Contestație act administrativ fiscal. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR.- -

DECIZIA nr.68/CA/2009 -

Ședința publică

din 11 februarie 2009

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela Judecător

- - - Președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina

- - - Grefier

S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană nr.3-5 împotrivaSentinței nr.257/CA/2008 din data de 17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr.1272/CA/83/2008în contradictoriu cu intimatul reclamant CABINET DE AVOCAT, cu sediul în localitatea S M,-, județul S, având ca obiect CONTESTAȚIE ADMINISTRATIV FISCAL.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatului, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta S

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că, recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor de timbru, în data de 03.02.2009, prin Serviciul Registratură al instanței, s-a depus la dosar de către intimat Întâmpinare în dublu exemplar, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:

INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Satu Mare ca fiind legală și temeinică, pentru motivele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar.

În esență arată că prin sentința recurată s-a admis cererea de restituire, reținându-se că au fost încălcate prevederile art.90 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE, taxa fiind nelegal percepută.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului constată că prin Sentința nr.257/CA/2008 din data de 17.06.2008, Tribunalul Satu Mareaa dmis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta CABINET DE AVOCAT împotriva DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE S M în sensul că a anulat ca nelegale actele administrativ fiscale nr. 24782/24.03.2008 și nr. 30192/16.04.2008 emise de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să restituie reclamantei suma de 6286,65 lei reprezentând plata taxei speciale de înmatriculare prevăzută de art. 2141Cod fiscal, cu dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală de la data plății până la data restituirii sumei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța, reținut în fapt următoarele:

După data de 01.01.2007, în data de 16.08.2007, reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism folosit, înmatriculat în statul de origine.

Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamantul a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul.

Autoritatea publică pârâtă, a condiționat înmatricularea autoturismului de plata, respectiv dovada achitării taxei speciale prevăzute de art. 2141- art. 2143Cod fiscal.

Potrivit chitanței fiscale depusă la dosar, reclamantul a achitat taxa specială prevăzută de Codul Fiscal.

Printr-o cerere adresată organelor fiscale care au încasat taxa specială, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe apreciată ca fiind încasată în mod nelegal.

Prin răspunsul formulat, organul fiscal comunică reclamantului faptul că nu poate da curs favorabil cererii acestuia, invocând în motivarea răspunsului două adrese comunicate acesteia de către organele fiscale ierarhic superioare.

Refuzul exprimat de autoritățile publice pârâte de a restitui sumele de bani solicitate de către reclamant printr-o cerere ce poate fi încadrată în categoria cererilor de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art. 117.proc.fiscală, reprezintă o manifestare unilaterală de voință a autorității publice producătoare de efecte juridice, astfel că actul administrativ emis în legătură cu cererea de restituire formulată de reclamantă are natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul în care acesta este definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de art. 41 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.

Întrucât, astfel cum s-a arătat, răspunsul formulat la o cerere formulată de o persoană fizică cu privire la un drept prevăzut de lege - dreptul de a i se restitui sumele de bani achitate cu titlu de taxe fiscale încasate în mod nelegal și necuvenit este un veritabil act administrativ, prin răspunsul formulat pârâții practic au exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este prevăzută prin lege ordinară o altă procedură, instanța a apreciat că acesta poate fi cenzurat sub aspectul legalității pe calea acțiunii în contencios administrativ, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În contextul celor de mai sus, instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamantă și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamantă.

Pe fondul cererii, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.

Prin art. 11 din Constituția României, "Statul Român seobligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."

Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:

" Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Parlamentul, Președintele României,Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultatedin actul aderării și din prevederile alineatului 2."

În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".

Din această soluție de principiu dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța a constatat că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.

Esențial problemei deduse judecății în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene este stabilirea faptului dacă taxa specială, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.

Potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul," nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că " statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".

Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe internă și care sunt de natură similară.

În privința reglementărilor interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2007. După modificarea legii, prin OUG nr. 110/2006, taxa a fost stabilită pentru toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate de la plata acesteia precum și situații concrete de la plata taxei.

Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.

Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.

Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.

În privința consecințelor aplicării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanța constată că, în interpretarea acestui articol Curtea de Justiție a Comunităților Europene a emis o serie de principii.

Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, instanța nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.

Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriu! României - stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007.

De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ele autoturismului (tipul motorului; capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.

Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 90 alin. 1 din Tratat și a constatării că dispozițiile art. 2141- art. 2143Cod fiscal sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, instanța apreciază că, în soluționarea prezentei cauze se impune înlăturarea dispoziției din dreptul intern, respectiv a dispozițiilor din Codul fiscal amintite și care stau la baza refuzului autorității publice pârâte de a restitui taxa specială achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al Comunităților Europene.

Față de cele arătate mai sus, constatând că taxa de prima înmatriculare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, cu prevederile TRATATULUI COMUNITĂȚII EUROPENE, dar și cu principiile instituite de, în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanța a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea autorității publice pârâte să procedeze la restituirea taxei speciale prevăzută de art. 2141Cod fiscal achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.

În consecință, în temeiul art. 1,2,8,10,18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 137.proc.civ. și a textelor de lege anterior amintite, instanța a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, a obligat pârâta la restituirea taxei speciale de înmatriculare prevăzută de art. 214 ind. 1. fiscal cu dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală de la data plății până la data restituirii sumei și i-a acordat cheltuielile de judecată solicitate în temeiul art. 274.proc.civ, reprezentând taxe judiciare, conform dispozitivului prezentei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SMs olicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului arată că dispozițiile art.90 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătit de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România și prin urmare existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare.

Se mai învederează că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, iar prin art.11 din acest act normativ, se instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007- 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare.

Cu privire la dobândă, în mod greșit s-a dispus obligarea reclamantei și la plata dobânzii prevăzute de Cod procedură fiscală de la data plății, față de dispozițiile art.124 coroborat cu art.112 alin.2 din OG nr.92/2003 și că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantul a solicitat dobânda legală până la data plății și nu a dobânzii prevăzute de Codul d e procedură fiscală.

S-a arătat și că actele administrativ fiscale a căror anulare s-a dispus sunt de fapt adrese și nu se încadrează în categoria actelor administrativ fiscale prevăzute de art.41 și următoarele din OG nr.92/2003.

Recurenta mai arată că organul competent să se pronunțe asupra constituționalității unui act normativ este Curtea Constituțională, iar asupra încălcării legislației comunitare de către legislația internă, se pronunță Curtea Europeană de Justiție.

În privința acordării cheltuielilor de judecată de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat, acestea sunt nejustificate, având în vedere că reclamantul este Cabinet de Avocat și prin urmare apărările de fond se puteau realiza de către reprezentantul legal, respectiv de avocat.

Intimata, prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea hotărârii ca legală și temeinică și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:

Referitor la neincidența în speță a prevederilor art. 90 alin. 1 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE, curtea apreciază că instanța de fond a reținut corect aplicabilitatea acestui text de lege în cauză.

Astfel, potrivit art.90 paragraful 1 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ". Prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

Motivul de recurs invocat, în sensul că nu ne aflăm în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare și nici în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, întrucât taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autoturismelor/autovehiculelor indiferent de țara de proveniență este nefondat, câtă vreme această taxă nu este aplicată autoturismelor naționale similare, cum este cazul în speță.

Neîntemeiat este și motivul de recurs privind incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, instanța de fond reținând corect că prevederile acesteia nu pot fi aplicate reclamantului, câtă vreme au intrat în vigoare ulterior plății taxei ce face obiectul litigiului.

În ceea ce privește organele competente să se pronunțe asupra constituționalității actelor normative, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.

Cu privire la necompetența instanțelor judecătorești de a se pronunța asupra legislației comunitare trebuie avute în vedere dispozițiile art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, potrivit cărora prevederile Tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2.

De asemenea, Curtea de Justiție a Comunității Europene a statuat cu titlu de principiu că " judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale ".

În ceea ce privește acordarea dobânzii prevăzută de Codul d e procedură fiscală, instanța apreciază că fiind în prezența unei taxe speciale ce se restituie în condițiile acestui cod, nu se poate aplica dobânda legală de altă natură decât cea fiscală.

Pe de altă parte, reclamanta a solicitat dobânda legală, fără a specifica natura acesteia, astfel că nu se poate reține încălcarea prevederilor art.304 alin.6 Cod Procedură Civilă.

Motivul de recurs privind acordarea dobânzilor prevăzute de Cod procedură fiscală din ziua plății taxei, nu este de natură să atragă modificarea sau casarea sentinței, câtă vreme recurenta nu indică ziua din care urmau să fie acordate dobânzile și nu a depus nici un act doveditor în acest sens, indicând doar texte de lege la modul general.

Referitor la calificarea actelor nr. 24782/24.03.2008 și nr.30192/16.04.2008 emise de pârâtă, ca fiind act administrativ fiscale, aceasta s-a făcut corect de către instanța de fond în concordanță cu prevederile art.2 lit. h raportat la art. 8 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.41 Cod procedură fiscală.

În mod corect instanța de fond a obligat-o pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât aceasta a făcut dovada achitării acestora prin împuternicirea avocațială (fila 19 dosar fond).

Față de cele arătate, în baza art.312 alin.1 Cod Procedură Civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Având în vedere că recursul a fost respins, iar intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, dovedite prin împuternicirea avocațială, factură și chitanță, curtea urmează să oblige recurenta să plătească intimatei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană nr.3-5 împotrivaSentinței nr.257/CA/2008 din data de 17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mareîn contradictoriu cu intimatul reclamant CABINET DE AVOCAT, cu sediul în localitatea S M,-, județul S M, pe care o menține în totul.

OBLIGĂ partea recurentă să plătească părții intimate suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 11 februarie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

Red.dec. D - 12.03.2009

Jud. fond

Tehnored. 12.03.2009

2 exemplare

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Băltărete Savina, Marinescu Simona

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Oradea