Control Curtea de Conturi la o bancă de economisire-creditare ce gestionează fonduri publice. Legalitate.
| Comentarii |
|
Control Curtea de Conturi la o bancă de economisire-creditare ce gestionează fonduri publice. Legalitate.
Legea nr. 94/1992, art. 24 lit. c)
Din conținutul dispozițiilor Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi reiese faptul că această instituție autonomă are atribuția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, având competența să își desfășoare activitățile specifice asupra categoriilor de entități publice enumerate de art.23 lit. a) - e) din lege, dar și asupra altor entități, cuprinse la art.24 lit. a) - c) din același act normativ.
Competențele Băncii Naționale a României în ceea ce privește activitatea desfășurată de instituțiile bancare în sistemul de economisire-creditare nu exclud competența specifică a Curții de Conturi exercitată în condițiile Legii nr. 94/1992, Legea nr. 541/2002 neprevăzând nicăieri, în conținutul său, o competență exclusivă a BNR cu privire la controlul modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului, dacă acest control privește o bancă ce activează în domeniul economisirii-creditării și utilizează astfel de fonduri.
De altfel, Curtea de Conturi are competența să își desfășoare activitatea specifică și asupra Băncii Naționale a României, având, astfel, cu atât mai mult, competența stabilită de lege de a efectua activitatea de verificare asupra unei bănci care acționează în sistemul economisire-creditare și care face parte din categoria entităților enunțate de dispozițiile art. 24 lit. c) din Legea nr.94/1992.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 6344 din 26 noiembrie 2020
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII a de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 5125/2/2016 la data de 19.07.2016, reclamanta Banca „A” a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României -Departamentul II, anularea Deciziei nr. 18/ 10.12.2015 emisă de către Curtea de Conturi, a Raportului de control privind controlul utilizării subvențiilor bugetare la Banca „A” și a Încheierii nr. 3/29.06.2016 emise de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi și, în consecință, exonerarea reclamantei de obligațiile impuse prin decizie.
2. Soluția primei instanțe
Prin Sentința nr. 724 din 3 martie 2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Banca „A”., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat în parte Raportul de control privind controlul utilizării subvențiilor bugetare la Banca „A” nr. 23815/ 18.09.2015, Decizia nr. 18/ 10.12.2015 emisă de către Curtea de Conturi, și Încheierea nr.3/ 29.06.2016 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, cu privire la: abaterile reținute prin Constatările nr. 1, 2, 3, 4, 6 și 7 din Decizia nr. 18/ 10.12.2015; măsurile aferente abaterilor de mai sus, dispuse la punctele II. 1-4, II.6 și II.7 din Decizia nr. 18/ 10.12.2015; măsurile dispuse la punctele I.1 și I.2. din aceeași decizie în ceea ce privește aspectele derivând din constatarea abaterilor și dispunerea măsurilor anulate mai sus; a respins în rest acțiunea, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 Cod procedură civilă, reclamanta Banca „A”. și pârâta Curtea de Conturi a României au formulat recurs.
3.1. Recursul declarat de reclamantă și întemeiat pe dispozițiile art.488 alin.(1) pct.6 și 8 Cod procedură civilă
3.1.1. Sentința de fond reține în mod greșit competența Curții de Conturi pentru desfășurarea acțiunii de control asupra activității reclamantei și nu expune motivele înlăturării cererilor sale - art.488 alin.(1) pct.6 Cod procedură civilă.
Recurenta-reclamantă susține că pârâta nu poate efectua verificări și nici dispune măsuri în sarcina sa, spre implementare, deoarece Banca Națională a României este singura instituție abilitată pentru a dispune față de băncile de economisire-creditare toate măsurile necesare cu privire la activitate, iar BANCA „A” nu administrează și/ sau utilizează fonduri publice.
În atare situații, Curtea de Conturi și-a depășit competențele legale, căci a efectuat verificări și a dispus măsuri la o instituție bancară ce nu se încadrează în sfera de aplicare a art.23 și 24 din Legea nr.94/1992.
Singura entitate ce putea fi verificată de Curtea de Conturi cu privire la activitatea de economisire-creditare, din perspectiva primei de stat este MDRAP, doar aceasta putând să fie persoana prejudiciată și creditor al obligației de restituire a primei de stat.
Curtea de Conturi nu poate dispune măsuri cu privire la banca de economisire-creditare, dată fiind calitatea sa de fideiusor.
Banca Națională a României are atribuții specifice și exclusive în sistemul de economisire-creditare, este unica instituție abilitată să autorizeze funcționarea băncilor de economisire-creditare, condițiile pe baza cărora se perfectează contractele, să urmărească implementarea acestora, să ia toate măsurile necesare și să dispună sancțiuni, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr.541/2002 privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, aplicabilă până la intrarea în vigoare a OUG nr.99/2006.
Instanța de fond, a confirmat în mod nelegal, că măsurile din decizia atacată privesc doar revizuirea procedurilor interne de lucru, nu și contractele încheiate.
Modificarea procedurilor interne au ca efect modificarea contractelor, deoarece în cuprinsul acestora sunt definiți termenii care, în accepțiunea pârâtei, trebuie aliniați cu prevederile legale.
În acest sens, recurenta-reclamantă invocă jurisprudența instanțelor naționale și jurisprudența Curții Constituționale a României.
Se mai invocă faptul că recurenta-reclamantă nu poate face obiectul unui control din partea Curții de Conturi, deoarece nu face parte din categoria persoanelor care administrează și/ sau utilizează fonduri publice.
Prevederile legale, mai exact cele cuprinse la art.24 din Legea nr.94/1992 și art.3 din Hotărârea nr.155/2014, dau dreptul Curții de Conturi să desfășoare activități de control și la alte persoane care administrează și/ sau utilizează fonduri publice, dar BANCA „A” nu desfășoară, în concret, atare activități, având în vedere că aceasta calculează cuantumul primei de stat, pentru și în numele clienților, MDRAP verifică corectitudinea datelor furnizate, le corectează și apoi dispune virarea primei în contul clientului.
Curtea de Conturi nu poate să dispună măsuri în sarcina fideiusorului, ci exclusiv, ia sarcina creditorului, cu atât mai mult măsuri de cuantificare a prejudiciului și de recuperare a acestuia.
Prejudiciul nu poate exista independent de acțiunea ori inacțiunea contrară legii, a persoanei cu atribuții în administrarea patrimoniului, or această calitate aparține MDRAP, care decide asupra modului de întrebuințare a primei de stat, astfel că măsurile nu puteau fi dispuse decât în sarcina creditorului și nu fideiusorului.
3.1.2. Motivarea expusă de prima instanță are caracter contradictoriu - art.488 alin.(1) pct.6 teza II Cod procedură civilă, cu referire la problema ambiguității constatărilor pârâtei și imposibilitatea de implementare a deciziei administrative.
Recurenta-reclamantă a invocat caracterul contradictoriu al constatărilor pârâtei, referitor la „termenul de economisire” și „calitatea de client eligibil”, care conduc la ambiguitatea măsurilor și la imposibilitatea implementării lor, deoarece, pe de o parte, instanța de fond interpretează drept corecte primele critici, iar, pe de altă parte, instanța de fond respinge argumentele referitoare la imposibilitatea de implementare a constatărilor și măsurilor ambigue dispuse, contrarietatea între cele două argumente fiind evidentă.
3.1.3. Instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat argumentația reclamantei referitoare la efectele rolului său de fideiusor, precum și cea referitoare la prescripția extinctivă, aplicând în mod greșit cele două instituții - art.488 alin.(1) pct.6 și 8 Cod procedură civilă.
Referitor la rolul BĂNCII „A” de fideiusor, recurenta-reclamantă arată că pârâta nu a analizat efectele fideiusiunii, iar instanța de fond a validat refuzul acesteia de a răspunde unui punct al contestației, reținând că ar fi existat un „răspuns implicit”.
Nici instanța de fond nu s-a aplecat asupra problemei fideiusiunii, reținând doar că nu are relevanță beneficiul de discuțiune, iar banca răspunde ca fideiusor, alături de client, astfel că soluția este nemotivată sub acest aspect.
Aspectele reținute de prima instanță reflectă greșita aplicare a instituției fideiusiunii, deoarece procesele de recuperare a primelor trebuie inițiate de către MDRAP împotriva clienților, iar BANCA „A” răspunde numai cu titlu de fideiusor.
Referitor la efectele prescripției extinctive, prima instanță nu le-a analizat, soluția nu este motivată iar aspectele expuse în mod superficial în considerente, relevă greșita aplicare a prevederilor instituției.
Se apreciază că obligația de restituire a primei de stat revine clienților, iar MDRAP nu a făcut niciun demers în acest sens, prin urmare termenul de prescripție extinctivă de 3 ani s-a împlinit deja, efect ce se răsfrânge și asupra dobânzilor.
3.1.4. Instanța de fond a menținut nelegal Constatarea nr.5 și măsurile aferente acesteia -art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă
Instanța de fond a apreciat, preluând susținerile pârâtei, că BANCA „A” a furnizat date inexacte, prin aceea că în mod eronat, cu încălcarea prevederilor legale ar fi inclus în baza de calcul și comisionul de deschidere.
Prima de stat a fost calculată în conformitate cu prevederile legale care precizează metodologia calculării, respectiv ce elemente pot/ nu pot fi luate în considerare și a prezentat către MDRAP datele corecte.
Legalitatea și corectitudinea mecanismului de calcul al comisionului de deschidere au fost confirmate de emitentul Normelor Metodologice, MDRAP, în sensul că baza de calcul trebuie să includă toate „depunerile” clientului, iar diminuarea acesteia cu valoarea comisionului de deschidere este lipsită de temei legal.
Instanța de fond a dat dovadă de inconsecvență în interpretarea clarității prevederilor legale, deoarece atunci când face interpretarea art.315 din OUG nr.99/2006 din perspectiva justificării cheltuirii sumelor economisite în scop locativ, ajunge la concluzia lipsei de claritate a normei, însă nu aplică același raționament când analizează situația comisionului de deschidere.
Instanța de fond a nesocotit și aspectele referitoare la calitatea băncii de fideiusor și la nelegalitatea dispunerii măsuri de recuperare în sarcina fideiusorului, pentru aceleași argumente de la pct.3.1.3.
3.2. Recursul declarat de pârâtă, pentru motivele de nelegalitate prev. de art.488 alin.(1) pct.6 și 8 Cod procedură civilă
3.2.1. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă
A. Cu privire la măsurile de la pct.II 1-4 din Decizia nr.18/2015
Recurenta-pârâtă invocă interpretarea greșită a disp. art.290 lit.c) și art.315 din OUG nr.99/2006, arătând că, pentru a beneficia, în mod constant, de prima de stat fără a fi necesară justificarea utilizării în scop lucrativ a sumei economisite, clientul trebuie să aibă un contract de economisire-creditare pe o perioadă minimă de 5 ani și, înainte de expirarea perioadei stabilite de economisire, să nu se fi efectuat restituiri totale sau parțiale din sumele economisite.
Legiuitorul a considerat că virarea sumelor din bugetul de stat, în conturile titularilor contractelor, prin intermediul băncii, se poate face fără a fi necesară justificarea utilizării acestora în anul în care a fost efectuată cheltuiala din bugetul de stat.
Rațiunea sintagmei „fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite”, decurge din faptul că pentru simpla creditare a contului clientului cu prima de stat, nu este necesară justificarea utilizării acesteia, ci abia la momentul expirării termenului de economisire.
Instanța de fond a reținut, în mod eronat că între alineatul 1 și alineatul 2 al art.315 există un raport de la regulă la excepție, deoarece legiuitorul nu face o distincție potrivit căreia alin.1 să se refere la contractele în cazul cărora nu s-au efectuat restituiri totale sau parțiale, iar alin.2 să se refere la contractele în cazul cărora să se fi efectuat restituiri totale sau parțiale din sumele economisite, înainte de expirarea termenului de economisire stabilit.
Sintagma „pentru a beneficia în mod constant de prima de stat” reprezintă scopul definiri alin.1 și plasează momentele aplicării prevederilor alineatului doar în cadrul perioadei de economisire.
Termenul „constant”, înlocuit la art.3 din Ordinul comun nr.509/2009 cu termenul „anual” definește componenta de repetitivitate a acordării primei de stat, care este anuală și de care nu poate beneficia decât în perioada în care clientul băncii pentru locuințe economisește.
Utilizarea termenului „constant” în textul alin.1 își găsește justificarea în contextul și logica prevederilor art.311-314 din OUG nr.99/2006 și care trimit la caracterul repetitiv al dreptului de a beneficia de prima de stat, în sensul că acest drept se poate cere anual, în funcție de cuantumul economiilor realizate în anul respectiv.
În cadrul perioadei de economisire, clientul nu trebuie să facă dovada utilizării în scop locativ a sumei economisite, iar înainte de expirarea termenului de economisire stabilit prin contract, nu trebuie să se fi efectuat restituiri totale/ parțiale din sumele economisite.
În textul alin.1 se face referire doar la suma economisită, fără a se face mențiune la suma contractată, ceea ce reprezintă un argument că alin.1 se referă doar la perioada în care clientul realizează economii și nu s-a ajuns la data/ momentul repartizării.
Scopul alin.1 nu este acela de a se referi la contractele în cazul în care nu s-au efectuat restituiri din sumele economiste înainte de expirarea termenului de economisire stabilit, ci de a arăta care sunt condițiile în care în perioada de economisire, clientul poate beneficia în mod constant de prima de stat, fără să justifice utilizarea sumei economisite în scop locativ.
În privința alin.2, acesta se referă la situația în care nu se mai aplică prevederile alin.1, respectiv contractul de economisire-creditare nu se mai află în perioada în care clientul economisește, poate beneficia în mod constant de primă, fără să justifice utilizarea în scop locativ.
Alin.2 vizează situațiile în care, pentru a se încasa prima, clientul trebuie să justifice utilizarea sumei economisite în scop locativ, după repartizare, existând totodată și două situații de excepție.
Astfel, în momentul în care contractul a ajuns la repartizare, clientul a economisit suma convenită în perioada minimă de economisire, acesta poate să acceseze un credit ori să solicite restituirea sumei economisite și utilizarea pentru activități în domeniul locativ.
Din acest motiv, susține recurenta-pârâtă, este evocată motivarea primei instanțe, potrivit căreia alin.2 se referă la contractele în cazul cărora s-au efectuat restituiri totale sau parțiale din sumele economisite, înainte de expirarea termenului de economisire stabilit.
Cu privire la argumentele utilizate de prima instanță relativ la interpretarea teleologică, recurenta-pârâtă susține că sintagma „fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite” nu aduce elemente noi față de forma inițială a actului normativ, ci doar punctează în textul de lege situația de excepție față de dispozițiile Legii nr.541/2002.
Utilizarea argumentului reprezentat de intenția de modificare a legii, este eronată deoarece o inițiativă legislativă nu poate ține loc de text de lege în vigoare.
Utilizarea argumentului dedus din interpretarea prevederilor art.5 alin.(1) din Ordinul nr.509/2009 este eronată, deoarece este vorba despre situații distincte.
Cu privire la interpretarea ce a pornit de la filozofia instituției contractului de economisire-creditare, recurenta-pârâtă susține că prima instanță a reținut concluziile părților, dar nu a motivat în mod concret care ar fi considerentele care ar determina anularea măsurii.
Recurenta-pârâtă consideră că sunt relevante dispozițiile art.288 și 299 alin.(1) din OUG nr.99/2006, rezultând din verificările făcute, că există o discrepanță între teoria invocată de bancă și felul în care a pus în practică acest sistem.
Recurenta-pârâtă susține analizarea și anularea greșită a constatărilor privitoare la clienții minori și persoane de peste 65 ani, în privința acordării primei de stat (pct.III.4 și III.5 din sentință).
Aceste persoane nu erau eligibile, iar interpretarea disp. art.315 din OUG nr.99/2006, potrivit căreia prima de stat ar putea fi acordată fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite, este greșită.
Instanța de fond ar fi trebuit să se raporteze numai la actele normative în vigoare, legislația este clară, iar interpretarea să se facă în conformitate cu textele incidente și nu după cum ar rezulta din expunerea de motive a unui proiect de lege de modificare a OUG nr.99/2006.
B. Cu privire la măsurile de la pct.II.6 din Decizia nr.18/2015
Recurenta-pârâtă susține că pentru marea majoritate a contractelor de economisire-creditare, reclamanta s-a rezumat să solicite prezentarea de către clienți doar a facturilor referitoare la procurarea legală a materialelor și/ sau a efectuării lucrărilor, or în Anexa la Ordinul nr.509/2009 se regăsește Lista documentelor necesare pentru certificarea utilizării sumelor acumulate numai pentru activități în domeniul locativ.
Simpla prezentare a unor documente justificative, fără a urmări punerea în operă a materialelor, urmărindu-se numai încadrarea valorică a acestora în suma ce trebuia plătită de către bancă, nu conduce la concluzia că sumele au fost utilizate pentru activități în domeniu locativ, fiind astfel încălcate prevederile art.11 din Legea nr.50/1991 și art.290 lit.a) pct.8 din OUG nr.99/2006.
C. Cu privire la măsura de la pct.II.7 din Decizia nr.18/2015
Recurenta-pârâtă susține că prima instanță a anulat, în mod greșit, măsura de la pct.II.7, acordând relevanță expunerii de motive a unui proiect de act normativ și că prevederile art.5 alin.(2) și (6) din Normele metodologice nu conțin prevederi privind retragerea dobânzilor bonificate clienților sau o obligație de bonificare a statului cu o dobândă similară/ diferită de cea bonificată clienților.
Or, măsura este în concordanță cu dispozițiile art.9 alin.(2) din Norme, conform cărora, banca are obligația de a returna primele de stat virate în mod nejustificat, precum și penalitățile aferente, calculate la nivelul celor datorate pentru executarea cu întârziere a obligațiilor bugetare.
D. Cu privire la măsurile I.1 și I.2 din Decizia nr.18/2015
Față de criticile referitoare la anularea măsurilor de la pct.II.1-4, II.6, II.7, recurenta-pârâtă consideră că și măsurile de la pct.I.1 și I.2 au fost anulate nelegal de prima instanță menținându-se criticile deja expuse.
E. În ceea ce privește Încheierea nr.3/ 29.06.2016 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor.
Recurenta-pârâtă arată că își menține criticile deja expuse, actul fiind motivat în fapt și în drept.
F. Referitor la încălcarea principiului securității juridice
Instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt fondate criticile reclamantei, raportat la caracterul incert al normei juridice care a fost interpretată de către pârâtă în defavoarea reclamantei, însă judecătorul fondului și-a prezentat argumentele întemeiate pe expunerea de motive a unui proiect de lege.
În realitate, prima instanță a încălcat principiul legalității, astfel cum este definit de Legea nr.94/1992, care guvernează activitatea Curții de Conturi.
3.2.2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei - art.488 alin.(1) pct.6 Cod procedură civilă
Se susține că prima instanță a dat eficiență juridică unor aspecte care nu au legătură cu deficiențele constatate, respectiv expunerea de motive a unui proiect de lege de modificare a OUG nr.99/2006.
În privința prevederilor art.11 din Legea nr.50/1991, instanța de fond nu a motivat hotărârea prin raportare la prevederile art.1 și 3, art.11 alin.(3) din Legea nr.50/1991.
Cu privire la măsura de la pct.II.7, prima instanță nu a prezentat argumentele pentru care a respins apărările pârâtei, ci doar și-a însușit argumentele reclamantei.
Instanța de fond a reținut, în mod contradictoriu, că art.315 din OUG nr.99/2006 a fost interpretat corect de reclamantă, dar și că textul este susceptibil și de interpretarea avută în vedere de instituția pârâtă.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor formulate
Analiza motivelor de casare.
1. Cu privire la recursul declarat de reclamanta Banca „A”
1.1. Asupra criticilor ce vizează reținerea greșită a competenței Curții de Conturi pentru desfășurarea activității de control
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.(1) lit. a) din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, prin „control” se înțelege activitatea prin care se verifică și se urmărește modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice.
Art.24 pct. c) din Legea nr.94/1992, permite Curții de Conturi să desfășoare activități de control și la alte entități care administrează și/ sau utilizează fonduri publice, în sensul legii, verificările urmând a se efectua numai în legătură cu legalitatea administrării și/ sau utilizării acestor fonduri.
Argumentele recurentei-reclamante aduse în favoarea susținerii nelegalității sentinței primei instanțe, cu privire la acest aspect sunt reprezentate de faptul că activitatea de verificare/ dispunere de măsuri este atributul exclusiv al Băncii Naționale a României; reclamanta nu poate face obiectul unui control, deoarece nu face parte din categoria persoanelor care administrează și/ sau utilizează fonduri publice; Curtea de Conturi nu poate dispune măsuri în sarcina fideiusorului, ci exclusiv în sarcina creditorului MDRAP.
Criticile sunt formulate din perspectiva dispozițiile art.488 alin.(1) pct.6 Cod procedură civilă, recurenta-reclamantă fiind nemulțumită de faptul că instanța de fond nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale.
Din conținutul dispozițiilor Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi reiese faptul că această instituție autonomă are atribuția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, având competența să își desfășoare activitățile specifice asupra categoriilor de entități publice enumerate de art.23 lit. a)-e) din lege, dar și asupra altor entități, cuprinse la art.24 lit. a)-c) din același act normativ.
La rândul său, Banca Națională a României are atribuții de autorizare și de luare a măsurilor necesare în sistemul de economisire - creditare, conform Legii nr.541/2002, însă nicăieri în cuprinsul acestei legi nu este inserată competența exclusivă a BNR cu privire la controlul modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului, dacă acest control privește o bancă ce activează în domeniul economisirii -creditării și utilizează atare fonduri.
Existența Legii nr.541/2002 nu exclude competența specifică a Curții de Conturi cuprinsă în dispozițiile Legii nr.94/1992.
În plus, Curtea de Conturi are competența să își desfășoare activitatea specifică și asupra Băncii Naționale a României, cu atât mai mult, aceasta are competența stabilită de lege de a efectua activitatea de verificare asupra unei bănci ce acționează în sistemul economisire-creditare și face parte din categoria celor enunțate de dispozițiile art.24 lit. c) din Legea nr.94/1992.
Chestiunea antamată de recurenta-reclamantă nu poate fi realizată prin modul de interpretare și aplicare a textului legal, ci reprezintă o problemă de constituționalitate a prevederilor legale în discuție, fiind deja sesizată Curtea Constituțională sub acest aspect.
Cu privire la competența Curții de Conturi, din perspectiva expusă mai sus, prima instanță a realizat o analiză exhaustivă, răspunzând la toate motivele invocate de părți, a analizat rolul și atribuțiile Băncii Naționale a României și a departajat atribuțiile celor două instituții, recurenta-reclamantă fiind în realitate, nemulțumită de concluzia la care a ajuns judecătorul fondului.
Cea de-a doua chestiune referitoare la calificarea recurentei-reclamante ca făcând parte din categoria persoanelor care administrează și/ sau utilizează fonduri publice a fost, de asemenea, amplu analizată și motivată de judecătorul fondului.
Faptul că recurenta-reclamantă încheie cu MDRAP convenții privind virarea primei de stat și are ca atribuții calcularea cuantumului primei, administrarea primei conturile clienților, având dreptul să blocheze/ deblocheze prima, să efectueze analiza eligibilității clientului, să verifice documentele justificative și să utilizeze prima de stat, în plasamente sau acordarea de credite, înseamnă că BANCA „A” este una dintre instituțiile, alături de MDRAP, ce are atribuții cu privire la administrare și/ sau utilizarea de fonduri publice.
În privința ultimei chestiuni legate de competența Curții de Conturi, respectiv că această instituție nu poate dispune măsuri în sarcina fideiusorului, ci exclusiv în sarcina creditorului, prima instanță a analizat toate susținerile părților, motivarea sentinței întrunind criteriile prevăzute de art.425 alin.(1) lit. b) Cod procedură civilă.
Recurenta-reclamantă susține însă că prima instanță nu a analizat aspectul ce privește calitatea sa de fideiusor.
Înalta Curte constată că instanța de fond și-a exprimat opinia în sensul că, potrivit disp. art.9 alin.(4) din Ordinul nr.509/2009, banca răspunde ca fideiusor, alături de clientul care primește o primă de stat necuvenită și are obligația să returneze către MDRAP primele de stat virate în mod nejustificat plus penalitățile aferente, dar și că, în speță, nu are relevanță beneficiul de discuțiune, acesta putând să fie invocat în cadrul unui alt proces, în care părțile au și calitățile corespunzătoare de creditor, debitor, fideiusor.
În realitate, recurenta-reclamantă este nemulțumită de soluția dată de prima instanță cu privire la chestiunea sus-menționată, iar critica este reluată la pct.3.1.3. și este întemeiată, de această dată, pe dispozițiile art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă, urmând să fie analizată ulterior.
1.2 Cu privire la caracterul contradictoriu al motivării sentinței recurate relativ la problematica ambiguității constatărilor Curții de Conturi și imposibilității de implementare a deciziei administrative
Recurenta-reclamantă susține înlăturarea consecințelor expuse în cuprinsul Secțiunii IX a sentinței, deoarece sunt contrare aspectelor reținute în Secțiunile II.1 și III.4 ale aceleiași sentințe.
Înalta Curte constată că aspectele reținute de prima instanță în Secțiunea II.1 reprezintă punctul de vedere exprimat de pârâtă prin întâmpinare și nu considerentele proprii ale sentinței pronunțate.
În Secțiunea III.4 din sentință instanța de fond a reținut într-adevăr că, în ceea ce privește noțiunea de „client eligibil”, legea nu este suficient de clară, în sensul invocat de pârâtă.
În Secțiunea IX, prima instanță a analizat motivele de anulare a actelor administrative atacate din perspectiva caracterului lacunar, echivoc, al constatărilor și măsurilor dispuse prin aceste acte și nu din perspectiva unei neclarități legislative, astfel încât Înalta Curte va considera că motivul de nelegalitate este nefondat.
1.3. Referitor la faptul că instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat argumentația reclamantei în legătură cu efectele rolului băncii de fideiusor, precum și cele ale prescripției extinctive
În cadrul acestei critici, recurenta-reclamantă reiterează argumentele prin care a susținut nemotivarea aspectelor privind efectele rolului băncii de fideiusor deja analizate la pct.II.1.1. din prezenta decizie și, în plus, invocă prevederile art.4 alin.(1) lit. b) Cod procedură civilă, art.21 alin.(3) din Constituția Românei, art.6 alin.(1) și art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte arată că, prima instanță, în mod corect, a sesizat faptul că, în prezenta cauză, nu are relevanță apărarea formulată cu privire la efectele rolului băncii de fideiusor și la beneficiul de discuțiune.
Apărarea poate fi valorificată în raport cu subiecții contractului de fideiusiune și nu poate fi valorificată în cauza de față ce are ca obiect anularea unui act administrativ și efectele acestuia, urmând a se aprecia că instanța de fond a respectat prevederile legale invocate de recurenta-reclamantă.
În ceea ce privește prescripția extinctivă, în mod corect, prima instanță a arătat că incidența prescripției extinctive se analizează de la caz la caz și nu poate fi dezlegată o atare problemă de plano, deoarece aceasta intervine numai după momentul confirmării legalității actului administrativ atacat, în etapa de executare a măsurilor impuse prin actul de control, nefiind incidente motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă.
În prezenta cauză se verifică doar legalitatea actului administrativ și nu posibilele excepții ce pot fi invocate în etapa de punere în executare a actului.
În acest sens, se observă și că prima instanță a motivat corespunzător susținerea reclamantei, nefiind întrunite criticile întemeiate pe dispozițiile art.488 alin.(1) pct.6 Cod procedură civilă.
1.4. Cu privire la nemenținerea drept legală a Constatării nr.5 și a măsurilor aferente acesteia
Prin Constatarea nr.5, s-a reținut că recurenta-reclamantă a prezentat MDRAP date inexacte pentru primirea de la bugetul de stat a subvențiilor bugetare reprezentând prima de stat; a calculat cu încălcarea prevederilor legale „prima de stat” pentru sumele plătite de către client în contul unui comision datorat de către bancă reprezentând „comision de deschidere”.
Prin măsura corelativă s-a dispus obligarea recurentei-reclamante la stabilirea cu exactitate a întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, inclusiv a beneficiilor nerealizate.
Problema ce trebuie lămurită este aceea dacă recurenta-reclamantă a inclus corect/ eronat în baza de calcul a economiilor anuale realizate de client și valoarea depunerilor efectuate de acesta în contul comisionului de deschidere.
Potrivit dispozițiilor art.311 alin.(1) din OUG nr.99/2006, fiecare persoană fizică, client al unei bănci de economisire și creditare în domeniul locativ beneficiază de o primă de stat pentru depunerile anuale efectuate în baza contractului.
Art.7 din Ordinul nr.509/2009 arată că dreptul la prima de stat se constituie la finele anului de economisire, sumele ce trebuie luate în considerare la calcularea primei de stat sunt compuse din depunerile efectuate în anul pentru care se acordă prima de stat și nu intră în calcul sumele acordate drept prime de stat, dobânzile aferente sumelor economisite și depunerile care depășesc valoarea totală a controlului de economisire-creditare.
Este adevărat că textele legale sus-menționate nu exclud expres suma ce constituie plata comisionului de deschidere, dar această împrejurare nu poate fi interpretată în sensul solicitat de recurenta-reclamantă, deoarece această sumă de bani nu face parte din categoria depunerilor anuale ce se acumulează în contul clientului, drept sume economisite.
Dimpotrivă, comisionul reprezintă o plată făcută pentru serviciile băncii și nu o sumă economisită, neavând relevanță faptul că MDRAP avea posibilitatea și obligația să verifice corectitudinea modului în care prima de stat a fost calculată.
De altfel, prin Constatarea nr.5 s-a observat că recurenta-reclamantă a prezentat către MDRAP date inexacte, iar pentru fapta sa proprie, banca nu poate fi exonerată pe motivul că MDRAP avea obligația să verifice modul de calcul al primei de stat.
În speță, norma legală este clară, iar prima instanță nu avea niciun motiv să aplice același raționament pe care l-a făcut referitor la alte dispoziții din OUG nr.99/2006.
În ceea ce privește nemotivarea aspectelor esențiale, precum calitatea de fideiusor al BANCA „A” și faptul că pârâta nu poate dispune măsuri de recuperare a prejudiciului în sarcina fideiusorului, se va constata că acestea au fost deja antamate anterior, prin răspunsul la criticile de la pct.1.1.
În plus, măsurile dispuse în sarcina recurentei-reclamante au în vedere obligația acesteia să stabilească întinderea prejudiciului, iar acțiunile de recuperare a acestuia este evident că se vor realiza conform prevederilor legale.
2. Referitor la recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României
2.1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedura, civila.
A. Legalitatea măsurilor de la pct.II.1-4 din Decizia nr.18/2015 a Curții de Conturi -Departamentul II
Prin Constatarea nr.1 s-a reținut că reclamanta a permis clienților săi să utilizeze subvenții primite de la bugetul de stat în alt scop decât cel pentru care au fost acordate, iar prin acordarea primei de stat s-a stimulat componenta de economisire, iar componenta de creditare a dezvoltării domeniului locativ a înregistrat valori mici, departe de scopul inițial al legii.
Constatarea nr.2 a arătat că pentru contractele de economisire-creditare incluse (radiate sau repartizate) după termenul de economisire prevăzut în Anexa la Condițiile generale ale contractelor de economisire-creditare, cu încălcarea prevederilor legale, reclamanta a pus la dispoziția clienților săi prima de stat fără a solicita documente justificative cu privire la modul de utilizare a sumelor economisite în scop locativ.
Prin Constatarea nr.3 s-a reținut că pentru unele dintre contractele de economisire-creditare incluse, urmare a solicitării unilaterale a clientului de reziliere, înainte de termenul de economisire, prevăzut în Anexa la Condițiile generale ale contractelor de economisire-creditare, cu încălcarea prevederilor legale, reclamanta a pus la dispoziția clienților săi prima de stat, cu consecința prejudicierii bugetului de stat.
În fine, Constatarea nr.4 susține că reclamanta a pus la dispoziția clienților săi prima de stat fără a solicita documente justificative cu privire la modul de utilizare a sumelor economisite în scop locativ.
Măsurile de la pct.II.1-4 din Decizia nr.18/2015 au prevăzut ca entitatea controlată să stabilească întinderea prejudiciilor și să dispună măsuri pentru recuperarea acestora, inclusiv a beneficiilor nerealizate.
Instanța de fond a arătat că viziunea diferită a părților din dosar este datorată modului de interpretare a dispozițiilor art.315 din OUG nr.99/2006.
Art.315 din OUG nr.99/2006 are următorul cuprins: „(1) Pentru a beneficia în mod constant de prima de stat, contractele de economisire-creditare trebuie să aibă o durată minimă de 5 ani, fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite, și este obligatoriu ca înainte de expirarea termenului de economisire stabilit să nu se fi efectuat restituiri totale sau parțiale din sumele economisite. (2) Fac excepție de la prevederile alin.(1) următoarele situații:
a) suma economisită și/ sau suma contractată este pusă la dispoziție după repartizare, iar cel care a economisit utilizează suma primită pentru activități în domeniul locativ;
b) în cazul cesiunii contractului de economisire-creditare, iar după repartizare, suma economisită sau suma contractată se utilizează pentru activități în domeniul locativ de către cesionar;
c) cel care a economisit pentru activități în domeniul locativ sau soțul/ soția acestuia a decedat ori a intrat în incapacitate totală de muncă după încheierea contractului de economisire-creditare;
d) cel care a economisit pentru activități în domeniul locativ a devenit șomer și perioada de șomaj este de cel puțin 9 luni fără întrerupere și durează încă în momentul la care se solicită restituirea sumei”.
Și dispozițiile art.3 din Ordinul nr.509/2471 din 10.07.2009 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Cap. V, titlul II partea a II-a din OUG nr.99/2006 sunt în același sens.
Alineatul 1 arată că clientul băncii de economisire și creditare în domeniul locativ va beneficia de prima de stat, cu condiția să fi încheiat un contract de economisire-creditare pentru o durată de minimum 5(cinci) ani fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite, precum și să nu se fi efectuat de către banca de economisire și creditare în domeniul locativ, la solicitarea clientului, restituiri totale sau parțiale din sumele economisite, înainte de expirarea termenului de economisire.
Alineatul 2 arată că, prin derogare de la prevederile alin.(1), beneficiază de prima de stat, clienții cărora li se restituie sumele economisite înainte de expirarea termenului de economisire stabilit prin contractul de economisire-creditare, dacă se află în una dintre situațiile art.315 alin.(2) lit. a) - d) din OUG nr.99/2006.
Înalta Curte constată că, alin.(1) al art.315 din OUG nr.99/2006 stabilește care sunt condițiile pentru a se beneficia în mod constant/ anual de prima de stat, respectiv contractul să aibă o durată de minimum 5 ani și, înainte de expirarea termenului de economisire stabilit, să nu se fi efectuat restituiri totale sau parțiale din sumele economisite.
Altfel spus, în toată perioada, termenul de economisire și până la repartizare, clientul beneficiază de prima de stat anuală, dacă nu a solicitat/ obținut restituiri totale sau parțiale din sumele economisite.
În cadrul termenului de economisire, clientul nu trebuie să facă dovada utilizării sumei economisite în scop locativ, pentru a beneficia de prima anuală de stat.
Alineatul 1 plasează acțiunea în interiorul perioadei de economisire, până la expirarea acesteia și ajungerea la momentul repartizării, astfel că, în această perioadă clientul nu trebuie să ceară returnarea sumei economiste, total sau parțial, dar nici prima de stat.
Prima de stat este depusă în contul clientului, căruia în toată perioada de economisire, nu i se cere dovada utilizării în scop locativ a sumei economisite.
Alin.1 al art.315 din OUG nr.99/2006 vorbește de suma economisită, și nu de suma contractată, de unde rezultă că este vorba despre perioada de economisire, când încă nu s-a ajuns la momentul repartizării.
Excepția stipulată de art.315 alin.(2) din OUG nr.99/2006 se referă, în realitate, la patru situații distincte, ce trebuie analizate în concret.
Cea de la lit. a) arată că prima de stat se acordă atunci când suma economisită și/ sau suma contractată este pusă la dispoziție după repartizare, caz în care clientul este obligat să facă dovada că utilizează suma în scop locativ.
Excepția de la alin.(2) se referă la faptul că acțiunea este plasată înainte de expirarea termenului de economisire, dar clientul solicită restituirea sumei.
Aceeași rațiune se aplică și în privința situației de la lit. b).
În schimb, excepțiile de la lit. c) și d) stabilesc situația în care clientul beneficiază de prima de stat anuală, atunci când intervin anumite evenimente neprevăzute (deces, șomaj), chiar dacă nu se justifică folosirea numai în scop locativ.
Literele a) - d) ale alin.2 arată foarte clar că este vorba despre punerea la dispoziție a sumei după repartizare, lit. a) și b), încheierea contractului de economisire-creditare, lit. c) sau se solicită restituirea sumei lit. d).
Alineatul 2 lit. a) nu face distincție în funcție de ipoteza accesării creditului sau restituirii sumei, dimpotrivă, indiferent de ceea ce solicită clientul, la momentul repartizării, are obligația să justifice utilizarea sumei în scop locativ.
Ceea ce pretinde instanța de fond, respectiv că la momentul repartizării, dacă nu s-au efectuat restituiri totale sau parțiale ale sumei economisite, clientul nu trebuie să justifice utilizarea acesteia în scop locativ este contrară prevederilor legale analizate și „scopului” pentru care se încheie contractele de economisire-creditare.
Dispozițiile art.288 din OUG nr.99/2006 arată faptul că obiectul principal de activitate constă în economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ.
De asemenea, definiția contractului de economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, dată de dispozițiile art.290 alin.(1) lit. c) din OUG nr.99/2006 conduce la concluzia că scopul acestui contract este acordarea unui credit cu dobândă fixă destinat unor activități în domeniul locativ.
În plus, și modificarea suferită de dispozițiile. art.315, prin Legea nr.164/2018 este în același sens, respectiv pentru a beneficia în mod efectiv de prima de stat, înainte de expirarea duratei minime de 5 ani, soldul sumei economisite să nu fi fost afectat de restituiri totale sau parțiale din sumele economisite, iar pentru a beneficia de prima de stat, după expirarea termenului de 5 ani și dacă s-a îndeplinit condiția nerestituirii, clienții au obligația să facă dovada utilizării sumei în scop locativ, în termen de 6 luni de la încasarea soldului economisit, sub condițiile impuse de norma juridică.
Cu privire la interpretarea gramaticală susținută de prima instanță, Înalta Curte va constata că nu este corectă concluzia la care a ajuns instanța de fond, respectiv, „în situația contractului o durată de minimum 5 ani, nu este necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite”.
Locuțiunea „fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite” nu reprezintă o caracteristică a condiției ca durata contractului să fie de minimum 5 ani.
Textul nu sugerează că în situația contractului cu o durată de minimum 5 ani, nu este necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite, fără îndeplinirea și a condiției ca înainte de expirarea termenului de economisire stabilit să nu se fi efectuat restituiri totale sau parțiale din sumele economisite.
Legiuitorul a dorit să indice care sunt condițiile pentru a se putea beneficia în mod constant de prima de stat și a realizat o enumerare a acestora, intercalând „fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite”, între cele două condiții, asigurându-se că acestea sunt interpretate în mod cumulativ.
În ceea ce privește interpretarea teleologică realizată de prima instanță, s-au avut în vedere diferențele dintre forma art.315 alin.(1), la momentul inițial al adoptării OUG nr.99/2006 și forma ulterioară, după aprobare, prin Legea nr.227/ 2007.
Prin metoda teleologică se urmărește a se stabili sensul actului interpretat după scopul urmărit de emitent, identificarea ratio legis.
Scopul încheierii contractelor în regimul OUG nr.99/2006 este acela al economisirii și creditării în domeniul locativ, iar clientul beneficiază de o primă de stat pentru depunerile efectuate.
Art.315 din OUG nr.99/2006 are drept scop, la rândul său, stabilirea condițiilor în care beneficiarul are dreptul la prima de stat în mod constant.
În varianta inițială a OUG nr.99/2006, care este identică cu cea din Legea nr.541/2002 privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, se vorbește de aceeași perioadă anterioară împlinirii termenului de economisire stabilit și de cele două condiții pentru a se putea beneficia în mod constant de prima de stat.
Rezultă astfel că, ceea ce s-a adăugat prin Legea nr.227/2007 reprezintă o precizare adusă de acest act normativ, care arată expres că doar în cazul alin.(1) și dacă sunt îndeplinite condițiile,
nu este necesară justificarea utilizării sumei în scop locativ.
Cu privire la interpretarea teleologică realizată în raport de expunerea de motive la un proiect de modificare a OUG nr.99/2006, aceasta nu poate fi primită deoarece este nevoie de existența unui act normativ adoptat și nu de o inițiativă legislativă neaprobată, aceeași concluzie fiind valabilă și în situația interpretării pornind de la filosofia instituției contractului de economisire-creditare, ce s-a întemeiat pe aceeași expunere de motive.
Referitor la interpretarea prevederilor art.5 alin.(1) din Ordinul nr.509/2009, Înalta Curte reține că aceasta este eronată, deoarece disp. art.3 reiau conținutul prevederilor art.315 din OUG nr.99/2006, iar disp. art.4 precizează expres că în situația art.3 alin.(2) lit.a)-d) «text identic cu disp. art.315 alin.(2) lit.a)-d) din OUG nr.99/2006» beneficiarul este ținut să facă dovada utilizării sumei economisite și/ sau a sumei contractate numai pentru activități în scop locativ.
Aceleași dispoziții cuprinse la art.4 alin.(1) din ordin, cer ca în cazul art.3 alin.(2) lit.a), când se solicită restituirea soldului economisit înaintea expirării termenului de economisire, beneficiarul trebuie să facă dovada utilizării sumei economisite și/ sau contractele puse la dispoziție, după repartizare, imediat și nemijlocit, numai pentru activități în domeniul locativ.
Art.5 alin.(1) din ordin cuprinde o altă ipoteză, respectiv atunci când se consemnează și/ sau efectuează una dintre operațiunile arătate expres: plata soldului economisit, gajarea drepturilor rezultând din contractul de economisire-creditare etc., când justificarea utilizării sumei economisite se face în termen de 2 ani de la data plății soldului economisit, acțiunea plasându-se după împlinirea termenului de economisire.
În concluzie, Înalta Curte reține faptul că legea aplicabilă speței este clară, interpretarea reclamantei și primei instanțe s-a realizat în mod eronat, cu încălcarea metodelor de interpretare utilizate.
Astfel, disp. art.315 alin.(1) din OUG nr.99/2006 sunt clare, deoarece stipulează condiții pentru perioada „înainte de expirarea termenului de economisire”, contrar a ceea ce afirmă reclamanta și prima instanță, în sensul că alin.(1) nu face nicio referire la perioada de economisire.
Excepțiile prevăzute de alin.(2) sunt de două categorii, cele de la lit.a) și b) au în cuprinsul lor solicitarea ca suma economisită/ contractată să fie utilizată în scop locativ, indiferent în ce perioadă a contractului se găsește clientul, înainte de împlinirea termenului de economisire sau ulterior împlinirii acestui termen.
Excepțiile de la pct.c)-d) nu conțin precizarea ca sumele să fie utilizate în scop locativ, astfel că interpretarea se realizează în concordanță cu fiecare nouă situație înscrisă la alin.(2) lit.a)-d) și nu global, astfel cum au făcut reclamanta și prima instanță.
Cu privire la interpretarea eronată a prevederilor legale ce conțin stabilirea noțiunii de client eligibil beneficiar al primei de stat, fiind în discuție minorii și persoanele peste 65 ani, Înalta Curte reține că instanța de fond, anulând această constatare și măsură dispuse de Curtea de Conturi a reținut, drept argumente relevante, Expunerea de motive a proiectului de modificare a OUG nr.99/2006 și faptul că legea nu era clară la momentul încheierii contractelor și la momentul rezilierii/ repartizării acestora.
Argumentele aduse de prima instanță sunt contrazise de însuși conținutul contractelor de economisire-creditare încheiate, unde s-a prevăzut foarte clar că: „Declarație privind creditul pentru domeniul locativ: declar că mi s-a adus la cunoștință și sunt de acord că nu sunt beneficiari eligibili pentru un credit pentru domeniul locativ persoanele fizice care au vârsta sub 18 ani sau peste 65 ani la data cererii de credit și nici cele care depășesc 2 ani la sfârșitul perioadei de creditare (scadență finală a creditului)”.
Reclamanta a încălcat dispozițiile cuprinse în contractele de creditare-economisire, redactate chiar de către aceasta, astfel că nu poate invoca neclaritatea legii, iar prima instanță nu putea să valideze această opinie.
De asemenea, cum deja s-a afirmat mai sus, expunerea de motive a unui proiect de lege neaprobat nu poate constitui un argument valid pentru constatarea nelegalității măsurii dispuse de Curtea de Conturi.
B. Legalitatea măsurii dispuse la pct.II.6 din Decizia nr.18/2015 a Curții de Conturi -Departamentul II
Prin această măsură s-a dispus ca reclamanta să identifice toți clienții care nu au prezentat toate înscrisurile prevăzute de Ordinul nr.509/2009 și să solicite prezentarea acestora pentru certificarea utilizării sumelor acumulate numai pentru activități în domeniul locativ. În situația în care aceștia nu prezintă aceste înscrisuri, reclamanta va stabili cu exactitate întinderea prejudiciului, va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a beneficiilor nerealizate.
Curtea de Conturi a reproșat reclamantei că a solicitat doar facturi, bonuri fiscale, etc. pentru promovarea materialelor și documentelor care să justifice efectuarea lucrărilor, dar nu sau solicitat documente referitoare la dovedirea proprietății sau autorizației de construire.
Din actele dosarului rezultă că beneficiarii au depus documentele cerute de lege, iar pârâta nu a arătat în concret, că într-o anume situație este necesară autorizația de construire pentru realizarea lucrării.
Din enumerarea unor materiale achiziționate, respectiv saci de ciment sau blocuri ceramice efectuate, nu se poate deduce că lucrările necesitau eliberarea unei autorizații de construire, fiind valid argumentul adus de reclamantă conform căruia dispozițiile legale nu îi permit verificarea „pe teren”, a acestora.
În legătură cu neprezentarea documentelor de proprietate, din cuprinsul disp. art.290 lit.a) pct.8 din OUG nr.99/2006 și chiriașii pot angaja lucrări de modernizare a locuinței, astfel că solicitarea de prezentare a unor astfel de înscrisuri este nelegală.
C. Legalitatea măsurii cuprinse la pct.II.7 din Decizia nr.18/2015 a Curții de Conturi -Departamentul II
Prin această măsură, reclamanta a fost obligată să stabilească cu exactitate întinderea prejudiciului și să dispună măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a beneficiilor nerealizate, având în vedere că reclamanta nu a virat la bugetul de stat sumele reprezentând dobânzi bancare
cu care au fost bonificate sumele reprezentând prima de stat evidențiate în conturile clienților săi pentru care banca a procedat la restituirea primei de stat la bugetul de stat, urmare a neîndeplinirii de către client a condițiilor impuse de lege pentru a beneficia de prima de stat în cadrul contractelor de economisire-creditare.
Prima instanță a considerat că dispozițiile legale incidente se referă strict la restituirea primei de stat, nu și la dobânzi bancare, iar lecturarea expunerii de motive a proiectului de modificare a OUG nr.99/2006 este relevantă în acest sens.
Prima instanță a indicat prevederile art.5 alin.(2) și art.6 alin.(5) din Normele metodologice, conform cărora, în cazul în care utilizarea sumelor în scop locativ nu este dovedită de clientul băncii, prima de stat nu va fi pusă la dispoziția acestuia și se va restitui MDRAP/ MDRL, iar dacă contractul este continuat conform alin.(4) și reziliat ulterior, înainte de expirarea termenului de economisire, banca va restitui ministerului numai cuantumul primei de stat acordat persoanei care a continuat contractul; prima de stat cuvenită titularului anterior nu se restituie.
Textele legale invocate de prima instanță nu sunt aplicabile în această situație, deoarece dispozițiile art.9 alin.(4) din Normele metodologice probate prin Ordinul nr.509/2471/2009, obligă banca să returneze primele de stat virate în mod nejustificat, precum și penalitățile aferente, calculate la nivelul celor datorate pentru executarea cu întârziere a obligațiilor bugetare.
Nu există niciun motiv pentru care prima de stat să fie restituită, iar dobânda bancară cu care a fost bonificată prima să nu poată fi restituită, iar argumentul adus ca urmare a lecturării expunerii de motive a proiectului, neaprobat, de modificare a OUG nr.99/2006 nu poate fi avut în vedere.
În plus, restituirea dobânzii despre care face vorbire prima instanță constă se referă la clienți, iar constatarea și măsura analizate la pct.II.7, are în vedere obligația băncii, astfel că se va constata că cele invocate de recurenta-pârâtă sunt fondate.
D. Legalitatea măsurilor cuprinse la pct.I.1 și I.2 din Decizia nr.18/2015 a Curții de Conturi - Departamentul II
Potrivit măsurii de la pct.I.1, reclamanta va proceda la revizuirea procedurilor interne de lucru în ceea ce privește derularea contractelor în curs, astfel încât abateri de genul celor constatate de echipa de audit să fie evitate.
Potrivit măsurii de la pct.I.2, reclamanta va solicita clienților săi prezentarea de documente justificative în toate situațiile în care se va solicita punerea la dispoziția acestora a primei de stat.
Prima instanță a constatat că revizuirea procedurilor interne de lucru în privința aspectelor referitoare la prima de stat nu implică modificarea Condițiilor generale de afaceri și a Condițiilor generale ale contractelor de economisire-creditare, ci doar conformarea procedurilor interne cu dispozițiile legale aplicabile primei de stat, deci norma poate fi implementată de către reclamantă în mod independent, concluzie la care achiesează și instanța de recurs.
Astfel, având în vedere că Înalta Curte a menținut măsurile de la punctele II.1-4 și II.7 din Decizia nr.18/2015, reiese că măsura dispusă la pct.I.1 din aceeași decizie va fi menținută, cu privire la punctele sus-menționate.
Referitor la măsura de la pct.I.2, instanța de fond a considerat, de asemenea, că aceasta poate fi implementată independent de către reclamantă, concluziile instanței de recurs fiind identice și în această situație.
E. În ceea ce privește Încheierea nr.3/ 29.06.2016 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor
Prima instanță a făcut trimitere la argumentele avute în vedere cu ocazia interpretării dispozițiilor legale incidente, ajungând la concluzia că s-a realizat o interpretare eronată a legii.
Înalta Curte, în absența altor critici aduse sentinței de fond în ceea ce privește considerentele referitoare la Încheierea nr.3/2016 va face trimitere la chestiunile deja dezbătute și la argumentele deja expuse cu ocazia analizării motivelor de nelegalitate susținute de către pârâtă.
F. Referitor la încălcarea principiului securității juridice
Curtea de Apel București a susținut caracterul fondat al acestei critici, raportat la caracterul incert al normei juridice interpretate de pârâtă.
Înalta Curte, contrar susținerilor primei instanțe, a concluzionat deja anterior, că norma este precisă, accesibilă și previzibilă, iar interpretarea eronată a fost realizată de către reclamantă și judecătorul fondului, astfel că nu este necesar a se dezvolta critica invocată.
2.2. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art.488 alin.(1) pct.6 Cod procedură civilă
Potrivit pct.6, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.
Prima critică a pârâtei are în vedere reținerea ca fiind esențiale unele considerații străine de actele întocmite, respectiv Expunerea de motive a unui proiect de lege de modificare a OUG nr.99/2006.
Înalta Curte constată că pct.6 solicită, în vederea casării hotărârii, ca aceasta să se întemeieze numai pe motive străine cauzei, condiția nefiind îndeplinită, întrucât instanța de fond a invocat expunerea de motive, care este într-adevăr străină cauzei, alături de alte argumente ce au legătură cu pricina.
În privința celei de-a doua critici, prin care s-a reținut că instanța de fond nu a motivat hotărârea prin raportare la prevederile art.1, 3, 11 din Legea nr.50/1991, Înalta Curte reține că, în realitate, recurenta-pârâtă este nemulțumită de considerente și nu invocă o nemotivare a sentinței recurate.
Referitor la considerentele contradictorii, Înalta Curte reține neîntrunirea condiției prevăzută la pct.6, deoarece argumentația a fost dezvoltată de prima instanță în momentul în care a motivat neclaritatea legii, iar susținerea unei posibile interpretări diferite a legii în această situație nu are drept rezultat cele invocate de recurenta-pârâtă.
Față de acestea în temeiul art.496 Cod procedură civilă, coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.
În temeiul art.496 Cod procedură civilă, coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, recursul formulat de pârâtă a fost admis, sentința atacată a fost casată în parte și, în rejudecare:
A fost admisă în parte acțiunea reclamantei. S-a va dispus anularea parțială a Deciziei nr.18/2015 și a Încheierii nr.3/2016, în privința abaterii de la pct.6, măsura aferentă de la pct.II.6, precum și măsurile dispuse la pct.I.1 și I.2 ce privesc abaterea de la pct.6.
A fost respinsă în rest acțiunea reclamantei, ca nefondată.
| ← Fonduri europene. Evaluarea greșită a proiectului de... | Contestarea măsurii carantinării zonale pe motivul... → |
|---|
