Contestație act administrativ fiscal. Decizia /2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--21.10.2008
DECIZIA CIVILĂ
Ședința publică din 18.02.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.120/22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice D, având ca obiect contestație act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent asistat de avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului recurent depune împuternicire avocațială, originalul chitanței emise pentru suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat, concluzii scrise și un set de înscrisuri reprezentând facturi, devize de lucrări, polițe de asigurare, documente de plată, etc.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, în principal casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dolj, dispunând ca instanța de fond să administreze proba cu expertiza tehnică în construcții pentru sediul secundar din B și proba cu expertiza contabilă pentru a se determina dacă cheltuielile efectuate de contestator sunt deductibile; în subsidiar solicită casarea sentinței cu reținere spre rejudecare pe fond și admiterea contestației astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei conform chitanței depusă la dosar. Susține și oral motivele învederate prin recurs și concluziile scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 120/22.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamantul -, persoană fizică autorizată ca executor judecătoresc, cu sediul biroului în B,-, jud.I, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 28.-, reclamantul - a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 31/30.03.2007 emisă de intimata D privind soluționarea contestației formulate de executor judecătoresc, împotriva Deciziei de impunere nr. 64892/15.11.2006, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și raportul de inspecție fiscală nr. 64892/15.- încheiat în data de 24.-, solicitând diminuarea impozitului pe venit stabilit de organele de control fiscale prin actele administrative menționate și anularea respectivelor acte administrativ-fiscale.
In fapt, reclamantul a arătat că din totalul cheltuielilor cu lucrările și serviciile prestate de terți în sumă de 247.204.352 lei vechi, organele de control susțin că suma de 149.815.290 lei vechi reprezentând îmbunătățiri sediu secundar B, este cheltuială nedeductibilă, deoarece nu a fost efectuată în interesul direct al activității, spațiul nefiind proprietatea biroului, ci închiriat.
Referitor la cheltuielile cu chiria aferentă anilor 2004 și 2005 în sumă de 1.200.000.000 lei vechi, organele de control susțin că nu sunt cheltuieli deductibile în totalitate, deoarece apartamentul închiriat este proprietatea comună a reclamantului - și a doamnei, iar valoarea chiriei de 50.000.000 lei vechi/ lună, este mult superioară prețului de piață, procedând la reevaluarea chiriei conform art. 11, alin. 1 și alin. 2, lit. a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
De asemenea, a arătat că nu este legală și temeinică interpretarea organelor de control cu privire la cheltuielile cu primele de asigurare pentru anul 2002 și anul 2003 în sumă de 119.585.472 lei vechi, care susțin că nu sunt cheltuieli deductibile în totalitate, deoarece nu este o cheltuială efectuată în interesul direct al activității de executare silită.
Aceeași susținere o are reclamantul și în ceea ce privește cheltuielile cu contravaloarea parchetului de fag, pentru anul 2004, în sumă de 13.116.614 lei vechi.
In drept, au fost invocate prevederile art. 175 și următoarele din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
In dovedirea acțiunii, reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri, fiind depuse la următoarele acte: decizia nr. 31/30.03.2007 emisă de. D, contestația; 419/05.01.2007, nota explicativă nr. 54086/29.09.2006 dată de -, decizii impunere nr. 64892/15.11.2006, decizii de impunere anuală pe 2002, 2003, 2004, 2005, rar. de inspecție fiscală nr. 64892/15.11.2006 încheiat la data de 24.- și anexele sale.
La data de 30.10.2007, pârâta Dad epus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât cheltuielile efectuate de reclamant nu îndeplinesc nici una dintre condițiile impuse de lege, fiind efectuate la un alt spațiu decât cel închiriat având în vedere diferențele majore de suprafețe, iar simpla menționare a reclamantului a existenței unui scop pentru care au fost efectuate cheltuielile respective nu este suficientă, fiind necesară și dovedirea acestui scop. Prin raportul de inspecție fiscală s-a constatat nedeductibilitatea fiscală a cheltuielilor cu chiria pentru anii 2004 și 2005 întrucât valoarea chiriei era de 5000 lei lunar, sumă care depășea prețul pieței.
In temeiul prevederilor art. 11 alin. 1 și alin. 2 lit. a Cod Fiscal, organele de control au procedat la reîncadrarea tranzacției pentru a reflecta conținutul economic considerând cheltuieli deductibile cu chiria la nivelul de 400 euro lunar, respectiv suma de 19,424 lei pentru anul 2004 și 17.400 lei pentru anul 2005, diferența fiind nedeductibilă fiscal. De asemenea, s-a constatat că
parchetul înregistrat pe cheltuieli deductibile nu a fost montat la cabinetul unde se desfășoară activitatea, nefiind depuse documente justificative în acest sens,deviz de lucrări, această cheltuială neîndeplinind condițiile impuse de art. 48 alin. 4 lit. h Cod fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut faptul că reclamantul contestă decizia nr. 31/30.03.2007 emisă de intimata D privind soluționarea contestației formulate de executor judecătoresc, împotriva Deciziei de impunere nr.64892/15.11.2006. Acțiunea privește obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și raportul de inspecție fiscală nr.64892/15.11.2006 încheiat în data de 24.10.2006, solicitând diminuarea impozitului pe venit stabilit de organele de control fiscale prin actele administrative menționate și anularea respectivelor acte administrativ-fiscale.
Referitor la cheltuielile reprezentând îmbunătățiri la sediul secundar din B, prima instanță a reținut faptul că acestea nu îndeplinesc condițiile impuse de lege pentru a fi deductibile, fiind efectuate la un alt spațiu decât cel închiriat. Respectivele cheltuieli nu sunt justificate cu documente și privesc o suprafață mult mai mare decât cea închiriată de 14 mp, respectiv 180 mp tencuieli, 350 mp glet ipsos tencuieli, 350 mp vopsitorii obișnuite, 118,7 mp parchet, 125 mp pardoseli lipite, gresie 92,4 mp, faianță 68,3 mp, etc.
Prin urmare, instanța a constatat că organele de control au stabilit ca nedeductibilă fiscal suma de 14981,25 lei în anul 2002 reprezentând cheltuieli sediu secundar
Cu privire la cheltuielile efectuate cu chiria pentru anii 2004 - 2005 în cuantum de 120.00C lei, tribunalul a reținut faptul că în mod corect organele de control fiscal au procedat la reîncadrarea tranzacției pentru a reflecta conținutul economic al contractului de închiriere prin folosirea metodei de comparare a prețurilor folosite pe piață.
Drept urmare chiria lunară în cuantum de 5000 lei este excesivă în raport de chiria practicată pe piață în cuantum de 400 euro, diferența fiind nedeductibilă fiscal. Instanța a mai reținut faptul că procedeul de reîncadrare a tranzacției privește doar conținutul economic al acesteia și deductibilitatea sumelor plătite în baza contractului și nu privește valabilitatea convenției ca atare din punct de vedere juridic astfel că nu se poate pune în discuție o eventuală restituire a impozitului achitat în baza contractului de închiriere.
Cheltuielile cu primele de asigurare pentru anii 2003 și 2004 în cuantum de 11958,54 lei nu sunt deductibile fiscal doar în limita legală a 200 euro anual pentru o persoană conform art. 48 lit. h Cod fiscal. Dispozițiile legale exprese nu pot fi înlăturate astfel că în mod corect organele de control au admis ca și cheltuieli deductibile suma corespunzătoare anual.
De asemenea referitor la parchetul înregistrat pe cheltuieli deductibile în anul 2004 în sumă de 1311,66 lei instanța de judecată a constatat că în lipsa unui document justificativ deviz de lucrări care să probeze că a fost montat la sediul cabinetului nu se poate reține că respectiva cheltuială a fost efectuată în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării veniturilor. Prin urmare nici această cheltuială nu a fost considerată ca fiind deductibilă fiscal.
Pe cale de consecință, în raport de considerentele mai sus expuse, Tribunalul Dolja constatat că organele de control fiscal eu procedat legal și temeinic la emiterea Deciziei nr. 31/30.03.2007 emisă de intimata D privind soluționarea contestației formulate de executor judecătoresc, împotriva Deciziei de impunere nr. 64892/15.11.2006 astfel că a respins acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul, executor judecătoresc, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 14.04.2008 sub nr-.
Urmare admiterii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr.2833 pronunțată la data de 12.08.2008 în dosarul nr-, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 21.10.2008 sub nr-.
Prin recursul promovat, reclamantul critică soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
Cheltuielile în sumă de 149.815.290 lei (ROL) reprezentând îmbunătățiri la sediul secundar din B au fost efectuate în scopul realizării de venituri, fără îmbunătățirile realizate nefiind posibilă atragerea de clientelă, iar din împrejurarea că spațiul nu este proprietatea biroului, ci închiriat, rezultă cu atât mai mult că această cheltuială a fost efectuată în interesul direct al activității și nu în alt scop, iar susținerea instanței că acele cheltuieli au fost făcute la un alt spațiu este lipsită de temei și se bazează doar pe constatările inspectorilor, care nu se pricep la astfel de lucrări.
Referitor la cheltuielile cu chiria aferentă anilor 2004 și 2005 s-a susținut că nu sunt deductibile deoarece apartamentul este în proprietatea lui și, iar valoarea chiriei este mult superioară prețului de piață, motiv pentru care s-a procedat la reevaluarea chiriei conform Codului fiscal, însă nu s-a observat că închirierea este perfect legală în baza contractului încheiat între părți și înregistrat la organele fiscale, iar proprietarul a plătit toate impozitele în cuantum legal, cheltuiala cu chiria fiind făcută în scopul realizării de venituri.
Recursul este nefondat.
Reclamantul a contestat decizia nr.31/30.03.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice D și decizia de impunere nr.64892 din 15.11.2006 a aceleiași autorități fiscale, solicitând diminuarea impozitului pe venit astfel cum a fost stabilit de către organele de control fiscale prin actele adminstrativ - fiscale mai sus menționate.
În ceea ce privește critica formulată referitoare la nereținerea ca deductibile din punct de vedere fiscal a cheltuielilor reprezentând îmbunătățiri aduse sediului secundar din orașul B, Curtea consideră că în condițiile în care imobilul cu destinația amintită aparține unei alte persoane decât biroului executorului judecătoresc, cheltuielile vizând îmbunătățirile imobilului în discuție nu sunt deductibile fiscal, chiar dacă s-a avut în vedere amenajarea sediului, cheltuielile putând fi deduse numai dacă ar fi fost vorba de un spațiu aflat în proprietatea biroului executorului judecătoresc. În condițiile date, problema îmbunătățirilor realizate de către reclamant este o chestiune care privește strict raporturile dintre proprietar (SC Turist SRL) și chiriaș, din acest motiv neputându-se vorbi de un interes direct al activității, așa cum se specifică în art.16 din Normele metodologice ale OG7/2001, cel mult reclamantul putând negocia cu proprietarul asupra chiriei, aspect ce intră însă în sfera dreptului privat, fără influență asupra nivelului impozitului pe venit datorat de către Biroul executorului judecătoresc.
În ceea ce privește cheltuielile cu chiria aferentă anilor 2004 și 2005, Curtea apreciază din nou că soluția primei instanțe este legală în sensul că organele de control în deplină consonanță cu art.11 din Codul fiscal au reîncadrat tranzacția în privința conținutului economic al acesteia, în condițiile în care chiria era plătită de către Biroul executorului judecătoresc proprietarilor imobilului, care nu sunt alții decât dl. și soția acestuia, d-na. Cum chiria este mult superioară prețului de piață, conform constatărilor organelor de control, corect, potrivit art.11 alin.2 din Codul fiscal a fost ajustată suma cheltuielii pentru a reflecta prețul de piață, ca metodă fiind folosită cea a comparării prețurilor (art.11 alin.2 lit.b din Codul fiscal), din acest punct de vedere fiind irelevant că d-na a plătit impozitele calculate la nivelul chiriei din contract, stabilirea chiriei mult peste prețul de piață fiind făcută în mod evident pentru a obține o diminuare a impozitului pe venit de către Biroul executorului judecătoresc.
În pofida celor susținute în recurs, cheltuielile cu primele de asigurare nu pot fi deductibile decât în limita de 200 euro anual/persoană, așa cum prevede art.48 lit.h din Codul fiscal, susținerea recurentului neputând fi primită deoarece ar conduce, așa cum arăta și instanța de fond, la ignorarea unui text legal care stabilește neechivoc deductibilitatea fiscală a cheltuielilor în discuție la un plafon determinat.
În fine, constată Curtea, cheltuielile cu contravaloarea parchetului de fag nu pot fi considerate deductibile fiscal. Curtea face o distincție netă între reclamant - Biroul executor judecătoresc, care funcționează în baza Legii nr.188/2000, și dl. - persoană fizică, în speță fiind în discuție nivelul impozitului datorat de către un birou al executorului judecătoresc, situație în care este esențial în cauză că imobilul în care se susține că a fost montat parchetul de fag nu aparține reclamantului (biroul executorului judecătoresc), singurul care se putea prevala de caracterul deductibil al cheltuielilor respective.
Față de cele de mai sus, Curtea, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.120/22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./26.03.2009
Tehnored./02.04.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Dolj - judecători,
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
