ICCJ. Decizia nr. 774/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 774/2015/2015
Dosar nr. 5524/121/2011/a1*
Şedinţa publică de la 24 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. A.A. Galaţi, a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sporului de 100% pentru activitatea desfăşurată în condiţii de muncă deosebit de periculoase pentru orele de gardă efectuate în perioada 3 iunie 2008 - 12 noiembrie 2009 cu actualizarea acestora potrivit ratei inflaţiei precum şi plata sporului de 15% pentru activitatea desfăşurată în condiţii ce solicită o încadrare psihică foarte ridicată pentru orele de gardă efectuate în aceeaşi perioadă.
La data de 8 noiembrie 2011 reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 161 din Ordinul nr. 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului pentru aprobarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 125/2005, art. introdus prin Ordinul nr. 1068/2008.
În motivarea excepţiei reclamantul a susținut că prin Ordinul nr. 1068/2008 Ministerul, fără o justificare rezonabilă, a introdus un criteriu suplimentar străin de dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004.
Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 245 din 22 mai 2012, a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 161 din Ordinul nr. 271/2005 modificat şi completat prin Ordinul nr. 1068/2008, invocată de reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. A..A. Galaţi.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi (2) din Ordinul M.S. nr. 547/2010, şi a obligat pârâtul la plata sumei de 250 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. A.A. Galaţi, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanță, având în vedere că în cauză nu a fost citat emitentul Ordinului nr. 721/2005 modificat şi completat prin Ordinul nr. 1068/2008, respectiv Ministerul Sănătăţii, invocând în drept dispozițiile art. 305 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente a apreciat că acesta este fondat, în acest sens pronunţând decizia nr. 470/2013.
Prin această decizie a fost admis recursul, casată sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
La rejudecare, legal citat, pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii faţă de lipsa plângerii prealabile, excepţia lipsei de obiect al primului capăt de cerere, respectiv Ordinul M.S. nr. 721/2005 şi excepţia inadmisibilităţii cererii în raport de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 246 din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-au respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de obiect invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii; s-a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 161 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 721/2005 astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul nr. 1068/2008, invocată de reclamantul B.L. şi a fost obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel, analizând cu prioritate excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii, a constatat că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ „în cazurile prevăzute la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă”.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect pentru primul capăt al cererii ce vizează excepţia de nelegalitate, respectiv art. 161 din Ordinul M.S. nr. 721/2005, motivat de faptul că acest ordin a fost abrogat de dispoziţiile Ordin M.S. nr. 547/2010, s-a reţinut că, anterior abrogării sale, actul administrativ a produs efecte juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului, astfel că se impune impune ca cercetarea legalităţii acestuia să poată fi cerută oricând pe calea excepţiei de nelegalitate, aşadar inclusiv după abrogarea lui.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii având ca obiect excepţia de nelegalitate a actului administrativ normativ, în speţă Ordinul M.S. nr. 721/2005, a reţinut prima instanţă, în raport de dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ, în forma de după modificarea acestuia prin Legea nr. 76/2012, că legalitatea actului administrativ cu caracter normativ poate face obiectul cercetării pe cale de excepţie.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a constatat că excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 161 din Ordinul nr. 271/2005 este întemeiată fiind introdus fără o justificare rezonabilă un criteriu străin de litera şi spiritul art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2004 stabilind ca sporurile să fie acordate doar pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru, interzicând acordarea acestora pentru activitatea prestată în afara programului normal de lucru (ore suplimentare sau gărzi).
În acest context Curtea constată că norma administrativă excede cadrului legislativ încălcând principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 motiv pentru care a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 161 din Ordinul nr. 721/2005 emis de Ministerul Sănătăţii.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a arătat în motivele de recurs că instanţa de fond a reţinut eronat dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
S-a susţinut că, în mod greşit, s-a reţinut admisibilitatea excepţiei de nelegalitate în cazul actelor administrative cu caracter normativ, excepţia fiind invocată la data de 8 noiembrie 2014, dată la care forma art. 4 nu prevedea posibilitatea atacării actelor administrativ cu caracter normativ.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate.
Procedura în fața instanței de recurs
Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, instanţa a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 161 din Ordinul nr. 721/2005 aşa cum a fost modificat şi completat prin Ordinul nr. 1068/2008 Ministerul Sănătăţii prin care s-a condiţionat acordarea sporurilor solicitate de reclamant doar pentru munca desfăşurată potrivit contractului individual de muncă, în cadrul programului normal de lucru, în conformitate cu prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005.
Constată Înalta Curte că dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 introduc o excepţie de la obligativitatea procedurii prealabile, în situaţia cauzelor având ca obiect excepţia de nelegalitate reglementată la art. 4 din aceeaşi lege.
Cu privire la admisibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate în cazul actului administrativ normativ, instanţa de control judiciar, aminteşte jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a stabilit că, deşi legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data emiterii ordinului) face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual, fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepţia de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepţiei pentru aceste acte.
Conform principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
În plus, principiul coerenţei legislative impune soluţia admisibilităţii excepţiei de nelegalitate atât pentru actele individuale cât şi pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu îşi piardă funcţia pentru care a fost creat.
În acelaşi sens, al admisibilităţii excepţiei de nelegalitate al actului administrativ unilateral cu caracter normativ, s-a hotărât şi prin soluţia de principiu adoptată în Plenul judecătorilor secţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 29 septembrie 2008.
Deşi recurenta nu a formulat critici asupra fondului excepţiei, Înalta Curte analizând hotărârea atacată potrivit art. 3041 C. proc. civ., constată că aceasta este temeinică şi legală.
Astfel, potrivit art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 115/2004 în forma în vigoare la data emiterii ordinului, „locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. (1), precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Pentru sporurile prevăzute la alin. (1) lit. e) (sporul pentru condiţii deosebit de periculoase) este necesar şi avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi al Ministerul Finanţelor Publice”.
Deşi îi este recunoscută autorității emitente o marjă de apreciere în stabilirea criteriilor în care pot fi acordate sporurile pentru condiţiile de muncă, se constată că nu pot fi exercitate aceste atribuţii discreţionar, fără să asigure un just echilibru între interesul public şi interesele legitime private ce pot fi afectate prin actul administrativ.
Or, prin condiţionarea acordării sporurilor pentru condiţiile în care se desfăşoară activitatea de încadrarea activităţii în programul normal de lucru, se introduce un criteriu suplimentar, justificat de raţiuni de ordin financiar, străin de litera şi de spiritul art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2004, ce raportează aceste sporuri numai la natura activităţii şi la împrejurările concrete în care se desfăşoară aceasta.
Astfel se constată, raportat la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, că instanţa de fond a reţinut în mod corect că norma administrativă excede cadrului legislativ şi că încalcă principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 246 din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 764/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 775/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
