Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 181/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--07.02.2010
DECIZIA CIVILĂ NR.181
Ședința publică din 09.02.2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare, după repunere pe rol, recursul declarat de reclamantul Prefectul Județului A împotriva sentinței civile nr. 2875/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat Consiliul Local, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod proc. civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 10 septembrie 2007, reclamantul Prefectul Județului A, a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pârâtul Consiliul Local, solicitând anularea Hotărârii nr. 9/26 februarie 2007, prin care a fost dat în folosință gratuită Protecției Copilului din cadrul Consiliul Județean A, imobilul cu destinație de Grădiniță situat în.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că, hotărârea este nelegală deoarece pârâtul a aprobat darea lui în folosință gratuită fără a avea avizul conform al Ministerului Educației și Cercetării prevăzut de art. 166 alin. 4 3 din Legea nr. 83/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că a făcut demersurile necesare în vederea obținerii avizului de conformitate pentru schimbarea destinației acestui imobil.
Prin sentința civilă nr. 2875/11.12.2007, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul Prefectul Județului A împotriva pârâtului Consiliul Local al comunei, pentru anularea Hotărârii nr. 9/26 februarie 2007.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Având în vedere adresa nr. 8462/7 decembrie 2007, potrivit căruia în urma adresei nr.10307/2007, a Ministerului Educației Cercetării și T, Prefectul județului Aaa vizat schimbarea destinație imobilului Grădiniței PN în vederea înființării unei filiale a Direcției Generale de Asistență și Protecției Copilului A, pentru copiii orfani și abandonați din comuna, instanța a respins acțiunea reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurentul Prefectul Județului A solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 9/26.02.2007.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe prin care s-a respins cererea de anulare a nr. 9/26.02.2007, este nelegală și netemeinică în condițiile în care a nesocotit dispozițiile art. 166 aliniatul 43din Legea nr. 84/1995 potrivit cărora schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza numai cu avizul conform al. Ministrului Educației și Cercetării.
În speță, acest aviz conform nu a fost obținut încă de către autoritățile publice ale comunei astfel încât se impune anularea Hotărârii nr. 9/2007 a Consiliului Local.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 340 punctul 9 și 3041.pr.civ. art.166 aliniatul 43din Legea nr. 84/1995.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrative și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041.pr.civ. Curtea reține că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Prin hotărârea Consiliului Local nr. 9/26.02.2007, s-a aprobat darea în folosință gratuită a imobilului în care își desfășoară activitatea Grădinița din comuna către Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean
Prefectul Județului Aas olicitat anularea acestei hotărâri pentru încălcarea dispozițiilor cuprinse la art. 166 aliniatul 43din Legea nr. 84/1995 republicată, potrivit căruia schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza numai cu avizul conform al ministrului educației și cercetării. Înstrăinarea sau schimbarea destinației bunurilor din baza materială a învățământului fără acest aviz constituie infracțiune și se pedepsește conform legii penale, iar actele de înstrăinare sau de schimbare a destinației bunurilor din baza materială a învățământului fără avizul conform al ministerului educației și cercetării sunt nule.
În speță, pârâta a dovedit faptul că în conformitate cu art. 166 aliniatul 4 din Legea nr. 84/1995 republicată, Inspectoratul Școlar al Județului Aae mis avizul de schimbare a destinației imobilului Grădiniței în vederea înființării unei filiale a Direcției Județene de Protecție a Copilului A, aviz ce poartă numărul nr. 3010/24.09.2007, iar ulterior instituția Prefectului județului Aaa vizat favorabil schimbarea destinației aceluiași imobil în vederea înființării unei filiale a Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului A, pentru copii orfani și abandonați din comuna.
În cuprinsul avizului eliberat de Prefectura Județului A se face referire la adresa nr. 10307/2007 a Ministerului Educației, Cercetării și T, care a solicitat avizul instituției Prefectului județului A, ceea ce dovedește că demersurile pentru obținerea avizului conform al Ministrului Educației și Cercetării erau inițiate la data adoptării hotărârii atacate în speță.
Curtea mai reține că avizul ca și formalitate procedurală în vederea adoptării actului administrativ reprezintă opinia pe care un organ al administrației publice o solicită altui organ administrativ într-una sau mai multe probleme cu scopul de a se informa și a decide în deplină cunoștință de cauză.
Potrivit art. 166 aliniatul 43din Legea nr. 84/1995 republicată (legea învățământului) schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza numai cu avizul conform al ministrului educației și cercetării.
Avizul conform la care face referire textul legal menționat se caracterizează prin faptul că autoritatea competentă să adopte sau să emită actul administrativ este obligată să solicite acest aviz și să se conformeze acestuia.
În speță, din actele depuse la prima instanță respectiv, avizul eliberat de Inspectoratul Școlar al Județului A, copia cererii înaintate către Instituția Prefectului județului A pentru acordarea acestui aviz, copia cererii formulate de Primăria comunei către Inspectoratul Școlar General al Județului A pentru obținerea acestui aviz precum și adresa nr. 8462/7.12.2007 emisă de Instituția Prefectului A rezultă că pârâtul Consiliul Local și-a îndeplinita obligația de solicitare a acestui aviz și s-a conformat acestuia în condițiile în care a fost avizată favorabil schimbarea destinației imobilului reprezentând Grădiniță iar prin hotărârea atacată nu s-a aprobat efectiv schimbarea destinației acestei unități de învățământ preuniversitar ci doar s-a aprobat darea în folosință gratis a imobilului către Direcția pentru Protecția Copilului
Pentru considerentele de fapt și de drept menționate și văzând și dispozițiile art. 312 aliniatul 1 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul Prefectul Județului A împotriva sentinței civile nr. 2875/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./22.02.2010
Tehnored.//22.02.2010
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător G
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Rodica