ICCJ. Decizia nr. 775/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 775/2015/2015
Dosar nr. 876/44/2013
Şedinţa publică de la 24 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea formulată la data de 2 octombrie 2012 în Dosarul nr. 8783/121/2011** pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asiguări sociale, reclamanta U.A. a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 şi a dispoziţiilor I.G.P.F care au stat la baza emiterii acestuia.
În motivarea excepţiei reclamanta a precizat că ordinul invocat are caracterul unui act normativ, astfel că trebuia publicat în Monitorul Oficial.
Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea excepţiei întrucât ordinul nu are un caracter normativ adresându-se exclusiv persoanelor ce sunt încadrate în structura I.G.P.F.
Prin sentinţa nr. 136/2013 a Curţii de Apel Galaţi a fost respinsă ca nefondată excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 reţinându-se că motivele invocate de petentă respectiv nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial privesc fondul cauzei şi ar conduce la anularea acesteia şi nicidecum la constatarea nelegalităţii actului administrativ.
S-a constatat că actul administrativ a fost emis potrivit disp. art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 şi priveşte organizarea activităţii instituţiei emitente, astfel că acesta nu poate fi asimilat actelor administrative cu caracter normativ, fiind un act administrativ cu caracter individual care se adresează inclusiv persoanelor încadrate în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Prin decizia nr. 6115 din data de 3 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta U.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamanta a invocat excepţia de necompetenţă materială a curţii de apel, conform art. 27 alin. (3), (4) din Legea nr. 2/2013 şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De asemenea recurenta a invocat critici privind greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 trebuia publicat în Monitorul Oficial al României, având un caracter normativ de reglementare a structurii organizatorice a unităţii şi care atrage inopozabilitatea actului administrativ.
Totodată, s-a arătat că sentinţa atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii fiind pronunţată in lipsa anexelor Ordinului M.A.I. contestat şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii acesteia.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 3, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs
Intimatul - pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei şi a recursului ca nefondat.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 şi a dispoziţiilor I.G.P.F care au stat la baza emiterii acestuia.
Învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, instanţa de contencios administrativ are de verificat concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora au fost emise, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia, republicată şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Prin acest ordin a fost aprobată organigrama şi numărul de posturi repartizate structurilor Poliţiei de Frontieră.
Emiterea Ordinului nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi inspectoratelor judeţene ale Poliţiei de Frontieră Române a fost justificată şi a avut drept scop încadrarea unităţilor în limitele fondurilor bugetare aprobate Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011.
Referitor la competenţa Curţii de apel de a soluţiona excepţia de nelegalitate, Înalta Curte reţine că, deşi la data soluționării cauzei, respectiv 11 iunie 2013, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., însă acest act normativ nu este aplicabil.
Norma citată de recurentă, cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale”.
Însă, reţine instanţa că aceste dispoziţii se referă la modificarea de competenţă operată prin această lege, în situaţiile expres enunţate în cuprinsul acesteia.
Deşi, recurenta nu precizează care ar fi textul de lege incident, iar instanţa nu poate face presupuneri asupra acestui lucru, constată că prezenta cauză are ca şi obiect o excepţie de nelegalitate care vizează acte administrative emise de un organ central, Curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Totodată, se reţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin art. 54 din Legea nr. 76/2012.
În acest sens, art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 prevede că dispoziţiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012 privind modificarea art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile Legii contenciosului administrativ se completează cu cele din C. civ. şi C. proc. civ., în măsura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere între autorităţile publice, pe de o parte şi persoanele vătămate.
În acest cadru, prin şedinţa plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din data de 9 iulie 2012 s-a stabilit că doar excepţiile de nelegalitate invocate începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. se soluţionează de către instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, conform dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin art. 54 din Legea nr. 76/2012.
Or, în prezenta cauză, excepţia a fost invocată la data de 4 decembrie 2012, fiind aplicabilă procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară Legii nr. 76/2012.
În concluzie, se constată că este competentă să soluţioneze cauza Curtea de Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în primă instanţă.
Pe fondul excepţiei, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinţei primei instanţe.
În ceea ce priveşte nelegalitatea actului atacat s-a invocat doar nepublicarea acestuia în M. Of., ceea ce ar atrage inexistenţa actului, în opinia recurentei.
În ceea ce priveşte Ordinul M.A.I. nr. I/652 din 30 iunie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit I.G.P.F., în raport de calificarea acestuia de act administrativ individual, prin efectele pe care le produce, respectiv asupra unui număr determinant de subiecţi, şi nu „erga omnes”, se constată incidenţa dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în M. Of. al României.
Cu referire la critica privind soluţionarea excepţiei în lipsa anexelor şi a documentaţiei care a stat la baza acestuia, Înalta Curte constată că recurenta nu dovedeşte nicio vătămare cât timp actul atacat se află ataşat la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, iar motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentaţiei pe baza căreia a fost emis.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Faţă de cele reţinute mai sus, apreciind că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate de reclamant şi că normele vizate de excepţia de nelegalitate nu adaugă la lege, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.A. împotriva sentinţei nr. 136 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 774/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 777/2015. Contencios → |
|---|
