Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1032/2009. Curtea de Apel Timisoara

pR OMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr--11.06.2009

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1032

Ședința publică din 29 2009

PREȘEDINTE: Maria Belicariu

JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.423/CA/14.04.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtului intimat consilier juridic, lipsă fiind reclamanții recurenți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea pârâtului intimat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr- reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDETEAN AL POLITIEI T au solicitat obligarea acestora, la plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2002 și 2003, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății.

In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, faptul că au calitatea de polițiști, fiind astfel funcționari publici cu statut special conform dispozițiilor Legii nr. 360/2002 raportat la Legea nr. 188/1999, și potrivit art.37 pct.2 din OG. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, care se impozitează separat. Această prevedere legală nu a fost aplicată deoarece a fost suspendată prin fiecare lege a bugetului de stat. Arată că suspendarea dreptului privind prima de vacanță este neconstituțională și nelegală ducând la limitarea forțată a drepturilor lor, invocând în acest sens dispozițiile art.41 pct. 2 și 53 din Constituția României. De altfel, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.

Reclamanții au invocat, de asemenea, Decizia nr. XII din 05.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, depunând, în probațiune, practică judiciară.

Pârâtul a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând în esență cu aceea că prevederile din OG 38/2003 nu sunt aplicabile întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, iar prin acțiunea de față reclamanții solicită primele de vacanță pentru anii 2002 și 2003, nu exista temeiul legal pentru acordarea drepturilor solicitate, fapt evidențiat și prin necuprinderea în bugetele de venituri și cheltuieli ale anilor în speță a acestor sume. Pentru anii 2002 și 2003 prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999 și nu cele ale Legii nr. 188/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.

Pârâtul INSPECTORATUL JUDETEAN AL POLIȚIEI Tad epus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția tardivității, prescrierii dreptului la acțiune, având în vedere că se solicită drepturi bănești cu privire la care se pretinde că sunt cuvenite pentru anii 2002 și 2003, acțiunea fiind introdusă la 22 decembrie 2008, precum și constatarea inexistenței temeiului în drept câtă vreme OG 38/2003 nu sunt aplicabile întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004. Pârâtul mai arată că prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.

Prin sentința civilă nr. 423/CA/14.04.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalului Timișa respins acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR (MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE ) și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Obiectul dedus judecății îl constituie plata primelor de concediu pe anii 2002 și 2003.

Reclamanții au calitatea de polițiști așa încât de principiu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, completate, după caz, cu prevederile din Legea nr. 188/1999, în măsura în care nu ar exista reglementări prin legile speciale, potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Însă, raportat la obiectul dedus judecății, - plata primelor de concediu, deci drepturi salariale - pentru anii 2002 și 2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare al polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, și nu cele ale Legii nr. 188/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.

OG 38/2003 nu sunt aplicabile cauzei de față, întrucât, actul normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, deci ulterior perioadei pentru care se solicită drepturile bănești (anii 2002 și 2003) de către reclamanți.

Ca atare, instanța își însușește apreciindu-l întemeiat, argumentul pârâților referitor la inexistenței temeiului în drept pentru anii 2002 și 2003, privind acordarea primelor de concediu către polițiști, sens în care raportat la inexistența dreptului în sine, nu mai poate fi analizată nemaiavând relevanță, excepția tardivității, a prescrierii dreptului la acțiune, din moment ce pentru analiza acestei excepții ar trebui să existe momentul inițial al nașterii dreptului, ori în cauza de față momentul nașterii dreptului (1 ianuarie 2004) este ulterior perioadei (anii 2002 și 2003) pentru care se solicită de către reclamanți plata primelor de concediu.

În baza tuturor celor prezentate supra în considerentele de față, văzând dispozițiile art. 18 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Potrivit art.28 alin.1 lit. b din legea nr.360/2002, polițistul are dreptul la ajutoare și alte drepturi bănești ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.

Art.78 alin.1 din același act normativ prevede că dispozițiile acestei legi se completează, după caz, cu prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului. 2 al acestui articol statuează că până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Așadar, după intrarea în vigoare la 24.08.2002 a Legii nr.360/2002, polițistul nu mai are calitatea de militar ci aceea de funcționar public - civil, iar în această calitate îi sunt aplicabile și prevederile Legii nr.188/1999, conform art.5 din Statutul funcționarilor publici și art.78 din Statutul polițistului.

Conform art.5 alin.2 din Legea nr.188/1999 prin statute speciale se reglementează drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice, altele decât cele prevăzute de Legea funcționarului public.

În consecință, polițiștii - funcționari publici cu statut special - beneficiază și de drepturile prevăzute de legea nr.188/1999 în măsura în care nu contravin legislației specifice sau nu sunt reglementate de aceasta.

Legea nr.138/1999 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională aplicabilă polițiștilor până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor nu reglementează prima de concediu.

Prin urmare, recurenții arată că se aplică dispozițiile din Legea nr.188/1999 (respectiv art. 34 alin.2) cu care se completează dispozițiile Legii nr.360/2002, iar polițiștii au dreptul la prima de concediu și anterior intrării în vigoare a nr.OG38/2003, începând cu data numirii ca funcționari publici cu statut special.

De altfel cu dispozițiile art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în vigoare începând cu data de 01.01.2004, s-a prevăzut dreptul polițiștilor de a beneficia de prima pentru concediul de odihnă.

Întrucât prin legi speciale dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv, dreptul este actual, deci nu s-a prescris, conchid recurenții.

În drept, recurenții invocă disp. Art. 304 alin. 1 pct. 9 și art. 304 ind. 1. pr. Civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului T solicită respingerea recursului formulat de reclamanți și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.

În apărare se arată că dreptul polițiștilor la prima de concediu a fost instituit prin art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003, act normativ intrat în vigoare cu 01.01.2004. Prin acte normative succesive acest drept a fost suspendat în anii 2004, 2005 și 2006 și prin urmare nici bugetele aprobate pentru Ministerul Internelor pe parcursul acestor ani nu conțineau sume alocate pentru plata primelor de concediu.

Pârâtul intimat mai arată că prin Decizia nr.38 din 25.01.2005 publicată în nr.221 din 16.03.2005, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturile salariale a fost suspendată, respingând ca inadimisibilă și, respectiv ca neîntemeiată excepția neconstituționalității dispozițiilor art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și ale art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005. În aceste condiții, instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existența acestor dispoziții, fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.

Într-o eventuală admitere a acțiunii reclamanților, pârâtul intimat solicită instanței să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru Inspectoratul de Poliție al Județului T sumele necesare efectuării acestor plăți.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:

Reclamanții recurenți au calitatea de polițist, și au solicitat obligarea pârâților la plata primei de concediu aferentă anilor 2002 și 2003.

În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare,-prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."

În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României".

Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".

De asemenea, instanța reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:

Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."

Din deciziile menționate anterior rezultă că polițiștii beneficiază de acordarea primei de concediu pentru perioada anilor 2004 - 2006 în baza dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Reclamanții solicită însă acordarea primei de concediu pentru perioada anterioară celei menționate în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv pentru anii 2002 și 2003, invocând dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Reclamanții recurenții susțin că dispozițiile din Statutul funcționarilor publici le sunt aplicabile, întrucât polițiștii sunt funcționari publici cu statut special.

Așadar, problema în discuție este dacă până la intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 38/2003, sunt aplicabile polițiștilor dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind salarizarea funcționarilor publici.

În soluționarea acestei chestiuni, Curtea observă că statutul reclamanților este reglementat prin Legea nr. 360 din 6 iunie 2002, privind Statutul polițistului, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, fiind ulterior modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 281/2003; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2003, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 101/2004); prin Legea nr. 101/2004; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2004, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2005); prin Legea nr. 562/2004; și prin Legea nr. 24/2005.

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, "polițistul estefuncționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului".

De asemenea, potrivit art. 78 alin. 1 din aceeași lege, "dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederileLegii nr. 188/1999privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare".

Art. 78 alin.2 din Legea nr. 360/2002, prevede însă că " până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare lasalarizarea și alte drepturi ale personalului militardin instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".

În raport cu dispozițiile art. 78 alin.2 din Legea nr. 360/2002, instanța constată că reclamanților le sunt aplicabile - până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor, respectiv a Ordonanței de Guvern nr. 38/2003 - dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv dispozițiile Legii nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Așadar, instanța reține că pentru perioada 2002-2003 nu sunt aplicabile în cazul reclamanților recurenți dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ci dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Întrucât dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind acordarea primei de concediu nu sunt aplicabile recurenților pentru perioada 2002-2003, iar dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar nu prevăd acordarea primei de concediu, instanța constată că hotărârea recurată este temeinică și legală, iar recursul declarat este neîntemeiat.

Totodată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.423/CA/14.04.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.IX.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.MB-06.10.2009

Tehnored-LM -06.102.009

2 expl/SM

Prima instanță - Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Maria Belicariu
Judecători:Maria Belicariu, Rodica Olaru, Maria Cornelia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1032/2009. Curtea de Apel Timisoara