Contestație act administrativ fiscal. Decizia 508/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.508/CA/2009-
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M,cu sediul în S M, -, nr.3-5, jud.S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă- " 2007" SRL,cu sediul în O,-, jud.S M, împotriva sentinței nr.568/CA din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, că - " IMPORT EXPORT" SRL - fostă - " 2007" SRL a depus la dosar concluzii scrise, că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
CURTEA DEAPEL
deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.568/CA din 19 decembrie 2008, Tribunalul Satu Marea dmis acțiunea în contencios administrativ fiscal înaintată de reclamanta - 2007 SRL, cu sediul în O,-, jud.S M împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr.3-5 și în consecință, a anulat în întregime Decizia nr.4033/22.07.2008 emisă de pârâta DGFP SMp rivind modul de soluționare a contestației nr.40331/2.06.2008 formulată de reclamantă.
A fost admisă contestația fiscală în sensul că s-a anulat în parte Decizia de impunere nr.282/29.04.2008 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr.33038 din 29.04.2008 de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului S M - Activitatea de Inspecție Fiscală cu privire la sumele de 14.170 lei impozit pe profit suplimentar aferent anilor 2001 și 2002, 23.869 lei majorări de întârziere și penalități aferente impozitului pe profit, 16.010 lei TVA suplimentară și 480 lei majorări de întârziere.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2.504,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, n baza solicitării Direcției Generale a Contribuabili B nr.49535/25.07.2006 și a procesului verbal de control nr.3546/24.02.2006 întocmit de Garda Financiară S M au fost emise ordinele de serviciu 1901 și 1915/2006 de către DGFP SMp entru realizarea unei inspecții fiscale parțiale la contribuabilul - 2007 SRL O (fosta - SRL).
Raportul de inspecție fiscală a fost întocmit la 29.04.2008, fiind înregistrat la DGFP SMs ub nr.33038.
În conținutul actului s-a făcut mențiunea suspendării inspecției fiscale în temeiul referatului 88703/14.12.2006 și a reluării acesteia în urma avizului transmis cu adresa nr.20400/3.03.2008.
Potrivit sintezei constatărilor Raportul de inspecție fiscală nr.33038/29.04.2008 a fost stabilită o bază impozabilă suplimentară de 132.682 lei și obligații fiscale accesorii de 154.533 lei.
În baza Raportului de inspecție fiscală s-a emis sub nr.282/29.04.2008 Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și Decizia nr.283/29.04.2008 privind nemodificarea bazei de impunere.
Reclamanta a contestat actele administrativ-fiscale cu privire la TVA colectată, impozit pe profit stabilit suplimentar pentru anii 2001-2002 și accesorii în sumă totală de 54.528,96 lei.
Prin Decizia nr.40331/22.07.2008 emisă de DGFP SMa fost respinsă ca neîntemeiată contestația pentru suma indicată. Considerentele deciziei de soluționare a contestației formulată de reclamantă, sunt în principal axate pe elementele reținute în Raportul de inspecție fiscală; astfel, conform celor prezentate la punctele A)-C) referitor la Impozitul pe profit, din Raportul de inspecție fiscală și conform anexei centralizatoare nr. 5 la raport a fost stabilit un impozit pe profit suplimentar aferent anilor 2001 si 2002 în suma de 14.170 lei.
Pentru neplata la termen a impozitului pe profit stabilit suplimentar s-au calculat majorări de întârziere aferente sumei susmenționate, pentru anii 2001 - 2002 în sumă de 20.788 lei și penalități de întârziere n suma de 3.081 lei, total accesorii 2001 - 2002 suma de 23.869 lei, în conformitate cu prevederile art. 12 din nr.OG 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare respectiv art. 119, din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, republicată, cu modificările si completările ulterioare, (anexa nr. 5).
Referitor la Taxa pe valoarea adăugată, s-a reținut că erioada p. verificată a fost 01.01.2004-31.12.2007.
Conform procesului verbal înregistrat la societate sub nr. 109/27.12.2006, societatea a deversat în luna decembrie 2006 cantitatea de 26.750 kg plămada în valoare de 84.262,5 RON, întrucât aceasta era deteriorată și nu mai putea fi folosită în procesul tehnologic. Urmare acesteia societatea a trecut pe contul 658 alte cheltuieli de exploatare suma menționată mai sus, cheltuieli care ulterior au fost recuperate prin venit în baza deciziei de imputare a administratorului, dar fără ca societatea să colecteze TVA aferentă.
Consecința fiscală este diminuarea TVA colectată cu suma de 16.010 lei. S-a stabilit astfel o TVA suplimentară în suma de 16.010 lei.
Pentru neplata la termen a TVA s-au calculat majorări de întârziere până la data la care societatea avea înregistrată o sumă negativă a taxei în valoare de 480 lei.
Luând în considerare constatările organelor de control, motivele invocat de petentă, documentele existente la dosarul cauzei, precum si actele normative în vigoare în perioada verificată, s-au constatat următoarele:
Referitor la suma totala de 38.039 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar în sumă de 14.170 lei, majorări și penalități de întârziere în suma de 23.869 lei, cauza supusă soluționării este dacă impozitul pe profit suplimentar aferent anilor 2001-2002 și majorările de întârziere aferente sunt sume prescrise, în condițiile în care inspecția fiscală a fost suspendată în baza referatului nr.88.703/14.12.2006, în condițiile Codului d e procedură fiscală.
În fapt, nspecția fiscală s-a efectuat în baza următoarelor solicitări:
Adresa Gărzii Financiare S M nr. -/SM/24.02.2006 înregistrată la Direcția Generala a Contribuabili B sub nr. 67027/18.03.2006 prin care s-a transmis Procesul Verbal de control nr.3546/24.02.2006.
S-a menționat că la data verificărilor efectuate de către Garda Financiara S M - SRL era în administrarea B, fiind în categoria marilor contribuabili.
Întrucât, de la data de 01.07.2006 - SRL a trecut în administrarea a județului SMp rocesul verbal încheiat de Garda Financiara a fost transmis la. S M în vederea verificării fiscale.
Prin adresa B nr. 49535/25.07.2006, înregistrată la. SMs ub nr. 57837/04.08.2006 s-a solicitat efectuarea unei inspecții fiscale la - SRL O în vederea stabilirii în întregime a obligațiilor fiscale datorate.
Prin adresa - - Direcția de Metodologie și Proceduri pentru Inspecția Fiscală nr. -/25.09.2006 înregistrată la. SMs ub nr.74823/06.10.2006 s-a transmis acordul pentru efectuarea inspecției fiscale la - SRL
Adresa Comisariatului General al Gărzii Financiare nr. -/25.05.2007.
Inspecția fiscală a început în data de 20.09.2006, în baza ordinului de serviciu nr.1901/19.09.2006. Inspecția fiscală a fost suspendata în baza referatului nr.88.703/14.12.2006, în condițiile prevederilor Codului d e procedura fiscala.
În drept, art. 91 din OG92/2003 republicată:
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune astfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin.(1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art.23, dacă legea nu dispune altfel".
Totodată art. 92 din același act normativ prevede următoarele: (3) Termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale se suspenda pe perioada cuprinsa între momentul începerii inspecției fiscale si momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale."
În concluzie, la data începerii inspecției fiscale (20.09.2006), obligațiile fiscale aferente anului 2001 si 2002 nu au fost prescrise, iar în conformitate cu prevederile art.92, termenul de prescripție a fost suspendat până la finalizarea inspecției fiscale.
Având în vedere cele de mai sus, pentru capătul de cerere privind impozit pe profit aferent anilor 2001-2002, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la suma de 16.490 lei, reprezentând Taxa pe valoarea adăugata stabilita suplimentar în suma de 16.010 lei, majorări de întârziere aferente în sumă de 480 lei, cauza supusă soluționării este dacă cantitatea de 26.750 kg. plămada în valoare de 84.625 lei, distrusă și trecută pe cheltuieli, este o operațiune impozabilă sau nu, în condițiile în care societatea a emis decizie de imputare a sumei susmenționate pe numele administratorului societății, suma fiind recuperată prin venituri.
În fapt, conform procesului verbal înregistrat la societate sub nr. 109/27.12.2006, societatea a deversat în luna decembrie 2006 cantitatea de 26.750 kg plămada în valoare de 84.262,5 lei, întrucât aceasta era deteriorată și nu mai putea fi folosită în procesul tehnologic. Urmare acesteia societatea a trecut pe contul 658 alte cheltuieli de exploatare suma menționată mai sus, cheltuieli care ulterior au fost recuperate prin venit în baza deciziei de imputare a administratorului, dar fără ca societatea să colecteze TVA aferentă.
Organul de inspecție fiscală, a considerat operațiunea menționata mai sus, operație impozabilă și drept urmare a colectat A în sumă de 16.010 lei.
Pentru neplata la termen a s-au calculat majorări de întârziere până la data la care societatea avea înregistrată o suma negativă a taxei în valoare de 480 lei.
Față de constatările organului de inspecție fiscală, contestatoarea a susținut că operațiunea în cauză nu este operațiune impozabilă și a indicat în acest sens art. 128. pct. 8 lit. b conform căruia: Nu constituie livrare de bunuri b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate .
S M, prin adresa nr. 41688/09.06.2008, a solicitat contestatoarei să depună în completare la contestație, documentele și actele doveditoare pentru susținerea contestației.
Prin adresa nr. 17/19.06.2008, înregistrată la. S M, sub nr.44005/19.06.2008, contestatoarea a depus la dosarul contestației, în sprijinul afirmațiilor sale, Procesul verbal nr. 109/27.12.2008, semnat de directorul societății, dl., care a menționat că societatea nu a primit autorizația de antrepozit fiscal în urma cererii de reautorizare nr.81/14.09.2006 până la termenul prevăzut de lege respectiv 60 zile de la data depunerii cererii, și, drept urmare a luat măsura deversării la de gunoi a cantității de 26.750 kg. plămada aflata în fermentare întrucât aceasta a intrat în faza de putrefacție.
A menționat că procesul verbal nu este semnat decât de o singură persoană, fără să existe un delegat neutru sau o altă persoană prezentă la operațiunea respectivă.
Mai mult, suma de 84.262,5 lei, a fost imputată administratorului, fiind recuperată prin venituri, dar, fără ca societatea să colecteze aferentă.
În drept, art. 128, alin.(8) lit.b) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal prevede următoarele: Nu constituie livrare de bunuri, bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, in condițiile stabilite prin norme
Conform pct.6. alin.(9) din HG44/2004 privind Normele de aplicare a Codului Fiscal:"În sensul art. 128 alin. (8) lit.b ) din Codul fiscal, nu se considera livrare de bunuri cu plata bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) bunurile nu sunt imputabile;
b) degradarea calitativa a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;
c) se face dovada ca s-au distrus bunurile si nu mai intra in circuitul economic."
S-a menționat și faptul că pentru bunurile distruse, a fost întocmită decizia de impunere de către administratorul societății. Prin urmare, bunurile precizate mai sus nu se încadrează în prevederile art. 128, alin.(8) lit. b), acestea fiind imputabile, nu au la baza cauze obiective.
Având în vedere motivele de nelegalitate a actelor administrativ fiscale contestate, determinate în principal de existența în evidența contabilă a reclamantei a unor înscrisuri cu valoare de acte justificative, de modul de înregistrare a acestora în evidența contabilă, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, având ca obiective principale verificarea în fapt a înscrisurilor deținute de către reclamantă, modul de înregistrare a acestora și efectul asupra obligațiilor fiscale.
Întrucât în cauză s-a pus în discuție nelegalitatea deciziei de impunere, emisă în baza unui raport de inspecție fiscală, ca urmare a reținerii unor elemente de fapt diferite de către fiecare dintre părți, instanța și-a întemeiat starea de fapt reținută pe constatările expertului judiciar, membru al unui corp profesional specializat.
Totodată instanța a coroborat concluziile expertizei cu depoziția martorului audiat în cauză și cu înscrisurile înregistrate în evidența contabilă a societății reclamante.
Cu referire la constatarea realizată prin inspecția fiscală privind impozitul pe profit suplimentar aferent anilor 2001-2002 și majorările de întârziere, instanța a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului de a stabili impozitul și accesoriile.
S-a constatat că în cauză pârâta, deși legal citată, nu a înțeles să formuleze întâmpinare decât în privința capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ.
Reclamanta a susținut că inspecția fiscală a fost demarată în baza avizului nr.6606/12.07.2005, începută efectiv în data de 6 octombrie 2005 și finalizată prin Raportul de inspecție fiscală din 29.04.2008, contestat în prezentul dosar.
Din partea expozitivă a raportului de inspecție fiscală rezultă că activitatea de control s-a întemeiat pe adresa nr.-/25.09.2006 emisă de Direcția de Metodologie și Proceduri pentru Inspecție Fiscală din cadrul ANAF.
În raport cu prevederile OG nr.92/2003 se poate considera că nu era necesară comunicarea avizului de inspecție fiscală, întrucât controlul era îndeplinit ca urmare a solicitării unei autorități, potrivit legii (art.102 alin.2 lit.b).
Totodată, în condițiile în care suspendarea inspecției fiscale a fost dispusă în temeiul referatului nr.88703/14.12.2006, conform prevederilor art.104 din OG nr.92/2003 (act nedesființat până în prezent) tribunalul a apreciat că reluarea controlului și finalizarea acestuia prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală exclude situația prescripției dreptului de a stabili obligațiile fiscale.
Pe fondul cauzei însă s-a constatat că materialele achiziționate de societate (menționate de organul de control în anexa nr.4, în valoare de 59.527,68 lei) au fost înregistrate în evidența contabilă, în cadrul conturilor de materiale cu destinația efectuării lucrărilor necesare și a unor cheltuieli justificate privind protocolul; achiziția materialelor, bunurilor și serviciilor a fost recepționată corespunzător pe baza facturilor emise de furnizori și au fost destinate pentru realizarea serviciilor și obiectivelor angajate de societate.
Din expertiza contabilă dispusă în cauză a rezultat că aceste materiale au fost înregistrate pe stocuri, iar cu ocazia derulării activității societății aceste stocuri au fost eliberate pe baza bonurilor de consum și înregistrate în costurile de cheltuieli corespunzătoare. Potrivit expertizei aceste cheltuieli, conform OG nr.70/1994 și HG nr.414/2002 erau deductibile fiscal, fiind aderente activității și veniturilor obținute.
Instanța a apreciat că față de această stare de fapt, calcularea de către organul de control fiscal a unui impozit pe profit suplimentar de 14.882 lei pentru perioada anilor 2001-2002 și accesorii de 23.868,94 lei este nelegală.
Și soluția referitoare la stabilirea TVA suplimentar aferentă cantității de 26.750 kg. plămadă, în valoare de 84.625 lei distrusă, precum și a majorărilor de întârziere, a fost apreciată de instanță ca fiind lipsită de temei legal.
Astfel, în actul de control organul fiscal a considerat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.128 alin.8 din Lg.571/2003 privind Codul fiscal și cele ale pct.6 alin.9 din HG nr.44/2004 privind Normele de aplicare a Codului Fiscal, bunurile degradate fiind imputate valoric administratorului societății.
Aceleași rațiuni au fost consemnate și în decizia prin care a fost respinsă contestația reclamantei.
Instanța a reținut că potrivit elementelor de fapt ale cauzei - necontestate de pârâtă -, societatea nu a primit autorizația de antrepozit fiscal în urma cererii de reautorizare nr.81/14.09.2006 până la termenul prevăzut de lege și ca urmare a luat măsura deversării la de gunoi a cantității de 26.750 kg. plămadă, aflată în fermentare întrucât aceasta a intrat în faza de putrefacție.
Această situație a fost consemnată în procesul verbal întocmit pentru operațiune și înregistrat în evidențele societății.
Instanța a apreciat că în aceste circumstanțe nu există rațiuni pentru a aprecia imposibilitatea degradării cantității de plămadă și totodată a nu considera că operațiunea este neimpozabilă potrivit art.128 pct.8 lit.b din Codul Fiscal.
Ținând seama de considerentele expuse, instanța, în temeiul art.8, 10 și 18 din Lg.nr.554/2004, art.218 alin.2 Cod proc.fiscală, art.274 Cod procedură civilă și a dispozițiilor Codului Fiscal amintite anterior, a admis acțiunea conform dispozitivului prezentei hotărâri, cu obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, inspecția fiscală s-a efectuat în baza adresei Gărzii Financiare S Maree nr.-/SM/24,02.2006, înregistrată la Direcția Generală a Contribuabili B sub nr.67027/18.03.2006, prin care s-a transmis procesul verbal de control nr.3546/24.02.2006, precum și în baza adresei Comisariatului General al Gărzii Financiare nr.-/25.05.2007.
Inspecția fiscală a început în data de 20.09.2006, în baza ordinului de serviciu nr.1901/19.09.2006 și a fost suspendată în baza referatului nr.88.703/14.12.2006, în condițiile prevederilor Codului d e procedură fiscală.
La data începerii inspecției fiscale, 20.09.2006, arată recurenta că, obligațiile fiscale aferente anului 2001 și 2002 nu au fost prescrise, iar în conformitate cu prevederile art.92 termenul de prescripție a fost suspendat până la finalizarea inspecției fiscale.
Conform procesului verbal înregistrat la societate sub nr.109/27.12.2006, societatea a deversat în luna decembrie 2006, cantitatea de 26.750 kg. plamada în valoarea de 84.262,5 lei, întrucât aceasta era deteriorată și nu mai putea fi folosită în procesul tehnologic. Urmare acesteia, societatea a trecut pe contul 658 alte cheltuieli de exploatare suma menționată mai sus, cheltuieli care ulterior au fost recuperate prin venit în baza deciziei de imputare a administratorului, dar fără ca societatea să colecteze TVA aferentă.
Organul de inspecție fiscală, consideră operațiunea menționată mai sus, operație impozabilă și drept urmare colectează TVA în sumă de 16.010 lei.
Pentru neplata la termen a TVA s-au calculat majorări de întârziere până la data la care societatea avea înregistrată o sumă negativă a taxei în valoare de 480 lei.
Față de constatările organului de inspecție fiscală, contestatoarea susține că operațiunea în cauză nu este operațiune impozabilă și indică în acest sens art.128 pct.8 lit.b, conform căruia "nu constituie livrare de bunuri b). bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate".
Direcția Generală a Finanțelor Publice SMp rin adresa nr.41688/09.06.2008, solicită contestatoarei să depună în completare la contestație, documentele și actele doveditoare pentru susținerea contestației.
Prin adresa nr.17/19.06.2008, înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice SMs ub nr.44005/19.06.2008, contestatoarea depune la dosarul contestației, în sprijinul afirmațiilor sale, procesul verbal nr.109/27.12.2008, semnat de directorul societății, care menționează ca societatea nu a primit autorizația de antrepozit fiscal în urma cererii de reautorizare nr.81/14.09.2006, până la termenul prevăzut de lege, respectiv 60 zile de la data depunerii cererii, și, drept urmare a luat măsura deversării la de gunoi a cantității de 26.750 Kg plamada aflată în fermentare.
Menționează că, procesul verbal nu este semnat decât de o singură persoană, fără să existe un delegat neutru sau o altă persoană prezentă la operațiunea respectivă.
Mai mult, suma de 84.262, 5 lei, a fost imputată administratorului, fiind recuperată prin venituri, dar fără ca societatea să colecteze aferentă.
Pentru bunurile distruse, arată că a fost întocmită decizia de impunere de către administratorul societății. Prin urmare, bunurile nu se încadrează în prevederile art.128 alin.8 lit.b, acestea fiind imputabile, neavând la bază cauze obiective.
Concluzionează că, susținerile expertului contabil consemnate în Raportul de expertiză efectuat în cauză, pe care instanța de fond le-a reținut ca motiv de admitere a acțiunii, ar trebui să aibă doar un rol orientativ în elucidarea suspiciunilor față de temeinicia faptelor întreprinse și nicidecum unul imperativ.
Intimata reclamantă, prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este nefondat.
Referitor la cantitatea de 26.750 kg de plămadă în valoare de 84.262,5 lei ce a fost deversată în luna decembrie 2006 întrucât era deteriorată, Curtea reține că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că această operațiune nu este impozabilă, fiind incidente dispozițiile pct.6 al.9 din nr.HG44/2004.
Astfel, din procesul -verbal înregistrat la intimată sub nr.109/27.12.2006 reiese că societatea a deversat la de gunoi o cantitate de 26.750 kg de plămadă, aflată în stare de putrefacție, plămada neputând fi utilizată datorită faptului că nu a fost reautorizată ca antrepozit fiscal.
Potrivit art.128 al.8 lit. b din Legea nr.571/2003 " Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1), bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum si activele corporale fixe casate, în condițiile stabilite prin norme".
Conform art.6 pct. 9 din nr.HG44/2004 "In sensul art. 128 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, nu se considera livrare de bunuri cu plata bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
a) bunurile nu sunt imputabile;
b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;
c) se face dovada ca s-au distrus bunurile si nu mai intra în circuitul economic.
În cauză, reclamanta intimată a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, iar susținerea recurentei că această sumă a fost imputată administratorului nu poate fi primită în condițiile în care nu a fost probată, iar intimata contestă această împrejurare.
De asemenea, reclamanta intimată a făcut dovada că bunurile au fost distruse prin procesul verbal mai sus arătat, aspect confirmat și prin declarația martorului audiat în cauză, iar recurenta nu a făcut dovada în contra.
Cât privește dispoziția de obligare a reclamantei la plata suplimentar, în mod corect s-a reținut nelegalitatea acesteia față de concluziile raportului de expertiză, precum și de celelalte probe administrate în cauză (facturi și acte contabile) de unde rezultă că materialele achiziționate au fost destinate realizării serviciilor și activității societății, fiind deductibile fiscal.
Referitor la suspendarea termenului de prescripție, instanța de fond a reținut că dreptul de a stabili obligațiile fiscale nu este prescris, astfel că sub acest aspect susținerile recurentei au fost însușite de către prima instanță.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda deoarece nu s-au solicitat de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, împotriva sentinței nr.568/CA din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- în concept - 10.11.2009
- jud. fond. -
- tehnoredact. - 4 ex.
- 13.11.2009
2 com. 16.- cu:
- S
- - " 2007" SRL
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu
