Contestarea măsurii carantinării zonale pe motivul imposibilității restrângerii drepturilor și libertăților prin acte administrative emise de autorități din afara sferei legislative, iar nu prin lege. Netemeinicie
| Comentarii |
|
Legea nr. 136/2020, art. 12
Este de necontestat că instituirea măsurii carantinei zonale determină o serie de restrângeri ale drepturilor constituționale, însă această restrângere, chiar dacă este determinată de prevederile unui act administrativ, nu se realizează în afara voinței legiuitorului, care, prin lege specială, Legea nr. 136/2020, a stabilit procedura și organul competent a dispune această măsură. Nemulțumirile cu privire la opțiunea legiuitorului în privința procedurii de instituire a carantinării zonale pot face obiectul unor eventuale critici de neconstituționalitate vizând Legea nr. 136/2020, iar nu al unor motive de nelegalitate a actului administrativ contestat, atât timp cât nu se invocă nerespectarea de către ordinul atacat a legii în temeiul căreia a fost emis, ci încălcarea prevederilor constituționale prin legiferarea restrângerii drepturilor și libertăților printr-un act administrativ.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 6455 din 2 decembrie 2020
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 noiembrie 2020, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VÎII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență, a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute a Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659887/11.11.2020, iar în subsidiar, anularea Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659887/11.11.2020.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1166 din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență, având ca obiect anularea Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659887/11.11.2020.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1166 din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a VÎII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că sentința instanței de fond nu este motivată prin raportare la criticile de fapt și de drept aduse actului administrativ, că prima instanță nu a luat în considerare înscrisurile depuse de reclamantă în probațiune și a interpretat greșit probele depuse de pârât.
Recurenta-reclamantă a criticat considerentele instanței de fond cu privire la motivul de nelegalitate reprezentat de nepublicarea Hotărârii nr. 74/11.11.2020 a Consiliului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș în Monitorul Oficial local, conform art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004, potrivit cărora hotărârile CJSU prin care se instituie măsuri pe durata stării de alertă se publică în Monitorul Oficial al autorității administrativ teritoriale respective. Consideră a fi greșită interpretarea instanței de fond, potrivit căreia hotărârea în cauză nu era supusă formalității publicării, pe motiv că vizează măsura carantinării zonale la nivel de municipiu, iar nu la nivel de județ, întrucât relevant este emitentul actului - comitetul județean pentru situații de urgență, iar nu faptul că hotărârea nu privește întreg județul.
Nelegală este, în opinia recurentei și interpretarea dată de instanța de fond cu privire la inexistența unei încălcări a dispozițiilor art. 53 din Constituție, criticile reclamantei cu privire la acest motiv de nelegalitate fiind analizate doar prin prisma motivelor pentru care pot fi restrânse drepturile și libertățile, fără referire la critica adusă restrângerii acestor drepturi și libertăți printr-un act administrativ, iar nu prin lege, cum prevăd dispozițiile constituționale.
Recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a omis a se pronunța asupra motivului de nelegalitate reprezentat de inexistența stării de urgență pentru sănătatea publică de importanță internațională certificată prin hotărâre a CNSU pe baza declarației OMS, astfel cum prevăd dispozițiile art. 6 lit. b) din Legea 136/2020, dispoziții ce reprezintă, conform expunerii de motive din cuprinsul ordinului atacat, temeiul de drept în baza căruia a fost solicitat și ulterior emis acest act administrativ. După cum însuși pârâtul recunoaște în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, Hotărârea nr. 36/2020 a CNSU a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 136/2020, alt temei de drept decât cel avut în vedere la emiterea actului administrativ atacat.
De asemenea, recurenta a criticat și omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra motivului de nelegalitate reprezentat de greșita aplicare a dispozițiilor OMS nr.1309/2020, potrivit cărora analiza de risc se realizează de către Institutul Național de Sănătate Publică. În prezenta cauză, conform înscrisului denumit „Evaluare de risc - Localitatea Baia Mare”, emis sub nr. 17869/07.11.2020, recurenta susține că analiza de risc s-a realizat de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș, aspect ignorat de către instanța de fond, din analiza căreia lipsește orice referire la această critică, rezumându-se la a cita dispozițiile art. 12 din Legea nr. 136/2020, dispoziții care confirmă susținerile reclamantei.
În privința analizei oportunității emiterii actului administrativ atacat, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a analizat niciuna dintre criticile formulate cu privire la evaluarea de risc, prin prisma înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și care nu sunt menționate în cuprinsul sentinței recurate, înscrisuri din care rezultă că, în cuprinsul evaluării de risc, criteriile de evaluare și punctajele înscrise în considerarea acestor criterii nu corespund realității.
Astfel, instanța fondului a reținut că, potrivit evaluării de risc, tendința pentru 14 zile anterioare emiterii hotărârii de solicitare a instituirii carantinării zonale a municipiului Baia Mare este una crescătoare, deși la dosarul cauzei nu există înscrisuri în care să fie prezentat numărul persoanelor atestat pozitive cu SarsCov2 pe parcursul a 14 zile anterioare emiterii hotărârii, considerând că afirmația făcută „de specialiști” este suficientă în dovedirea acestei situații, deși aceste informații sunt contradictorii, specificând, o dată, o incidență a cazurilor de îmbolnăvire de 6,25/1000 de locuitori, și altă dată, o incidență de 6,47/1000 de locuitori.
A susținut reclamanta că instanța de fond a omis a analiza înscrisurile depuse la dosar, care contrazic consemnările specialiștilor din evaluarea de risc. Astfel, la punctul 3 al tabelului din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar de pârât, se susține existența pe raza municipiului Baia Mare a 4 focare, în cadrul cărora sunt înregistrate 31 de cazuri de îmbolnăvire, iar la punctul 6 din tabel se afirmă existența a 20 de cazuri de infectare a personalului medical, acestea aflate în cele două spitale dedicate COVID 19, dintre care 17 cazuri ar fi în secțiile ATI. În dovedirea acestor afirmații, pârâtul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, inclusiv formularele de anchetă epidemiologică realizate în cele 4 focare COVID 19 invocate.
Reclamanta susține că, deși a făcut dovada incorectitudinii informațiilor din cuprinsul evaluării de risc, instanța de fond a consemnat în motivarea soluției exclusiv susținerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării, reținând în mod contrar probelor depuse, existența unui număr insuficient de cadre medicale și a existenței unui număr de 20 de cadre medicale infectate. Astfel, din analiza formularelor de anchetă epidemiologică nu rezultă existența unui focar de infecție în vreunul dintre cele două spitale dedicate COVID. Astfel cum rezultă din formularul de anchetă epidemiologică întocmit de dr. X la data de 06.11.2020, cu toate că a fost consemnată existența a 17 cazuri de infectare, sunt identificate doar 5 persoane, respectiv 4 adulți cu vârste între 18-64 ani și un vârstnic >/= cu 65 de ani, respectiv 3 medici, 1 asistent medical și 1 kinetoterapeut. Din însumarea tuturor persoanelor consemnate în formularele de anchetă epidemiologică, din cele 4 focare indicate de către DSP Maramureș, rezultă existența a 19 cazuri de infectări în focare, din care doar 5 sunt cadre medicale, numărul de 20 de cadre medicale nefiind regăsit decât în afirmațiile pârâtului și nicidecum în înscrisurile depuse de acesta la dosar.
A considerat recurenta că aceste neconcordanțe ridică o serie de suspiciuni cu privire la modul obiectiv în care au fost interpretate și comunicate datele la nivelul D.S.P. Maramureș, al I.N.S.P. și al instituției pârâte, având în vedere și împrejurarea că, în cuprinsul Evaluării de risc, la capitolul IV pct. 3 - „Nr. de cazuri SARS Cov2 înregistrate în ultimele 7 zile în Baia Mare” nu a fost înscris niciun număr.
În ceea ce privește criteriul avut în vedere, conform OMS nr. 1309/2020, la evaluarea situației de risc și analizat de către instanța de fond, privitor la personalul insuficient în cadrul DSP Maramureș angajat în efectuarea anchetelor epidemiologice, recurenta-reclamantă a susținut că insuficiența personalului a fost susținută fără a comunica numărul de angajați ai DSP Maramureș cu atribuții în combaterea și prevenirea infectării cu SARS CoV2, iar solicitarea de suplimentare a numărului de angajați prin detașare din cadrul altor instituții nu a fost făcută decât ulterior întocmirii evaluării de risc prin care s-a apreciat necesară instituirea carantinării zonale.
Recurenta consideră că acest criteriu de risc nu poate fi avut în vedere, întrucât, în conformitate cu Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659891/11.11.2020, a fost dispusă detașarea unui număr de 13 persoane, toate cadre medicale, către DSP Maramureș, acoperind astfel deficitul de personal invocat. Instanța de fond a reținut, fără a se întemeia pe vreo probă a dosarului, existența unui număr de 9 medici în cadrul DSP Maramureș, din care 4 ar fi fost în incapacitate temporară de muncă, fără a se face vreo referire la detașarea celor 13 cadre medicale din cadrul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Baia Mare ori la numărul de angajați ai DSP Maramureș și al voluntarilor implicați efectiv în realizarea anchetelor epidemiologice ori la Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659891/11.11.2020, ignorând și formularele de anchetă epidemiologică depuse la dosar.
S-a mai arătat că evaluarea de risc a fost făcută doar pentru o perioadă de 7 zile, iar mare parte din datele înscrise în evaluare se referă la situația întregului județ Maramureș și nu la situația localității pentru care se propune carantinarea zonală, iar cifrele comunicate nu au niciun fel de suport probator, unele dintre afirmațiile pârâtului fiind contrazise chiar de probele depuse de către acesta la dosarul cauzei.
În mod greșit instanța de fond a apreciat ca neconcludentă proba ce face dovada detașării unui medic specialist în boli infecțioase într-o unitate medicală dintr-o zonă fără risc epidemiologic atât de ridicat, pe motiv că este vorba doar de o singură persoană, apreciind recurenta că, în momentul aprecierii caracterului critic al lipsei de personal medical, orice persoană disponibilă este de o importanță vitală.
Referitor la graficele depuse de pârât, despre care se susține că evidențiază evoluția numărului de persoane carantinate în municipiul Baia Maia Mare în perioada 25.10.2020 -07.11.2020 și numărul persoanelor aflate în izolare (cazuri confirmate) în municipiul Baia Mare în același interval de timp, recurenta-reclamantă a susținut că aceste grafice sunt generate de către platforma Corona Forms, care, în conformitate cu declarațiile ministrului sănătății, a fost finalizată la data de 04.11.2020, urmând a fi funcțională cel mai devreme începând cu acea data. Prin urmare, reclamanta consideră a nu fi credibilă ipoteza stocării de către această platformă a unei baze de date și generării unui grafic pentru perioada anterioară datei de 04.11.2020.
Din confruntarea datelor cuprinse în cele două grafice de evoluție cu datele comunicate în mod oficial zilnic de către C.J.S.U. Maramureș pe site-ul Instituției Prefectului Maramureș, recurenta a remarcat existența unor neconcordanțe, în condițiile în care, la nivelul întregului județ Maramureș este menționat un număr semnificativ mai mic de persoane aflate în izolare și în carantină decât a fost comunicat a fi doar la nivelul municipiului Baia Mare, probe pe care instanța de fond nu le-a analizat.
Având în vedere aceste aspecte, recurenta-reclamantă a susținut că probele depuse de pârât fac dovada unor nereguli grave la nivelul administrării datelor statistice, a resurselor umane și materialului sanitar, nereguli pe care instanța de fond le-a validat prin soluția pronunțată în cauză.
Recurenta-reclamantă a formulat critici și cu privire la consemnarea, în cuprinsul sentinței recurate, a unor aspecte pe care reclamanta arată că nu le-a invocat, respectiv afirmațiile privitoare la măsurile adoptate de către alte state în contextul epidemiologic, pe care le apreciază a fi străine de prezentul litigiu.
În fine, recurenta-reclamantă a arătat că, prin sentința recurată, instanța de fond a analizat posibilitatea restrângerii drepturilor și libertăților, în stituații obiectiv justificate, prin prisma unor hotărâri pronunțate de către C.E.D.O. și a Declarației de la Geneva din 2008, fără a analiza, însă, dacă restrângerea acestor drepturi și libertăți poate fi făcută, în accepțiunea C.E.D.O., de către autorități ale statului din afara sferei legislative și prin acte administrative, cu nesocotirea dispozițiilor constituționale referitoare la restrângerea acestora exclusiv prin lege.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Prin concluziile scrise, depuse la data de 02.12.2020, intimatul-pârât a renunțat la invocarea excepției lipsei de interes în susținerea recursului.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivele de nelegalitate circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, Înalta Curte le consideră a fi nefondate. Subsumat acestui text de lege, recurenta-reclamantă a invocat caracterul succint ori chiar lipsa motivării cu privire la o serie de apărări ale părții și la probatoriile administrate în cauză, susțineri care, la verificarea conținutului sentinței recurate, nu se confirmă.
Înalta Curte constată că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit neîntemeiată.
Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund poziției procesuale exprimate de pârât nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neprezentării argumentelor proprii instanței și al neanalizării susținerilor reclamantei, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinței reiese că au fost avute în vedere susținerile părților, raportate la probatoriile administrate în cauză.
Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta speță.
În realitate, nemulțumirile recurentei-reclamante privesc modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situația în speță, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, urmând a fi analizate din această perspectivă.
Totodată, Înalta Curte are în vedere și împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 Cod procedură civilă, iar nu și motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a prezentat, în repetate rânduri, argumente vizând modalitatea de interpretare și apreciere de către instanța de judecată a probatoriilor administrate în cauză, care se constituie drept critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinței recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere aceste critici doar în măsura în care sunt de natură a susține cazul de casare invocat, privind greșita aplicare a normelor materiale incidente cauzei.
Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica reclamantei vizând obligativitatea publicării Hotărârii nr. 74/11.11.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale respective, apreciind că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 136/2020, coroborate cu dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004. Din cuprinsul acestor texte de lege rezultă că hotărârile comitetului județean pentru situații de urgență se publică în Monitorul Oficial local doar în cazul în care acestea privesc măsura carantinării zonale a județului, ipoteză neregăsită în speță.
Este neîntemeiat argumentul reclamantei, în sensul că, la stabilirea obligației de publicare, trebuie avut în vedere emitentul actului, atât timp cât art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 specifică în mod expres categoria de acte emise de comitetul județean pentru situații de urgență supuse publicării, respectiv hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă sau prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă „la nivel județean sau al municipiului București”. În măsura în care legiuitorul ar fi intenționat să stabilească o procedură de publicare în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale a tuturor hotărârilor emise de comitetul județean pentru situații de urgență, aceasta s-ar fi regăsit în cuprinsul unui text de lege; or, legiuitorul a optat pentru limitarea categoriei actelor supuse publicării, circumstanțiat de zona afectată de măsurile luate.
Vor fi respinse, ca nefondate, și criticile reclamantei referitoare la încălcarea prevederilor art. 53 din Constituție, prin care s-a susținut, în esență, că instanța de fond, deși și-a întemeiat hotărârea pe jurisprudența CEDO și pe prevederile Declarației de la Geneva din 2008, nu a avut în vedere argumentul referitor la imposibilitatea restrângerii drepturilor și libertăților prin acte administrative emise de autorități din afara sferei legislative, iar nu prin lege.
Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 din Legea nr. 136/2020, carantina zonală se instituie prin ordin al Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență. Așadar, procedura de instituire a carantinei este stabilită prin lege specială, adoptată de forul legislativ, procedură care a fost respectată la emiterea ordinului atacat în cauză. Este de necontestat că instituirea măsurii carantinei zonale determină o serie de restrângeri ale drepturilor constituționale, însă această restrângere, chiar dacă este determinată de prevederile unui act administrativ, nu se realizează în afara voinței legiuitorului, care, în cuprinsul legii speciale, a stabilit procedura și organul competent a dispune această măsură. Nemulțumirile reclamantei cu privire la opțiunea legiuitorului în privința procedurii de instituire a carantinării zonale pot face obiectul unor eventuale critici de neconstituționalitate vizând Legea nr. 136/2020, iar nu al unor motive de nelegalitate a actului administrativ contestat, atât timp cât nu se invocă nerespectarea de către ordinul atacat a legii în temeiul căreia a fost emis, ci încălcarea prevederilor constituționale prin legiferarea restrângerii drepturilor și libertăților printr-un act administrativ.
Referitor la critica reclamantei vizând temeiul de drept în baza căruia a fost emis ordinul contestat, Înalta Curte nu poate reține o omisiune a instanței de fond de a se pronunța cu privire la acest aspect, atât timp cât, din cuprinsul sentinței rezultă că prima instanță, în analiza legalității ordinului contestat, a avut în vedere îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 136/2020, iar nu de lit. b) a aceluiași articol.
Potrivit art. 6 lit. b) și c) din Legea 136/2020: „Situațiile de risc epidemiologic și biologic pentru care se instituie măsurile prevăzute în prezenta lege sunt următoarele:
(...)b) urgență de sănătate publică de importanță internațională, certificată prin hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în baza declarației Organizației Mondiale a Sănătății;
c) pandemie declarată de Organizația Mondială a Sănătății și certificată prin hotărâre de Comitetul Național pentru Situații de Urgență; (...) ”
Deși în cuprinsul Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659887/11.11.2020, s-a menționat, printre altele, că temei al emiterii actului administrativ îl reprezintă art. 6 lit. b) din Legea nr. 136/2020, aceasta reprezintă doar o eroare materială, care, contrar susținerilor reclamantei, nu conduce la declararea nulității actului atacat.
Natura erorii materiale este confirmată de împrejurarea că ordinul contestat se întemeiază pe Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pe H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și pe Ordinul ministrului sănătății nr. 1309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. De asemenea, Înalta Curte constată că, prin Hotărârea Comitetului Național Pentru Situații de Urgență nr. 36/21.07.2020 s-a certificat pandemia de Covid-19 declarată de OMS la data de 11.02.2020, în acord cu dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 136/2020.
În ceea ce privește criticile vizând greșita aplicare a dispozițiilor Ordinului ministrului sănătății nr. 1309/2020, din perspectiva întocmirii evaluării de risc de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș și nu de către Institutul Național de Sănătate Publică, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea 136/2020: „Carantina zonală se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii comitetului județean pentru situații de urgență, la propunerea direcției de sănătate publică teritoriale și cu avizul Institutului Național de Sănătate Publică. ”, iar potrivit art. 3 alin. (3) din Ordinului ministrului sănătății nr. 1309/2020: „INSP evaluează analiza de situație locală propusă de către DSP și, în cazul avizării favorabile, o va transmite comitetului județean pentru situații de urgență, denumit în continuare CJSU. ”
La dosarul cauzei au fost depuse, în probațiune, atât evaluarea întocmită de D.S.P. Maramureș, cât și avizul emis de I.N.S.P. sub nr. CNSCBT 99/07.11.2020 (filele 47-50 dosar fond), conform art. 12 alin. (1) din Legea 136/2020, din cuprinsul căruia rezultă că, pe baza evaluării efectuate de D.S.P. Maramureș, I.N.S.P. a procedat la realizarea propriei evaluări și a concluzionat în sensul existenței unui punctaj identic cu cel calculat de D.S.P., respectiv 65 de puncte. Prin urmare, rezultă că, în cauză, I.N.S.P. a făcut o evaluare proprie a situației locale, pe baza propunerii (evaluării de risc) întocmite de către D.S.P., fiind respectate prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 1309/2020. Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, procedura avizării nu presupune reluarea, în cuprinsul avizului, a întregii evaluări/propuneri întocmite de D.S.P. Maramureș, fiind suficientă doar consemnarea rezultatului avizării, fără ca aceasta să însemne că I.N.S.P. nu a procedat la o evaluare proprie a situației de risc epidemiologic.
Nefondate sunt și argumentele reclamantei privitoare la neconcordanțele ce rezultă cu privire la criteriile de evaluare a situației de risc locale și punctajele înscrise în considerarea acestor criterii, pe care instanța de fond, în opinia recurentei, nu le-a analizat ori le-a apreciat în mod greșit, în raport și de alte înscrisuri depuse la dosarul cauzei. Recurenta susține, majoritar, critici referitoare la modalitatea de interpretare și apreciere de către instanța de fond a înscrisurilor depuse în probațiune la dosarul cauzei, reclamanta fiind nemulțumită de valoarea probatorie superioară pe care instanța de fond a acordat-o evaluării de risc întocmite de specialiștii D.S.P. Maramureș. Or, aceste critici nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.
Chiar în ipoteza în care aceste critici ar putea fi considerate ca exprimând aspecte de nelegalitate ale sentinței recurate, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, reținând că:
- numărul de persoane atestat pozitive cu SarsCoV2 pe parcursul ultimelor 14 zile este precizat la punctul I al evaluării de risc realizate de D.S.P. Maramureș (fila 48 verso dosar fond);
- nu există nicio neconcordonață între evaluarea de risc realizată de D.S.P. Maramureș și celelalte înscrisuri depuse la dosar de pârât (formularele de anchetă epidemiologică), inclusiv afirmațiile din cuprinsul întâmpinării, cu privire la numărul de 31 de persoane infectate în 4 focare, din care 20 de cadre medicale. Din cuprinsul formularului de anchetă epidemiologică întocmit de dr. X, nu rezultă decât un număr de 5 cadre medicale infectate, din Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”, dar Înalta Curte constată că acest formular a fost întocmit la data de 06.11.2020, ca urmare a raportării focarului la data de 05.11.2020, pe când evaluarea de risc a avut în vedere datele colectate pe perioada 24.10.2020 - 06.11.2020, iar datele inserate în tabelul din întâmpinare, la punctul 3.6. din întâmpinare, menționează existența a 20 de cazuri de infectare în rândul cadrelor medicale din două spitale, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare și Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. N. Rusdea. Prin urmare, informațiile cuprinse în aceste înscrisuri nu sunt contradictorii, ci se completează reciproc, creionând tabloul integral al situației cadrelor medicale infectate;
- este irelevant argumentul nemenționării, în evaluarea de risc, a numărului de cazuri SarsCoV2 înregistrate în ultimele 7 zile în Baia Mare, atât timp cât, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătății nr. 1309/2020, criteriile de evaluare a riscului epidemiologic au în vedere o perioadă de 14 zile, iar nu de 7 zile;
- nici argumentul reclamantei că evaluarea de risc a fost făcută pentru o perioadă de 7 zile nu este confirmat de conținutul acestui act, care, la pct. I arată că analiza descriptivă privește perioada 24.10.2020 - 06.11.2020;
- argumentele privind insuficiența personalului D.S.P. Maramureș sunt neîntemeiate, conținând, deopotrivă, opinii personale ale recurentei-reclamante cu privire la numărul de persoane care pot desfășura activitatea de realizare a anchetelor epidemiologice. Este real că, prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659894/11.11.2020 s-a aprobat detașarea la D.S.P. Maramureș a unui număr de 13 cadre medicale, dar tocmai această împrejurare confirmă că, la data întocmirii evaluării de risc și a instituirii carantinei, personalul acestei autorități era insuficient, criteriu evaluat cu 5 puncte, din 10 posibile. Contrar afirmațiilor recurentei, detașarea celor 13 cadre medicale nu dovedește acoperirea deficitului de personal, atât timp cât ordinul de detașare a fost emis în aceeași zi cu ordinul de instituire a carantinei, iar solicitarea autorității a privit asigurarea suplimentară a unui număr de 20 de persoane, din care sa aprobat detașarea a 13;
- situația particulară privind detașarea unui medic la un spital din Municipiul București este argumentată de recurentă prin prezentarea unor opinii personale referitoare la importanța fiecărei persoane în astfel de situații, iar nu prin raportare la argumente de nelegalitate, neexistând o critică concretă, efectivă, a argumentelor instanței privitoare la criteriile de detașare, în raport de evaluarea comparativă a nevoilor unităților medicale în asigurarea asistenței medicale a persoanelor suspecte/confirmate COVID;
- sunt neîntemeiate și irelevante argumentele reclamantei referitoare la graficele generate de platforma Corona Forms, în raport de data intrării în funcțiune a acestei baze de date, recurenta prezentând nu aspecte de nelegalitate ale sentinței de fond, ci opinii personale privitoare la caracteristicile tehnice ale acestei platforme.
În ceea ce privește neconcordanța dintre graficele generate de această platformă și datele statistice prezentate zilnic pe site-ul Instituției Prefectului Maramureș, Înalta Curte reține că, pe lângă posibilitatea existenței unor erori în postările de pe site, aceste date par a fi comunicate în raport de alte criterii și repere temporare decât cele avute în vedere în datele statistice ce rezultă din baza de date Corona Forms sau la întocmirea evaluării de risc ce constituie temeiul instituirii carantinei. De exemplu, din graficul depus de pârât la fila 160, rezultă că s-au avut în vedere cazurile totale confirmate, pentru care s-a instituit măsura izolării, înregistrate în fiecare zi pe perioada 25.10.2020 - 07.11.2020, pentru a se stabili dacă există un trend crescător în ultimele 14 zile, conform O.M.S. nr. 1309/2020, pe când datele aflate pe site-ul Instituției Prefectului Maramureș au o oarecare ambiguitate, prezentând separat numărul de „Confirmați” (fără a preciza dacă sunt doar cazuri active ori numărul total de îmbolnăviri de la începutul pandemiei) și „Izolați” (fără a preciza dacă persoanele izolate sunt confirmate a fi infectate sau doar suspecte de infectare).
Referitor la criticile recurentei-reclamante vizând o pretinsă examinare de către instanța de fond a unor argumente străine de conținutul acțiunii, Înalta Curte constată că aceste considerente, aflate la fila 18 alineatele (4) - (5) din sentința recurată, constituie un răspuns la susținerile reclamantei din ultimul paragraf al penultimei pagini și primele două paragrafe ale ultimei pagini a acțiunii, în cuprinsul cărora reclamanta a contestat necesitatea și eficacitatea restricțiilor impuse de ordinul de instituire a carantinei zonale, făcând trimitere la inexistența unor studii la nivel mondial în acest sens. Aparent, instanța de fond a dezvoltat excesiv argumentul reclamantei, raportându-se nu la problema inexistenței unor studii științifice la nivel mondial, ci la măsurile adoptate în alte țări afectate de pandemie, în raport de criticile reclamantei cu privire la măsurile restrictive instituite în România. Chiar și așa fiind, și chiar dacă s-ar aprecia că aceste considerente se situează în afara susținerilor reclamantei, critica recurentei nu este aptă, prin ea însăși, să conducă la reformarea soluției instanței de fond, având în vedere caracterul nefondat al celorlalte motive de recurs și faptul că, în cauză, nu se poate reține că prima instanță nu a analizat speța dedusă judecății sub toate aspectele invocate.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta A, ca nefondat.
| ← Control Curtea de Conturi la o bancă de economisire-creditare... | Cerere de despăgubiri către FGA. Lipsa acoperirii prealabile... → |
|---|
