Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 1111/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR.1111

Ședința publică din data de 30 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina

JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de reclamanții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI prin reprezentant legal - B, sector 1,--24 și CAMERA DE CONTURI PS. - P,-, Județ împotriva sentinței nr. 159 din 7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI NOI - com. Noi, Județ P, PRIMARIA COMUNEI NOI PRIN PRIMAR - com. Noi, Județ P, - com. Noi, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, sat Podul Lui, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat Popesti, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Județ P, - com., Județ PS. - la sediul Primariei Noi, Județ P, - com. Noi, Județ

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată, rămânând în pronunțare asupra recursurilor formulate.

CURTEA

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantele CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI - CAMERA DE CONTURI PS. a dispus sesizarea tribunalului în vederea stabilirii răspunderii juridice pentru:

1.- 2668 lei, suma care constituie prejudiciu pentru bugetul local constând în necalcularea, neevidențierea si neîncasarea chiriei pentru un spațiu închiriat în baza contractului 1544/26.04.2007 si 817 lei majorări contractuale, răspunderea revenind consilierului cu atribuții de urmărire a acestor contracte, ordonatorului principal de credite si care a acordat viza de control financiar preventiv.

2.- 1063 lei plăți nelegale reprezentând venit minim garantat plătit unor persoane care nu au îndeplinit condițiile legale de acordare si 117 lei foloase nerealizate, răspunderea revenind lui care are în atribuțiile de serviciu urmărirea si evidențierea dosarelor pentru persoanele care solicita asigurarea venitului minim garantat, care a acordat viza de control financiar preventiv si - primar.

3.- 215.023 lei plăți nelegale, constând în ajutoare sociale și indemnizații acordate salariaților primăriei, la care s-au calculat foloase nerealizate în suma de 27.588 lei, răspunderea revenind numiților care a acordat viza de control financiar preventiv, - primar si membrilor Consiliului Local care au aprobat contractul colectiv de muncă prin HCL 31/13.06.2005 si HCL 23/15.06.2007.

La termenul de judecată din data de 7.04.2009, instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității sesizării, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Prin sentința nr. 159 din 7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahovas-a admis exceptia inadmisibilității acțiunii invocate din oficiu și s-a respins acțiunea formulată de reclamante, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că anterior intrarii în vigoare a Legii nr.217/2008, dispozițiile art.31 al.2 din Legea nr.94/1992 prevedeau ca în situația în care, cu ocazia controalelor efectuate de catre Curtea de Conturi se constată existența unor prejudicii, asupra rapoartelor încheiate cu ocazia finalizării controalelor completul (format conform disp. art.31 al.1 din aceeasi lege) pronunța încheieri prin care dispune sesizarea Colegiului jurisdicțional al curții sau, după caz, a colegiului jurisdicțional al camerei de conturi, pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii.

Cum activitatea colegiilor jurisdicționale si a secției jurisdicționale ale Curții de Conturi a fost preluată de către instanțele judecătorești, încheierile Curții de Conturi, prin care se solicită repararea pagubelor și stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate de producerea acestora, se soluționau de către completele specializate de contencios administrativ.

Tribunalul a constatat că Legea nr.217/2008 a abrogat dispozițiile legale menționate anterior, reglementand o altă procedura de valorificare și reparare a prejudiciilor stabilite cu ocazia controalelor Curții de Conturi, în sensul ca "în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate".

Ca urmare, tribunalul a apreciat că, dupa intrarea în vigoare a Legii nr.217/2008, nu mai poate fi sesizată instanța de judecată în vederea reparării prejudiciilor constatate de către Curtea de Conturi și a angajării răspunderii juridice a persoanlor vinovate de producerea acestora, ci rapoartele se înaintează conducătorilor autorităților publice controlate, care sunt obligați prin lege să ia măsurile necesare în acest sens.

A mai reținut tribunalul că Legea nr.217/2008 a intrat în vigoare la data de 27.10.2008, astfel ca din acel moment instanța de judecată nu mai putea fi sesizată cu încheieri ale Curții de Conturi prin care se solicita repararea prejudiciilor constatate de către Curtea de Conturi și angajarea răspunderii juridice a persoanlor vinovate de producerea acestora.

Or, instanța a fost sesizata cu prezenta încheiere la data de 19.01.2009, deci ulterior intrarii în vigoare a Legii nr.217/2008, astfel ca excepția inadmisibilitații acțiunii este întemeiată, instanța de judecată neputând să judece, conform noilor dispoziții legale, menționate anterior, astfel de acțiuni, pentru aceste motive sesizarea reclamantelor fiind respinsă ca inadmisibilă.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI în nume propriu și pentru Camera de Conturi a Județului, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp. art. 304 pct. 9 pr.civ. susținând că sentința atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul textului de lege menționat anterior.

A învederat recurenta că prin soluția de respingere ca inadmisibilă a sesizării privind angajarea răspunderii persoanelor vinovate de producerea unor prejudicii, s-a ajuns la situația în care, deși au fost constatate nereguli și abateri financiar-contabile, în sarcina unor persoane vinovate de comiterea lor, răspunderea acestora să nu poată fi angajată, iar prejudiciul să nu poată fi recuperat.

Recurenta a susținut că în speță există un caz de ultraactivitate a legii civile, respectiv a prevederilor din Legea 94/1992 rep.care au fost modificate, cât și a efectelor disp. art. 4 din OUG 117/2003, aprobat de Legea 49/2004, privind adoptarea Regulamentului de valorificare a actelor rezultate din activitatea instituției, conform, art. 12 din Legea 217/2008, deoarece vechea lege trebuia să continue să-și producă efectele, până când o altă reglementare instituită urmă să o înlocuiască.

A doua critică formulată vizează împrejurarea că în mod greșit prima instanță a înlăturat susținerile recurentei reclamante privind legalitatea actului de sesizare, prin care a invocat dispozițiile cuprinse în Instrucțiunile aprobate prin hotărârea Plenului nr. 22/19.11.2008, raportat la faptul că prin Legea 217/2008 nu s-au aprobat și soluții

pentru situațiile tranzitorii conform art. 25 din Legea 24/2000 rep. privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Recurenta a învederat că prin noua reglementare au fost afectate raporturi și situații juridice născute sub vechea reglementare, care nu și-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări, activitatea de control efectuându-se în tot cursul anului 2008, conform planului anual de control, aprobat la începutul acestui an, potrivit art. 12 din Legea 94/1992 rep. privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, modificată și completată prin Legea 217/2008, valorificarea actelor de control efectuându-se conform regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 22/19.11.2008.

S-a susținut că prin această hotărâre s-a stabilit ca soluție tranzitorie, comunicarea unor instrucțiuni, privind valorificarea actelor de control, finalizate în trimestrul IV al anului 2008, către Camerele de conturi teritoriale, art. 12 al. 3 din Legea 94/1992 din Legea 94/1992 modificată, prevăzând obligativitatea publicării în Oficial numai a de organizare și desfăsurare a activităților specifice Curții de Conturi, nu și a instrucțiunilor.

Recurenta a apreciat că încheierea de sesizare a instanței emisă și înregistrată ulterior datei de 27.10.2008, respectiv la 9.01.2009, nu trebuia considerată inadmisibilă, deoarece până la intrarea în vigoarea a legii 217/2008 actele de control s-au încheiat în baza unor regulamente interne, care nu au fost niciodată publicate, sesizarea instanței făcându-se potrivit unor norme legale speciale, aceasta fiind admisibilă și în baza principiilor care guvernează efectele în timp a normelor juridice.

A treia critică formulată de recurentă privește împrejurarea că prin abrogarea dispozițiilor art. 40 - 88 din Legea 94/1992, prin legea 217/2008, inclusiv a prevederilor art. 44, competenta materială ce fusese atribuită instanțelor judecătorești ordinare, nu a fost înlăturată de legiuitor, raportat la prevederile OUG 117/2003, în acest sens aducându-se următoarele argumente:

- la 29.10.2003 au intrat în vigoare dispozițiile de revizuire a Constituției - Legea 429/2003 și ale OUG 117/2003 privind preluarea activității jurisdictionale și a personalului Curților de Conturi de instanțele judecătoresti, art. 4 din această ordonanță prevăzând că investirea instanțelor competente se realizează prin actele de sesizare a procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi;

- conform art. 140 din Constituția revizuită și art. 1 și 2 din OUG 117/2003, până la înființarea instanțelor judecătorești specializate, litigiile născute din activitatea Curții de Conturi au fost preluate de tribunale și curțile de apel.

- art. 1 și 4 din OG 117/2003 nu au fost abrogate expres prin Legea 217/2008, pentru modificarea și completarea OG 94/1992, astfel că instanțele de judecată competente au rămas legal investite, cu încheierile de sesizare ale completului constituit în cadrul Camerei de Conturi județene, pentru stabilirea răspunderii juridice, în condițiile legii, în acest sens fiind și prev. art. 63 din Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

S-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, precum și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond instanței competente.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia sentintei recurate, după cum se va arăta în continuare:

Prima critică formulată de recurentă care vizează pretinsa ultraactivitate a legii civile, respectiv a efectelor disp. art. 4 din OUG 117/2003, aprobat de legea 92/224 privind investirea instanței competente prin încheierea completelor din cadrul curții de conturi în raport cu art. 12 din Legea 217/2008, privind valorificarea actelor rezultate din activitatea Curții, conform regulamentului aprobat de și publicat în, este nefondată, deoarece contravine principiului neretroactivității legii civile, instituit expres prin art. 1 din codul civil care prevede că legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă, text în deplin acord cu art. 15 al. 2 din Constituția României, care prevede că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".

In speță, legea 94/1992 privind organizarea Curții de Conturi a fost modificată și completată prin Legea 217/24.10.2008, intrată în vigoare la 3 zile de la publicarea ei în 724/24.10.2008, potrivit art. 78 din Constituția României.

Conform art. 39(3) din Legea 217/2008 pentru modificarea și completarea legii 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, în situațiile în care se constată existenta unor abateri de la legalitate si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligația conducerii entității auditate.

Potrivit art. 12(2) din aceeași lege, modificată, organizarea și desfăsurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, se efectuează potrivit Regulamentului aprobat de Plenul Curții de Conturi, în temeiul dispozitiilor Legii 217/2008, intrată în vigoare la 27.10.2008.

Prin urmare, de la această dată instanțele judecătorești numai puteau fi sesizate cu încheieri ale Curții de Conturi, prin care să se solicite, repararea prejudiciilor constatate de această Constituție, prin angajarea răspunderii persoanelor vinovate de producerea lor.

In speță, încheierea de sesizare a instanței a fost înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 19.01.2009, fiind în mod corect respinsă ca inadmisibilă, deoarece de la data de 27.10.2008, prin schimbarea procedurii de recuperare a prejudiciilor instituțiilor publice rezultate din folosirea banilor publici, instanțelor judecătorești nu mai aveau competența de a se pronunța asupra încheierilor Curții de Conturi, urmare a abrogării prevederilor 40 -88 din legea 94/1992, inclusiv a disp. art. 44 care statuau expres asupra acestei competențe.

Sunt nefondate susținerile recurentei privind ultraactivitatea legii vechi, reprezentate de regulamentele de valorificare a actelor de control ale Curții de Conturi, deoarece ultraactivitatea unei legi nu poate opera decât dacă acest lucru este menționat expres în legea nouă, de modificare sau de abrogare a unor dispoziții, fiind o excepție de la principiul neretroactivității legii civile noi, ori legea 217/2000 nu face nici un fel de referire la acest aspect respectiv la aplicarea în continuare a prevederilor art. 31 și 44 din legea 94/1992, în forma inițială.

De altfel, dispozițiile legale de modificare a regulilor de procedură sunt de imediată aplicare și sunt incidente cauzelor care se înregistrează la instanță, după

intrarea în vigoare a modificărilor.

A doua critică formulată de recurentă care vizează nelegalitatea hotărării în raport cu Instrucțiunile adoptate de Plenul Curții de Conturi prin Hotarârea nr. 22/19.11.2008 privind valorificarea actelor de control finalizate în trimestrul IV al anului 2008, de către Camerele de Conturi teritoriale, este de asemenea nefondată deoarece prin aceste Instrucțiuni nu puteau fi modificate sau completate prevederile unei legi organice, așa cum rezultă din art. 52 al. 2 din Legea 24/2000, privind Normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative care prevede că "evenimentele legislative (modificarea, completarea, abrogarea, suspendarea, etc.) pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior", Instrucțiunile recurentei încălcând principiul ierarhiei actelor normative și a modalității legale de modificare, completare, a acestora instituit de acest text.

Ultimul motiv de recurs prin care se susține că nu a fost înlăturate de legiuitor competența materială atribuită instanțelor judecătorești de a soluționa sesizările Curții de Conturi, conform art. 1 și 4 din OG 117/2003, este nefondat, deoarece prin Legea 217/2008 s-au abrogat expres textele din legea nr. 94/1992 privind organizarea Curții de Conturi, care reglementau competența și procedura de soluționare de către instanțe a sesizărilor Curții de Conturi privind angajarea răspunderii persoanelor vinovate de producerea unor prejudicii în utilizarea fondurilor publice.

Nu se pot face supoziții în legătură cu pretinsa competență a instanțelor de a continua soluționarea acestor sesizări, după date de 27.10.2008, când a intrat în vigoare legea 217/2008, deoarece prin legea nouă s-a reglementat o altă procedură de recuperare a acestor prejudicii, de către entitătițe auditate, la sesizarea Camerelor de Conturi.

legislativă creată ca urmare a nereglementării situațiilor tranzitorii în noul act normativ, nu este imputabilă niciuneia din părți, dar nu reprezintă un motiv legal care să determine instanțele să utilizeze o procedura expres abrogată, cu încălcarea principiului netroactivității, așa cum s-a arătat anterior, România fiind condamnată în reperate rânduri pentru nepredictibilitatea și incoerența legislative de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Constantând că la data emiterii încheierii de sesizare nr 67/9.01.2009, a Curții de Conturi P, normele procedurale cu privire la noua procedură de valorificare a actelor de control întocmite de Curtea de Conturi erau în vigoare de aproximativ 3 luni, și trebuiau aplicare ca atare de către organul de control, în mod corect Tribunalul Prahovaa procedat la respingerea sesizării reclamantelor ca inadmisibilă.

Cum sentința atacată nu este afectartă de niciunul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 civ. în baza disp. art. 312 civ. Curtea va respinge recursul reclamantelor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI prin reprezentant legal -

B, sector 1,--24 și CAMERA DE CONTURI PS. - P,-, Județ împotriva sentinței nr. 159 din 7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI NOI - com. Noi, Județ P, PRIMARIA COMUNEI NOI PRIN PRIMAR - com. Noi, Județ P, - com. Noi, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, sat Podul Lui, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat Popesti, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Sat, Județ P, - com. Noi, Județ P, - com., Județ PS. - la sediul Primariei Noi, Județ P, - com. Noi, Județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 30 septembrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. /DD

23 ex/2.10.2009

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Preda Popescu Florentina
Judecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 1111/2009. Curtea de Apel Ploiesti