Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1498/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1498
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.962/10.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul - intimat avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului - intimat depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat.
Instanța, din oficiu invocă excepția lipsei calității de reprezentant a Ap entru și acordă cuvântul pe aceasta.
Reprezentanta reclamantului - intimat pune concluzii de admitere a excepției, anularea recursului iar pe fond respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 20.10.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut anularea actelor administrativ fiscale nr.6617/20.08.2008 și nr.7662/18.09.2008 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 6.287 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
În motivarea acțiunii a arătat că a achiziționat în cursul lunii august 2007 din Germania un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească în contul bugetului de stat suma de 6.287 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.
Prin aceste reglementări reclamantul consideră că este încălcat principiul discriminării produselor importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxelor rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Mai a arătat reclamantul că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și la plata dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuia să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția de prematuritate a acțiunii cu motivarea că raportat la prevederile art.11 din nr.OUG50/2008, reclamantul avea obligația să depună la Administrația Finanțelor Publice cererea și înscrisurile prevăzute de art.6 din Normele de aplicare a nr.OUG50/2008, restituirea sumei urmând a se rezolva potrivit procedurii prevăzute de aceste norme.
Pe fond, a cerut respingerea acțiunii, parțial ca neîntemeiată și parțial ca fiind fără obiect.
Pârâta a considerat că acțiunea reclamantului este parțial prematură în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art.11 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care face trimitere la art.117 din nr.OG92/2003.
Pentru suma care nu se restituie și care reprezintă taxa pe poluare, pârâta consideră că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Mai a susținut pârâta că nr.OUG50/2008 este rezultatul discuțiilor și analizelor dintre Guvernul României și Comisia Europeană.
Prin sentința civilă nr.962/10.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 6.287 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu plata dobânzilor calculate conform art.124 din nr.OG92/2003 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,00 lei.
A respins acțiunea pentru anularea actului administrativ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
A respins excepția de prematuritate a acțiunii, întrucât reclamantul înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ a formulat cerere către pârâtă (fila 15), dar pârâta a refuzat soluționarea cererii și a respins contestația formulată.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a importat în luna august 2007 un autoturism marca VW Passat, an de fabricație 2005 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 6.287 lei (fila 5).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.499/07.04.2009 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d) din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de pentru restituirea taxei (fila 9).
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actelor administrative nr.6617/20.08.2008 și nr.7662/18.09.2008 emise de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât actele nu sunt acte administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit. c) din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamant și așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit. h) din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală, restituire taxe nedatorate.
Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 și a fost obligată pârâta la restituirea reclamantului a sumei de 6.287 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță (art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă).
Cu privire la respingerea de către prima instanță a excepției de prematuritate se arată că începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu Norme Metodologice de aplicare din 24.07.2008. Prin urmare, intimata avea obligația de a proceda în conformitate cu Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17.
Astfel, pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă prin nr.OUG50/2008.
Menționează că instanța de recurs trebuie să respingă acțiunea reclamantului intimat ca prematură, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, se arată că ordonanța a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. Astfel, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de nr OUG-50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamantul - intimat este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei.
Recurenta a mai arătat că prima instanță a apreciat fără temei legal că stabilirea taxei de primă înmatriculare contravine normelor comunitare, fără a arăta în concret care sunt normele comunitare încălcate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9, art.3041Cod procedură civilă, art.11 din nr.OUG50/2008, Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17, art.1 alin.2 din primul protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.117 alin.1 din nr.OG92/2003, art.1088 Cod civil, art.109, art.111 și art.115 Cod procedură civilă.
Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În considerentele întâmpinării se arată că în mod corect instanța de fond a respins excepția de prematuritate, apreciind că înainte de ase adresa instanței, a formulat o cerere către pârâtă, însă aceasta a refuzat soluționare cererii și a respins contestația formulată.
Mai arată că în ipoteza în care instanța sau Curtea de Justiție Europeană constată incompatibilitatea legislației naționale cu legislația comunitară, perceperea taxei de primă înmatriculare devine ea însăși ilegală. În aceste condiții, restituirea sau chiar exonerarea de la plata taxei se impune cu forța evidenței.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuie obligată și la suportarea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia, în acest sens prima instanță a dispus în mod corect obligarea pârâtei la restituirea taxei plătite, actualizată cu dobânda legală.
Întrucât încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule s-a făcut fără temei legal în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, o reglementare legală contrară dreptului comunitar neputând produce vreun efect juridic fără a se aduce atingere chiar fundamentelor Comunității Europene. Acesta este motivul pentru care instanțele de judecată românești, înțelegând faptul că au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, conform art.148 din Constituția României, au dispus restituirea integrală a taxei încasată cu încălcarea dreptului comunitar, precum și acordarea unor despăgubiri pentru perioada în care sumele în cauză s-au aflat la dispoziția statului român.
Din această perspectivă nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în lată parte cu o lată taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Raportat la principiul neretroactivității legii consacrat în art.15 alin.2 din Constituție, rezultă că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior. Acesta este motivul pentru care contribuabilii, persoane fizice sau juridice, ce și-au înmatriculat autoturismele în această perioadă, achitând taxa corespunzătoare nu pot fi obligați să achite o taxă în temeiul noii reglementări din moment ce și-au înmatriculat autoturismul anterior datei de 01.07.2008.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 - 118 Cod procedură civilă.
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția lipsei calității procesuale a recurentei DGFP A, excepție invocată de C, instanța în raport de disp. Art. 67 alin. 1 și art. 83 alin. 1. pr. Civilă o va admite ca fiind întemeiată și va anula astfel recursul declarat, ca fiind formulat de o persoană fără a avea calitatea de reprezentant, pentru următoarele considerente:
Din cererea introductivă și din hotărârea pronunțată de către instanța de fond, reiese că în acest litigiu a fost chemată în judecată, în calitate de pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Comunicarea hotărârii s-a făcut acestei pârâte, conform dovezii de comunicare de la fila 44 dosar fond, însă recurs în cauză în numele acestei pârâte a declarat A, fără ca această instituție să depună mandatul din partea A de exercitare a cererii de recurs și de reprezentare, conform disp. Art. 83 alin. 1. pr. Civilă.
Împrejurarea că pârâta nu are consilier juridic nu este de natură să acopere procura cerută de lege pentru justificarea calității de reprezentant a recurentei, cu atât mai mult cu cât Administrației Finanțelor Publice, are personalitate juridică și organe de conducere proprii, fiind în măsură să exercite calea de atac a recursului.
În baza disp. Art. 274. pr. Civilă, recurenta aflată în culpă procesuală va fi obligată la plata către intimatul a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat, conform chitanței nr. - din 03.11.2009, aflată al fila 17 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.962/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta la plata către intimatul a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/29.12.2009
TEHNORED:/29.12.2009
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
