreptului său de a i se achita suma de 248.325 RON reprezentând echivalentul corecţiei financiare de 25%, cu obligarea pârâtei la rambursarea acestei într-un termen cât mai scurt, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 210/F-CONT din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SRL şi, în consecinţă, a anulat notificarea din 13 februarie 2013 şi adresa din 30 mai 2013 şi a obligat pârâtul Ministerul Economiei să ramburseze reclamantei suma de 248.325 RON.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 210/F-CONT din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Economiei, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, s-a susţinut, în esenţă, că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor contractuale şi a prevederilor legale incidente, respectiv art. 4 alin. (1) şi alin. (2), art. 7 pct. 14 teza ultimă, art. 11 alin. (1) din contractul de finanţare nerambursabilă din 18 ianuarie 2012, dispoziţiile art. 78 şi art. 79 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 4 din H.G. nr. 875/2011 şi pct. 2.4 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Recurentul a mai arătat că autoritatea contractantă a aplicat în mod corect intimatei-reclamante sancţiunea cea mai mare, respectiv corecţia de 25% aplicată la contractul de furnizare încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în mod eronat a reţinut instanţa de fond că sancţiunea aplicată este nelegală şi abuzivă.

A mai precizat recurentul că, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicare, şi nu 15 zile, aşa cum eronat a menţionat, în dispozitiv, instanţa de fond.

Recurentul a mai depus, în data de 26 martie 2014, adresă prin care a învederat că, potrivit art. 1 şi art. 3 din O.U.G. nr. 9/2014, începând cu data de 1 martie 2014, Ministerul Fondurilor Europene preia activitatea şi structurile cu rol de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” de la Ministerul Economiei şi se substituie în litigiile aferenta activităţii acestora .

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC P. SRL a solicitat respingerea recursului ca tardiv introdus, arătând că acesta a fost introdus peste termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de Legea nr. 554/2004.

A solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, în integralitate, a sentinţei civile 210/F-CONT din 13 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal .

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Nu au fost depuse puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin rezoluţia de la data de 11 martie 2015, completul filtru a stabilit termen la data de 12 mai 2015, fără citarea părţilor, în vederea examinării recursului în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat.

Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

În raport de prevederile art. 485 C. proc. civ., se constată că recursul este tardiv formulat.

Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., „termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ”.

În cauză, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere privind anularea unor acte administrative, formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, normă specială, incidentă în prezenta speţă, arată că „ hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.”

Din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, se constată că recurentul-pârât Ministerul Economiei a declarat recurs la data de 13 ianuarie 2014, în condiţiile în care hotărârea recurată a fost comunicată acestuia la data de 16 decembrie 2013 şi, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ultima zi în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, a fost 3 ianuarie 2014.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 210/F-CONT din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1962/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs