Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1285/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 23.07.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1285
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta - SRL și pârâta FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr.960/10.06.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Arad -secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei recurente avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea reclamantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulată de reclamantă pentru motivele arătate în motivele de recurs și în întâmpinarea formulată, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul formulat de pârâta recurentă solicită respingerea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.08.2008, reclamanta - SRL Aac hemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut anularea actului administrativ fiscal nr.74611/ad din 20.05.2008 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 55.350 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
Prin sentința civilă nr. 960/10.06.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A,a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 55.350 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 din nr.OG92/2003 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei și a respins acțiunea pentru anularea actelor administrative.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a importat în luna martie 2008 un autoturism marca Volvo, an de fabricație 1991 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 55.350 lei (fila 17).
Se arata ca în privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Se menționează ca tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Se arată că prin Decizia nr.499/07.04.2009 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Se arată că acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că reclamanta nu a depus documentația necesară pentru calcularea taxei pe poluare.
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța apreciază că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului administrativ nr.74611/20.05.2008 emisă de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât actele nu sunt acte administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit. c din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamantă și așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit. h din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală, restituire taxe nedatorate.
Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 și obligată pârâta la restituirea reclamantei a sumei de 55.350 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
În temeiul art.274-276 Cod procedură civilă a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariul de avocat, ținând cont de complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta - SRL și pârâta FINANȚELOR PUBLICE
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, a criticat în primul rând pentru nelegalitate sentința menționată, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii sub dublu aspect și anume, primul se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, echivalează că existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului, invocând dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004
A doua excepție de ordine publică invocată este lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, arătând că în materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională Fiscală, potrivit art. 495/2007.
In motivare, se arata ca prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești.
Potrivit art. 126 alin. 2 din Constituția României,"Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.
În ceea ce privește fondul cauzei se arată că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât, regimul taxei speciale pentru autoturism, care a intrat în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2007, înlocuit de fapt regimul accizelor prevăzut de Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
Totodată se precizează că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Tot pe fondul cauzei solicită să se constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare OUG nr.50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG, OUG nr. 50/2008 fiind publicată chiar anterior promovării hotărârii atacate. În aceste condiții solicită să se aibă în vedere aceste modificări legislative,agreate de Uniunea Europeană și să se dispună în consecință.
În condițiile legislative prezente, recurenta arată că acțiunea reclamantei este parțial fără obiect, arătând că începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 cu Normele Metodologice de aplicare stabilite prin HG.
Prin recursul declarat de către reclamanta - SRL, aceasta a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea in parte a sentinței si admiterea in totalitate a acțiunii formulate, in sensul de a se dispune anularea actul administrativ fiscal reprezentat de adresa nr.74611/ad/20.05.2008 emis de către pârâta A și obligarea pârâtei la plata sumei de 2975 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate în fața primei instanțe și în recurs.
In motivarea recursului se arata ca in acord cu art. 41 din Codul fiscal prin act administrativ se înțelege " actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale".
Or, având în vedere că prin actul emis de către PAs -a respins solicitarea reclamantei de restituire a taxei percepute, apreciază că acesta are caracterul unui act administrativ fiscal.
De altfel, Curtea de APEL TIMIȘOARA într-o speță similară a apreciat că în raport de definiția dată actului administrativ în Legea contenciosului administrativ - art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 - actul prin care s-a respins cererea de restituire a taxei speciale are caracterul unui act administrativ deoarece, după cum s-a arătat comentariul hotărârii, acesta " exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a respinge cererea reclamantei, că au fost emise în regim de putere publică și în vederea executării în concret a legii - deoarece actele respective au fost emise de a municipiului A în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale, și că modifica raporturi juridice - deoarece prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Pam unicipiului A, de a refuza restituirea taxei solicitate de reclamantă".
În concluzie, se apreciază că soluția primei instanțe de a nu anula actul administrativ fiscal nr.74611/ad/20.05.2008 emis de către pârâta A prin care i-a fost respinsă cererea de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule pe motiv că actul anterior menționat nu intră în sfera actelor administrative, este nelegală pentru motivele enunțate.
Privitor la cheltuielile de judecată, din jurisprudența CEDO, criteriile luate în considerare la stabilirea onorariului, sunt timpul și volumul de muncă, importanța fazei de pregătire și documentare, valoarea pricinii, cuantumul rezonabil al onorariului. Prima instanță fără a-și motiva în vreun fel concluzia, s-a limitat la a preciza lapidar că raportat la complexitatea cauzei și la munca depusă de către avocat, a acordat cheltuieli de judecată în cuantum de doar 1000 lei.
Se arată că suma totală solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este de 3.494. lei, iar raportat la jurisprudența CEDO apreciază că suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată nu este exagerată față de valoarea pricinii.
Se învederează că munca depusă de avocat se raportează și la documentarea și la pregătirea apărării, acesta având ponderea cea mai mare, neprezentând relevanță numărul termenelor de judecată după cum se apreciază într-o decizie a Curții de APEL TIMIȘOARA prin care a fost respinsă solicitarea apelantului de reducere a onorariului în cuantum de 61.988, 23 lei, decizia precitată fiind anexată prezentului recurs. Se menționeauză că suma de 61.988,23 lei reprezentând cheltuieli de judecată nu a fost redusă deși au fost doar 3 termene de judecată, iar instanța nu a intrat în cercetarea fondului soluționând cauza prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active.
Aprecierea unei cauze ca fiind de complexitate mai redusă, nu justifică reducerea onorariului deoarece munca depusă în concret și care rezultă din pozițiile formulate în scris și din motivarea acțiunii. Or, luarea în considerare a elementelor indicate denotă faptul că pregătirea cauzei nu a avut un caracter lapidar sau superficial.
De asemenea apreciază că munca depusă de către avocat se apreciază în mod concret, aprecierea în abstract este eronată deoarece nu face nici o diferență între gradul de profesionalism al avocatului.
Reclamanta - SRL a formulat întâmpinare criticând motivele de recurs.
Privitor la problema inadmisibilității acțiunii, se arată că acțiunea subscrisei ar fi inadmisibilă deoarece actele emise de către recurentă nu ar avea caracterul unor acte administrativ fiscale și că nu ar exista un act administrativ emis în formă materială care să constate obligația de plata a taxei. In plus, acțiunea ar fi inadmisibilă și datorită faptului că neexistând un act administrativ prezentul litigiu nu ar fi unul de contencios administrativ.
Se arată că dacă soluțiile date în procedura prealabilă nu ar reprezenta acte administrativ fiscale, ar însemna că ne aflăm în ipoteza refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri de restituire a unei taxe prevăzute de Codul fiscal, situație în care persoana vătămata se poate adresa instanței de contencios administrativ în temeiul prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004;
Se menționează ca o interpretare în sensul celei date de către recurenta nu poate fi primită deoarece ar echivala cu încălcarea principiului liberului acces la justiție consacrat de art. 21 alin. 1 din Constituția României.
Faptul că argumentul recurentei în sensul inexistenței unui act administrativ în lipsa existenței sale în formă materială nu poate fi primit deoarece, chiar și în lipsa unui titlu de creanță, obligația de plata a unei creanțe fiscale, este suficientă pentru existenta unui act administrativ, efectul plații fiind stingerea unei obligații fiscale impuse prin prevederile Codului Fiscal astfel că dispozițiile art. 41 din pr.fisc. sunt incidente, în caz contrar aflându-ne în situația în care deși obligația de plată ar exista și ar fi executată contribuabilul nu ar avea posibilitatea de a solicita în justiție restituirea sumei plătite, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 21 alin. 1 din Constituție;
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 sunt acte administrative și actele unilaterale emise de o autoritate publică, în regim de putere publică și în vederea organizării executării în concret a legii. Or, actele emise de către pârâtă în cadrul procedurii prealabile întrunesc condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. c fiind acte administrative prin acestea refuzându-se restituirea taxei solicitate.
Privitor la excepția lipsei calității procesual pasive a A, recurenta își argumentează excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că taxa contestata a fost instituită de Statul R, astfel că acesta ar avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantei de restituire a sumei plătite la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A cu titlul de taxă de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ Curtea constata ca aceasta este neîntemeiata.
Si aceasta întrucât, ordinele de plata nr.1/13.04.2007 si nr.30/05.02.2008 atestă achitarea de către reclamanta, în beneficiul A, a sumei de 55.350 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Volvo, an de fabricație 1991 iar ulterior, la data de 23.04.2008, reclamanta a înregistrat cererea de restituire a acestei sume, pârâta A răspunzând negativ la această solicitare, prin adresa emisa(fila 11 dosar fond).
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Totodată Curtea constata ca acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că reclamanta nu a depus documentația necesară pentru calcularea taxei pe poluare.
Astfel fiind, Curtea urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii.
Totodată Curtea respinge și excepția lipsei calității procesuale pasive a A, având în vedere că răspunsul dat reclamantei-intimate cererii sale de restituire a taxei de prima înmatriculare a fost emis de pârâta, căreia i-a fost adresata în mod corect cererea de restituire a taxei de prima înmatriculare.
Totodată, prin aplicarea dispozițiilor comunitare care au prioritate față de legea națională, instanța de fond nu a depășit limitele generale de competență, aceasta având obligația legala de a face aplicarea prevederilor legale.
Cu privire la cererea de recurs formulata de pârâtă, Curtea observă că pârâta-recurentă a invocat lipsa parțială de obiect a cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare, precum și netemeinicia restituirii sumei ce depășește valoarea taxei de poluare stabilite conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
În consecință, se impune analizarea efectelor pe care le produce intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra regimului juridic al taxei de primă înmatriculare plătite de reclamant.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției. În același sens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..
Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În al doilea rând, taxa la care face referire Ordonanța de Urgență nr. 50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
In ceea ce privește recursul formulat de către reclamant sub aspectele învederate în cererea depusă, Curtea constată că într-adevăr actul reprezentat de adresa nr.74611/ad/20.05.2008 emis de către pârâtă este un act administrativ, care produce pentru reclamanta consecințe juridice și care este supus cenzurii instanței de contencios administrativ.
Astfel fiind, Curtea constată că se impunea analizarea de către instanță a acestui act administrativ iar nu considerarea acestuia ca reprezentând o adresa.
În consecință, Curtea constată că recursul formulat de către pârâtă este neîntemeiat urmând să îl respingă ca atare. In ceea ce privește recursul promovat de reclamanta Curtea, constată că acesta este întemeiat, urmând să îl admită. In consecința Curtea va modifica în parte sentința atacată în sensul că admite acțiunea astfel cum a fost formulată și anulează actul administrativ fiscal reprezentat de adresa nr.74611/ad/20.05.2008 emis de către pârâta
In ceea ce privește solicitarea reclamantei-recurente de acordare a cheltuielilor de judecata ocazionate în fata primei instanțe, Curtea constată că această cerere este întemeiată, însă doar cu privire la suma de 2.975 lei reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosarul cauzei în fața primei instanțe. In ceea ce privește diferența solicitata de 476 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea actelor depuse în instanță, Curtea constată că această sumă nu a fost dovedită în fața primei instanțe la momentul pronunțării sentinței, motiv pentru care respinge acordarea acestei sume.
Prin urmare, Curtea va modifica sentința atacată și va obliga pârâta la plata sumei de 2975 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate în fața primei instanțe.
Curtea va menține în rest dispozițiile din sentința atacată.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 3451 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și contravaloare servicii prestate în temeiul contractului de asistență juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr.960/10.06.2009 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Arad -secția de contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite acțiunea astfel cum a fost formulată și anulează actul administrativ fiscal reprezentat de adresa nr.74611/ad/20.05.2008 emis de către pârâta A, obligând pârâta la plata sumei de 2975 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate în fața primei instanțe.
Menține în rest dispozițiile din sentința atacată.
Respinge recursul formulat de pârâta FINANȚELOR PUBLICE A.
Obliga recurenta-pârâta la plata către reclamantul - recurent a sumei de 3451 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și contravaloare servicii prestate în temeiul contractului de asistență juridică.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședința publică azi 05 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Red.DD-09.11.2009
Tehnore 09.11 2009
2 expl/SM
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
