Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 24/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.24
Ședința publică din 15.01.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, împotriva sentinței civile nr.1229/16.09.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei intimate depune împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în întâmpinarea de la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului C-S și înregistrată sub nr.2067/115/14.08.2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.29 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în 22 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare, actualizate în raport cu rata inflației până la data plății, începând cu data de 01 aprilie 2004.
Prin sentința civilă nr.1229/16.09.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C-S a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C - S și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.04.2004 - 16.09.2008, actualizată cu indicele de inflație.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C- S, după cum rezultă din adeverința depusă la dosar. Se reține în motivare că potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Se învederează că reclamanta, fiind încadrată ca funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat. Reclamanta, nu a primit până în prezent sporurile respective, deși s-a adresat cu cerere în acest sens conducerii instituției pârâte. Se menționează că cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.
Se menționează în motivarea sentinței că prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Se arată că fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins acest petit întrucât creanța nu este născută și poate fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Tribunalul C-S și rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă împotriva Autorității de Sănătate Publică C-
Se învederează în motivarea recursului că actul normativ care trebuie aplicat în astfel de situații este acela care reglementează drepturile salariale. Se învederează că nu există nici o dispoziție legală care să prevadă acordarea acestor drepturi salariale.
Totodată se menționează că instituția recurentă se află în subordinea Ministerului Sănătății Publice, organ ierarhic superior ce aprobă bugetul instituției pe capitolul de cheltuieli de personal iar acesta nu are prevăzute sume pentru acordarea drepturilor salariale solicitate de către reclamanta-intimată.
În drept au fost invocate prevederile art. 299-316 Cod procedură civilă, OG nr. 6 din 2007, OUG nr. 92 din 2004 Legea nr. 188 din 1999.
Legal citată intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Examinând recursul de față, prin raportare la prevederile art. 304 și următoarele Cod procedură civilă, față de înscrisurile existente la dosarul cauzei Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Pentru a analiza cererea de chemare în judecată se impune să analizăm dispozițiile legale incidente în prezent în speță.
Astfel fiind, Curtea reține că prevederile Legii nr. 188/1999, în articolul 31 alin. 1, prevede că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În acord cu art. 31 alin 3 din Legea nr. 188 din 1999 salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
OG nr. 6 din 2007 prevede în art. 3 că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Curtea reține că drepturile solicitate și prevăzute de legiuitor în articolul mai sus menționat au fost suspendate succesiv pe perioada 2004-2006, însă suspendarea exercițiului dreptului la suplimentele solicitate nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Curtea constată că suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, o soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut. Curtea constată că soluția pronunțată de prima instanță în sensul respingerii cererii reclamantei de acordare a drepturilor pentru viitor este corectă, în conformitate cu dispozițiile legale întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă.
În acest sens, Curtea constată că în prezent, nu există baza legală pentru cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 29 alin 1 lit c și d din Legea nr. 188 din 1999.
Câtă vreme nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi în cuantum de 25% presupune pe de o pare obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanță în raport de diferite criterii, ceea ce ar veni în contradicție cu decizia Curții Constituționale nr. 820 din 2008, instanțele judecătorești neavând competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Reținând considerentele mai sus expuse, față de prevederile mai sus menționate Curtea va respinge recursul declarat de către recurenta pârâtă Autoritatea de Sănătate Publică C-S în contradictoriu cu reclamanta intimata împotriva sentinței civile nr. 1229/16.09.2008 a Tribunalului C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, împotriva sentinței civile nr.1229/16.09.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./12.02.2009
Tehnored./13.02.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C S - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Diana Duma