Contestație act administrativ fiscal. Decizia 995/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 995

Ședința publică de la 05 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Morina Napa

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B, împotriva sentinței civile nr. 584 din 19 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.

- deliberând -

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 584/19 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 4743/- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul și a fost obligată pârâta B să-i restituie reclamantului suma de 16.885 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, cu dobânda legală de la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achitat la Trezoreria B cu chitanța seri A, nr. -/21.05.2008, suma de 14.127 lei, și cu chitanța seria - nr. -/21.05.2008 suma de 27.58 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule.

Prin adresa nr. 39610/02.06.2008, reclamantul a solicitat B restituirea taxei achitate, dar aceasta prin adresa nr. 39610/12.06.208 a respins cererea motivat de faptul că acesta este corect și legal datorată, conform G nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, taxa specială aplicându-se atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele rulate, invocând și prevederile G nr.50/21.04.2008, privind taxa pe poluare pentru autovehicule.

Instanța a reținut faptul că dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. 4 al aceluiași articol menționează că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.

Din analiza dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, rezultă că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

În dreptul intern, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.) cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.

Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitare, ori din alte state.

Având în vedere dispozițiile legale menționate, precum și susținerea părților, respectiv susținerea pârâtelor care au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv Codul Fiscal, cât și susținerea reclamantei care a susținut nelegalitatea taxei ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare, instanța constată că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității dinainte de aderare (Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană).

Ca urmare a efectului direct al art. 90 (1) din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României, instanța constată că dispozițiile art.2141- 2143din Codul Fiscal, sunt reglementări contrare și că deci nu pot fi menținute în continuare ca fiind aplicabile în speța de față.

Referitor la susținerea pârâtei privind OUG nr. 50/2008 adoptată la data de 21.04.2008 și publicată în O nr.327/25.04.2008, instanța a reținut faptul că acest act normativ nu are aplicabilitate în speța de față deoarece reglementează o altă taxă, "taxa pe poluare pentru autovehicule" ori reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare.

De asemenea, conform art. 14 din OUG nr. 50/2008, aceasta a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, și ca urmare nu poate avea efecte retroactiv, asupra unor sume de bani achitate deja la data de 21.05.2008, dată la care era reglementată o altă taxă.

În baza art. 1084 raportat la art. 1082 cod civil pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat constând în dobânda legală de la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată de instanța de fond este susceptibilă de modificarea parțială, întrucât la 01 iulie 2008 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008, care instituia taxa de poluare pentru autovehicule și care în art. 11 instituia temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și suma ce reprezintă taxa de poluare.

Recurenta invocă nr. 5899/26 iunie 2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă -, în care se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule, transmis la data de 25 iunie 2008, sunt conforme cu criteriile europene.

Recurenta susține că nu a fost precizat temeiul de drept în baza căruia se acordă dobânda aferentă sumei solicitate și că dobânda trebuie acordată doar pentru suma ce reprezintă diferența de restituit conform art. 11 din nr.OUG 50/2008.

Intimatul - reclamant Zediu a formulat întâmpinare în care arată că taxa specială pentru reînmatriculare a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 paragraful 1 din, consideră că a fost prejudiciat prin perceperea acestei taxe și a solicitat pe lângă restituirea sumei achitate cu titlul de taxă specială și dobânda legală.

Intimatul susține că nr.OUG 50/2008 nu poate fi aplicată retroactiv și din moment ce nu înmatriculat vreun autovehicul după data de 01 iulie 2008, nu poate fi obligat la plata vreunei taxe de poluare și prin urmare nu se poate reține din suma achitată cu titlul de taxă de primă înmatriculare o sumă echivalentă cu taxa de poluare.

Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate, reține următoarele:

Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost încasată în contul bugetului de stat în baza unui act normativ interne contrar art. 90 paragraful 1. Prin urmare taxa se impune a fi restituită.

Recurenta nu contestă faptul că taxa de primă înmatriculare a fost instituită prin norme interne contrare reglementărilor comunitare, însă susține că prin intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 s-a instituit temeiul pentru restituirea unei diferențe conform art. 11.

Susținerea recurentei este nefondată din următoarele considerente:

Raportul juridic fiscal s-a născut la data achitării taxei speciale pentru prima înmatriculare, anterior intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008. Prin urmare, nr.OUG 50/2008 nu este aplicabilă în speță, pentru că în caz contrar ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile statuat de art. 15 alin. 2 din Constituție.

În condițiile în care s-a stabilit că taxa de primă înmatriculare a fost încasată în mod nelegal, se impune restituirea integrală a taxei și nu numai a unei diferențe calculată în temeiul unui act normativ care nu are în vigoare la data la care a luat naștere raportul juridic.

În ceea ce privește dobânda legală la plata căreia a fost obligată recurenta, Curtea constată că dobânda se cuvine în raport de întreaga sumă ce a fost achitată cu titlul de taxă de primă înmatriculare.

Se constată că nu a fost indicat temeiul de drept în baza căruia a fost dispusă plata dobânzii legale și pentru acest motiv se impune admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul că se reține ca temei al obligației de a plăti dobânda legală dispozițiile art. 124 Cod procedură civilă și dobânda urmează a se calcula cu începere de la expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii de restituire a taxei.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire la modul de soluționare a cererii principale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B cu sediul în B,--3, județul B împotriva sentinței civile nr. 584 din 19 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant, cu domiciliul în comuna, sat, județul

Modifică în parte sentința civilă nr.584/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în sensul că dobânda se va calcula potrivit dispozițiilor art.124 coroborat cu art.70 al.1 din Codul d e procedură fiscală, cu începere de la expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea la pârâtă a cererii reclamantului de restituire a taxei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.11.2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red.

Red.

Tehnored. 5 ex.

03 dec. 2009

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 995/2009. Curtea de Apel Bacau