Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 637/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr. 637/CA/2009 -
Ședința publică
din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela Judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
- - - Președinte secție
- Grefier
S-a luat în examinare soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1 împotriva Sentinței nr. 275/CA din 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în contradictoriu cuintimatul reclamant, domiciliat în O,-, - 2. B.36, județul B, intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1 și SC VEST SA, cu sediul în O, 1 nr. 4-6, având ca obiect - ANULARE EMIS DE AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE -.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul reclamant personal și consilier juridic în baza împuternicirii de reprezentare juridică depusă la dosar în reprezentarea intimaților Cons. Local al Mun.O și Primăria Mun. O, lipsă fiind intimata pârâtă SC VEST SA
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la al doilea termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei prin chitanța nr. CA - din 24.07.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, prin serviciul registratură al instanței la data de 02.07.2009 s-a depus la dosar de către recurentă hotărârea AGA a SC VEST SA în copie, iar la data de 05.08.2009 intimatul a depus la dosar întâmpinare, după care:
Intimatul arată că susține excepția invocată prin Întâmpinare, referitor la lipsa calității procesuale a recurentei.
Reprezentanta intimatului arată că dintr-o eroare de dactilografiere recursul a fost formulat de Primărie și nu de Consiliul Local al Mun.
Intimatul învederează că intimata, în această situație, trebuia să formuleze cerere de repunere în termenul de recurs.
INSTANȚA pune în discuție excepția calității Primăriei Mun. O în formularea recursului.
Reprezentanta intimatei arată că își însușește recursul formulat de Primăria Mun. O, el fiind de fapt formulat de către Consiliul Local al Mun.
INSTANȚA, având în vedere precizarea de la termenul de azi, în sensul însușirii de către CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Oar ecursului formulat de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, pune în discuția părților această precizare.
Intimatul arată că având în vedere că nu s-a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și că Primăria și Consiliul Local, conform Legii nr.215/2001 au atribuții diferite, solicită respingerea cererii de însușire a recursului precum și a recursului și constatarea lipsei calității procesuale a recurentei.
Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr.275/CA/09.04.2009 Tribunalul Bihora luat act de renunțarea la judecarea capătului subsidiar de acțiune formulat de reclamant, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Mun. O și SC VEST SA O și în consecință a dispus anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local al Mun. O nr.578/31.07.2008 în privința revocării mandatului de membru în Consiliul de Administrație al SC VEST SA Oar eclamantului, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primăria Municipiului O solicitând modificarea ei în totalitate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant a invocat excepția lipsei calității procesuale a Primăriei O de a declara recurs, cu motivarea că nu a fost parte în proces.
Verificând această excepție, se constată că într-adevăr Primăria O nu a fost parte în proces la judecarea în fond a cauzei, situație în care neavând calitate procesuală în cauză, nu are dreptul de a declara recurs împotriva unei sentințe ce nu fost pronunțată în contradictoriu cu ea.
În consecință, instanța urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de Primăria O, aceasta având calitatea de terț față de prezentul proces.
Instanța urmează a respinge și cererea formulată oral de consilierul juridic în ședința publică din 26.11.2009 de însușire de către Consiliul Local O recursului declarat de Primăria O, nedepunând împuternicire specială în acest sens de la consiliu.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE cererea de însușire a recursului.
RESPINGE ca inadmisibil recursul declarat de recurenta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1 împotriva Sentinței nr. 275/CA din 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în contradictoriu cuintimatul reclamant, domiciliat în O,-, - 2. B.36, județul B, intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1 și SC VEST SA, cu sediul în O, 1 nr. 4-6, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
jud. fond
Red.dec. S - 07.12.2009
Tehnored. - 10.12.2009 - 6 exemplare - Emis/exped. - 4 comunicări:
1. recurenta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, nr. 1
2. intim.recl. C, O, str. - nr. 2, - 2. B.36,
3. intimații pârâți CONS. LOCAL AL MUN. O, nr. 1 și
4. SC VEST SA O, 1 nr. 4-6
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Băltărete Savina