Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1.725/2009

Ședința publică din data de 18 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, împotriva sentinței civile nr. 232 din 28.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații, --,( fostă, -, în nume propriu și pentru soțul decedat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul treptei de salarizare 25 %.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA:

Asupra prezentului recurs, constată:

Prin sentința civilă nr. 232 din 28 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamanții, --,( fostă, -, în nume propriu și pentru soțul decedat, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, aceasta fiind obligată să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 22 decembrie 2005 sau data angajării, până la pronunțarea sau data decesului reclamantului, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

În final, pârâta a fost obligată să plătească aceste drepturi și pentru viitor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, examinând acțiunea prin prisma susținerilor părților și a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, a reținut următoarele:

Drepturile salariale solicitate de reclamanți au fost stabilite prin Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ prin care au fost modificate și dispozițiile Legii nr. 188/1999, modificare publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21.04.2003.

Prin nr.OUG 92/2005, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.091 din 23.11.2004, cele două drepturi salariale prevăzute la acea dată de art. 29 din Legea nr. 188/1999 în forma și numerotarea în vigoare la data menționată anterior, au fost suspendate (art. 44), însă suspendarea dreptului salarial se putea realiza numai prin lege, ceea ce nu s-a realizat în această situație, suspendarea fiind dispusă printr-o ordonanță de urgență, act normativ inferior legii, conform art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În contextul celor de mai sus și ținând seama de împrejurarea că prin acte normative succesive a fost suspendat dreptul referitor la cele două sporuri, a fost împiedicată nejustificat acordarea acestor drepturi salariale persoanelor îndreptățite.

Față de cele arătate și ținând cont că potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 3 ani și curge de la data la care se naște dreptul, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 22.12.2008, instanța de fond a constatat că pentru perioada 1.01.2004 - 22.12.2005 acțiunea este prescrisă.

Așa fiind, prima instanță a apreciat că acțiunea este întemeiată doar în parte, reclamanții având dreptul la aceste sporuri începând cu 22.12.2005, respectiv cu 3 ani înainte de introducerea acțiunii în instanță sau data angajării reclamantului până la pronunțare sau data decesului pentru, actualizate cu indicele de inflație la data plății, sens în care va fi admisă acțiunea.

Pârâta va fi obligată la plata acestor sporuri și pentru viitor până la încetarea raporturilor de serviciu.

Atâta vreme cât nu există vreo normă legală imperativă referitoare la cuantumul concret al celor două suplimente menționate anterior, pentru a nu se încălca principiul legalității, nu poate fi primită cererea reclamanților privind acordarea unui procent de câte 25% pentru fiecare dintre acestea, prin asimilare cu alte sporuri salariale acordate funcționarilor publici și motivat de practica judiciară a instanțelor, capetele de cerere formulate sub acest aspect, au fost respinse ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților, în condițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că drepturile salariale solicitate de reclamanți sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, dar aceste prevederi au fost suspendate prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, în perioada 2004 - 2006 și după încetarea suspendării nu a fost individualizat cuantumul acestor sporuri.

În aceste condiții, pârâta apreciază că neexistând o bază legală pentru acordarea/determinarea suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, rap. la art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, este evident că nici în bugetul instituției nu au fost cuprinse sume cu o astfel de destinație.

Cu privire la cuantumul drepturilor în discuție, pârâta menționează că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins.

În continuarea motivării recursului, pârâta a exprimat considerente de fond referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul faptului că nu au fost alocate resurse financiare pentru plata drepturilor pretinse, invocând și dispozițiile Legii nr. 500/2002.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.

Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.

Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).

Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.

Obiecțiunile pârâtei sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.

Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.

Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:

(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."

Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.

Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.

De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.

Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.

Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.

Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.

Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).

Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.

Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.

În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.

Față de cele menționate anterior, se va admite recursul și se va modifica hotărârea recurată în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, prin reprezentantul său legal, cu sediul în B mare,- A, jud. M împotriva sentinței civile nr. 232 din 28 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o va modifica în sensul că respinge acțiunea reclamanților.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

G - - - - - - -

Red.Gh.

Dact./2 ex./10.06.2009

Jud.fond:.

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj