Anulare act administrativ fiscal. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 41/
Ședința publică din 1 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbâltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței nr. 622/CA din 22.10.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și avocat pentru intimatul, lipsă fiind intimații Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la primul termen de judecată.
Avocat, pentru intimatul, depune la dosar împuternicirea avocațială, precum și întâmpinarea, comunicând duplicatul acesteia recurentei, prin reprezentantul său.
Instanța lasă dosarul la ordine pentru a se da posibilitatea reprezentantei recurentei să ia cunoștință de conținutul întâmpinării depuse la dosar.
La cea de a doua strigare a cauzei a răspuns consilier juridic pentru recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, lipsă fiind intimații, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, și Statul Român.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Declarând închise dezbaterile, instanța reține cauza spre soluționare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Iași la nr- și modificată la termenul de judecată din data de 26.02.2009, reclamantul a solicitat anularea chitanței nr. -/21.02.2008, a adreselor nr. -/2008 și nr. -/2008 emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, obligarea pârâților Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I la restituirea sumei de 10800,46 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, cu dobânda legală până la data restituirii.
Reclamantul a arătat că a achiziționat din Germania un autoturism marca, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat, contrar prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene care au prioritate în fața dreptului național, să plătească taxa de 10800,46 lei.
Prin sentința nr. 272/ca/26.03.2009 a Tribunalului Iași, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu acest pârât.
Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I pentru capetele de cerere referitoare la restituirea taxei de înmatriculare și la plata dobânzii legale și a respins aceste capete de cerere formulate în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Prima instanță a respins capătul de cerere referitor la anularea chitanței nr. -/21.02.2008 și a adreselor nr. -/4.11.2008 și nr. -/25.11.2008 formulat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, aceasta fiind obligată să restituie reclamantului suma de 10800,46 lei încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării și până la data restituirii efective.
Prin decizia nr. 372/ca/9.06.2009, Curtea de APEL IAȘIa admis recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, a casat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I nu răspunde față de contribuabil de refuzul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului I privind restituirea taxei speciale, fiecare unitate fiscală purtând o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de soluționare a cererii, neinteresând care sunt raporturile funcționale între diversele structuri ale ANAF ori faptul că unitatea fiscală nu are personalitate juridică.
S-a mai arătat că în cazul contribuabililor persoane fizice pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I nu este implicată în operațiunea de încasare și restituire a taxei speciale pentru autovehicule.
În rejudecare, Tribunalul Iași, prin sentința nr. 622//22.10.2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I și a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu acești pârâți.
Tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I pe care a obligat-o să restituie reclamantului suma de 10800,46 lei încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, la care a adăugat dobânda legală calculată de la data încasării și până la data restituirii efective.
Instanța de rejudecare a respins capătul de cerere referitor la anularea chitanței nr. -/21.02.2008 și adreselor nr. -/4.11.2008 și nr. -/25.11.2008 și a obligat-o pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I să plătească reclamantului suma de 39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice I care a criticat hotărârea primei instanțe arătând că nu s-a ținut cont de faptul că până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu a existat temei legal pentru restituirea taxei încasată în baza art. 2141-2142din Codul fiscal și că, în conformitate cu prevederile celui dintâi act normativ invocat, reclamantul era îndreptățit a primi doar diferența dintre taxa specială achitată și taxa de poluare pentru autovehicule ca urmare a compensării legale intervenite, considerând neîndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea dobânzilor și a cheltuielilor de judecată.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Este necontestat faptul că, în temeiul art. 2141-2142din Codul fiscal, reclamantul a achitat taxa specială pentru autovehiculul achiziționat dintr-un stat membru al Comunității Europene, că această operațiune nu este acoperită de un act administrativ-fiscal, în înțelesul dat acestui termen de art. 41 din Codul d e procedură fiscală, documentul prevăzut de ordinul ministrului economiei și finanțelor fiind emis în regim de asistență și nu în regim de putere publică, și că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Lipsa actului administrativ-fiscal, prin care obligația fiscală să fi fost stabilită, în mod individual și determinat, de către organul fiscal care a asigurat încasarea taxei speciale, îndreptățește pe reclamant să solicite, în temeiul art. 117 lit. a și d din Codul d e procedură fiscală, restituirea sumei achitate, fără să fie nevoită să mai parcurgă o altă procedură administrativă, având în vedere că și faptul că legiuitorul român, confruntat cu procedura de constatare a încălcării tratatului comunitar, a decis abrogarea prevederilor art. 2141-2142din Codul fiscal, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, și restituirea sumelor încasate.
Fiind dovedită încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, era dreptul suveran al instanței naționale de a elimina aplicarea normei naționale prin care s-a instituit o impunere contrară dreptului comunitar și de a obliga autoritățile statului să ramburseze taxele percepute, dreptul de a obține rambursarea integrală a sumelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar reprezentând, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Europeană de Justiție, consecința și completarea adusă drepturilor conferite justițiabililor prin intermediul dispozițiilor comunitare.
Curtea consideră că rambursarea integrală a sumelor de bani plătite necuvenit determină și plata dobânzilor aferente potrivit dreptului național. Or, din această perspectivă, în materie fiscală sunt incidente prevederile art. 21 alin. 4 și art. 124 din Codul d e procedură fiscală potrivit cărora în cazul în care se constată că plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței nr. 622/CA/22.10.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01.02.2010.
Președinte judecător judecător
- - - G - -- -
Grefier
/tehnoredactat:, 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Iași
Judecător:
Președinte:Tăbâltoc Dan MirceaJudecători:Tăbâltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja