Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.96

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Maria Stoicescu

JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea plângerii formulată potrivit OUG nr.34/2006 de petenta SC SRL prin reprezentanți legali, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei nr.3430/420C4/2495 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUN. reprezentanți legali, cu sediul în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petenta SC SRL reprezentată de consilier juridic conform delegației de reprezentare depusă la doar și intimata Primăria municipiului Câmpina reprezentată de consilier juridic, conform delegației de reprezentare depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se învederează instanței că, prin intermediul Serviciului registratură, s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei.

Reprezentanta petentei depune la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, conform chitanței nr.27583 din 22.01.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei. De asemenea, depune la dosar xerocopie de pe adresa nr.6119/04.12.2007 referitoare la notificarea privind formularea plângerii împotriva și dovada de comunicare a acesteia la Primăria mun. Câmpina, declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea plângerii.

Reprezentanta intimatei învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea plângerii.

Curtea, ia act de susținerile reprezentanților părților, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea plângerii.

Reprezentanta petentei solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, modificarea deciziei pentru motivele arătate în plângere. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea plângerii, menținerea deciziei

CURTEA:

Asupra plângerii de față constată:

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 3430/420C4/2495 din 22 noiembrie 2007 a respins, ca nefondat, capătul de cerere formulat de contestatoarea SC SRL P, vizând contestarea legalității deciziei Comisiei de evaluare privind declararea ofertei contestatoarei ca inacceptabilă și ca inadmisibil capătul de cerere referitor la anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică.

În baza art. 278 alin.6 din OUG nr.34/2006 dispune contiunarea procedurii de achiziție publică, decizia fiind obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 280 alin.3 din OUG nr.34/2006 aprobată prin Legea 337/2006.

Pentru a se pronunța astfel, în raport cu obiectul contestației depusă de SC SRL P, în calitate de ofertant la procedura de cerere de ofertă organizată de autoritatea contractantă Primăria Municipiului Câmpina în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect " achiziție tâmplărie din PVC- Grădinița Nr. 10-11 Câmpina " și criticând activitatea Comisiei de evaluare.

S-a contestat decizia Comisiei de evaluare privind declararea ofertei sale ca inacceptabilă și a solicitat anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică. În atare situație, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 176 și 188 alin.1 din OUG nr. 34/2006 prin modul cum a stabilit cerințele minime de calificare cuprinse în documentația de atribuire.

În acest sens, Consiliul a constatat că cererea contestatoarei este tardiv formulată, având în vedere faptul că, potrivit art. 272 alin.3 din OUG nr.34/2006, documentația de atribuire putea fi contestată în termen de 5 zile de la data la care contestatoarea a luat cunoștință despre acest act.

Conform art. 196 din OUG nr. 34/2006, în cazul în care operatorul economic nu deține un certificat de mediu astfel cum este solicitat de autoritatea contractantă, aceasta din urmă are obligația de a accepta orice probe sau dovezi pentru asigurarea unui nivel corespunzător al protecției mediului, probe ce nu au putut fi propuse și dovedite de către contestatoare, Consiliul reținând că documentele și înscrisurile depuse de către SC SRL P în calitate de ofertant nu sunt de natură să demonstreze asigurarea unui nivel corespunzător al protecției mediului, ținând seama de prevederile art. 194 din același act normativ.

Ca atare, Consiliul a reținut ca neîntemeiată critica adusă deciziei autorității contractante de a declara inacceptabilă oferta formulată de contestatoare ca urmare a neîndeplinirii tuturor cerințelor de calificare impuse prin documentația de atribuire.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea SC SRL, în termen legal a formulat plângere, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, practic reluând aceleași critici formulate în contestația inițială depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Se apreciază că decizia atacată nu este legală și temeinică, deoarece petenta consideră că a fost descalificată în mod injust, pe motivul că oferta este inacceptabilă, în sensul că nu a prezentat certificatul privind implementarea sistemului de management al mediului 14.001: 2004, interpretând în mod nelegal dispozițiile art. 196 din OUG nr. 34/2006 și subliniind faptul că a depus 4 înscrisuri ca probe pentru confirmarea că se asigură un nivel corespunzător al protecției mediului.

În opinia petentei, conform căreia a depus probe și a dovedit cu cele 4 înscrisuri că poate asigura un nivel corespunzător al protecției mediului, și cu toate acestea, atât autoritatea contractantă prin declarația că oferta sa este inacceptabilă, cât și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor care a considerat legal acest punct de vedere prin decizia nr.3430/420C4/2495 din 22 noiembrie 2007, considerând ambele puncte de vedere ca nelegale și neîntemeiate.

Petenta mai invocă faptul că nu s-au avut în vedere disp.art.176 și art.188 alin.1 din OUG nr.34/2006 și unde se consacră dreptul și nu obligația autorității contractante de a solicita îndeplinirea unor cerințe referitoare la situația personală sau capacitatea tehnică sau profesională, iar aceste cerințe trebuie să fie relevante în raport cu obiectul achiziției publice, invocându-se și o decizie din practica judiciară a aceleiași instanțe într-o situația similară în opina acesteia, respectiv, decizia nr.1857/248C7/2491 din 24 august 2007 a, soluție menținută de Curtea de APEL PLOIEȘTI prin respingerea recursului autorității contractante, prin decizia nr.1866 din 23 octombrie 2007.

Pentru aceste considerente, petenta - recurentă SC SRL P solicită admiterea plângerii și modificarea deciziei atacate în sensul celor învederate.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor plângerii formulate de petenta SC SRL P, fiind vorba de aceleași motive ca ale contestației formulată la Consiliul Național de Soluționare Contestaților, se constată că plângerea nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin decizia atacată, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în mod just și legal a considerat că în mod corect autoritatea contractantă a considerat că înscrisurile depuse de către petentă nu fac dovada unui nivel corespunzător al protecției mediului, neprezentând certificatul privind implementarea sistemului de management al mediului 14.001:2004.

În mod legal s-a considerat că probele prezentate de către ofertantul contestator nu sunt suficiente pentru a fi selectată oferta acestuia, aflându-ne în procedura de selecție a ofertelor și nu în procedura de încheiere sau de atribuire a contractului de achiziție publică.

În acest caz, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a stabilit că petenta în calitate de ofertant nu a contestat în termen legal preselecția ofertelor efectuată de Comisia de evaluare de la autoritatea contractantă.

Ca atare, s-a apreciat în mod legal și temeinic faptul că documentele depuse de către ofertantul petent nu sunt de natură să demonstreze asigurarea unui nivel corespunzător al protecției mediului. Aceasta, deoarece Consiliul, în mod corect a reținut că se raportează la disp.art.194 din OUG nr.34/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă, atunci când solicită prezentarea unor certificate, emise de organisme independente, prin care să atestă faptul că operatorul economic să respecte anumite standarde de protecție a mediului, trebuie să se raporteze de la sistemul comunitar de management ecologic și audit ( ), fie la standardele de gestiune ecologică bazate pe seriile de standarde europene sau internaționale în domeniu, certificate de organisme conforme cu legislația comunitară, ori cu standardele europene sau internaționale privind certificarea.

În atare context, atât autoritatea contractantă, cât și Consiliul au apreciat în mod just și corect că, înscrisurile depuse de operatorul economic ofertant nu erau corespunzătoare.

Exemplul de practică judiciară dată de petentă nu este relevantă în cauză, deoarece aceasta a contestat modalitatea de evaluare a ofertelor, iar în cealaltă cauză solicitase anularea procedurii de contractare prin achiziție publică, petentă fiind autoritatea contractantă și nu agentul economic ofertant.

Se poate observa că, autoritatea contractantă în fișa de date a achiziției la capitolul V 2, capacitatea de exercitare a activității profesionale ca și criteriu de calificare și selecție "certificat al sistemului calității 9001:2000 și 14.001:2004 pentru tâmplărie PVC", ca o condiție eliminatorie, înțelegând prin aceasta, că neprezentarea certificatului solicitat duce la respingerea ofertei.

Ca atare, prin aceste cerințe, în baza prevederilor legale aplicabile, s-a încercat a se asigura că firma ce urmează a efectua lucrarea prin licitație achiziție publică este o firmă care prezintă garanții și care poate efectua lucrări de calitate inclusiv în domeniul ecologic și al protecției mediului, ținând cont de faptul că este vorba de un obiectiv cu impact social major, Grădinița Nr. 10-11 Câmpina.

În consecință, în mod legal și temeinic, Consiliul a reținut că simplul fapt al demarării acțiunii de certificare, nu echivalează cu certificatul solicitat, obținerea acestuia fiind un eveniment viitor și incert, aplicându-se în mod rațional dispozițiile art. 196 din OUG nr.34/2006.

Așadar, s-a interpretat în mod legal și temeinic faptul că, documentele depuse de petentă nu sunt echivalente cu un certificat care atestă conformitatea cu cerințele standardului de referință, descalificarea ofertei acesteia fiind justă, așa încât, decizia pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este legală și temeinică, ceea ce va determina respingerea plângerii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată plângerea formulată potrivit OUG nr.34/2006 de petenta SC SRL prin reprezentanți legali, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P, împotriva deciziei nr.3430/420C4/2495 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUN. reprezentanți legali, cu sediul în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 29 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Tehnored.

5 ex./20.02.2008

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare nr. 3120

Dosar nr-

3ex./22.02.2008

Operator de date cu caracter personal

Nr.notificare 3120

CĂTRE,

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

- B,-, Sector 3, CP 30084-

Vă comunicăm alăturat un exemplar de pe decizia nr.96 pronunțată la data de

29 ianuarie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în dosarul nr- privind plângerea formulată de petenta SC SRL cu sediul în P,str. - -, nr.36, județ P împotriva Deciziei nr.3430/420C4/2495 din 22.11.2007, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Câmpina cu sediul în Câmpina,-, județ

PREȘEDINTE: Maria Stoicescu

GREFIER,

Președinte:Maria Stoicescu
Judecători:Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Ploiesti