ICCJ. Decizia nr. 936/2015. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 936/2015
Dosar nr. 321/33/2012*
Şedinţa publică de la 3 martie 2015
Deliberând asupra prezentului recurs,
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 1 martie 2012, sub nr. 321/33/2012, formulată de către reclamanta B.M.A. şi precizată la 20 martie 2012, s-a solicitat - în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România - să se constate, pe cale de excepţie, nelegalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. şi, în consecinţă, să se dispună: anularea Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. şi Deciziei nr. 55 din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud şi obligarea acestui din urmă Consiliu să emită decizia pentru primirea reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, conform prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii (03 mai 2010).
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea de dezbateri din 18 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi faptul că termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ curge de la data comunicării răspunsului autorităţii la contestaţia administrativă, acţiunea reclamantei fiind formulată în acest termen.
Prin Sentinţa nr. 402 din 1 iunie 2012, a admis acţiunea precizată, a anulat Decizia nr. 90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. şi Decizia nr. 55 din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud, a obligat pârâtul Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat şi la înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi. Totodată, a constatat, pe cale de excepţie, nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., în ceea ce priveşte procedura verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, şi nelegalitatea art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat din 2004 (forma în vigoare la 3 mai 2010).
De asemenea, a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 1.279,30 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 3 mai 2010 reclamanta a înregistrat la Baroul Bistriţa-Năsăud, sub nr. 95/2010, o cerere prin care a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cerere însoţită de toate înscrisurile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, forma care era în vigoare la data depunerii cererii.
Prin Decizia nr. 55 din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud, a fost respinsa cererea reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Respectiva decizie a fost contestată la U.N.B.R., iar prin Decizia nr. 90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a fost confirmată respingerea cererii reclamantei de primire în profesie cu scutire de examen, invocându-se, în acest sens, Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.
Referitor la excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi, respectiv, a Hotărârii nr. 902/2010, instanţa a constatat că prevederile art. 21 alin. (2) din Statut contravin prevederilor Legii nr. 51/1995, reglementând condiţii suplimentare care nu se regăsesc în lege.
Condiţia privind exercitarea acestor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat, în acest sens fiind şi jurisprudenţa constantă la nivelul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cât priveşte nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., aceasta rezultă din împrejurarea că a fost emisă de către o autoritate care nu este învestită cu emiterea acelui act. Consiliul nu avea competenţa legală, prevăzută de art. 61 lit. d) din Legea nr. 51 din 1995 (forma în vigoare la 11 septembrie 2010, când s-a emis Hotărârea nr 902/2010), de a modifica statutul profesiei. Prin Hotărârea nr. 902/2010 privind "procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen" se intervine în statutul profesiei de avocat - competenţă atribuită Congresului, iar nu Consiliului. Organul emitent al Hotărârii nr. 902/2010, avea doar competenţa de a organiza examenul de primire în profesie şi de definitivat, chiar potrivit temeiului de drept invocat în hotărâre - art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995 - text de lege care conferă Consiliului doar prerogativa de a asigura caracterul unitar al acestor două examene.
Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului UNBR, nu era aplicabilă în cazul reclamantei, care a depus cerere la 3 mai 2010, deoarece dispoziţiile sale nu pot retroactiva.
Referitor la anularea Deciziilor nr. 55 din 21 martie 2011 şi 90 din 3 decembrie 2011, instanţa de fond a constatat că refuzul pârâţilor de a da curs cererii reclamantei este nejustificat, întrucât art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: titularul diplomei de doctor în drept, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn. Textul de lege menţionat conferă persoanelor care au deţinut una din funcţiile enumerate în cuprinsul acestuia, dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii individualizate în lege.
Or, Decizia nr. 55 din 21 martie 2011 emisă de Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud şi Decizia nr. 90 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România sunt nelegale, întrucât au la bază un examen care a fost organizat şi impus în afara dispoziţiilor legale.
Nelegalitatea organizării şi impunerii unui examen scris a dus ulterior la respingerea cererii reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, deşi o asemenea verificare nici nu trebuia să aibă loc.
Ca o consecinţă a nelegalităţii deciziilor atacate, şi în considerarea faptului că reclamanta îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 în vigoare la data depunerii cererii pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, au fost obligaţi pârâţii să emită decizia pentru primirea reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, în calitate de avocat definitiv, şi să procedeze la înscrierea reclamantei pe tabloul avocaţilor definitive ai Baroului Bistriţa-Năsăud.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe (inclusiv a încheierii de dezbateri, prin care s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune), a declarat recurs pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, solicitând - cu prioritate - suspendarea judecăţii şi trimiterea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 34 din 7 februarie 2011 a Baroului Bistriţa-Năsăud instanţei competente să o soluţioneze.
În ceea ce priveşte recursul propriu-zis, a solicitat admiterea acestuia şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, respingerii cererilor de anulare a Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a Deciziei nr. 55 din 21 martie 2011 a Consiliului Baroului Bistriţa-Năsăud, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-pârât a criticat soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru greşita interpretare şi aplicare a art. 11 alin. (1), (5) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, a susţinut greşita admitere a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, aducând argumente de interpretare gramaticală şi din jurisprudenţa CEDO (cauza Bota contra României) şi arătând că verificarea unor cunoştinţe de legislaţie nu echivalează cu un examen şi nu creează solicitantului o sarcină excesivă sau disproporţionată faţă de scopul urmărit.
Cât priveşte admiterea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a arătat că aceasta a fost adoptată în temeiul art. 63 din Legea nr. 51/1995, din motive de oportunitate, iar faţă de considerentul că această hotărâre nu ar fi aplicabilă intimatei-reclamante, pentru că nu putea retroactiva, a arătat că aspectul nu a fost pus în discuţia părţilor şi a invocat, totodată, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei de a cere anularea hotărârii.
Referitor la soluţia dată pe fondul cauzei, recurentul-pârât a invocat încălcarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, referitoare la incompatibilitate, instanţa de fond considerând în mod greşit că poţi fi şi consilier juridic în funcţie şi avocat ca „rezervă”.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 şi art. 312 C. proc. civ.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimata-reclamantă B.M.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
A invocat intimata-reclamantă excepţia nulităţii recursului, pe motiv că avocatul semnatar nu are împuternicire avocaţială pentru formularea recursului, şi excepţia lipsei de interes a recursului, având în vedere că, între timp, a fost primită în profesie prin Deciziile nr. 55 şi nr. 56 din 7 octombrie 2013 ale Decanului Baroului Bistriţa-Năsăud.
A mai învederat faptul că, prin Decizia nr. 5549 din 4 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 321/33/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis irevocabil recursul declarat de pârâtul Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud împotriva Sentinţei nr. 402 din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, pe care a modificat-o în parte, respingând excepţia de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statut, înlăturând dispoziţia privind înscrierea reclamantei în Tabloul avocaţilor şi menţinând celelalte dispoziţii ca fiind temeinice şi legale.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
În şedinţa publică din 3 martie 2015, Înalta Curte a invocat din oficiu şi excepţia netimbrării recursului.
III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la excepţia netimbrării, având în vedere că, după invocarea din oficiu a acesteia, recurentul-pârât a procedat, la data de 3 martie 2015, la achitarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar aferente recursului, urmează a fi respinsă excepţia.
Cât priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată pe motivul lipsei împuternicirii avocaţiale, pentru faza recursului, a avocatului semnatar al căii de atac, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că la dosarul de fond se găseşte împuternicirea avocaţială nr. 45 din 14 martie 2012 acordată avocatului G.S.I. pentru reprezentare în dosar în faţa Curţii de Apel Cluj, iar potrivit art. 69 alin. (2) C. proc. civ., avocatul care a asistat sau reprezentat partea în faţa instanţei de fond poate exercita calea de atac împotriva hotărârii. Pe de altă parte, apărătorul recurentului-pârât a depus împuternicire avocaţială şi pentru faza procesuală a recursului la primul termen de judecată ce a urmat invocării neregularităţii (3 martie 2015), conform art. 161 C. proc. civ.
În consecinţă, excepţia nulităţii recursului va fi respinsă.
Şi excepţia lipsei de interes a pârâtului în promovarea şi susţinerea recursului este considerată, în opinia Înaltei Curţi, ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Astfel, primirea în profesie a intimatei-reclamante a avut loc în baza unor acte administrative ulterioare, recurentul-pârât având în continuare interesul de a se constata legalitatea actelor administrative contestate în prezenta cauză, cel puţin pentru a evita eventualele consecinţe juridice ale reţinerii unei vătămări cauzate intimatei-reclamante prin emiterea/aplicarea lor şi, cu atât mai mult, cu cât prin sentinţa recurată a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-pârât a invocat, la rândul său, excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 34 din 7 februarie 2011 emisă de Baroul Bistriţa-Năsăud, solicitând sesizarea instanţei competente pentru soluţionarea acesteia şi suspendarea judecăţii.
Înalta Curte constată că excepţia de nelegalitate nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, excepţia nu are ca obiect un act care să fi stat la baza vreunuia dintre actele administrative contestate în prezentul dosar, motiv pentru care nu se pune problema sesizării instanţei competente pentru soluţionarea excepţiei şi suspendarea judecăţii.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Critica referitoare la greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune prin Încheierea de şedinţă din 18 mai 2012 nu este întemeiată.
Acţiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 1 martie 2012, înlăuntrul termenului de 6 luni de la data comunicării răspunsului la contestaţia administrativă astfel cum prevede art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din lege, invocate de recurentul-pârât se referă la situaţia în care autoritatea publică nu răspunde plângerii prealabile ce i-a fost adresată, ceea ce nu este cazul reclamantei.
În ceea ce priveşte critica adusă soluţiei de admitere dată de prima instanţă excepţiei de nelegalitate a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost deja modificată, în mod irevocabil, sub acest aspect, prin Decizia nr. 5549 din 4 iunie 2013, pronunţată de ICCJ în Dosarul nr. 321/33/2012, în sensul solicitat de recurentul-pârât, respectiv cel al respingerii excepţiei.
De asemenea, referitor la excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 adoptată de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Înalta Curte constată că, prin aceeaşi decizie, s-a menţinut irevocabil soluţia dată de prima instanţă de admitere a excepţiei şi constatare a nelegalităţii acestui act normativ prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect că Hotărârea nr. 902/2010 nu era aplicabilă intimatei-reclamante, nefiind în vigoare la data formulării de către aceasta a cererii de primire în profesie cu scutire de examen, împrejurarea că această hotărâre a stat la baza emiterii Deciziei nr. 55 din 21 martie 2011 şi, respectiv, a Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2011 constituind o cauză de nelegalitate reprezentată de încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile.
În aceste condiţii, nu se poate susţine că inaplicabilitatea hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România ar fi de natură să atragă lipsa de calitate procesuală activă sau lipsa de interes de a solicita constatarea nelegalităţii dispoziţiilor acestei hotărâri, astfel cum susţine recurentul pârât, câtă vreme, deşi nu erau incidente, aceste prevederi i-au fost totuşi aplicate intimatei reclamante.
În sfârşit, în ceea ce priveşte soluţia dată fondului cauzei, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat critici propriu-zise împotriva acesteia, rezumându-se să invoce încălcarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, prin aceea că această dispoziţie legală (referitoare la cazurile în care există incompatibilitate) „nu se reflectă în dispozitivul hotărârii”.
Or, prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti, instanţa este ţinută să se pronunţe, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai asupra cererilor cu care a fost învestită.
Prevederile legale invocate de recurentul-pârât rămân aplicabile, de altfel, indiferent dacă prin hotărârea judecătorească se face referire sau nu la momentul de la care îşi produce efectele decizia de primire în profesia de avocat, iar în speţă dispoziţia de obligare a Consiliului Baroului Bistriţa-Năsăud la înscrierea intimatei-reclamante în Tabloul avocaţilor a fost deja înlăturată irevocabil din sentinţa recurată prin Decizia nr. 5549 din 4 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Având în vedere soluţia de respingere a recursului pârâtului şi prevederile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea intimatei-reclamante de obligare a părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată dovedite, în cuantum de 2.098 RON, reprezentând onorariu de avocat şi contravaloare transport, conform chitanţelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia de netimbrare a recursului, invocată din oficiu.
Respinge excepţia nulităţii recursului şi a lipsei de interes, invocate de intimata-reclamantă B.M.A.
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 402 din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata, către intimata-reclamantă B.M.A., a sumei de 2.098 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 927/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 81/2015. Contencios → |
|---|
