Anulare act administrativ . Decizia 556/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.556/CA/2009 -
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- judecător
- - -judecător
- -- JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâtulINSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIEcu sediul în S M, str. -, nr.6. jud. S M în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în, str. -, -.41,.4, jud. SMî mpotriva sentinței nr.288/CA din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - anulare act administrativ -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S M - consilier juridic, în baza delegației nr.54059/04.11.2009 și intimatul reclamant - personal și reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.98/2009 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul nu este timbrat, deși recurentul a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei de timbru în sumă de 2 lei plus 0,15 lei timbru judiciar, reclamantul a depus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul recurentului învederează instanței că, potrivit art.17/1 din Legea nr.146/1997, instituția pe care o reprezintă este scutită de plata taxelor de timbru.
Instanța, apreciază că, recurenta nu este scutită de la plata taxelor de timbru stabilite în sarcina sa,obiectul cauzei nu se referă la venituri publice astfel că obligă recurenta să facă dovada achitării taxelor de timbru datorate.
Reprezentantul recurentului învederează instanței că, până la sfârșitul dezbaterilor va achita taxele de timbru datorate, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului arată că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului, sun sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, în cazul în care până la sfârșitul dezbaterilor recurentul nu va achita taxa de timbru.
Reprezentantul recurentul susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, fără cheltuieli de judecată. În esență învederează instanței că în cauză este vorba de Legea nr.562/2004, cât și cele ale art.1 care conferă instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, posibilitatea de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, însă solicită a se constata că, nu există nici o prevedere legală prin care să fie obligat IPJ S M să vândă toate locuințele de serviciu pe care acesta le are în administrare.
Reprezentanta intimatului reclamat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată. În esență învederează instanței că, hotărârea instanței de fond este corectă și legală și mai mult de cât atât, recurentul prin motivele de recurs recunoaște că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea cererii sale, motivele fiind de ordin faptic și nu de ordin de drept. Totodată mai arată că, în perioada în care a solicitat cumpărarea locuinței și chiar și după refuzul recurentului de aov inde, acesta a trecut la înstrăinări în favoarea altor angajați, creând astfel o situație discriminatorie între reclamant și ceilalți colegi ai săi. Apreciază că toate aspectele au fost analizate de către instanța de fond, soluția acesteia fiind una legală și temeinică. În consecință, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Înainte de terminarea dezbaterilor, se prezintă reprezentantul recurentului, depune taxa de timbru în sumă de 2 lei achitată prin chitanța nr.- din 05.11.2009 plus 0,15 lei timbru judiciar, instanța constatând că recursul este legal timbrat.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.288/CA din 30 aprilie 2009, Tribunalul Satu Marea admis astfel cum a fost precizată acțiunea reclamantului, domiciliat în, str.-,.41,.4, jud.S M în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S M cu sediul în S M,-/A, jud.S M, și-n consecință, a dispus anularea deciziei nr.2/02.06.2008 emisă de Comisia de vânzare a locuințelor constituită în cadrul pârâtului IPJ S M, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, reclamantului i-a fost repartizat imobilul locuință de serviciu din localitatea, str.-,.41,.4, jud.S M prin contractul de închiriere nr.-/2007.
Acesta a solicitat Comisiei de vânzare a locuințelor din cadrul pârâtei aprobarea cumpărării locuinței de serviciu, anexând cererii acte doveditoare.
În urma analizării documentației depuse, comisia a constatat că acestea corespund cerințelor legale, solicitantul fiind titularul unui contract de închiriere valabil încheiat și nu posedă locuință proprietate personală, însă raportat la deficitul de locuințe de serviciu, și datorită faptului că reclamantul a fost mutat în interesul serviciului a respins cererea reclamantului prin Decizia nr.2/02.06.2008 (fila 58 de la dosar), actul a cărei anulare se cere.
Instanța a reținut că, în conformitate cu art.2 din Legea nr.562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, titularul contractului de închiriere poate cumpăra locuința de serviciu, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat și îndeplinește o funcție în una dintre instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională.
De la aceste prevederi se exceptează persoanele a căror activitate în unitățile menționate mai sus a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, precum și persoanele care dețin în proprietate, inclusiv soții sau copiii, o locuință proprietate personală, care îndeplinește condițiile minimale prevăzute de Legea nr.114/1996.
Din economia textului de lege menționat, rezultă că motivele invocate de comisie prin care aceasta a respins cererea de cumpărare formulată de reclamant, nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute în textele citate, ca atare așa cum de altfel recunoaște și pârâta, reclamantul îndeplinind condițiile pentru solicitarea făcută.
Reținând că refuzul pârâtei de a da curs solicitării reclamantului, materializat prin Decizia nr.2/2008, este nejustificat și constatând că acțiunea reclamantului este întemeiată, instanța, în baza art.18 din Legea nr.554/2004 a admis acțiunea reclamantului conform prezentului dispozitiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, legal timbrat recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului S M, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în urma analizei documentelor depuse Comisia de vânzare a locuințelor de serviciu din cadrul inspectoratului a constatat că acestea corespund cerințelor legale, respectiv solicitantul este titularul unui contract de închiriere valabil încheiat și nu posedă locuință proprietate personală, însă raportat la deficitul de locuințe de serviciu cu care se confruntă IPJ SMi nclusiv în loc. la plățile achitate lunar unor polițiști reprezentând compensație pentru chirie pe de o parte și datorită faptului că solicitantul a fost mutat în interesul serviciului în altă localitate, iar locuința închiriată acestuia nu poate fi folosită potrivit destinației sale, comisia a apreciat inoportună vânzarea acestei locuințe de serviciu solicitată.
Astfel i s-a comunicat reclamantului că cererea sa nu a fost soluționată în mod favorabil, iar prin decizia nr.2 din 11 iulie 2008 Comisia de Soluționare a Contestațiilor, ca urmare a contestării de către reclamant, a respins contestația formulată de către acesta, cu motivația că refuzul nu are la bază considerente care țin de existența sau nu a vocației la dreptul pretins sau neîndeplinirea condițiile legale, ci de o serie de factori locali și temporari, precum ar fi deficitul de locuințe.
Subliniază că Legea nr.562/2004 conferă posibilitatea pentru instituțiile deținătoare inclusiv pentru IPJ, de a vinde unele locuințe de serviciu, neexistând însă vreo prevedere legală care să îl oblige în acest sens.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat.
În mod corect instanța de fond a considerat că refuzul recurentei de a vinde intimatului locuința de serviciu a fost făcut cu exces de putere,în sensul art.2 lit. n din Legea nr.554/2004.
Este adevărat că dispozițiile Legii nr.562/2004 nu prevăd obligativitatea ci doar posibilitatea pârâtei de a vinde locuințele de serviciu către titularii contractelor de închiriere,însă este cunoscut că norma permisivă în dreptul administrativ exprimă puterea discreționară dată autorității de a acționa sau nu,libertatea de apreciere de a acționa într-un sens sau altul,ceea ce nu echivalează cu faptul că această putere poate fi utilizată abuziv,fără justificări legale ale opțiunii sale.
A accepta contrariul ar însemna acceptarea controlului de putere fără nici un control al activității administrației ceea ce este nepermis într-un stat de drept.
În cauză recurenta a recunoscut că reclamantul intimat îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea cumpăra locuința de serviciu și și-a motivat refuzul pe considerente de oportunitate,respectiv pe deficitul de locuințe de serviciu în localitatea și pe plățile reprezentând compensațiile pentru chirie,precum și pe faptul că reclamantul a fost detașat în interes de serviciu în altă localitate.
Împrejurarea că reclamantul a fost detașat în altă localitate nu poate fi avută în vedere ca temei al respingerii cererii formulate atât timp cât legea nu prevede printre condițiile de admisibilitate a admiterii cererii ca petentul să-și desfășoare activitatea în localitatea în care se află locuința de serviciu ci doar să îndeplinească o funcție în una dintre instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională,iar pe de altă parte intimatul locuiește în locuința de serviciu și nu a primit în Carei altă locuință de serviciu.
Relativ la deficitul de locuințe de serviciu din localitatea,Curtea apreciază că,acest motiv de respingere a cererii ar putea fi considerat întemeiat, dacă recurenta nu ar fi vândut altor colegi ai intimatului locuințele de serviciu din localitatea pe care aceștia le dețineau cu titlu de închiriere,ori în situația în care recurenta a avut un alt mod de abordare într-o situație similară reclamantul apare ca fiind discriminat.
Prin prevederile articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se garantează exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta fără nici o discriminare,iar statele contractante potrivit jurisprudenței Curții Europene, beneficiază de o marjă de apreciere în privința stabilirii dacă și în ce măsură dintre situații similare în alte privințe, justifică moduri diferite de abordare.
În această ordine de idei, în accepțiunea Curții Europene se socotește că o distincție este discriminatorie în sensul articolului 14, dacă nu este justificată obiectiv și rezonabil sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Așa cum s-a arătat,Curtea apreciază că recurenta nu și-a justificat în mod obiectiv și rezonabil modul diferit de abordare în cazul reclamantului astfel că soluția instanței de fond apare ca temeinică și legală,iar recursul urmează a fi respins ca nefondat în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda deoarece nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurentulINSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI Sîmpotriva sentinței nr.288/CA din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
REVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud.
- în concept, 24.11.2009
Jud. fond
Tehnoredact. -
4 ex./ 24.11.2009
2 com./
1.INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEANcu sediul în S M, str. -, nr.6. jud. S
2. domiciliat în, str. -, -.41,.4, jud. S
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
