Alte cereri. Decizia 6/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 6/CA/2010
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Nanea Paraschiv
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H în numele Administrației Finanțelor Publice a municipiului H împotriva sentinței nr. 1360/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Completul de judecată a fost legal constituit, în conformitate cu prevederile art.98 alin.4 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat; este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă; intimatul reclamant a depus la dosar, prin serviciul Registratură al instanței întâmpinare, într-un singur exemplar, la care a fost anexată împuternicirea avocațială a d-nei avocat - pentru redactare întâmpinare și chitanța reprezentând onorariu avocațial.
Întrucât nu s-au formulat alte cereri, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că se solicită judecarea și în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice H și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului H, solicitând obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 6286,65 lei, achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, actualizată cu rata dobânzii legale, precum și anularea documentelor ce au stat la baza plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a solicitat restituirea taxei speciale, deoarece perceperea acestei taxe contravine în mod flagrant art.90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
În drept, au fost invocate prevederile art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H în nume propriu și pentru H s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a DGFP H solicitându-se în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât organul fiscal competent este a Mun. D, taxa contestată este plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule (inclusiv pentru cele produse în România) indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Prin sentința nr. 1360/CA/2009 a Tribunalului Hunedoara a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, fiind obligate pârâtele să-i restituie suma de 6286,65 lei achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, dobânda legală aferentă calculată până la data plății efective și suma de 1004,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind respinsă în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, urmare faptului că dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^ 1 și art. 214 ^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar, prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate.
De asemenea, s-a reținut că reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, pentru recuperarea integrală a prejudiciului, cererea de anulare a documentelor ce au stat la baza plății nefiind fondată, acestea nefăcând parte din categoria actelor de autoritate publică ce intră sub incidența contenciosului administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H în nume propriu și pentru solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului se susține că, în mod greșit, s-a reținut de către prima instanță o discriminare a regimului fiscal, precum și faptul că suma achitată de reclamant nu era datorată potrivit legislației comunitare.
Se mai arată și că, în mod eronat, a fost obligată la plata dobânzii calculată începând cu data plății taxei, iar nu de la data introducerii cererii conform art.1088 Civ.
În drept, art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1.pr.civ.
Recursul este scutit de timbraj.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în mod corect fiind apreciată de prima instanță nelegalitatea taxei.
Verificând sentința atacată din prisma motivului invocat, raportat și la prevederile art. 304 ind. 1.pr.civ. curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al Comunității Europene pentru care a plătit taxa specială reglementată de art. 2141, 2142din Codul fiscal și s-a adresat pârâtelor solicitând restituirea acelei sume.
Curtea constată că, într-adevăr, așa cum corect s-a reținut de către prima instanță, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Astfel, de la 1 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituția României: ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
În condițiile în care în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța de fond a constatat temeinic o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 11 din OUG 50/2008, curtea reține că aceste dispoziții au intrat în vigoare doar la data de 01.07.2008 iar, potrivit dispozițiilor art. 15 alin 2 din Constituție legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii ce nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate.
În caz contrar ar fi afectată și stabilitatea raporturilor juridice deoarece la data efectuării achiziției autovehiculului reclamantul a efectuat operațiunea juridică prevăzută de legislația aplicabilă la acel moment, astfel că nu se poate aplica o prevedere legală ce nu era în vigoare la data achiziției comunitare.
De asemenea, dobânda legală aferentă a fost determinată de către prima instanță prin raportare la momentul punerii în întârziere a organului fiscal, în mod nefondat susținându-se de către recurentă obligarea la plata acesteia în condițiile art. art.1088 Civ, începând cu data introducerii acțiunii.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate nu subzistă, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312.pr.civ. curtea respinge ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul dispozițiilor art. 274.pr.civ. instanța obligă recurentele la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului H în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE a municipiului H împotriva sentinței nr. 1360/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.01. 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - --- | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
/13.01.2010/5 ex./13.01.2010
Jud. fond
Președinte:Mariana Claudia ClonțaJudecători:Mariana Claudia Clonța, Nicoleta Nanea Paraschiv