Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 4986/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4986
Ședința publică de la 26 2009
Completul constituit din:
Președinte: - - Judecător
- - JUDECĂTOR 1: Carmina Mitru
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
Grefier:
***********
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - -, împotriva sentinței nr. 1559 din data de 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Local
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat care îl substituie pe avocat pentru recurenta reclamantă - -, lipsind intimatul pârât Consiliul Local
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul arhivă, intimatul pârât Consiliul Local O a depus întâmpinare.
Instanța comunică apărătorului recurentei reclamante - - întâmpinarea depusă la dosar, care arată că nu solicită acordarea unui termen spre observare, în vederea pregătirii apărării.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat care îl substituie pe avocat pentru recurenta reclamantă - - solicită admiterea recursului conform motivelor scrise.
Arată că intimatul pârât Consiliul Local O nu a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 86 din HG nr. 377/2002, pentru a putea beneficia de subvenționarea locurilor de muncă din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Nu solicită acordarea unor cheltuieli de judecată.
Deliberând
CURTEA
Prin sentința nr. 1559 din 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulata de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 ianuarie 2009 petenta - - a chemat in judecată Consiliul Local O pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 91 privind aprobarea programului de ecologizare a Municipiului O pe perioada 1.01.2009 - 31.12.2009 și încheierea convenției cu AJOFM
În motivarea acțiunii a arătat ca s-a solicitat revocarea parțială a acestei hotărâri întrucât lucrările ce urmează a se efectua sunt prevăzute in anexa H 96/2008 ce formează obiectul contractului nr. 10/2006 încheiat de reclamantă cu Consiliul local O având ca obiect delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului O prin concesiune, iar lucrările prevăzute în anexa sunt prevăzute in contractul nr. 10/2006 încât acestea nu puteau să mai fie prevăzute în altă hotărâre.
A mai arătat faptul că operatorul de salubrizare are exclusivitate pentru prestări de serviciu din raza unității administrativ teritoriale pentru care s-a încheiat contractul de concesiune.
Procedura prealabilă prevăzuta de Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ a fost îndeplinită însă Consiliul Local a menținut hotărârea 91/2008 ca fiind legală.
În dovedirea acțiunii a depus copia contractului 10/2006, adresa 3946/2008, precum și taxa judiciară de timbru
Consiliul Local al Municipiului Oaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că hotărârea 91/2008 este legală, iar programul de ecologizare din 2009 în mod legal a fost aprobat.
Instanța examinând acțiunea formulată și având in vedere disp. Legii 101/2006 a respins contestația ca neîntemeiată întrucât prin art. 6 din această lege au stabilit competență exclusivă consiliile locale ale municipiilor, orașelor și comunelor în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și coordonarea serviciului de salubrizare a localității, in acest sens autoritatea locala are posibilitate fie de a concesiona întreg serviciul unui operator sau numai parțial, mai multor operatori.
Potrivit 51/2006 operatorii trebuie să îndeplinească in mod cumulativ 2 condiții: sa-și desfășoare activitatea in baza licenței eliberate de și să aibă contract de delegare a gestiunii, fapt pe care l-a îndeplinit reclamanta încât are interes a promova această acțiune.
Hotărârea emisa de Consiliul local, nr 91/2008 privind aprobarea programului de ecologizare a municipiului pe perioada 1.01.2009 - 31.12.2009 și încheierea convenției cu AJOFM M pentru angajarea a 50 persoane asistate social și apte de muncă, nu are nicio legătura cu executarea contractului nr. 10/2006 privind salubrizarea orașului, programul de ecologizare prevăzut de Consiliul Local al municipiului O în calitate de proprietar al domeniului public efectuează activități concrete care nu tulbura reclamantul concesionar al serviciului salubrizare și nu contravine dispozițiilor 101/2006.
Serviciul de salubrizare nu a fost predat domeniului public și privat acesta aflându-se în posesia pârâtei, aceasta oricând poate să efectueze anumite operațiuni in regie proprie, astfel cum s-a și procedat pentru persoane care sunt asistate și apte de muncă, iar în felul acesta se realizează o economie în ceea ce privește ecologizarea orașului și eficientizarea pentru persoanele care sunt asistate social, prin măsura luată nu s-a intervenit în cadrul contractului nr. 10/2006 încheiat de către reclamant cu pârâta încât acțiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta reclamantă - -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legale precum și dispozițiile art. 16, pct. 5, 8, 9 din Contractul de concesiune.
S-a mai invocat că prin menținerea Hotărârii nr-, sunt încălcate și dispozițiile Lg. nr. 101/2006, care prevede la art. 16 alin. 2 lit. e, faptul că operatorul de servicii de salubrizare beneficiază de exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pentru toți utilizatorii din raza unității administrativ teritoriale pentru care au încheiat contractul de concesiune.
La data de 22.10.2009, intimatul pârât Consiliul local al municipiului Oaf ormulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a susținut că recursul este neîntemeiat și a solicitat respingerea acestuia și menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței atacate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente.
Obiectul acțiunii introductive îl constituie anularea hotărârii nr. 91/44/25.09.2008 adoptată de Consiliul Local al municipiului O privind aprobarea Programului de a mun. O pe perioada 01.01.2009 - 31.12.2009 și încheierii convenției cu Agenția Județeană pt. Ocuparea Forței de Muncă
Prin art. 1 din Hotărâre se aprobă " Programul de ecologizare a mun. O" conform anexei care face parte integrantă din hotărâre și încheierea Convenției cu M în vederea angajării pe bază de contract individual de muncă a unui număr de 50 de persoane asistate social, apte de muncă, cu domiciliul în mun. O, pe perioada 01.01.2009 - 31.12.2009.
Motivul anulării acestei hotărâri, invocat de recurentă îl reprezintă faptul că lucrările ce sunt prevăzute în anexe la.L- formează obiectul contractului de concesiune nr. 10/2006, încheiat între Consliul local al mun. O și - - având ca obiect delegarea serviciului public de salubrizare a mun. O, prin concesiune, cât și a contractului nr. 70/2006 de delegare a gestiunii activității de amenajare, întreținere și înfrumusețare a zonelor verzi în mun.
Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală, hotărârea de consiliu local atacată nefiind contrară dispozițiilor Lg. nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților.
Actul administrativ concretizează dispoz. art. 78 alin. 2 din Lg. nr. 76/2002 și ale Normelor de Aplicare aprobate prin nr.HG 174/2002, modificată și completată prin HG nr.1089/2002, potrivit cărora, autoritățile publice locale pot angaja șomeri pentru următoarele categorii de servicii: refacere și întreținere a infrastructurii, de ecologizare și realizare a unor lucrări edilitare.
Plata acestora, se face în conformitate cu dispoz. alin. 1 ale art. 78 din Lg. nr. 76/2002 pe baza unei convenții între Primăria O și AJOFM M din bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj.
Art. 1 pct. 5 lit. b din OUG nr. 124/2002 pentru modificarea și completarea Lg. nr. 76/2002 prevede că în perioada 1 - 31 martie, cuantumul lunar al subvenției acordate pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă este un salariu de bază minim brut pe țară, la care se adaugă contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajatori aferente acestuia.
După această dată, respectiv în perioada 1 aprilie - 31 octombrie, 30% din salariu va fi plătit din bugetul local.
Este adevărat că art. 19 alin. 2 lit. e din Lg. nr. 101/2006 stabilește că operatorul de servicii de salubrizare pentru toți utilizatorii din raza unității administrative teritoriale pentru care au încheiat contract de concesiune, însă această exclusivitate privește numai prestarea serviciului de salubrizare în plan contractual, cu excluderea unor alți presupuși operatori care să presteze serviciul în același domeniu de activitate.
exclusivității asupra tuturor categoriilor de personal și modalitățile juridice în care se poate executa activitatea de salubrizare ar lipsi de efect actele administrative mai sus solicitate.
Prin urmare, recurenta reclamantă beneficiază de exclusivitatea serviciilor prestate în plan contractual, aspect ce nu exclude prestarea aceluiași tip de activitate în cadrul unui program de ecologizare prin angajarea unor persoane asistate social, pentru o perioadă determinată.
În raport de considerentele expuse, constatându-se că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind motive legale de modificare sau de casare a sentinței, urmează ca în sensul dispoz. art. 312 alin. 1 Codul d e procedură civilă să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - -, împotriva sentinței nr. 1559 din data de 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Local
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/15.12.2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță