ICCJ. Decizia nr. 780/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 780/2015
Dosar nr. 777/57/2012
Şedinţa publică de la 24 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 777/57/2012, reclamanta SC P. SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. X1 emisă la data de 31 mai 2011 ca netemeinică şi nelegală sub aspectul constatărilor în mod eronat a obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, apreciind actele anexe ale prezentei ca întemeiate, precum şi a măsurilor dispuse privind reanalizarea calculului accesoriilor; pe cale de consecinţă, anularea constatărilor şi măsurilor dispuse prin actul contestat - Decizia de impunere din 2 decembrie 2011 întocmită de Direcţia Judeţeană Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu cuprinse în detaliu în Raportul de inspecţie fiscală din 2 decembrie 2011, precum şi actelor anexă la acesta sub aspectul determinării în sarcina reclamantei a obligaţiilor fiscale constând în accize pentru motorină şi biodiesel - suma contestata 5.034.744 RON şi majorări de întârziere - suma contestată 5.631.008 RON; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că a fost supusă inspecţiei fiscale în domeniul accizelor aferente perioadei 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2010, fiind înştiinţată prin Avizul de Inspecţie Fiscală din 9 martie 2010.
A constatat că măsurile dispuse prin actele contestate sunt nelegale, situate în afara textelor imperative prevăzute de lege, încălcându-se prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, modificată şi actualizată.
A precizat că aflându-se în procedura simplificată a insolvenţei, beneficiază de prevederile legii mai sus amintite, astfel încât orice acţiune, control sau măsură pentru realizarea creanţelor de la data deschiderii procedurii este suspendată de drept.
Pe fondul litigiului dedus judecaţii, cu privire la cuantumul accizelor aferente combustibilului comercializat a arătat că obligaţia de plată a accizelor trebuia determinată în sarcina furnizorului, în sarcina primului comerciant care a întrerupt lanţul economic, sau cel mult în sarcina comerciantului achizitor de la antrepozitul fiscal.
Cu privire la cuantumul majorărilor, a apreciat că organul de control a calculat majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere în mod eronat.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă, ca nefondată, şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative atacate.
A solicitat introducerea în cauză a Direcţiei Judeţene Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, autoritatea administrativă care a emis Decizia de impunere din 2 decembrie 2011, precum şi Raportul de Inspecţie Fiscală din 2 decembrie 2011, întocmit de D.J.A.O.V. Sibiu.
A invocat excepţia lipsei de interes a acţiunii, în ceea ce priveşte punctul 2 al Deciziei din 31 mai 2012, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor - A.N.A.F., învederând instanţei faptul că reclamanta solicită anularea în întregime a actelor administrative atacate, în ceea ce priveşte suma totala de 10.665.752 RON, în condiţiile în care, în faza administrativă de atac, actele de control au fost desfiinţate pentru suma de 5.631.008 RON.
Prin precizarea de acţiune depusă reclamanta a chemat în judecată în calitatea de pârâte şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, în prezent Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, succesoare în drepturi şi obligaţii a acestora, în conformitate cu disp. art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 74/2013 raportat la art. 11 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Prin întâmpinarea depusă de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În cauză, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă judiciară de către un expert contabil şi consultant fiscal.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 311 din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei în ceea ce priveşte punctul 2 al Deciziei din 31 mai 2012, emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi, în consecinţă:
S-a respins ca lipsit de interes capătul de cerere vizând anularea punctului 2 al Deciziei din 31 mai 2012, emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
S-a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta SC P. SRL prin lichidator judiciar R.A. SPRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, succesoare în drepturi şi obligaţii a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi a Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, având ca obiect anularea punctului 1 din Decizia nr. X1/2012 emisă de A.N.A.F., precum şi a Deciziei de impunere nr. X2 din 2 decembrie 2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. X3 din 2 decembrie 2011 întocmite de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel, verificând în prealabil excepţia lipsei de interes a reclamantei în ceea ce priveşte contestarea punctului 2 al Deciziei nr. X1 din 31 mai 2012, invocată de pârâta A.N.A.F., a constatat că excepţia este întemeiată, reclamanta nemaiavând un interes în a solicita anularea deciziei de impunere pentru suma reprezentând accesorii aferente accizelor, de vreme ce s-a dispus pe cale administrativă desfiinţarea ei sub acest aspect.
Pe fondul cauzei, a constatat că actele administrativ-fiscale contestate sunt legal întocmite.
În ceea ce priveşte critica privind încălcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că aceste acte au fost întocmite de organele de inspecţie fiscală în timp ce societatea se afla în procedura simplificată a insolvenţei, fără avizul judecătorului sindic, s-a reţinut că textul de lege menţionat vorbeşte despre suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel că nu este incident în prezenta cauză, atâta timp cât în cauză este vorba despre realizarea unui control fiscal prin care să se stabilească dacă activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada vizată este sau nu conformă cu legea fiscală, nefiind vorba despre realizarea unor creanţe, ci despre existenţa unor posibile creanţe fiscale.
S-a concluzionat că inspecţia fiscală se poate efectua şi asupra agenţilor economici care se află sub incidenţa legii insolvenţei, potrivit art. 95 din O.G. nr. 92/2003.
În ceea ce priveşte necesitatea avizului judecătorului sindic, instanţa a constatat că şi această susţinere este nefondată, în condiţiile în care acordarea acestui aviz nu este prevăzută de art. 11 alin. (2) din legea insolvenţei, care reglementează competenţele judecătorului sindic. În acelaşi sens a fost invocată şi Încheierea nr. 420/C/2012 a Tribunalului Sibiu.
Pe fondul acţiunii s-a reţinut că operaţiunile de aprovizionare cu combustibili efectuate de reclamantă de la cei 6 furnizori au la bază facturi şi că aceste operaţiuni au fost înregistrate corect în contabilitatea reclamantei, iar tranzacţiile respectă reglementările legale.
Prima instanţă a apreciat că pentru motorina achiziţionată de la cele şase societăţi menţionate în RIF reclamanta datorează accize.
În acest sens, s-a reţinut că uleiurile minerale constituie produse accizabile în sensul art. 163 lit. a) raportat la art. 162 lit. g) din Legea nr. 571/2003 în forma în vigoare la momentul operaţiunilor comerciale controlate şi că acciza devine exigibilă conform art. 165 şi 192 din Legea nr. 571/2003 la data când produsul este eliberat pentru consum în România, considerându-se că eliberarea pentru consum reprezintă conform art. 166 din acelaşi act normativ orice ieşire, inclusiv ocazională, a produselor accizabile din regimul suspensiv (lit. a)) sau orice deţinere în afara regimului suspensiv a produselor accizabile care nu au fost introduse în sistemul de accizare (lit. e)).
S-a mai reţinut că art. 168 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 stabileşte cu titlu de principiu că este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită, iar potrivit art. 178 alin. (4) deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plăţii accizelor, atrage plata acestora.
Din acest punct de vedere s-a apreciat irelevant dacă valoarea facturilor emise de cele şase societăţi reclamantei aveau incluse în valoarea lor sau nu acciza, precum şi faptul că a plătit contravaloarea ei acestor societăţi, interesând sub aspectul cauzei de faţă numai plata accizei către bugetul de stat.
Cu privire la declaraţiile de conformitate s-a constatat că acestea nu erau de natură a da o puternică aparenţă de legalitate operaţiunii comerciale ce a făcut obiectul controlului, potrivit art. 195 alin. (1) din Lega nr. 571/2003, şi având în vedere că mişcarea produselor accizabile eliberate pentru consum trebuia însoţită de factura ce reflectă cuantumul accizei.
Totodată a fost avută în vedere şi interdicţia prevăzută de pct. 2 din H.G. nr. 44/2004 conform căreia în afara antrepozitului fiscal pot fi deţinute "numai produsele accizabile pentru care accizele au fost evidenţiate distinct în documentele fiscale prevăzute de lege la momentul exigibilităţii accizelor".
De asemenea, curtea de apel a apreciat că nu este relevant dacă reclamanta se face sau nu vinovată de faptul că deţine carburanţi cărora nu li se poate confirma provenienţa, suficient şi îndestulător fiind faptul că acestea figurează în evidenţele reclamantei şi că pentru ele nu se poate dovedi că au fost achitate accizele aferente.
Astfel au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Având în vedere că facturile deţinute de reclamantă nu reflectă nici cuantumul şi nici plata accizei şi nici nu au fost aduse alte dovezi care să ateste că s-a plătit acciza, judecătorul fondului a constatat că, în speţă devin incidente prevederile art. 178, alin. (4) C. fisc. şi pct. 7, alin. (4) din H.G. nr. 44/2004.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta-reclamantă SC P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii sale de recurs, reclamantul-recurent în esenţă a arătat următoarele:
Se arată că recurenta a invocat excepţia nulităţii absolute a actelor de control având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, care prevăd: "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsuri de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale".
În speţă, faţă de recurentă, prin Încheierea civilă 1854/CC din 28 octombrie 2011 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate, intrarea în faliment, dizolvarea societăţii debitoare.
Lichidatorul judiciar, SC R.A. SPRL, numit în cauză, a comunicat în data de 4 noiembrie 2011, prin adresa 1533 către intimata Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, încheierea mai sus menţionată.
Judecătorul sindic a respins cererea de efectuare a controlului fiscal în data de 3 aprilie 2012, pronunţându-se prin încheiere atacată cu recurs, însă şi Curtea de Apel Alba Iulia, în data de 7 septembrie 2012, respinge recursul declarat de D.G.F.P. Sibiu, apreciind ca întemeiată hotărârea judecătorului sindic de neautorizare a efectuării unui control fiscal în condiţiile în care recurenta se află în procedura simplificată - faliment din data de 8 octombrie 2011.
Intimata Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu nu a respectat legea şi, drept urmare, în data de 21 noiembrie 2011 procedează la întocmirea Raportului de inspecţie fiscala nr. X4 din 2 decembrie 2011, raport care a stat la baza emiterii Deciziei nr. X2 din 2 decembrie 2011.
Actele fiscale întocmite sunt, potrivit legii lovite de nulitate, astfel încât s-a solicitat instanţei de fond să le constate ca atare, judecătorul sindic, pe de o parte, şi ulterior intrării în faliment, pe de altă parte.
- Cât priveşte excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte pct. 2 al Deciziei nr. X1 din 31 mai 2012.
Se arată că prin acţiunea introductivă de instanţă, recurenta a înţeles să atace în totalitate cele două acte fiscale - decizie de impunere şi raport de inspecţie fiscală - având în vedere că acestea sunt emise de cealaltă intimată Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu şi apreciind că intimata A.N.A.F. nu poate proceda la desfiinţarea unor accesorii la debitele principale emise şi calculate de o altă instituţie de stat.
Cu toate acestea, având în vedere că, urmare a contestaţiei prealabile intimata A.N.A.F. înlătură această obligaţie fiscală, dacă nu se opinează pentru argumentele mai sus menţionate, atunci excepţia lipsei de interes este admisibilă.
- În ceea ce priveşte fondul cauzei arată recurenta:
Inspecţia fiscală avea ca obiectiv verificarea respectării legislaţiei fiscale în domeniul accizelor privind achiziţiile şi livrările de produse energetice în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2010, determinându-se obligaţia fiscală a plăti accizele în cuantum de 5.034.744 RON.
- S-a arătat în cuprinsul acţiunii ca obligaţia de plată a accizelor trebuia determinată în sarcina furnizorului, sau mai bine spus în sarcina primului comerciant care a întrerupt lanţul economic, sau cel mult în sarcina comerciantului achizitor de la antrepozitul fiscal.
În speţă faptul că aceste societăţi sunt insolvabile nu poate reprezenta un motiv ce îndrituieşte organul fiscal să extindă sarcina acestei obligaţii fiscale şi beneficiarului. Se constată că interpretarea textelor legale este eronată, iar baza de calcul apreciată de către inspectorii de control nu are niciun fundament real.
Precizează recurenta că, în calitate de comerciant, a achiziţionat produsele petroliere nu direct de la antrepozitele fiscale, ci de la alţi comercianţi.
Astfel, se arată că în condiţiile în care s-a aprovizionat cu motorină de la alţi comercianţi, care, potrivit art. 221 C. fisc. şi pct. 37 din normele metodologice, trebuiau să facă dovada plăţii anticipate a accizei prin prezentarea ordinului de plată, antrepozitarilor autorizaţi, facturile emise de aceşti furnizori ai recurentei conţineau şi plata accizei, cât şi marja lor de adaos comercial.
- Din documentele puse la dispoziţia expertului, existente de altfel şi la dosarul cauzei, este evident că cei şase furnizori menţionaţi în raportul fiscal nu au calitatea de antrepozit fiscal, ci sunt comercianţi, intermediari, respectiv sunt clienţii care au achiziţionat produsele petroliere de la antrepozitele fiscale.
Pe de altă parte, R., în calitate de antrepozit fiscal, declară că "preţul carburanţilor cuprinde următoarele componente: TVA, acciză, taxă specială de drum, costurile logistice, costurile de operare a reţelei de distribuţie, costurile materiei prime, costurile financiare şi adaosul comercial".
Aplicând algoritmul de calcul care este prevăzut la pct. 1 lit. g) din normele metodologice de aplicare a art. 162 C. fisc. rezultă un cuantum al accizei plătite de recurentă, prin preţ, de 5.033.822 RON, respectiv 27,45% din valoarea fără TVA a motorinei facturate.
Aşadar, în mod raţional, dacă acest algoritm de calcul determină deducerea cuantumului accizei în reglementarea legislative este o condiţie sine qua non ca preţul de pe facturile fiscale de livrare a mărfurilor achiziţionate să includă toate aceste obligaţii fiscale. În condiţiile în care marfa achiziţionată este achitată integral de către recurentă se concluzionează că a achitat şi valoarea componentelor fiscale incluse în preţ.
Se arată că anumite societăţi din Sibiu, supuse aceluiaşi control fiscal, care s-au alimentat de la aceiaşi furnizori ca şi recurenta, au avut un alt tratament fiscal, organele fiscale stabilind în sarcina furnizorilor obligaţia fiscală a accizei şi nu în sarcina lor, în calitate de clienţi beneficiari, deşi au aceeaşi poziţie, identică cu a recurentei.
- O altă motivaţie în determinarea plaţii accizei de către organele fiscale a fost aceea potrivit căreia operaţiunile comerciale nu sunt reale, atâta timp cât furnizorii nu sunt reali.
În cuprinsul expertizei, printr-un calcul amănunţit, subliniindu-se şi numărul zilelor de stocare de achiziţie şi până la vânzare, s-a concluzionat că au fost comercializate către agenţii economici 5.306.884 litri către agenţi economici şi 158.081 litri către persoane fizice.
Dacă aceste operaţiuni ar fi fost fictive, scriptice şi nu reale ar fi fost absolut imposibil ca să nu fie depistată activitatea acestei operaţiuni prin desfacerea mărfii achiziţionate în piaţă.
- În obiectivele solicitate de către intimatele pârâte acestea din urmă menţionează că un număr de opt furnizori ai reclamantei "nu funcţionează la sediile declarate, reprezentanţii acestora nu au fost găsiţi sau au fost declaraţi inactivi".
Aşa cum a arătat dna expert, faţă de două societăţi furnizoare - SC U. SRL şi SC D. SRL - organele fiscale au calculat obligaţia fiscală a accizei în sarcina acestora, recunoscând astfel calitatea persoanei care întrerupe circuitul economic în persoana furnizorului şi nu în persoana cumpărătorului, respectiv a recurentei.
În privinţa celorlalte şase societăţi menţionate în RIF, faptul că "furnizorii nu funcţionează la sediul declarat, că administratorii acestor societăţi nu au fost găsiţi sau că nu au depus bilanţuri contabile şi nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative" nu pot fi imputabile recurentei-reclamante, cu atât mai mult cu cât toate aceste constatări ale organelor fiscale sunt la o dată mult ulterioară datei de derulare a tranzacţiilor între aceşti furnizori şi societatea reclamantă.
Motivaţia instanţei de fond este nefondată şi neîntemeiată, recurenta nu a întrerupt circuitul economic întrucât aceasta s-a aprovizionat de la un alt agent economic furnizor (acesta din urma fiind cel care s-a aprovizionat de la antrepozitul fiscal).
Procedura în faţa instanţei de recurs
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei, având în vedere art. 87 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 23 din Legea nr. 85/2006. În ceea ce priveşte recursul reclamantei, apreciază intimata că acesta este nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la cererea de recurs, considerând că aceasta este nefondată.
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei a fost pusă în discuţia părţilor conform art. 137 C. proc. civ. la termenul din 24 februarie 2015.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:
- În ceea ce priveşte excepţia nulităţii actelor de control
Instanţa de fond a analizat excepţia nulităţii prin raportare la prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi a interpretat corect că efectuarea inspecţiei fiscale nu se încadrează în categoria de acţiuni vizată de textul de lege, în acest sens judecătorul sindic apreciind că "extinderea competenţei controlului oportunităţii unei astfel de activităţi ar constitui o depăşire a limitelor controlului exercitat de judecătorul sindic".
Înalta Curte reţine că inspecţia fiscală nu a început după deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei, ci aceasta a fost începută cu mult timp înainte, fiind suspendată pentru efectuarea de verificări încrucişate şi obţinerea unor date suplimentare.
- Motivul privind greşita soluţionare a excepţiei de interes nu este fondat.
Cu privire la acest motiv de recurs se reţine că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes cu privire la anularea accesoriilor în sumă de 5.631.008 RON deoarece prin Decizia nr. X1/2012 s-a admis în parte contestaţia şi s-a dispus refacerea controlului deoarece acestea au fost calculate cu încălcarea art. 41 din Legea nr. 85/2006, acestea trebuiau calculate doar până la data deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei.
- În ceea ce priveşte nelegalitatea obligaţiilor fiscale - plata accizei pentru carburanţii achiziţionaţi de la alţi comercianţi
Relevante în speţă sunt dispoziţiile art. 168 alin. (2) C. fisc. care prevăd: (2) "Este interzisă deţinerea unor produse accizabile în afara antrepozitului fiscal".
Pct. 3 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prevăd că "În afara antrepozitului fiscal pot fi reţinute numai produsele accizabile pentru care acciza a fost plătită, iar prin circuitul economic se poate face dovada că provin de la un antrepozitar autorizat, de la un operator înregistrat, de la un operator neînregistrat sau de la un importator".
Potrivit prevederilor art. 178 alin. (4) C. fisc., "Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitarului fiscal, pentru care nu se poate face dovada pieţei accizabile, atrage plata acestora".
- În fapt, în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 martie 2010, recurenta-reclamantă a achiziţionat produse minerale accizabile (carburanţi) de la 6 furnizori şi nu se poate face dovada plăţii accizei la bugetul de stat de către aceştia, aşa încât organul fiscal consideră că se aplică prevederile art. 178 alin. (4) C. fisc. în privinţa reclamantei - care deţine produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi nu poate face dovada plăţii către stat a accizei.
- Din această perspectivă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu prezintă relevanţă reţinerile expertului în sensul că valoarea facturilor emise de către cele 6 societăţi avea inclusă în valoarea lor şi accizele şi dacă au fost achitate între societăţi câtă vreme acciza nu a fost plătită la bugetul statului.
- Nu prezintă relevanţă argumentele recurentei, în sensul că cele 6 societăţi furnizoare nu erau antrepozitari fiscali ci doar comercianţi, deoarece potrivit art. 178 alin. (1) C. fisc. "Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitarului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plăţii accizabile, atrage plata acestora".
Prin urmare, societatea recurentă trebuia să fie diligentă atunci când s-a angajat în acest circuit comercial cu produse energetice din antrepozitele fiscale, fiind specializată în comercializarea uleiurilor minerale prevederile art. 2.2.1. din H.G. nr. 44/2004, arătând la acel moment "eliberarea în consum a produselor energetice din antrepozitele fiscale se efectuează numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată (...) ordinele de plată pentru Trezoreria statului, care atestă virarea la bugetul de stat a valorii accizelor ce urmează a fi efectuată sunt prezentate de către cumpărătorii antrepozitarilor autorizaţi care verifică existenţa semnăturii şi ştampilei bancare care a debitat contul cu suma respectivă".
În speţă, O.P. SA a infirmat eliberarea documentelor prin care se poate stabili provenienţa carburanţilor, astfel prin Adresa din 10 februarie 2011 se precizează că declaraţiile de conformitate, rapoartele de încercări nu reflectă realitatea.
Reclamanta-recurentă este consumatorul final, operatorul economic care întrerupe circuitul prevăzut de pct. 7 alin. (4) din Normele metodologice şi trebuia să facă dovada plăţii accizei către bugetul de stat, solicitând societăţilor furnizoare factura proformă emisă de antrepozitar, ordinul de plată confirmat prin ştampila şi semnătura autorizată a băncii care a debitat contul plătitorului conform celor arătate mai sus.
Nu are relevanţă faptul că produsele energetice achiziţionate au fost achitate către furnizori prin bancă şi că operaţiunile au fost reale, astfel că expertiza efectuată în cauză este inutilă faţă de prevederile art. 178 alin. (4) raportat la art. 195 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Reţinerile expertizelor contabile efectuate la instanţa de fond privind înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor cu cei 6 furnizori conform reglementărilor legale nu are de asemenea importanţă în stabilirea obligaţiilor fiscale privind plata accizei pentru carburanţi conform art. 178 alin. (4) C. fisc.
Nici împrejurarea că societăţii furnizoare au fost obligate să achite de asemenea aceeaşi obligaţie fiscală nu schimbă regimul juridic aplicabil reclamantei-recurente în speţa de faţă.
Temeiul legal al soluţiei pronunţate de instanţa de recurs
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte, constatând că sentinţa de fond este temeinică şi legală în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P. SRL prin lichidator judiciar R.A. SPRL împotriva Sentinţei nr. 311 din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 777/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 782/2015. Contencios → |
|---|
