Contestație act administrativ fiscal. Decizia 134/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 134/R-
Ședința publică din 13 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea SC ȘI SRL, cu sediul în H,-, jud.V împotriva sentinței nr.1504 din 9 decembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea - și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurentă și consilier juridic pentru intimată.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei depune la dosar copia Deciziei nr.V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit, în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Constatându-se recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului, așa cum a fost motivat, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA:
Constată că prin contestația înregistrată la data de 9 iunie 2008, și a solicitat anularea deciziei nr.27/24.04.2008 privind modul de soluționare a contestației adresată Direcției Generale a Finanțelor Publice V, a deciziei de impunere nr.23/6 februarie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr.51794/6 februarie 2008.
Deosebit a solicitat suspendarea executării actelor administrative fiscale enunțate până la soluționarea irevocabilă a contestației.
În motivare a susținut, că urmare a inspecției fiscale privind perioada 15 noiembrie 2007-31 ianuarie 2008, s-au întocmit decizia de impunere nr.23/6 februarie 2008 și raportul de inspecție fiscală nr.51794/6 februarie 2008, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații suplimentare la bugetul de stat în sumă de 21.646 lei.
Prin decizia nr.27/24 aprilie 2008 intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Var espins contestația introdusă împotriva actelor fiscale menționate neținând cont că și-a achitat obligațiile fiscale datorate la zi, astfel că nu se justifică nici accesoriile stabilite.
Așa fiind contestatoarea a apreciat că se impune admiterea contestației și anularea actelor de mai sus, iar până la soluționarea irevocabilă a acesteia, suspendarea executării.
Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr.1504/9 decembrie 2008 a respins contestația.
Instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere nr.23/6 februarie 2008 și raportul de inspecție fiscală nr.59794 din aceeași dată, în sarcina contestatoarei s-au stabilit obligații fiscale în sumă de 21.646 lei.
Prin decizia nr.27/24 aprilie 2008 organul cu atribuții jurisdicționale a desființat capitolul III pct.D, taxa pe valoare adăugată din raportul de inspecție nr.51794/6 februarie 2008 și capitolul 2.1.1.; 2.1.2. și 2.1.3. taxa pe valoare adăugată din decizia de impunere nr.23/6 februarie 2008, pentru suma de 20.210 lei din care 10.728 lei TVA și 9.482 lei accesorii aferente.
Contestația a fost respinsă ca neîntemeiată pentru suma de 1.354 lei din care 785 lei impozit pe dividende și 569 lei accesorii aferente și ca nemotivată pentru suma de 82 lei din care 12 lei impozit pe salarii, 46 lei taxa asupra activității dăunătoare sănătății și 24 lei fond special de solidaritate socială.
Instanța a motivat că susținerile contestatoarei potrivit cărora nu datorează obligațiile fiscale stabilite suplimentar nu se confirmă.
Astfel, în privința impozitului pe dividende a reținut că organul de control fiscal a verificat această obligație pe baza bilanțurilor înregistrare la Administrația Financiară H, pentru perioada 31 decembrie 2002- 31 decembrie 2006, observând că operatorul economic nu a declarat impozitul pe dividende în sumă de 785 lei pentru anul fiscal 2006, calculându-se accesorii în sumă de 569 lei, conform art.116 și urm. din nr.OG92/2003.
Verificarea taxei pe valoare adăugată pe perioada 1 ianuarie 2002-30 septembrie 2007 a condus la constatarea unui debit suplimentar în sumă de 10.728 lei din care suma de 3.373 lei TVA aferentă lipsurilor în gestiune la inventariere reprezentând o diferență în minus de mărfuri în sumă de 21.126 lei pentru care nu s-a aplicat TVA.
Organul fiscal a stabilit corect pentru diferența de TVA de plată, accesorii în sumă de 226 lei calculate potrivit art.118 și urm. din nr.OG92/2003, precum și în sumă de 7.385 lei, reținând că facturile fiscale în care este consemnată suma, nu îndeplinesc condițiile de documente justificative pentru a opera deduceri, cu referire la perioada 1 ianuarie 2002- 30 septembrie 2007.
În acest context, instanța a motivat că din confruntarea datelor de identificare ale furnizorilor cu cele obținute de pe site-ul Ministerului Economiei și Finanțelor pentru agenții economici persoane juridice, organele de inspecție fiscale au constatat fie că furnizorii nu există, fie că nu sunt evidențiați ca plătitori de
Prin urmare, corect s-a stabilit că facturile fiscale prezentate încalcă dispozițiile art.6 din nr.HG831/1997, așa că nu au fost luate în considerare pentru acordarea deducerilor de
Potrivit art.25 lit.b din nr.OG17/2000, facturile fiscale trebuiau să conțină înscrierea sediului furnizorului și cumpărătorului, conturile curente ale acestora sau băncile la care sunt deschise însă aceste mențiuni lipsesc, iar actele prezintă mențiuni ilizibile la datele de identificare ale furnizorului ori nu relevă semnătura și datele de identificare ale emitentului.
Instanța a mai reținut că pentru perioada verificată s-a stabilit un debit suplimentar în sumă de 10.728 lei din care suma de 3.373 lei aferentă lipsurilor în gestiune și suma de 7.385 lei înscrisă în facturi fiscale care nu îndeplinesc cerințele de documente justificative.
Deosebit, pentru perioada 1 ianuarie 2002-30 septembrie 2007 a fost verificat impozitul pe venituri, constatându-se o diferență debit suplimentar de 12 lei, impozit pe salarii, conform fișei sintetice din data de 28 noiembrie 2007 și nedeclarată cu încălcarea dispozițiilor art.80 alin.3 din nr.OG92/2003.
Pentru această perioadă s-a constatat o diferență de debit suplimentar în sumă de 46 lei reprezentând taxa asupra activității dăunătoare sănătății și în sumă de 24 lei reprezentând contribuția la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap.
Instanța a arătat că pentru perioada verificată, termenul de prescripție s-a întrerupt prin comunicarea către contribuabili a unor diferențe de impozit stabilite de organele fiscale, prin acțiunile de control și prin recunoașterea impozitului datorat sau plata parțială.
Potrivit art.91 alin.2 din nr.OG92/2003, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
În cauză, agentul economic a fost înștiințat că începând cu data de 15 noiembrie 2007 va fi controlat, astfel că perioada verificată se încadrează în intervalul prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului la acțiune sub sancțiunea pierderii sale.
Instanța a apreciat însă că organul de inspecție fiscală a calculat greșit TVA pentru perioada 1 ianuarie 2002-30 august 2007, pentru că în raportul de inspecție fiscală nu este precizată ultima verificare de fond a contestatoarei, față de care să se poată verifica dacă sunt îndeplinite condițiile legale, însă această eroare a fost înlăturată prin decizia nr.27/24 aprilie 2008 prin care a fost înlăturată de la plată suma de 20.210 lei TVA și accesorii.
Contestatoarea datorează însă sumele de 785 lei impozit pe dividende și 569 lei accesorii aferente, întrucât prin declarația depusă la data de 26 ianuarie 2006, termenul de prescripție s-a întrerupt și de la această dată curge un nou termen de plată.
Aceasta avea obligația să declare și să vireze impozitul reținut la sursă și să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului la organul fiscal competent până la data de 25 inclusiv a lunii următoare în care se face plata dividendelor.
Tot astfel a reținut că potrivit actelor și lucrărilor dosarului datorează și sumele de 12 lei impozit pe salarii, 46 lei taxa asupra activității dăunătoare sănătății și 24 lei fondul de solidaritate socială.
Și în fine, a motivat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea executării actelor administrației fiscale în discuție, în sensul art.215 alin.1 și 2 din nr.OG92/2003, nefiind vorba de un caz bine justificat pentru prevenirea unor pagube iminente, atâta timp cât contestatoarea datorează bugetului de stat sumele de mai sus, reprezentând obligații fiscale stabilite suplimentar.
Contestatoarea a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
Instanța de fond nu a lămurit neînlăturarea perioadei prescrise din calculul și accesoriile aferente, potrivit recomandărilor deciziei nr.27/24 aprilie 2008 a Biroului de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice V și nu a explicat proveniența sumei de 4.361 lei TVA și 22.426 lei bază de impunere.
Instanța nu a răspuns la critica privind lipsa întocmirii raportului privind motivele reverificării perioadei impozabile și nu a motivat emiterea deciziilor nr.205/30 mai 2008 și 191/26 mai 2008.
Contestatoarea a susținut că nu datorează sumele de 7.734 lei TVA (3.373 lei + 4.36l lei) și 5.001 lei majorări de întârziere aferente, la care se referă decizia de impunere nr.191/26 mai 2008 și că din acest punct de vedere soluția instanței de fond este nelegală.
Astfel suma de 3.373 lei reprezentând TVA aferentă bunurilor constatate lipsă în gestiune, nu relevă o lipsă reală de bunuri la momentul controlului, contravaloarea bunurilor respective urmând să fie încasată la diferite termene, ulterior, potrivit dovezilor prezentate, ignorate de inspectorii fiscali.
Referitor la suma de 4.361 lei reprezentând, aferentă bazei de impunere de 22.426 lei, instanța de fond a reținut greșit că s-au încălcat dispozițiile art.155 alin.8 din Codul fiscal, pentru că facturile fiscale în care se concretizează, conțin toate mențiunile necesare pentru identificarea furnizorilor.
De asemenea, instanța a greșit reținând că pentru anumite facturi nu poate fi dedusă, deoarece unii furnizori nu sunt luați în evidență ori nu mai există în momentul efectuării verificării, corect interesând momentul efectuării operațiunii când furnizorii existau.
În altă ordine de idei, contestatoarea a susținut că suma reprezentând majorări de întârziere a fost reținută nelegal în sarcina sa, dispozițiile art.116 din nr.OG92/2003 pe care și-a întemeiat convingerea, nefiind aplicabile.
În legătură cu suma de 785 lei impozit pe dividende a susținut că a fost calculată și stabilită în sarcina sa în baza unei dispoziții legale inexistente în momentul la care ar fi putut deveni scadentă.
Recursul este nefondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr.23/6 februarie 2008, în sarcina contestatoarei au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă de 21.646 lei.
Prin decizia nr.27/24 aprilie 2008 emisă în contestația formulată, decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală au fost desființate pentru suma de 20.210 lei din care 10.728 lei TVA și 948 lei accesorii aferente, dispunându-se refacerea acestor acte.
Totodată, a fost respinsă contestația pentru suma de 1.354 lei reprezentând 785 lei impozit pe dividende și 569 lei accesorii aferente ca neîntemeiată și pentru suma de 82 lei, reprezentând 12 lei impozit pe salarii, 46 lei taxă asupra activității dăunătoare sănătății și 24 lei fondul special de solidaritate socială, ca nemotivată.
Urmarea deciziei nr.27/24 aprilie 2008 prin care s-a desființat Cap.III pct.D "Taxa pe valoarea adăugată" din Raportul de inspecție nr.51794/6 februarie 2008 și Cap.2.1.1.; 2.1.2. și 2.1.3. taxa pe valoarea adăugată din decizia de impunere nr.23/6 februarie 2008 s-a emis decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare nr.191/26 mai 2008 și Raportul de inspecție fiscală nr.56066/20 mai 2008 pentru suma de 7.734 lei compusă din 3.373 lei aferentă lipsurilor în gestiune și 4.365 lei înscrisă în facturi fiscale care nu îndeplinesc condițiile de documente justificative.
Referitor la suplimentar în sumă de 3.373 lei, critica din recurs în sensul că nu este datorată, este nefondată în raport de următoarele considerațiuni:
Urmare a inventarului efectuat la data de 27 octombrie 2007 în cele trei gestiuni marfă a rezultat o diferență în minus de 21.126,98 lei la care societatea contestatoare trebuia să înregistreze în contabilitate TVA în sumă de 3.373 lei.
Consecința fiscală a acestei constatări a fost diminuarea bazei de impunere și a A de către organul fiscal.
Prin urmare, bunurile lipsă în gestiune la inventare sunt considerate livrări de bunuri cu plată și intră sub incidența taxei pe valoare adăugată, nefăcându-se dovada că au fost distruse conform art.8 lit.a-c și art.128 Cod fiscal, dar au fost constatate lipsă în gestiune cu ocazia inventarierii.
Potrivit art.7 din Legea contabilității nr.82/1991 republicată, societatea era obligată să inventarieze bunurile cel puțin odată pe an și mai ales când au apărut indicii că există lipsuri în gestiune, urmând să stabilească rezultatele inventarului prin compararea datelor constatate faptic cu cele înregistrate scriptic.
Așa fiind, nu poate fi primită susținerea contestatoarei că bunurile nu erau lipsă în momentul controlului deoarece prețul lor urma să fie încasat ulterior fiind afectat de termen, și nici aceea că a dovedit vânzarea cu amănuntul a bunurilor prin semnătura cumpărătorilor, deoarece această modalitate de desfacere, fără încasarea contravalorii și eliberarea bonului fiscal, contravine legii.
Critica referitoare la TVA suplimentară în sumă de 4.361 lei este de asemenea nefondată, aceasta fiind înregistrată în contabilitate ca deductibilă în perioada 1 septembrie 2002-30 septembrie 2007, pe baza facturilor fiscale provenind de la diferiți furnizori.
În legătură cu facturile respective s-a reținut însă corect că sunt emise de societăți care ori nu figurau în baza de date de, fie nu erau luați în evidență ca plătitori de, astfel că nu au caracter de documente justificative.
În acest sens s-a făcut corect aplicarea art.22 alin.5 din Legea nr.345/2002, art.24 alin.1 lit.a din același act normativ referitoare la caracteristicile documentelor justificative, art.62 alin.1 din nr.HG598/2002 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.345/2002, art.6 din nr.HG831/1997 și art.6 alin.2 din Legea contabilității.
Contrar dispozițiilor legale indicate, pretinsele documente justificative nu cuprind așa cum corect a reținut prima instanță, datele de identificare ale furnizorului, ale cumpărătorului și date despre expediția mărfii în discuție.
În consecință, suma de 4.361 lei analizată este datorată de contestatoare, iar în baza principiului "accesorium sequitur principale" la fel este datorată și suma de 5.001 lei reprezentând accesorii la
Expunerea prezentată permite observația, că stabilirea obligației fiscale analizate în sarcina contestatoarei, s-a făcut cu respectarea termenelor legale de prescripție, fiind inexact că a fost încălcată legea din acest punct de vedere, iar instanța de fond a motivat în acest sens.
În această ordine de idei din considerentele sentinței rezultă că suma de 785 lei reprezentând impozit pe dividende și suma de 569 lei reprezentând accesorii aferente impozitului pe dividende sunt datorate, deoarece prin declarația din data de 26 ianuarie 2006, termenul de prescripție a fost întrerupt de la această dată începând să curgă un nou termen de prescripție.
Pe fondul pretenției s-a reținut corect că societatea contestatoare avea obligația declarării și virării impozitului reținut la sursă, precum și să depună o declarație cu privire la calcularea și reținerea impozitului la organul fiscal competent până la data de 25 inclusiv a lunii în care se face plata dividendelor.
Or, aceasta nu a declarat impozitul pe dividende în sumă de 785 lei pentru anul fiscal 2006, așa cum prevede art.82 alin.3 din nr.OG92/2003, suma reprezentând un debit suplimentar.
Reținându-se legal datorată această sumă, iar prin declarația depusă la data de 26 ianuarie 2006 termenul de prescripție al dreptului de a stabili diferențe în contul acestui impozit și accesorii aferente s-a întrerupt, pe cale de consecință contestatoarea datorează și accesorii în sumă de 569 lei, aferente debitului care le-a determinat.
Contestatoarea a criticat și reverificarea efectuată, prin prisma omisiunii întocmirii referatului privind motivele reverificării și a lipsei semnăturii conducătorului organului de inspecție fiscală competent, conform art.105 alin.3 din Codul d e procedură fiscală, precum și nemotivarea instanței de fond în această privință.
considerentele sentinței în care într-adevăr nu apare răspunsul la această critică, se reține că greșit s-au invocat dispozițiile art.105 alin.3 din Codul d e procedură fiscală, nefiind în discuție o reverificare a unei perioade impozabile potrivit acestora, ci punerea în executare a unei decizii de soluționare emisă în baza art.216 alin.3 din Codul d e procedură fiscală.
Ca atare, nu era cazul să se întocmească un raport privind motivele reverificării perioadei impozabile, aprobat de conducătorul organului de inspecție fiscală, astfel că societatea contestatoare nu a fost vătămată în nici un mod și nu are interesul să susțină această excepție.
În concluzie, față de toate cele de mai sus, rezultă că prin sentința pronunțată tribunalul a aplicat corect legea și a dat o interpretare justă probelor administrate, oferind totodată contestatoarei dreptul la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil în spiritul dispozițiilor Convenției.
Urmează deci, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea ȘI împotriva sentinței nr.1504 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./26.02.2009
GM/2 ex.
Jud.fond: Gh.
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Constantina Duțescu, Andreea Tabacu
