Alte cereri. Decizia 636/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR. - -

DECIZIA nr.636 /CA/2009 -

Ședința publică

din 26 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Filimon Marcela Judecător

- - - Judecător

- - - Președinte secție

- Grefier

S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurentul reclamant, domiciliat în O,-,.5, Județ B împotriva Sentinței nr. 159/CA/04.03.009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ de ASIH. de SĂO. B, cu sediul în O, Șos. - km.4, Județ B, având ca obiect - ALTE CERERI.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul este la primul termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei prin chitanța - din 04.09.2009 și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, prin serviciul Registratură al instanței la data de 06.10.2009 intimata CAS Bad epus la dosar Întâmpinare în 2 exemplare, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 Cod Procedură Civilă după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr.159/CA /04.03.2009 Tribunalul Bihora respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâtă ca neântemeiată.

A admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și pe cale de consecință a respins cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE ASIH. DE SĂO.

A obligat pe reclamant la plata sumei de 300 lei amendă judiciară în temeiul art.108 ind.1 alin.1 pct.1 lit.a Cod pr.civilă.

Pentru a hotărî astfel, analizând excepțiile invocate de pârâtă, instanța a constatat că excepția neîndeplinirii plângerii prealabile este neîntemeiată întrucât obiectul cererii îl constituie drepturile salariale, astfel că nu sunt incidente în speță prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 invocate.

Cât privește excepția autorității de lucru judecat, s-a constatat că este întemeiată.

În acest sens s-a reținut că prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. -, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei CASA DE ASIH. DE SĂO. B la acordarea sporului de 100% pentru condiții periculoase pe perioada în care a efectuat controlul la Spitalul de Pneumoftiziologie O, respectiv 05-16.02.2007 - 10 zile, și perioada 22-27.03.2007 - 4 zile, precum și obligarea pârâtei la acordarea acestui spor, cu caracter general, pentru toate perioadele în care efectuează un astfel de control.

Temeiul de drept al cererii sale l-a constituit art. 13 din OUG 115/2004 raportat la art. 11 din Ordinul 721/2005, același care este invocat și în litigiul de față.

După cum însuși reclamantul afirmă în precizarea acțiunii, cererea sa inițială a fost respinsă irevocabil prin decizia nr. 322/CA/2008 a Curții de APEL ORADEA.

Prin urmare, obiectul acelei cereri prin care se solicita acordarea și pentru viitor a acestui spor include și perioada ce face obiectul cererii de față, astfel că instanța s-a pronunțat în mod irevocabil asupra acestei probleme de drept dedusă judecății, iar eventualele nemulțumiri ale reclamantului nu mai pot face obiectul altei cercetări judecătorești.

În consecință, având în vedere că între cele două cereri există identitate de părți, obiect și cauză, în temeiul art. 1201 cod civil, a admis excepția autorității de lucru judecat și pe cale de consecință a respins cererea precizată.

Cât privește cererea pârâtei de a aplica reclamantului amenda judiciară, instanța a constatat că este întemeiată. Deși acesta mai avea pe rol o cerere similară, prin care solicita acordarea acestui spor și pentru viitor, ba mai mult, la data de 17. ian. 2008 prin sentința nr.59 cererea fusese admisă în primă instanță, la data de 22.07.2008 înregistrează și cererea de față, astfel că, apreciază că sunt întrunite cerințele art. 108 ind. 1 alin. 1 pct. 1 lit. a cod pr. civ. raportat la art. 723 pr. civ. motiv pentru care a aplicat reclamantului amenda în sumă de 300 lei.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurentul, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii formulate și înlăturarea amenzii judiciare aplicate de către instanța de fond.

În motivarea recursului, recurentul a învederat instanței că la data introducerii ac iunii (22.07.2008), acțiune ce formează obiectul dosarului de față (.nr- ), nu există o autoritate de lucru judecat, decizia nr.322/CA/2008 -R a CURȚII DE APEL ORADEA în dosar nr. 2487/2007, la care se raportează d-na judecător, a fost dată la 16 octombrie 2008.

Mai mult la data introducerii acțiunii (22.07.2008), acțiune ce formează obiectului de față (-), Tribunalul Bihor prin Sentința 59/CA/2008, în dosarul nr. 2487/2007, i-a acordat sporuri pentru muncă în condiții periculoase la spitalele: Boli contagioase, Psihiatrie, TBC O și Psihiatrie O; acele sporuri erau limitate la perioade stricte de timp și nu vizau viitorul, așa cum eronat statuează instanța de fond (fila 2 sentinței nr. 159/CA/2009).

Mai arată că nu există identitate de obiect și cauză între dosarul nr. 2487/2007 și dosarul de față -. Dacă în dosarul nr. 2487/2007 a solicitat sporuri pentru munca prestată în anul 2007, în condiții deosebit de periculoase la mai multe spitale, în dosarul de față -, solicită sporuri numai cât a fost delegat la Spitalul TBC în anul 2008.

De asemenea, arată că cererea formulată a fost de bună credință și întemeiată, astfel că pedepsirea sa cu amendă judiciară este neîntemeiată.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa de Asigurări de Sănătate Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în apărare că, în mod legal a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, raportat la decizia nr. 322/CA/2008 a Curții de APEL ORADEA, iar în privința amenzii aplicare reclamantului, aceasta este legal aplicată, fiind îndeplinite prevederile art. 723 Cod procedură civilă.

Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este fondat, urmând a fi admis și modificată în parte sentința, în sensul înlăturării dispoziției de obligare a reclamantului la plata amenzii judiciare de 300 lei, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul fondului acțiunii soluționate de către Tribunalul Bihor, instanța de recurs va reține că sentința recurată este legală și temeinică. Astfel, reclamantul a sesizat instanța cu o acțiune în obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate B la acordarea unui spor salarial de 100% pentru munca prestată în condiții periculoase, pentru intervalul 06-16.05.2008, cât a efectuat un control la Spitalul de Pneumoftiziologie

Având în vedere această solicitare a reclamantului, în mod legal a reținut instanța de fond incidența excepției autorității de lucru judecat, raportat la decizia nr. 322/CA/2008 a Curții de APEL ORADEA, prin care, în urma admiterii recursului declarat de recurenta Casa de Asigurări de Sănătate B, a fost modificată în totalitate sentința nr. 59/17.01.2008 a Tribunalului Bihor, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Între acțiunea formulată de reclamant în prezentul dosar și cea care a făcut obiectul dosarului nr. 2487/CA/111/2007 a Tribunalului Bihor și care a fost soluționată irevocabil prin decizia nr. 322/CA/2008 a Curții de APEL ORADEA, există tripla identitate de părți, obiect și cauză, prevăzută de art. 1201.civ.

În acest sens, se va observa că, prin cererea formulată de reclamant în dosarul nr. 2487/CA/111/2007, acesta a solicitat acordarea aceluiași spor de 100% pentru condiții periculoase pe perioada 05-16.02.2007 și respectiv 22-27.03.2007, precum șiacordarea acestui spor, cu caracter general.

Prin sentința nr. 59/17.01.2008, Tribunalul Bihora admis acțiunea reclamantului, fiind obligată pârâta la plata sporului solicitat, pe perioada solicitată și, de asemenea, a fost obligată pârâta la acordarea acestui spor, proporțional cu timpul cât reclamantul prestează activitatea respectivă.

Prin decizia nr. 322/CA/2008 a Curții de APEL ORADEA, a fost admis recursul recurentei Casa de Asigurări de Sănătate B împotriva sentinței nr. 59/2008, care a fost modificată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivare, instanța de recurs a reținut în esență că reclamantul, în calitate de funcționar public, nu poate beneficia de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de lege pentru personalul contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.

Prin urmare, rezultă fără putință de tăgadă că instanța de recurs, la soluționarea cauzei, a avut în vedere pretenția concretă a reclamantului de acordare a sporului de 100% pentru condiții periculoase, indiferent de perioada de timp pentru care este solicitat un asemenea spor, stabilind cu caracter irevocabil că reclamantul, în calitate de funcționar public, nu este îndreptățit la acordarea acestuia, nici pentru activitatea deja efectuată în condiții periculoase, și nici în viitor pentru o asemenea activitate, cât timp rămân în vigoare prevederile legale la care instanța s-a raportat în pronunțarea soluției.

Pentru acest motiv, cererea reclamantului, formulată în prezentul dosar, de a-i fi acordat același spor, dar pentru o altă perioadă, respectiv pentru activitatea efectuată în anul 2008 la Spitalul de Pneumoftiziologie O, nu ar putea fi acceptată decât cu încălcarea autorității de lucru judecat de care se bucură decizia nr. 322/CA/2008 a Curții de APEL ORADEA, astfel că, raportat la art. 166 Cod procedură civilă și art. 1201.civ. în mod legal a admis instanța de fond excepția autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește, însă, aplicarea amenzii judiciare de 300 lei, în temeiul art. 108/1 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, instanța va reține că în mod neîntemeiat a fost aplicată reclamantului această sancțiune, căci textul legal în baza căruia fusese amendat reclamantul vizeazăintroducereacu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice. Or, în condițiile în care, prin sentința nr. 59/2008 a Tribunalului Bihor, reclamantul avusese câștig de cauză, a doua cerere formulată, având același obiect, nu poate fi privită sub nici un aspect ca fiind vădit neîntemeiată, ci eventual făcută cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat. Mai mult, tocmai acesta a fost motivul respingerii acțiunii reclamantului, iar nu faptul că cererea sa ar fi netemeinică.

Dreptul oricărei persoane de a se adresa unei instanțe pentru apărarea drepturilor sale este consacrat de art. 21 din tuția României, principiul liberului acces la justiție fiind un principiu de bază ar procesului civil. Este adevărat, pe de altă, parte, că legea impune și unele îndatoriri pentru părți, respectiv de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele prevăzute de lege, iar în acest sens, de o importanță deosebită sunt prevederile art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, în conformitate cu caredrepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Aprecierea exercitării abuzive a drepturilor procedurale revine instanței judecătorești, în raport cu circumstanțele cauzei, iar raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că cererea reclamantului nu poate fi apreciată ca fiind exercitată cu rea-credință, nefiind nici vădit netemeinică, față de cererea sa anterior soluționată. Se va avea în vedere și faptul că decizia nr. 322/CA/2008 a Curții de APEL ORADEA, prin care s-a respins irevocabil cererea reclamantului, nu exista la data sesizării instanței de către acesta, la data de 22.07.2008, fiind pronunțată doar la data de 16.10.2008.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 2, rap. la art. 304/1 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată în parte sentința recurată, sub aspectul înlăturării obligării reclamantului la plata amenzii judiciare în sumă de 300 lei, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul reclamant, domiciliat în O,-,.5, Județ B împotriva Sentinței nr. 159/CA/04.03.009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CASA JUDEAȚEANĂ de ASIH. de SĂO. B, cu sediul în O, Șos. - km.4, Județ B, pe care o modifică în parte în sensul că:

ÎNLĂTURĂ dispoziția de obligare a reclamantului la plata sumei de 300 lei amendă judiciară, în temeiul art.108 ind.1 alin.1 pct.1 lit.a) Cod Procedură Civilă.

MENȚINE restul dispozițiilor sentinței.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Jud. fond I

Red.dec. M - 09.12.2009

Tehnored. - 15.12.2009 - 4 exemplare -

Emis 2 comunicări predate la expediție -

1. recurentul reclamant O,-,.5, Județ

2. intimata CASA JUD.de ASIH. de SĂO. B, cu sediul în O, Șos. - km.4, Județ

Președinte:Filimon Marcela
Judecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Băltărete Savina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 636/2010. Curtea de Apel Oradea