Contestație act administrativ fiscal. Decizia 11/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--02.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.11
Ședința publică din 15.01.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.794/CA/14.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - România SRL, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei intimate și consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente T, lipsă fiind pârâta recurentă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate depune împuternicire avocațială, concluzii scrise și extras de cont pentru suma de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat iar reprezentantul pârâtei recurente de rangul I depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei recurente T solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul menținerii ca temeinice și legale a deciziilor de impunere emise pe seama reclamantei. Totodată solicită și admiterea recursului formulat de
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, pentru motivele învederate în concluziile scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 23.10.2007, precizată ulterior și față de T, reclamanta - ROMÂNIA SRL a solicitat să se dispună anularea Deciziei nr.644 /180/09.10.2007 emisă de pârâta T în soluționarea procedurii prealabile, anularea în parte a Deciziei de nr.385 /17.07.2007 emisă de pârâta T, dată în baza Raportului de inspecție fiscală din 13.07.2007, aprobarea la rambursare a sumei de 21.715 lei.
În motivarea acțiunii sale reclamanta - ROMÂNIA SRL a arătat în esență următoarele:
Suma totală contestată și la care a fost obligată potrivit actelor a căror anulare o cere, este de 21.715 lei, sumă ce reprezintă în opinia organului de control, sumă respinsă la rambursare.
Constatările efectuate de organele de control, prin Raportul de inspecție fiscală din 13.07.2007, nu au avut în vedere starea integrală de fapt nici prin soluționarea în procedură prealabilă administrativă a contestației reclamantei, respectiv prin Decizia nr. 644 /180/09.10.2007 prin care le-au respins contestația.
Această stare de fapt, este în esență următoarea:
S-au constatat de către organul de control prin actele atacate, nereguli cu privire la TVA reținându-se în aceste acte faptul că în perioada iulie 2005 - noiembrie 2006, din totalul sumei solicitate cu titlul de rambursare de TVA, suma de 21.715 lei, dedusă de reclamantă în baza facturilor fiscale emise de către - SRL către - ROMÂNIA SRL, facturi atașate în copie și care reprezintă consumul de energie electrică refacturată conform contractului de refacturare energie electrică nr.571/06.10.2003, nu îndeplinește condițiile legale, fiind nedeductibilă fiscal.
Reclamantă arată că a formulat contestație în procedură prealabilă administrativă, aceasta a fost respinsă prin Decizia nr. 644 /180/09.10.2007. Cu privire la argumentul care a fundamentat respingerea cererii de rambursare, cu privire la suma de 21.715 lei, reclamanta arată că prevederile art.137 alin.3 din Codul fiscal nu sunt aplicabile speței. Reclamanta arată că aceste susțineri ale organului de control fiscal nu au nici o bază legală și invocă prevederile Legii 318/2003 a energiei electrice care prevede posibilitatea racordării unor subconsumatori și HG.1007/2004 cu privire la Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, care se aplică furnizorilor și consumatorilor/subconsumatorilor de energie electrică, precum și relațiilor acestora cu operatorii de rețea, aflați pe teritoriul României. În temeiul art. 48 al Legii 318/2003, consumatorul avea dreptul de a racorda un subconsumator la instalația proprie de energie electrică. În baza acestor prevederi - SRL a recuperat contravaloarea energiei consumate de către reclamanta - ROMÂNIA SRL, prestând practic acesteia un serviciu. Aceasta nu a acționat ca un intermediar între reclamantă și societatea de furnizare a energiei electrice, raportul juridic între aceasta și ENEL fiind distinct de raportul juridic dintre - SRL și reclamantă. În acest context, mai arată reclamanta, încadrarea juridică făcută de pârâte este greșită, cea corectă fiind prevederile art.129 din Codul fiscal și art. 128 și 129 din HG.1007/2004.
Reclamanta - ROMÂNIA SRL mai precizează faptul că, prevederile legale menționate: HG.1007/2004 și ale Legii 318/2003 reglementează relațiile dintre ea și - SRL. Organul fiscal de control dacă ar fi făcut o verificare la fața locului ar fi constatat că reclamanta funcționează în deplină legalitate, pe contor existând sigiliul ENEL ENERGIE SA aplicat. de energie electrică făcute de - SRL către reclamantă îndeplinesc condițiile legale pentru a se recupera TVA aferent.
În drept, reclamanta își completează motivarea alături de textele legale invocate supra și cu dispozițiile Codului d e procedură fiscală.
Reclamanta depune în probațiune la dosar toate actele despre care a făcut vorbire în acțiune, acte atacate în cauza de față și solicită o expertiză judiciară specialitatea contabilitate.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii și menținerea actelor de control contestate, în baza argumentelor expuse în Decizia nr. 644/180/09.10.2007 prin care a fost respinsă contestația reclamantei depusă în procedură prealabilă administrativă.
În drept pârâta a invocat prevederile art.137 alin.3 lit.e din Codul fiscal, pct.22 alin.1 și 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Pârâta arată faptul că prevederile citate mai sus sunt aplicabile reclamantei, conform cărora sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie mențiunea "factura de decontare pentru plăți în numele clientului". Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere TVA pentru sumele achitate în numele clientului și nu colectează TVA din factura fiscală de decontare.
În concluzie, arată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, consideră că în mod temeinic și legal, organul de control a procedat la respingerea de la rambursare a sumei de 21.715 lei, motiv pentru care solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat în esență aceleași argumente expuse supra, reținute și în întâmpinarea T, precum și în decizia pronunțată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T în soluționarea procedurii prealabile administrative.
Prin încheierea de ședință din data de 12.02.2008 s-a încuviințat proba solicitată de reclamantă cu o expertiză financiar - contabilă pentru a se verifica dacă TVA-ul evidențiat în încheiat la data de 13.07.2007 este corect dedus în raport de facturile fiscale în care a fost evidențiat; dacă facturile fiscale aferente acestui TVA au fost corect întocmite și, în consecință, dacă reclamanta datorează impunerea din dosar TVA în sumă de 21.715 lei.
În cauză, deci, a fost administrată proba cu acte (filele 9-34 dosar) și proba cu o expertiză judiciară specialitatea contabilitate, efectuată de către Doamna expert Ec. (filele 51-74 dosar), precum și Răspunsul la Obiecțiunile formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T (filele 78 -87) la Raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr.794/CA/14.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta - ROMÂNIA SRL, împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A dispus anularea Deciziei nr. 644/180/09.10.2007 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în soluționarea procedurii prealabile. A dispus anularea în parte a Deciziei de nr. 385/17.07.2007 emisă de T, cu privire la suma de 21.715 lei, cu privire la care dispune rambursarea, menținând în rest actul administrativ fiscal. A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 504,5 lei.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În concret, atât prin acțiunea de față cât și în procedura prealabilă administrativă, reclamanta - ROMÂNIA SRL a contestat legalitatea actelor administrativ - fiscale atacate invocând interpretarea eronată de către organul fiscal a dispozițiilor legale incidente speței deduse judecății și pe cale de consecință a noțiunilor juridice definite prin aceste texte de lege.
În fapt, reclamanta a dedus TVA în sumă de 21.715 lei în perioada 01.07.2005-30.11.2006, în baza facturilor emise de către - SRL, reprezentând consumul de energie electrică refacturată, conform contractului nr.571/06.10.2003 încheiat între cele două societăți comerciale.
Urmare solicitării reclamantei, pârâta T prin Activitatea de Control Fiscal a procedat la verificarea solicitării de rambursare și a întocmit Raportul de Inspecție fiscală nr.385/17.07.2007 în baza căruia Tae mis Decizia de privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 385 /17.07.2007, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligația fiscală în sumă de 21.715 lei reprezentând TVA colectată.
Prin Decizia nr. 644 /180/09.10.2007 emisă de pârâta T în soluționarea procedurii prealabile, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației depuse de reclamanta - ROMÂNIA SRL.
Potrivit concluziilor din expertiza efectuată de către expert contabil Ec. (filele 61-65 dosar), susținute prin răspunsul la obiecțiuni de către doamna expert contabil ( filele 78 - 87 dosar), reclamanta - ROMÂNIA SRL nu datorează impunerile stabilite cu privire la TVA în sumă 21.715 lei, calculate de organul de control prin actele administrativ - fiscale care fac obiectul cauzei. Se arată în raportul de expertiză faptul că, în raport cu dispozițiile legale, TVA aferentă facturilor fiscale emise de - SRL, constituie pentru aceasta TVA colectată. Consumul de energie electrică ca și element de cheltuială la - ROMÂNIA SRL reprezintă un fapt real, necesar desfășurării activității acesteia, facturat de către singura societate care avea contract de furnizare a energiei electrice cu pentru spațiul din,-, respectiv - SRL și care la rândul ei avea contract de refacturare energie electrică, nereziliat, deci valabil cu reclamanta - ROMÂNIA SRL. (filele 29 - 33 dosar), motiv pentru care se justifică deductibilitatea TVA în sumă de 21.715 lei aferent facturilor emise de - SRL.
Obiecțiunile formulate de pârâta (filele 71-74 dosar) la Raportul de expertiză contabilă au reiterat motivarea redată în întâmpinare referitoare la interpretarea textelor legale incidente speței în opinia pârâtei, în baza cărora s-a stabilit de către organul de control ca fiind TVA nedeductibilă în sumă de 21.715 lei.
La aceste obiecțiuni doamna expert contabil Ec. a răspuns (filele 78-87 dosar), susținându-și concluziile raportului de expertiză, concluzii pe baza cărora este justificată de către instanță și soluția de față de admitere a acțiunii reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursurilor se invocă, în esență, următoarele:
La data de 06.10.2003 între cele două societăți comerciale "" T, în calitatea de proprietar al imobilului și titular al contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu furnizorul, și " ROMÂNIA", în calitate de chiriaș al imobilului și subconsumator de energie electrică, a fost încheiat Contractul nr. 571/06.10.2003 prin care cele doua societăți au convenit că proprietarul "" să furnizeze energie electrică contra cost chiriașului subconsumator " ROMÂNIA", urmând ca, contravaloarea energiei electrice să fie refacturată lunar de către proprietar chiriașului iar valoarea refacturării lunare să fie determinată prin citirea unui subcontor instalat la punctul de lucru al beneficiarului chiriaș, prin înmulțirea index-ului de consum al acestuia cu valoarea per kw stabilită lunar din factura emisă de furnizorul "DFEE "
Învederează instanței faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că această operațiune de revânzare a energiei electrice de către proprietarul consumator "" T către chiriașul subconsumator " ROMÂNIA" a respectat cerințele obligatorii ale art. 56 alin. 1 din nr.HG 1.007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, respectiv nu s-a făcut dovada existenței acordului obligatoriu al operatorului de distribuție-furnizor "DFEE " T pentru această operațiune de revânzare energie eletrică:
"ART. 56 1) de energie pot revinde energia electrică unor eventuali subconsumatori numai cu acordul operatorului de distribuție și al furnizorului.
În lipsa acestui acord obligatoriu al furnizorului susține că însăși Contractul nr. 571/06.10.2003 încheiat între consumatorul "" T și subconsumatorul " ROMÂNIA" este nul de drept, situație în care și facturile fiscale emise în baza acestuia sunt lipsite de efecte juridice sub aspectul fiscal al deducerii TVA aferent.
Mai mult, din documentele prezentate a rezultat ca în perioada verificată de către organele de inspecție fiscală, iulie 2005-noiembrie 2006, "" T nu mai este proprietara bunurilor imobile - hale de uz industrial - din localitatea, Str. -. -. 8. Județul T, acestea fiind vândute încă din anul 2004 către " REAL " din, în a cărei proprietate se găsește conform extraselor de CF nr. 2935 și nr. 3473.
Tot în cursul anului 2004 reclamanta " ROMÂNIA" a închiriat bunurile imobile, respectiv halele de tip industrial din. Str. -. -. 8. Județul T, de la noul proprietar " REAL ", conform contractului de închiriere din data de 22.07.2004, adresa la care reclamanta își are declarate sediul social și punct de lucru.
Susține că odată cu schimbarea proprietarului imobilului, încă din anul 2004, noul proprietar al industriale, respectiv " REAL " avea obligația efectuării tuturor formelor legale cu furnizorul de energie electrică " " T în sensul schimbării titularului beneficiar (consumator) al contractului de furnizare energie electrică, în locul fostului proprietar "" T urmând să fie trecut sau noul proprietar al imobilului " REAL " ori direct chiriașul " ROMÂNIA", cu acordul expres al proprietarului.
Ca urmare, întrucât "" T nu mai este din anul 2004 proprietara bunurilor imobile situate în localitatea, Str. -, -. 8, Județul T, și nici nu existat un acord expres scris al noului proprietar " REAL " prin care noul proprietar să-i permită fostului proprietar să continue desfășurarea activității de consum energie electrică într-un imobil care nu îi mai aparținea, nu se justifică emiterea în continuare a facturilor fiscale de refacturare a energiei electrice de către fostul proprietar "" T, refacturarea consumului de energie electrică către chiriașul subconsumator " ROMÂNIA" impunându-se a fi efectuată de către noul proprietar " REAL AIE "
De asemenea, între " ROMÂNIA" și "" T s-a încheiat contractul nr. 127/03.12.2004 privind montarea unui post de transformare energie electrică care să asigure totodată beneficiarului de energie electrică contorizare separată a consumului de energie electrică.
" ROMÂNIA" nu a prezentat în timpul desfășurării inspecției fiscale documente legale din care să rezulte că la sediul social din localitatea, Str. -, -. 8, Județul T, ar fi fost instalat un subcontor de către organele abilitate din cadrul " " T, în drept să avizeze și să efectueze branșamente la energia electrică, potrivit prevederilor nr.HG 1.007/2004.
Deși în contractul de refacturare nr. 571/06.10.2003 încheiat de reclamantă cu "" T este precizat modul de calcul al consumului de energie electrică, în fapt acesta a fost facturat după metoda paușală iar nu prin metoda convenită în contract, respectiv prin citirea unui subcontor care ar fi trebuit instalat la punctul de lucru al beneficiarului chiriaș, prin înmulțirea index-ului de consum al acestuia cu valoarea per kw stabilită lunar din factura emisă de furnizorul "DFEE "
De altfel, menționează faptul că între fostul proprietar "" T și noul proprietar al imobilelor " REAL " nu există nicio înțelegere scrisă cu privire la dreptul sau permisiunea conferită "" de a instala un subcontor pe proprietatea " REAL " și nici acordul obligatoriu al operatorului de distribuție-furnizor " " T, încălcându-se astfel prevederile imperative ale art. 56 alin. 1 si art. 200 alin. 1 lit. g) din nr.HG 1.007/2004.
Nu în ultimul rând, facturile fiscale emise de "" T au fost întocmite incorect față de prevederile art. 137 alin. 3) lit. e) din Legea nr. 571 2003 privind Codul Fiscal, în forma în vigoare în perioada verificată, și pct. 22 alin. 2) din Normele Metodologice de aplicare a art. 137 alin 3 din Codul fiscal, aprobate prin nr.HG 44/2004.
" ROMÂNIA" în calitate de beneficiară a contractului de refacturare energie electrică nu avea dreptul să deducă TVA de pe facturile fiscale care nu cuprind toate informațiile obligatorii prevăzute la art. 155 alin. 8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare și nr.HG 44/2004.
Se învederează faptul că, deși în raportul de expertiză contabilă judiciară se arată că, "trebuie recunoscută deductibilitatea TVA a - România SRL pe considerentul că aceasta a desfășurat activitate în scopul realizării de venituri impozabile și a consumat energie electrică pe care a achitat-o societății SRL", acest punct de vedere însușit fără temei de către instanța de fond, este lipsit de relevanță juridică deoarece în perioada verificată, reclamanta intimată nu și-a desfășurat activitatea în spațiul închiriat de la - SRL ci de la - Real SRL, în baza contractului de închiriere încheiat în data de 22.07.2004, astfel că - SRL nu a fost furnizor de servicii pentru petentă.
Prin urmare, TVA evidențiată în -ul încheiat la data de 13.07.2007 a fost incorect dedusă de către - România SRL, context în care, răspunsul dat prin raportul de expertiză contabilă la obiectivul nr.1 este considerat ca neîntemeiat și nelegal.
De asemenea, în ce privește obiectivul nr.2 "prin care s-a cerut să se determine dacă facturile fiscale aferente TVA au fost corect întocmite din punct de vedere al cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească", răspunsul dat prin raportul de expertiză contabilă este neîntemeiat și nelegal deoarece facturile fiscale emise de către - SRL nu poartă mențiunea "factură de decontare - pentru plăți în numele clientului".
Se mai precizează că aceste facturi nu îndeplinesc cerințele legale reglementate de art.137 alin.3 lit.e din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare și pct.22 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr.44/2004 care precizează că "sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se scrie mențiunea "factură de decontare - pentru plăți în numele clientului".
Prin urmare, - România SRL în calitate de beneficiară a contractului de refacturare a energiei electrice nu avea dreptul să deducă TVA de pe facturile fiscale care nu cuprind toate informațiile obligatorii prevăzute de art.155 alin.8 din Legea nr.571/2003.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea apreciază că prim instanță a reținut o corectă stare de fapt și de drept în speța dedusă judecății.
Și aceasta întrucât în raport de prevederile dispozițiilor art.126, 127 și 129 Cod fiscal privind "operațiunile impozabile", "persoanele impozabile și activitatea economică", cât și "prestarea de servicii", în raport de dispozițiile art.145, 146 și 1471din același cod, privind "sfera de aplicare a dreptului de deducere", "condițiile de exercitare a dreptului de deducere" și "dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă" rezultă că urmarea facturării energiei electrice de către titularul contractului încheiat cu SA, nu au fost încălcate dispozițiile legale în materia deductibilității TVA-ului, dat fiind evidențierea în fiecare anexă la facturile emise de către - SRL a cantității de energie electrică consumată de către - România SRL.
În acest context, după cum s-a reținut și de către expertul desemnat în cauză, esențial este faptul că, cantitatea de energie efectiv consumată a fost achitată integral SA, împrejurare față de care, raporturile contractuale existente între - SRL și SA nu prezintă relevanță pentru pârâtă, iar pe de altă parte facturile emise de către prima societate își au justificarea în calitatea - SRL de titulară a contractului de furnizare a energiei electrice.
Or, în aceste condiții, în mod corect instanța fondului a reținut că suma de 21.715 lei decurgând din facturile de refacturarea energiei electrice cu titlu de TVA, emise de - SRL, conferă un drept de deducere la stabilirea TVA fie de plată, fie de rambursat, după caz.
De menționat și faptul că în urma verificărilor întreprinse de expertul cauzei, s-a concluzionat, în sensul că facturile fiscale în discuție au fost corect întocmite, răspunzând condițiilor pretinse prin dispozițiile art.155 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază că recursurile de față sunt nefondate, urmând a fi respinse în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele T și DGFP T, împotriva sentinței civile nr.794/CA/14.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă pârâtele față de reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./25.02.2009
Tehnored./26.02.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Diana Duma
