Contestație act administrativ fiscal. Decizia 149/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.--
DECIZIA NR 149/CA/2010 -
Ședința publică din 25 februarie 2010
PREȘEDINTE: - - -JUDECĂTOR 1: Tătar Ioana
- -- JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- -- JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de pârâta recurentă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, - nr.3-5 în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în S M-, bloc 22,.16 împotrivasentinței nr. 509/CA/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mareîn dosarul nr-, având ca obiect - anulare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru reclamantul - lipsă, reprezentanta acestuia avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-/14.01.2010 emisă de Baroul București, lipsă fiind recurenta reclamantă DGFP S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru precum și faptul că reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare și concluzii scrise, după care:
Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu are alte probe sau excepții de formulat.
Nefiind alte probe, excepții sau probleme prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conform actelor doveditoare depuse la dosar pentru motivele din întâmpinare și concluziile depuse la dosar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr.509 din 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în S M,-,. 22,. 16, jud. S M, împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr.3-5, jud. S M în sensul că:
A anulat ca nelegale actele administrative fiscale nr.57786/22.06.2009 și nr.63828/09.07.2009 emise de pârâtă.
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.284,90 lei reprezentând diferența nerestituită a taxei speciale pentru autovehicule prevăzute de art. 214 ind.1 Cod fiscal, cu dobânda legală, de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă și să plătească reclamantului suma de 743,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru UE pentru care a achitat suma de 5.918,91 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, prevăzută de art.214 indice 1 - 214 indice 3 Codul fiscal, conform chitanței seria - nr.- din 25.06.2007 (fila 7).
După intrarea în vigoare a OUG nr.50/2008, reclamantului i-a fost restituită o parte din taxa plătită și, față de nerestituirea integrală a cuantumului acestei taxe considerate nelegale de reclamant, acesta a solicitat organului fiscal restituirea diferenței de taxă achitată, cerere respinsă prin răspunsul comunicat în data de 22.06.2009 cu nr.57786(fila 5).
Contestația formulată de reclamant împotriva acestui refuz a fost respinsă prin răspunsul comunicat sub nr.63828/09.07.2009 de către pârâtă (fila 3).
Reținând această stare de fapt, instanța apreciază că refuzul astfel exprimat al pârâtei, care constituie în fapt o manifestare unilaterală de voință a organului fiscal competent ce privește drepturi și obligații fiscale, are natura juridică a unui act administrativ fiscal în înțelesul art.41 Cod de procedură fiscală care poate fi cercetat sub aspectul legalității de instanța de contencios administrativ întrucât constituie un act administrativ așa cum este definit de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004.
Astfel, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul dintre părți.
Cu privire la fondul cererii reclamantului, instanța constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.214 indice 1 - art.214 indice 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și pct.31 indice 1 - 31 indice 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.1861/2006, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se instituie asupra tuturor autoturismelor înaintea primei lor înmatriculări în România, atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele rulate aduse din import.
Această taxă nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România, dar se percepe pentru cele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene: "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Scopul acestei reglementări comunitare, așa cum se reține din jurisprudența CJCE, este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne și care discriminează produsele provenite din alte state membre.
Cum în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în țară, dar se datorează o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare pentru care se solicită reînmatricularea în România, este evident că prin instituirea acestei taxe legiuitorul român a încălcat dispozițiile art.90 din TCE, prin crearea unui regim fiscal discriminatoriu între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Prin Legea nr.157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană, efectele acestei aderări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul șiautoritatea judecătoreascăgarantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2".
Reținând principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre, Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin jurisprudența sa, a consacrat și consecințele practice ale acestui principiu, respectiv că: aplicarea normelor dreptului comunitar cu prioritate față de dreptul intern nu trebuie condiționată de declararea unei legi ca neconstituțională; instanțele naționale nu vor putea aplica măsuri legislative interne care sunt în contradicție cu dreptul comunitar, chiar dacă acestea sunt adoptate după aderarea la UE; instanțele naționale trebuie să aplice dreptul comunitar în totalitate și prin urmare sunt obligate să înlăture dispozițiile interne contrare acestuia (cauza Costa/ENEL, cauza Simmenthal/Ministerul Finanțelor din Italia).
Așadar, în conformitate cu prevederile constituționale precitate precum și cu jurisprudența CJCE, judecătorul național este obligat să aplice în mod direct normele dreptului comunitar, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, constatând că normele interne, respectiv art.214 indice 1 - 214 indice 3 Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor Tratatului CE, și reținând aplicabilitatea prioritară și directă a normelor comunitare, instanța apreciază că actele administrative emise de pârâtă în aplicarea dispozițiilor legale care reglementează taxa specială de primă înmatriculare sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea pârâtei la restituirea integrală a acestei taxe.
În ce privește susținerea pârâtei în sensul că prin art.11 din OUG nr.50/2008 s-a instituit temeiul legal pentru restituirea în parte a taxei achitate în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, instanța apreciază că pârâta nu poate invoca aceste prevederi legale pentru respingerea cererii reclamantului, în condițiile în care nu există un temei pentru ca pârâta să oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxă nu exista la data înmatriculării autovehiculului în România, cunoscut fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, art.137, art.274 Cod de procedură civilă și a textelor de lege anterior invocate instanța urmează să admită acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, să anuleze ca nelegale actele administrativ fiscale emise de pârâtă și să o oblige pe aceasta la restituirea către reclamant a sumei de 3.284,90 lei reprezentând diferența nerestituită a taxei speciale prev.de art.214 indice 1 Codul fiscal, cu dobânda legală, de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă cât și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare și onorariu avocat, conform dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentințeîn termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice SMs olicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în primul rând pentru că, în speță nu există un act administrativ fiscal de impunere emis de către recurentă, iar chitanța eliberată intimatului reprezintă un simplu document care atestă încasarea unor sume de bani de la contribuabili.
Recurenta a mai arătat că, regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut de codul fiscal pentru autoturismele și autovehiculele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
Legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare membru în parte.
Recurenta, susține că, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa de înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora.
Nici Comisia Europeană, arată recurenta, nu este împotriva perceperii taxei cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare a acesteia.
Învederează instanței că, prin OUG 50/2008, a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la 1.07.2008, în acest sens, apreciază că la art. 11 din OUG 50/2008, se instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind "taxa de poluare pentru autovehicule", procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare pentru autovehicule este reglementată la Cpitolul VI, secțiunea 1, art.6 din anexa la HG nr.687/2008, în concluzie, legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada arătată mai sus, și nu restituirea integrală a taxei.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reprezentantul reclamantei, solicită ca instanța să aibă în vedere dispozițiile articolului 274 alin.3 cod procedură civilă, în sensul reducerii onorariului solicitat de reprezentantul părții adverse.
În drept au fost invocate disp.art. 304/1, 304 pct. 9 cod procedură civilă și art. 20 pct.1 din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinarea depusă al dosar intimatul a solicitat respingerea recursului de față, cu cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiuconform art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Intimatul - reclamant a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru UE, pentru care a achitat taxa de primă înmatriculare, conformându-se dispozițiilor legale din codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilite de Ministerul Finanțelor și care era afișată în formă electronică, în mod public.
Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Comunității Europene, nu era posibilă fără plata taxei.
Pe de altă parte, organul fiscal care a încasat taxa nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să materializeze operațiunea, astfel că, în această împrejurare, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de plata acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată.
Față de aceste considerente, câtă vreme nu s-a emis un act administrativ - fiscal prin care să fie impusă plata taxei de primă înmatriculare, în mod corect intimatul, în considerarea prevederilor art.7 din Legea 554/2004, s-a adresat Administrației Finanțelor Publice S M, cu cerere de restituire a taxei, iar răspunsul primit de la pârâta recurentă, concretizat prin adresele nr.57786/22.06.2009 și nr.63828/9.07.2009, constituie acte administrative, susceptibile de a fi atacate cu acțiune în anulare, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, este de relevat că, potrivit art.art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale cuprinse în art. 2141și 2142din Legea 571/2003 - Codul fiscal, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențial al taxei, se instituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul înmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prev.art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând, prin prevederile naționale adoptate, în mod direct dreptul comunitar. Prin Legea 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Bulgaria și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De asemenea, este nerelevantă împrejurarea că legiuitorul, în reconsiderarea prevederilor art.2141și 2142din Codul fiscal a emis OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acest act normativ nefiind incident în speță, neputând retroactiva, intimatul reclamant formulând cererea de înmatriculare a autoturismului anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe.
Cât privește motivele de recurs referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, se reține că sunt nefondate, deoarece suma de 743,3 lei acordată, este compusă din taxa judiciară de timbru achitată de către reclamant, precum și onorariul avocațial, care, în raport de valoarea pricinii și munca depusă de apărătorul ales nu se poate susține că este nepotrivit de
Față de considerentele expuse mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondat recursul de față, iar în baza art.274 cod procedură civilă va obliga recurenta la 1.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial în recurs, justificat cu chitanța nr.-/17.02.2010, depusă în copie la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S Mcu sediul în S M, - nr. 3 - 5, județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în S M-, bloc 22,.16 împotrivasentinței nr. 509/CA/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec.
În concept 05.03.2010.
Sent.fond.
Tehnored.
4 ex.în 08.03.2010.
2 com.
recurentaDGFPS M, - nr. 3 - 5
intimatul reclamant S M-, bloc 22,.16
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Bocșe Elena
