Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1031/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--12.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1031
Ședința publică din 29 2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta V prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și reclamanta împotriva sentinței civile nr. 466/28.IV.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reclamanta recurentă, iar în reprezentarea pârâtelor recurente se prezintă cj,
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a
Reclamanta recurentă lasă la aprecierea instanței
Reprezentanta pârâtelor recurente - cj solicită respingerea excepției arătând că B are calitate deoarece are personalitate juridică.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și respingerea recursului formulat de pârâtele intimate.
Reprezentanta pârâtelor recurente - cj solicită admiterea recursului astfel cum a fost motivat și respingerea recursului formulat de reclamanta.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.466/28.IV.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților: AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE
A obligat pârâții la calcularea și plata către reclamantă a suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.01.2004 și până la 01.01.2007, actualizate sumele conform ratei inflației, precum și a diferențelor neachitate privind primele de 10 % din fondul de salarii, cel de al 13-lea salariu și primele de concediu.
A obligat pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantei a sporurilor și drepturilor salariale conform prezentei hotărâri.
A respins cererea privind stabilirea la 25% din salariul de bază a cuantumului suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În motivare s-a reținut că reclamanta a dovedit calitatea sa de funcționar public în cadrul pârâtei DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T aflată în subordinea pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VAMILOR, astfel cum rezultă din actele aflate la filele 6-17 dosar (copia carnetului său de muncă). Starea de fapt este necontestată.
În această calitate, reclamanta a pretins acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25 % fiecare, din salariul de bază, a solicitat să fie obligați pârâții la calcularea și plata către reclamantă a suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.01.2004 și până la 01.01.2007, actualizate sumele conform ratei inflației, precum și a diferențelor neachitate privind primele de 10 % din fondul de salarii, cel de al 13-lea salariu și primele de concediu, obligarea acestora la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantei a sporurilor și drepturilor salariale conform prezentei hotărâri.
Aceste suplimente sunt reglementate prin dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, legea privind statutul funcționarilor publici, după cum urmează:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Aceste dispoziții legale au fost suspendate prin articolul 44 din nr.OUG92/2004 aprobată prin Legea nr.76/2005; prin articolul 48 din nr.OG2/2006 aprobată prin Legea nr.417/2006, suspendare care a operat până în decembrie 2006.
Prin aceste suspendări succesive s-a ajuns practic la negarea unui drept fundamental, dreptul la plată corespunzătoare muncii prestate, drept accesoriu celui la muncă, fapt contrar dispozițiilor art.53 din Constituția României.
Potrivit acestui text legal, "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Cum în cauză nu s-a justificat în sensul dispozițiilor aliniatului 2 al articolului 53 din Constituție caracterul necesar și proporționalitatea restrângerii cu situația care a determinat-o tribunalul nu a putut conchide decât că prin aceste suspendări succesive s-a ajuns la negarea și încălcarea unui drept.
Mai mult, cu privire la aceste drepturi Curtea de Apel Galați, în calitatea sa de unificator al practicii judiciare a decis în sensul acordării acestor sume, dovadă fiind,de exemplu, Decizia nr.496/R/18.09.2008, pronunțată în dosarul nr-.
Cum această decizie poate fi interpretată ca o dezlegare dată unor probleme de drept, extrapolând și dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, care instituie obligativitatea acestor dezlegări de drept, Tribunalul a apreciat că reclamanta are dreptul la aceste sume de bani reprezentând cele două sporuri.
Cu privire la momentul de la care aceste drepturi pot fi pretinse nu există dubii și nici nu se poate pune problema prescripției din moment ce aceste drepturi au fost suspendate, fiind suspendat și dreptul la acțiunea derivând din aceste drepturi. La data de 24 ianuarie 2007 se publică în Monitorul Oficial nr.OG6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici, modificată și completată ulterior prin nr.OG9/2008.
Potrivit articolului 4 din acest act normativ, care nu a suferit modificări "Salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasa, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, si, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum si în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1- 6."
Rezultă astfel, că prin intrarea în vigoare a acestui act normativ în salariul de bază al funcționarului public au fost incluse aceste sporuri, cât timp se arată că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate tribunalul a reținut că reclamanta a cerut angajatorilor (pârâții) aceste sporuri în cuantum de câte 25 % fiecare din salariul de bază, cuantum asupra căruia, având în vedere faptul că nu există o prevedere legală în care să se prevadă modalitatea de calcul a drepturilor bănești privind suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, instanța a constatat că nefiind temei legal al modului de calcul, nu se poate pronunța în sensul dorit de reclamantă, anume în procent de câte 25% din salariul de bază - fiecare dintre ele -, sens în care a respins această cerere.
Prin urmare, tribunalul a admis acțiunea în parte, în sensul că a obligat pârâții la alocarea fondurilor, calcularea și plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 01.01.2004, sumele vor fi actualizate conform ratei inflației.
S-a respins în rest acțiunea în ceea ce privește aplicarea procentului de câte 25% lunar din salariul de bază - fiecare dintre ele - la calculul drepturilor salariale, neexistând similar altor dosare, acordul angajatorilor manifestat expres în cadrul litigiilor respective.
În aplicarea dispozițiilor actualului art.31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr.161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Deci, obligarea la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
În acest sens, se constată că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Prin deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 și nr.820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
S-a respins ca atare cererea privind acordarea procentului de 25% din salariul de bază pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Cu privire la acordarea diferențelor neachitate privind primele de 10 % din fondul de salarii, cel de al 13-lea salariu și primele de concediu, se constată întemeiată și s-a admis cererea în baza celor ce urmează. Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, la plecarea în concediul de odihnă funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr.380/2005.
Dreptul s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv din raportul juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv, să dea o anumită sumă de bani.
Suspendarea aplicării prevederilor legale care recunosc dreptul la plata primei de vacanță către funcționarii publici, nu echivalează cu stingerea acestui drept, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său. Dreptul la plata primei de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2003 - 2006 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar în contextul art.53 din legea fundamentală a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsură necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din această normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea succesivă a aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative:Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.380/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantei la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art.1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 și art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamantă.
În cauză au declarat recurs reclamanta și pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, a criticat sentința pentru nelegalitate invocând necompetența materială a Tribunalului Timiș și în subsidiar a cerut respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004, iar pe fond ca neîntemeiată pentru că pentru cele două drepturi în litigiu nu exista nici o prevedere legală care să prevadă cuantumul acestora și modul de calcul, fiind evident astfel că aceste două suplimente nu pot fi acordate de nici o instituție publică și nici de instanță, nefiind prevăzute de lege.
Având în vedere că reclamanta a solicitat acordarea acestor suplimente în cuantum de 25 % (precizând pentru suplimentul postului că este vorba de 25 % din salariul de bază(, este clar că aceste procente sunt pur și simplu stabilite de reclamantă arbitrar, deoarece nici o prevedere legală nu stabilește aceste procente.
Examinând recursul pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se admite împotriva sentinței civile nr.466/28.IV.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Se va modifica sentința în sensul că se respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor pe excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, menținând în rest dispozițiile sentinței, pentru că:
Potrivit probelor dosarului, respectiv a conținutului cărții de muncă, reclamanta are calitate de funcționar public în cadrul pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, instituție subordonată pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor.
Deci raportul de serviciu, respectiv de muncă, există între reclamantă și pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, aceasta având obligația legală de a acorda drepturile salariale reclamantei.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, calitatea procesuală pasivă în acțiunile de contencios administrativ o are întotdeauna autoritatea publică ce vatămă printr-un act administrativ un drept recunoscut de lege pe seama reclamantului sau care refuză acordarea unui asemenea drept.
În cauză, cea care refuză acordarea unor drepturi salariale este pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în calitate de angajator și nu Autoritatea Națională a Vămilor.
În consecință calitatea procesuală pasivă în dosar aparține numai pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și nu pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor, motiv pentru care recursul acesteia se va admite pentru motivul analizat din oficiu de instanță și drept urmare se va modifica sentința prin respingerea acțiunii pe excepție față de această pârâtă, menținându-se în rest dispozițiile hotărârii.
Este nefondată excepția lipsei de competență materială a Tribunalului Timiș în litigiu atâta timp cât Autoritatea Națională a Vămilor nu are calitate procesuală pasivă, aspect sub care recursul acesteia este nefundat.
Privitor la recursul reclamantei, se constată că aceasta critică sentința pentru că este nelegală deoarece încalcă dreptul său la un salariu decent, neacordându-se, de fapt cele două componente ale salariului, adică suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % fiecare.
Angajatorul, respectiv intimata, îi revine potrivit art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege deoarece o normă legală odată reglementată trebuie să producă efecte fiind împotriva rațiunii de a exista legii care să aibă doar caracter formal.
Dacă legiuitorul nu ar fi dorit acordarea acestor drepturi, atunci nu le-ar fi prevăzut printr-un act normativ, ceea ce înseamnă că s-a gândit că, acordarea acestora să se facă pornind de la cel mai mic spor prevăzut de Codul muncii.
Motivarea instanței este lipsită de relevanță pentru faptul că, cuantumul drepturilor salariale pretinse au fost prevăzute printr-un act normativ iar dacă acestea nu s-ar fi cuvenit salariaților nu înțelege de ce au mai fost suspendate.
În acest sens învederează instanței de recurs prevederile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale potrivit căruia: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor salariale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului", astfel acordarea drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, componente ale salariului, reprezintă un drept de creanță, deci un bun în sensul art.1 din Protocolul menționat.
Totodată, învederează instanței de recurs faptul că, într-o cauză identică, instanța s-a pronunțat și cu privire la cuantumul procentului solicitat, astfel a admis în totalitate acțiunea așa cum a fost formulată.
La art.2 din Declarația Universală a Dreptului Omului este instituit principiul apărării oricărei persoane împotriva discriminărilor de orice fel, în timp ce la art.7 coroborat cu art.23 pct.2 din același document este instituit principiul potrivit căruia este interzisă orice discriminare a salariaților din punct de vedere al protecției sociale în cadrul aceluiași sector de activitate, în speță sectorul bugetar.
În sensul celor menționate mai sus, arată că și în legislația română au fost adoptate norme care interzic discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă. Acest principiu este consacrat și de prevederile art.5 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare deși aceste drepturi solicitate ar fi trebuit să fie acordate de drept, în mod abuziv, încălcând prevederile legale mai sus amintite, angajatorul refuză acordarea acestora lună de lună chiar și după ce suspendarea ilegală a acestora a încetat din anul 2007.
La art.41, Constituția României revizuită statuează că, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar potrivit art.53 din Constituție, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului în sine, conchide recurenta.
Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a celor din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se respinge ca nefundat pentru că:
Dispozițiile legale invocate de reclamantă în susținerea acțiunii, respectiv art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 modificată nu prevăd expres, decât că suplimentul prevăzut la lit. d) se stabilește în raport de salarizare, deci nu există nici o cuantificare legală a suplimentelor, aspect sub care reclamanta nu dovedește nici o vătămare a unui drept sau interes legitim, în sensul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, astfel că această cerere este nefondată.
Instanța mai reține că revine în competența ordonatorului de credite, dreptul și obligația de a stabili criterii pentru determinarea cuantumului celor două sporuri.
Curtea constată că sentința nu contravine art.1 din Protocolul Adițional la. invocat în recurs, pentru că reclamantei i s-a recunoscut existența drepturilor solicitate iar stabilirea întinderii acestora nu este atributul instanței ci al autorităților legiuitoare, singurele care pot stabili norme juridice.
În această ordine de idei, este irelevantă în cauză și invocarea unor dispoziții din Declarația Universală a Drepturilor Omului, din Codul muncii sau din Constituția României.
În consecință, pentru considerentele expuse recursul reclamantei se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta V prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr. 466/28.IV.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei pe excepția lipsei de calitate procesuală pasivă.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiași sentințe ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.IX.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Cu opinie separată în ceea ce
privește respingerea acțiunii
față de pârâta
GREFIER
Red.RO-30.09.2009
Tehnored-LM - 30.09.2009
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că Autoritatea Națională a Vămilor B are calitate procesuală pasivă în cauză, așa cum de altfel însăși această parte a susținut prin reprezentant cu prilejul dezbaterilor de la acest termen.
Calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte este dată atât de calitatea de ordonator terțiar de credite cât și de modul de organizare a Autorității Naționale a Vămilor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 alin 1 din HG nr.532/2007, în vigoare la data promovării acțiunii, structura organizatorică a direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, a direcțiilor județene și a municipiului B pentru accize și operațiuni vamale și a birourilor vamale se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la propunerea vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care conduce Autoritatea Națională a Vămilor.
Tot astfel, art.8 alin 4 din același act prevedea posibilitatea Vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care conduce Autoritatea Națională a Vămilor, de a-și delega calitatea de ordonator terțiar de credite directorilor executivi ai direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și directorilor executivi ai direcțiilor județene, prin actul de delegare precizându-se limitele și condițiile delegării.
HG nr.532/2007 consacra de asemenea, prin dispozitiile art.9 și 10, atribuțiile conducătorului Autorității Naționale a Vămilor în stabilirea statului de funcții, a atribuțiilor și sarcinilor structurilor funcționale din unitățile subordonate, respectiv din direcțiile regionale, direcțiile județene și birourile vamale, structuri care, așa cum rezultă din anexa actului normativ menționat, sunt direct subordonate vicepreședintelui.
Dispozițiile menționate au fost reluate și în HG nr.110/18.02.2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor.
Nu în ultimul rând, trebuie observat că în carnetul de muncă al reclamantei Autoritatea Națională a Vămilor este menționată ca instituție în raport de care s-au stabilit raporturile de serviciu (filele 6 - 17 dosar fond).
Prin urmare, întrucât direcțiile regionale și județene sunt structuri funcționale lipsite de personalitate juridică, și întrucât numirile funcționarilor din cadrul acestora se fac de către conducătorul Autorității Naționale a Vămilor, însăși reclamanta fiind numită de directorul general al fostei Direcții Generale a Vămilor, actualmente Autoritatea Națională a Vămilor (fila 10, poziția 13, din dosarul de fond), calitate procesuală pasivă a autorității menționate este evidentă.
JUDECĂTOR
---
Red./05.10.2009
Tehnored-LM/05.10.2009
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Rodica Olaru, Maria Cornelia
