ICCJ. Decizia nr. 54/2015. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 54/2015
Dosar nr. 1311/44/2012
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2015
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tecuci şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării soluţionării cauzei prin Sentinţa nr. 2769/2010, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A.A. SA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României, obligarea M.A.D.R. să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2008 din judeţul Galaţi; obligarea Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din Judeţul Galaţi, pentru a stabili nivelul despăgubirilor şi să fie obligate toate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de guvern, să o despăgubească cu suma de 10.676,20 RON, actualizată până la momentul plăţii efective, precum şi a majorărilor de întârziere conform Legii nr. 381/2001.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul agricol 2008 a încheiat o poliţă de asigurare cu pârâta SC A.A. SA, prin care şi-a asigurat producţia de floarea soarelui şi, deşi cultura asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit de la aceasta niciun fel de despăgubire.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, având în vedere termenele stabilite de Legea nr. 381/2002 şi de Legea nr. 554/2004, excepţia lipsei plângerii administrative prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la capetele 1 şi 3 din cerere, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a arătat că acţiunea este lipsită de obiect, actul normativ care a stat la baza pretenţiei deduse judecăţii fiind abrogat expres prin Legea nr. 281/2010, acţiunea fiind şi inadmisibilă.
Reclamantul a formulat cerere completatoare, prin care a indicat ca temei juridic distinct, dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ. pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului cauzat pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor ce le reveneau ca urmare a contractului de asigurare încheiat.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a arătat că Legea nr. 381/2001 este structurată în două mari etape, reclamantul aflându-se în eroare, în sensul că face confuzii între cele două etape succesive prevăzute de lege.
Pârâtul Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii completării cererii de chemare în judecată.
Prin Sentinţa nr. 192 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Galaţi a respins excepţiile invocate de pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Galaţi; a admis acţiunea, cu consecinţa obligării pârâtei M.A.D.R. la efectuarea procedurii necesare în vederea adoptării hotărârii de guvern ce constată starea de calamitate în judeţul Galaţi pe suprafeţele asigurate de reclamant.
Totodată, a obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea ce constată starea de calamitate, iar pârâtele SC A.A. SA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României au fost obligate, în solidar, la plata sumei de 10.676,20 RON reprezentând pierderile suportate de reclamant, cu majorări de întârziere şi actualizate până la momentul plăţii.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs M.A.D.R., D.A.D.R., Guvernul României şi SC A.A. SA, iar prin Decizia nr. 3753 din 26 septembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile, a casat sentinţa recurată cu trimiterea cauzei către aceeaşi instanţă pentru rejudecare şi către Judecătoria Tecuci, pentru competenta soluţionare a capătului de cerere privind obligarea SC A.A. SA la despăgubiri conform contractului de asigurare, reţinând că, în rejudecare, se impune să se verifice existenţa/inexistenţa refuzului nejustificat ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a autorităţilor publice pentru eventuala pagubă suferită de reclamant.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în fond după casare, prin Sentinţa nr. 157 din 27 iunie 2013, a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâta Guvernul României privind tardivitatea introducerii acţiunii, tardivitatea modificării acesteia, netimbrarea acţiunii, lipsa plângerii administrative prealabile şi lipsa calităţii procesuale pasive a Guvernului României, raportat la capetele 1 şi 3 ale cererii de chemare în judecată.
De asemenea, a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâta M.A.D.R. privind: tardivitatea acţiunii, inadmisibilitatea capătului 2 de cerere, lipsa de obiect a primului capăt de cerere, prematuritatea celui de-al doilea capăt de cerere.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis, în parte, acţiunea precizată de reclamant şi, în consecinţă, a obligat pârâtele Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţiile invocate, prima instanţă a apreciat că sunt nefondate în raport cu precizările obiectului şi temeiului acţiunii formulate de către reclamant.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că obiectul acţiunii constă în despăgubiri pentru neefectuarea de către pârâtele Guvernul României, M.A.D.R. şi D.A.D.R. a demersurilor necesare în vederea "legiferării" stării de calamitate ce a afectat culturile agricole ale reclamantului, lipsindu-l astfel de un ajutor financiar consistent care ar fi acoperit parte din daunele suferite în cursul anului agricol 2008.
Din înscrisurile existente la dosar rezultă că, în timp ce reclamantul a iniţiat procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 în vigoare în 2008, pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le incumbau în virtutea legii menţionate, lege care între timp a fost abrogată.
Prima instanţă a reţinut, faţă de actele întocmite la nivel local pentru constatarea întinderii pagubei suferite de reclamant (Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. X1/2008, depus de către reclamant la Direcţia Agricolă Galaţi sub nr. X2 din 5 septembrie 2008; Procesul-verbal definitiv de constatare a gradului de afectare din 6 octombrie 2008, conform căruia întreaga suprafaţă cultivată cu floarea soarelui a fost afectată în proporţie de 63,3%) cert că dacă pârâtele ar fi dat curs solicitării reclamantului, declararea prin hotărâre de guvern a stării de calamitate ar fi condus la calcularea despăgubirilor după un algoritm legal.
În lipsa unui atare act, judecătorul fondului a apreciat că se impune să estimeze un nivel rezonabil pentru prejudiciul încercat de reclamant, neputând primi solicitarea acestuia de a fi despăgubit cu suma totală de 10.676,20 RON actualizată până la momentul plăţii efective, sumă egală, potrivit susţinerilor reclamantului, cu valoarea sumei asigurate.
Prin urmare, nu ne aflăm în prezenţa unei răspunderi civile delictuale, ci a unei răspunderi de drept administrativ, un astfel de raport juridic fiind generat de refuzul pârâtelor de a da curs solicitărilor reclamantului întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 381/2002.
Aşa fiind, întrucât reclamantul se judecă în paralel şi cu societatea de asigurare (Dosar nr. 4373/324/2010), prima instanţă a apreciat că suma de 5.000 RON este una rezonabilă pentru sancţionarea pârâtelor din prezenta cauză.
Cum, în speţă, nu mai sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 381/2002, pârâtele nu mai pot fi obligate la îndeplinirea operaţiunilor administrative în temeiul respectivului normativ, ci doar la despăgubiri pentru refuzul nejustificat derivând din "tergiversarea finalizării procedurii" reglementate de Legea nr. 381/2002 înainte de abrogarea acesteia.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs reclamantul B.I., Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României.
În motivarea recursului formulat, reclamantul B.I. a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei atacate în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii şi implicit obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri.
Susţine recurentul-reclamant că se impunea obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.676,20 RON reprezentând daunele materiale care sunt egale cu valoarea despăgubirii care i s-ar fi cuvenit dacă pârâtele îşi îndeplineau obligaţia legală.
Recurentul-reclamant menţionează că se impunea acordarea despăgubirilor în suma solicitată, de 10.676,20 RON, aceasta fiind înscrisă în cuprinsul Procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole nr. X1/2008, cât şi X2 din 6 octombrie 2008, încheiate de autorităţile pârâte, unde se menţiona că aceste sume vor fi virate în contul reclamantului, nefiind contestate.
Valoarea prejudiciului este chiar valoarea pierderii încercate datorită fenomenelor meteorologice cu caracter de calamitate, astfel că suma solicitată nu putea fi cenzurată de instanţa de judecată fără o motivare pertinentă, care, de altfel, lipseşte în cauză.
De asemenea, se susţine că limitarea prejudiciului la suma de 5.000 RON de către instanţa de fond, motivat de faptul că există şi un litigiu al reclamantului cu asigurătorul SC A.A. pentru acelaşi prejudiciu, nu este de natură să justifice legalitatea soluţiei, întrucât asigurătorul a fost introdus în proces pentru a se demonstra îndeplinirea obligaţiei de a asigura culturile pentru a beneficia de dispoziţiile legii speciale, dar întrucât paguba s-a produs urmare a unui fenomen meteorologic exclus de la riscurile asigurate, este evident că asigurătorul va refuza achitarea prejudiciului încercat de reclamant prin conduita culpabilă a pârâtelor.
Recurenţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în continuare M.A.D.R.) şi Guvernul României, în esenţă, au adus critici comune sentinţei recurate:
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării modificării cererii de chemare în judecată, în raport de dispoziţiile art. 132 şi art. 134 C. proc. civ., întrucât aceasta nu a fost formulată la prima zi de înfăţişare;
- recurentele susţin şi greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii dreptului la acţiune în raport de procedura instituită de Legea nr. 381/2002 şi Normele metodologice de aplicare a acesteia, cât şi de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, reiterând argumentele expuse în susţinerea acestei excepţii.
Recurentul M.A.D.R., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. (1865), a formulat şi alte critici în privinţa sentinţei atacate:
- Instanţa de fond în rejudecare, fără o motivare în care să analizeze şi apărările sale, a respins excepţia invocată, respectiv lipsa procedurii prealabile, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.;
De asemenea, şi celelalte excepţii invocate prin întâmpinare, se susţine că au fost respinse în mod netemeinic şi nelegal.
- În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul susţine că sentinţa este netemeinică şi nelegală, deoarece nu s-a avut în vedere că M.A.D.R. şi-a îndeplinit obligaţia de a sesiza Guvernul României pentru emiterea hotărârii de guvern prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002, întrucât din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv Adresa din 30 septembrie 2009, rezultă că s-a procedat la sesizarea acestei autorităţi publice conform Legii nr. 381/2002, astfel că nu se poate reţine refuzul său nejustificat, cum eronat a reţinut instanţa de fond.
În acest sens, se invocă şi practica judiciară a instanţei de specialitate a Înaltei Curţi, respectiv Decizia nr. 2177 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- În ceea ce priveşte plata sumelor, instanţa de fond nu a ţinut seama că aceasta se putea face după declararea stării de calamitate naturală prin hotărâre de guvern, conform art. 17 din Legea nr. 381/2002.
- În ceea ce priveşte reţinerile instanţei cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale, se susţine că niciuna din condiţiile cumulative prevăzute de legiuitor pentru acest caz nu a fost întrunită în cauză, astfel încât să poată fi reţinută culpa M.A.D.R. care, de altfel, şi-a îndeplinit toate obligaţiile care îi reveneau potrivit Legii nr. 381/2002.
Recurentul Guvernul României, în motivarea căii de atac, a adus, în esenţă, şi alte critici sentinţei recurate, astfel:
- În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, fiind reiterate argumentele expuse şi în cadrul judecării pe fond a cauzei;
- În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, se susţine că aceasta este nefondată, întrucât instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea ca neîntemeiată, nefiind probat faptul că Guvernul României ar fi avut o conduită care să poată fi interpretată ca fiind un "refuz nejustificat" prin raportare la procedura stabilită de Legea nr. 381/2002.
Pentru ca "sesizarea" Guvernului de către M.A.D.R. să aibă efecte în înţelesul Legii nr. 381/2002 (în sensul adoptării unei hotărâri de guvern de declarare a stării de calamitate), ea trebuie să îmbrace forma unui proiect de hotărâre în sensul dispoziţiilor privind normele de tehnică legislativă.
Însă, în mod evident, Adresa M.A.D.R. nr. X3/2009, este o informare care nu produce efecte juridice în sensul emiterii unei hotărâri.
Informarea nr. X3/2009 transmisă de M.A.D.R. şi înregistrară la Registratura Generală a Guvernului sub nr. X4 din 30 septembrie 2009 a fost restituită în original, potrivit procedurii reglementate de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009 către M.A.D.R. prin Adresa din 12 octombrie 2009, urmând a fi analizată de către minister oportunitatea prezentării unei noi informări cu acelaşi obiect, aceasta în condiţiile schimbării configuraţiei Guvernului României.
Ulterior, M.A.D.R. nu a revenit cu o nouă informare privind fenomenul de secetă şi acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, astfel încât obligarea Guvernului la a analiza informarea şi documentaţia transmisă nu putea fi adusă la îndeplinire, aceasta fiind restituită în original către M.A.D.R.
Sub un alt aspect, se mai învederează că în mod eronat instanţa de fond a calificat Adresa M.A.D.R. nr. X3 din 30 septembrie 2009 ca fiind o sesizare în sensul textului art. 14 din Legea nr. 381/2002.
Este evident că pentru a-şi exercita dreptul de apreciere recunoscut de legea specială (art. 14 din Legea nr. 381/2002) cu privire la necesitatea emiterii unei hotărâri de guvern de declarare a stării de calamitate, Guvernul României trebuia să fie sesizat de iniţiator (în speţă M.A.D.R.) cu un proiect de hotărâre, şi nu cu o informare care nu produce efecte juridice şi nu poate constitui temei juridic pentru elaborarea unui act administrativ - hotărâre de guvern, această informare având caracter pur administrativ, interinstituţional.
Prin urmare, se arată că soluţia instanţei de fond de obligare a Guvernului de a plăti sumele de bani, cu titlu de despăgubiri civile cauzate de o presupusă conduită culpabilă a acestei autorităţi publice, apare ca fiind neîntemeiată.
- Instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea ca neîntemeiată, întrucât, începând cu anul 2010, a fost abrogată Legea nr. 381/2002 prin Legea nr. 281/2010, astfel că nu mai există temei legal pentru emiterea unei hotărâri de guvern.
- În altă ordine, se mai arată că instanţa de fond ar fi trebuit să respingă acţiunea ca neîntemeiată şi în ipoteza în care s-ar fi apreciat că prevederile Legii nr. 381/2002 ar fi putut fi aplicate şi în prezenta cauză.
Pentru a putea pretinde recunoaşterea stării de calamitate şi respectiv, dreptul la despăgubiri, nu este suficientă simpla susţinere că s-a manifestat fenomenul de secetă, ci partea reclamantă trebuie să facă şi dovada că terenul respectiv nu a fost amenajat pentru irigaţii (condiţie impusă de art. 2 din lege, cât şi de Normele metodologice) sau cel puţin dovada că nu există posibilitatea amenajării la irigat prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent. Acest aspect constituie o altă condiţie de admisibilitate a acţiunii, a cărei îndeplinire nu a fost dovedită în speţă.
Ambele recurente-pârâte au invocat şi jurisprudenţă în sensul criticilor formulate.
Ulterior, recurentul M.A.D.R. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, reiterând argumentele din cererea de recurs.
Intimata-pârâtă Societatea de Asigurare-Reasigurare A.A. SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul B.I., în ceea ce o priveşte, susţinând că asigurarea intervenea pentru riscurile de grindină, ploaie torenţială, furtună/vijelie şi nu pentru riscul de secetă excesivă, persistentă în timp.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursurile formulate de M.A.D.R. şi Guvernul României, apreciază că sunt nefondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Din considerentele Deciziei de casare nr. 3753 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că a fost dezlegată irevocabil problema de drept referitoare la nereţinerea de către instanţa de fond a excepţiei tardivităţii cererii de completare a acţiunii principale, statuându-se că în mod judicios, în raport cu prevederile art. 132 şi art. 134 C. proc. civ. aceasta nu a fost formulată tardiv.
Prin urmare, în raport şi de dispoziţiile art. 315 alin. (l) C. proc. civ., soluţia instanţei de fond sub acest aspect este corectă, iar criticile formulate nu mai pot fi reluate în cadrul actualului recurs.
Criticile referitoare la nereţinerea excepţiei tardivităţii acţiunii, a neparcurgerii plângerii prealabile şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României sunt nefondate.
Din considerentele aceleiaşi Decizii nr. 3753/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că a fost trimisă cauza pentru rejudecare în ceea ce priveşte existenţa/inexistenţa refuzului nejustificat ca temei al răspunderii administrative patrimoniale a autorităţilor publice pentru eventuala pagubă suferită de reclamant.
Instanţa de fond în rejudecarea cauzei, a reţinut că modalitatea în care a fost analizată/rezolvată cererea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 381/2002 de către M.A.D.R. şi Guvern, prin prisma atribuţiilor acestora, conform Legii nr. 381/2002, reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
Conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care privesc cererile care au ca temei refuzul nejustificat.
În consecinţă, nu se impunea îndeplinirea procedurii prealabile.
În altă ordine, este necontestat de părţi că Legea nr. 381/2002 a prevăzut o procedură specială în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli, în care sunt antrenate ca autorităţi publice atât M.A.D.R., cât şi Guvernul României.
Conform art. 14 din acest act normativ, Guvernul este sesizat de ministerul pârât care, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate prin hotărâre.
Prin urmare, în raport de aceste dispoziţii legale rezultă că există identitate între calitatea de pârât a Guvernului şi titularul obligaţiei din raportul juridic generat de reglementarea specială.
Astfel, este nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Referitor la soluţia privind respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii, se reţine că soluţia este corectă.
Necontestat este faptul că începând cu anul 2008, reclamantul a demarat procedura de constatare şi evaluare a pagubelor pentru culturile agricole afectate de calamităţile naturale, în temeiul Legii nr. 381/2002, dovadă în acest sens fiind Procesul-verbal de constatare şi evaluare din 6 octombrie 2008, în cuprinsul căruia valoarea despăgubirilor cuvenite a fost evaluată la 10.676,20 RON.
Acest proces-verbal a fost semnat şi însuşit de asigurător, de M.F.P. - Administraţia Financiară Munteni, Primăria Comunei Ghidigeni, D.G.A.A. Galaţi - Centrul Agricol Ghidigeni, judeţul Galaţi.
De asemenea, din Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor agricole din 3 august 2009, menţionat de reclamant şi necontestat de părţi, rezultă că a fost cunoscută starea de calamitate a culturilor aparţinând reclamantului.
Astfel, este evident că demersurile reclamantului în ceea ce priveşte autorităţile implicate în soluţionarea cererii sale au fost exercitate în mod continuu, neputându-se reţine o pasivitate a acestuia care să poată fi sancţionată în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, referitoare la termenele de introducere a acţiunii, reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004, în lipsa unor dispoziţii speciale în acest sens.
În altă ordine, în considerentele Deciziei nr. 3753 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curţi, s-a reţinut că în primul ciclu procesual, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, fără a avea temei legal, din moment ce Legea nr. 381/2002 fusese abrogată.
Cum Legea nr. 381/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 281/2010, este evident că nu mai există temei legal pentru a se dispune obligarea M.A.D.R. la întocmirea documentaţiei necesare în vederea adoptării unei hotărâri a guvernului pentru constatarea stării de calamitate şi a Guvernului României să adopte o asemenea hotărâre în cauză.
Instanţa de fond, ţinând seama de dezlegările instanţei de recurs, în mod corect a apreciat că se impune obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor.
În mod corect instanţa de fond a reţinut culpa acestor autorităţi implicate în procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002, în privinţa pagubei pretinse.
Legea nr. 381/2002 şi Norma metodologică de aplicare a acesteia au prevăzut o procedură de constatare şi evaluare a pagubelor produse de calamităţi naturale.
Potrivit art. 13 şi 14 din Legea nr. 381/2002, atât M.A.D.R. cât şi Guvernului României le incumbau obligaţii în derularea şi finalizarea acestei proceduri.
Necontestată este susţinerea M.A.D.R. în sensul că prin Adresa nr. X3 din 30 septembrie 2009, a sesizat Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, pentru a emite o hotărâre cu privire la declararea stării de calamitate.
Însă, pârâtul Guvernul României a restituit documentaţia transmisă de M.A.D.R. prin Adresa din 12 octombrie 2009, motivat de faptul că urmează a fi analizată de către minister oportunitatea prezentării unei noi informări cu acelaşi obiect, în condiţiile schimbării configuraţiei Guvernului.
Or, în condiţiile în care M.A.D.R. aprecia că sesizarea sa îndeplineşte cerinţele legale, se impunea adoptarea unei conduite active şi în concordanţă cu dispoziţiile legale care le avea la dispoziţie faţă de atitudinea manifestată a Guvernului României de a-i restitui sesizarea, pe care însă nu a dovedit-o.
De ademenea, Guvernul României, în spiritul unei conduite corecte care să satisfacă cerinţele dreptului la o bună administrare, cât şi în spiritul respectării dispoziţiilor Legii nr. 381/2002, se impunea să solicite completarea documentaţiei transmise, cu actualizarea semnăturii ministrului desemnat.
Prin urmare, modul de a acţiona al acestor autorităţi publice denotă exces de putere, în raport de obligaţiile/competenţele care le incumbau potrivit dispoziţiilor art. 9 - 14 din Legea nr. 381/2002 şi a prevederilor Normei metodologice de aplicare a acestei legi.
În consecinţă, cererea reclamantei, care a fost formulată înainte de abrogarea Legii nr. 381/2002, trebuia soluţionată de autorităţile publice potrivit competenţelor în cadrul procedurii instituite de dispoziţiile legale menţionate anterior, fără a tergiversa nejustificat finalizarea procedurii.
Astfel, conduita acestora, în raport de probatoriul administrat în cauză, conduce la concluzia că sunt întrunite condiţiile cerute de Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (l) lit. i) cu raportare la art. 2 alin. (l) lit. n) pentru existenţa refuzului nejustificat.
În consecinţă, se impune respingerea recursurilor formulate de M.A.D.R. şi Guvernul României ca nefondate.
În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantul B.I., instanţa de recurs apreciază că acesta este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv Procesul-verbal definitiv de constatare a gradului de afectare din 6 octombrie 2008, că au fost stabilite despăgubirile ce se vor acorda pentru suprafaţa afectată, fiind menţionată în cuprinsul acestuia suma de 10.676,20 RON, care va fi virată recurentului-reclamant într-un cont deschid la B. Tecuci.
Acest proces-verbal a fost semnat şi însuşit de asigurător, de M.F.P. - Administraţia Financiară Munteni, Primăria Comunei Ghidigeni, D.G.A.A. Galaţi - Centrul Agricol Ghidigeni, judeţul Galaţi.
Astfel, suma de 10.676,20 RON, solicită de reclamant, nu a constituit obiect al vreunor critici ale autorităţilor pârâte implicate în procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002.
Mai mult, M.A.D.R. a verificat şi înaintat documentaţia reclamantului de constatare a calamităţilor, fără a o infirma sub acest aspect.
De altfel, în cadrul procedurii, nici Guvernul nu a contestat sau amendat în vreun fel documentele înaintate, cu referire la sumele înscrise în procesele-verbale de constatare şi stabilire a despăgubirilor.
Prin urmare, instanţa de fond, în mod greşit a admis în parte acţiunea reclamantului, obligând autorităţile pârâte la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri, deşi cuantumul acestora, necontestat, astfel cum s-a reţinut anterior, este de 10.676,20 RON.
Faţă de toate considerentele expuse, se impune admiterea acţiunii reclamantului şi obligarea autorităţilor pârâte, în solidar, la plata sumei de 10.676,20 RON, cu titlu de despăgubiri, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În fine, practica judiciară la care s-a făcut referire nu reprezintă o jurisprudenţă unitară şi constantă în ceea ce priveşte problema de drept ivită şi în prezenta cauză, pentru a fi avută în vedere din perspectiva mecanismului de practică judiciară unitară.
De altfel, în sensul soluţiei pronunţate în cauza de faţă, se impune a fi menţionată jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, respectiv Decizia nr. 3464/2014.
În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, teza a II-a, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de M.A.D.R. şi Guvernul României şi va admite recursul formulat de reclamantul B.I., va modifica sentinţa atacată în sensul că va obliga Guvernul României, M.A.D.R. şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.676,20 RON, cu titlu de despăgubiri.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 157 din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Admite recursul declarat de B.I. împotriva Sentinţei nr. 157 din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 10.676,20 RON, cu titlu de despăgubiri.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 524/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 540/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
