Anulare act administrativ fiscal. Decizia 5289/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 5289

Ședința publică de la 15 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu

JUDECĂTOR 3: Daniela

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M- TR. S împotriva sentinței nr.2376 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M- TR. S și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 proc. civ.

Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 2376 din 16 octombrie 2009, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice M, a anulat adresa nr. 14070/10.09.2009 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 5770 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată conform chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -/ 16.07.2007 și s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut referitor la dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, invocate de reclamant, că acestea prevăd că - nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

In consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.

In privința reglementării interne, s-a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.

Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 indice 1 din Codul fiscal.

Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calcula după formula prevăzută de art.214 indice 1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. De reținut că taxa specială nu a fost percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.

Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, a introdus un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.

Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, s-au făcut referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat, concluzionându-se că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.

Ca urmare a efectului direct a art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal,în prezent abrogate, au fost reglementări contrare dispozițiilor comunitare,acestea din urmă având prioritate în aplicare în speță.

Pe fond, s-a reținut că reclamantul a achitat taxa specială în sumă de 5770 lei pentru prima înmatriculare în România a autoturismului, reglementată de art.2411Cod Fiscal, introdusă prin Legea nr.343/17 iulie 2006, modificată prin OUG nr.110/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr.372/2007,în prezent abrogat, la Administrația Finanțelor Publice DTS cu chitanța pentru încasarea de impozite seria - nr. -/ 16.07.2007.

Potrivit art.2141- 2143din Codul Fiscal astfel cum a fost modificat prin Legea 343/2006, cu modificările ulterioare, și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitare ori din alte state.

S-a constatat că în speță sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, acestea având prioritate față de dreptul național potrivit art.148 alin.2 din Constituția României.

În consecință, taxa specială achitată de reclamant pentru înmatricularea în România a autoturismului, second - hand, achiziționat din Germania, a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea prevederilor art.90 paragraf I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene și a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, potrivit căruia de la data aderării dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratat și prin actul de aderare.

Instanța a constatat că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ solicitând restituirea taxei prin adresa nr. 14070/09.09.2009.

S-a apreciat că nu se poate dispune restituirea doar a diferenței dintre taxa specială încasată anterior pe baza unei norme de legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul OUG nr.50/1998,act normativ în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 întrucât aceasta ar însemna aplicarea acestui act normativ și pentru trecut, ceea ce contravine principiului neretroactivității legii.

Potrivit art.90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna noiembrie 2007.

Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice a municipiului Dr. Tr. S.

Împotriva sentinței Tribunalului Mehedinția declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M- TR. S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs s-a arătat că prin restituirea în totalitate a taxei de primă înmatriculare contribuabilul beneficiază de un serviciu public (înmatricularea autoturismului) fără a-l plăti. Se creează o discriminare între persoanele care au achitat taxa de înmatriculare până la data de 01.01.2007 și cele care, prin restituirea taxei în totalitate conform hotărârii atacate, nu plătesc nimic pentru același serviciu public prestat în beneficiul lor.

S-a mai arătat că instanța de fond a depășit limitările impuse prin Tratatul Comunității Europene în sensul desființării practic a taxei interne pentru anumite persoane, producându-se astfel o discrepanță aleatorie între obligațiile contribuabililor aceluiași stat. Mai mult, tratatul prevede că statele membre rămân libere să își organizeze sistemele fiscale.

În ceea ce privește excepțiile invocate, recurenta pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat eronat raportul juridic dedus judecății, arătând că motivarea instanței referitoare la actul vătămător pentru reclamant, în contextul calificării materiale a acesteia, nu poate fi primită, întrucât substanța textului de lege nu echivalează cu un act administrativ vătămător în înțelesul legii contenciosului administrativ, iar adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul.

S-a mai arătat că susținerea instanței de fond în sensul că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit dreptului comunitar nu este suficient argumentată, iar acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă prin reducerea substanțială a cuantumului, dar nu eliminarea integrală a acesteia.

Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a importat un autoturism second - hand. După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5770 lei. Reclamantul s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal.

Cu adresa nr.14070 din data de 10.09.2009 a răspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât suma a fost achitată în baza art.214 ind.1-3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Prin modificarea adusă acestei legi, prin nr.OUG50/2008, a fost abrogat art.214 ind.1-3 din Codul Fiscal, însă potrivit art.11 din diferența OUG rezultată între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007-30.06.2008 și cuantumul taxei de poluare se restituie pe baza unei proceduri stabilite prin normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe..

În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.

Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală. Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere. În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.

Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.

În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.

De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal. Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.

În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.

Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.

Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim. Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.

Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.

Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.

Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.

Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.

Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.

Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M- TR. S împotriva sentinței nr.2376 din 16 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red. jud. -

Tehn. 2ex/04 Ianuarie 2010

Jud. fond

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Laura Mariana Chimoiu, Daniela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 5289/2009. Curtea de Apel Craiova