Despăgubire. Decizia 638/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--28.01.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 638

Ședința Publică din 30 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Belicariu Maria

JUDECĂTOR 2: Dascălu Maria Cornelia

JUDECĂTOR 3: Pokker

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1080/CA/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României Instituția Prefectului T, având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul intimat consilier juridic, lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtului intimat și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri formulate și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1080/CA/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulata de reclamantul împotriva pârâtului Guvernul României - Instituția Prefectului Județul

Pentru a hotărâ astfel, Tribunalul Timișa reținut că reclamantul este beneficiar al Legii nr.42/1990 și are dreptul sa fie împroprietărit cu teren in suprafața de 10.000 mp, în echivalent arabil, dar că până in prezent reclamantul nu a fost împroprietărit întrucât exista un deficit de teren arabil, la momentul actual fiind împroprietăriți o parte din revoluționari conform unor criterii suplimentare stabilite prin hotărâre de consiliu local la propunerea Secretariatului de Stat pentru problemele revoluționarilor.

Reclamantul a pretins despăgubiri pentru ca pârâtul prin ilegalități nu i-a acordat dreptul său conferit de lege, însă nu specifică și nici nu face dovada unor astfel de acte sau fapte ilegale și nici nu face dovada că, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, autoritățile si-au încălcat limitele competentelor sau au încălcat drepturile sau libertățile cetățenilor.

Faptul ca reclamantul nu a obținut încă suprafața de teren reclamată nu se datorează vreunei atitudini culpabile sau vreunei încălcări de competenta a vreunei autorități, în speță a pârâtului Prefectul Județului T, ci unei situații obiective și anume lipsa de teren suficient pentru a fi împroprietăriți toți revoluționarii, fapt care a dus la crearea unor liste pe mai multe criterii obiective.

A mai reținut prima instanță că din formularea motivelor nu se deduce ce anume reproșează reclamantul pârâtului Prefectul Județului T, atâta timp cât împroprietărirea sa nu trebuia făcuta de către Prefect, iar actele care pretinde că îl lezează nu au fost emise de către Prefect.

Tribunalul Timișa constatat și reținut că nu există un exces de putere așa cum este acesta definit de legea contenciosului administrativ, motiv pentru care in temeiul art. 18 din 554/2004 a respins reclamantului și, întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecata, acestea nu au fost acordate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiuni sale.

În motivarea recursului, reclamantul recurent a arătat, în esență, că una din atribuțiile Prefectului este aceea de a verifica legalitatea actelor emise de către Primării și Consiliile Locale; că apreciind nr. 248 ca fiind legală pârâtul își exercită dreptul de apreciere ca autoritate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, dând o altă interpretare decât ce legală; că există un exces de putere prin neexercitarea prerogativelor în scopul în care i-au fost conferite, pârâtul punându-se atât el cât și asociațiile de revoluționari în rolul de inițiatori de legi; că în concluziile scrise pârâtul face vorbire despre adresa nr. 1/1137/05.04.2004 emisă de Secretariatul de stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, însă această adresă nu poate modifica Legea nr. 341/2004, și că din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant rezultă o întârziere în primirea răspunsului la cererile depuse și refuzul de a le rezolva.

Pârâtul intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentul reclamant cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Reclamantul recurent s-a adresat instanței cu o acțiunea pentru constatarea excesului de putere al pârâtului, solicitând daune materiale și morale și susținând că acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 13 al.1 din Legea nr. 341/2004, respectiv obligația de a urmări și asigura aplicarea prevederilor legii.

Ori, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, excesul de putere estre definit de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauză de față, nu se poate reține un exces de putere al prefectului în condițiile în care împroprietărirea reclamantului cu teren agricol în virtutea calității sale de revoluționar, nu cădea în atribuțiile Prefectului.

În plus, din actele dosarului de fond rezultă fără echivoc imposibilitatea materială de împroprietărire a reclamantului recurent, la această dată neexistând o suprafață suficientă de teren pentru punerea în posesie a tuturor revoluționarilor.

Raportat la cele reținute, Curtea înlătură susținerile recurentului vizând greșita interpretare a legii și întârzierea nejustificată ori refuzul nejustificat al pârâtului de a da curs solicitărilor sale, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca neîntemeiat, luându-se totodată act că intimatul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1080/CA/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Instituția Prefectului

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Primă instanță. Tribunalul Timiș

Judecător:.

Red./18.05.2009

Tehnored. - / 25.05.2009/2 ex.

Președinte:Belicariu Maria
Judecători:Belicariu Maria, Dascălu Maria Cornelia, Pokker

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Decizia 638/2009. Curtea de Apel Timisoara