Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1199/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1199
Ședința publică din data de 07 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentanții săi, în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 198 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în com., sat., nr. 265, județ P, cod poștal -, intimați pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, P-ța -, nr. 1.A, Sector 1, cod poștal - și INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în B, M, nr. 2, Sector 6, Cod poștal -.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile: recurenta pârâtă P în numele Ministerului Economiei și Finanțelor P, intimata reclamantă, intimați pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul se află la al doilea termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei de timbru, recurenta solicitând judecata în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată, rămânând în deliberare pronunță următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005, 2006 și plata drepturilor bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe perioada 01.01.2005-21.12.2005 actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sumeși până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, din anul 2004 trebuie să beneficieze de prima de vacanță, însă aceste drepturi nu i-au fost acordate întrucât prin Legea nr.529/2003 și Legea nr.507/2003 a fost suspendată aplicarea art.37 pct.2 din nr.OG38/2003 până la 31.12.2004, termen ce a fost prelungit până la data de 31.12.2005 prin Legea nr.511/2004.
A precizat reclamanta că nu a beneficiat de prevederile referitoare la plata primei de vacanță, aceasta fiind suspendată o dată cu intrarea în vigoare a actelor normative menționate, încălcându-se astfel principul conform căruia un drept rezultând dintr-un raport de muncă odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Totodată, reclamanta a invocat dispozițiile art.41 alin.2 din Constituție, care prevede dreptul salariaților la protecția socială a muncii coroborat cu dispozițiile art.28 lit. e din Legea nr.360/2002 care reglementează dreptul polițistului la concediu de odihnă plătit, texte din care rezultă că dreptul la concediu de odihnă are două componente, respectiv una nepatrimonială constând în efectuarea concediului și una patrimonială care acoperă drepturile cuvenite salariatului pe această perioadă, măsura suspendării în fapt anulând aplicarea unei componente a dreptului câștigat aducând atingere însăși existenței dreptului, încălcând astfel flagrant dispozițiile art.53 din Constituție.
În temeiul prevederilor art.115 pr.civ.pârâtul a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, urmând să fie cenzurate susținerile reclamantei, care sunt total nefondate.
Totodată, acest pârât, a formulat și cerere de chemare în garanție a pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantei, această instituție să vireze sumele necesare efectuării plăților datorate.
La rândul său și pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a formulat în baza acelorași texte de lege întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.709/29.02.2008 a fost admisă acțiunea reclamantei, respectiv pârâții au fost obligați să plătească reclamantei prima de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005, 2006 conform art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 și ale Ordinului nr.132/2004, egale cu indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu, impozitate separat, actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, precum și plata sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe perioada 01.01.2005-31.12.2005, actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă; a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare pentru plata către reclamantă a sumelor menționate.
Împotriva sentinței civile nr. 709/29.02.2008, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a declarat recurs.
Prin decizia nr.1604/05.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B și s-a casat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova - secția contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - secția contencios administrativ sub nr-.
Chematul în garanțieMinisterul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că acțiunea constituindu-se într-un litigiu de muncă, în care părți nu pot fi, potrivit art.282 din Codul muncii, decât salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale pr.civ. și în speță, Ministerul Economiei și Finanțelor este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând nici un fel de raporturi de muncă cu aceștia.
A mai arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, așa cum este Ministerul Internelor și Reformei Administrative și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
Mai arată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, el doar răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicită în baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite, alocarea fondurilor necesare funcționării lor.
Menționează că, atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Ministerul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Prin sentința nr. 198 din 07 aprilie 2008, Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Prin aceeași sentință a admis acțiunea formulată de reclamanta cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL NATIONAL PENTRU EVIDENTA PERSOANELOR si chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, a obligat pârâții să plătească reclamantei prima de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006 conform art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 și ale Ordinului nr.132/2004 egale cu indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu, impozitate separat, actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, precum și plata sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe perioada 01.01.2005-31.12.2005, actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă.
De asemenea a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze Ministerul Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare pentru plata către reclamantă a sumelor susmenționate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este agent de poliție în cadrul - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor de la data de 15.07.1994, iar potrivit Legii nr.360/2002privind Statutul Polițistului, printre drepturile polițistului enumerate în cuprinsul art.28 este prevăzut și dreptul acestora la concediu de odihnă, concedii de studii și învoiri plătite, precum și la concedii fără plată, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În aplicarea acestor prevederi, prin art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițistului, intrată în vigoare la data de 01.01.2004, s-a stabilit că la plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.
Aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele de odihnă au fost suspendate inițial până la data de 31.12.2004 prin dispozițiile art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, iar apoi până la 31.12.2005 prin dispozițiile art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art.38 din Codul Muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu astfel ca fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate anterior.
De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu ci doar prevăd suspendarea exercițiului acestuia, ori, prevăd prelungirea termenului de punere în aplicare, iar Curtea Constituțională prin decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legea bugetului de sta pe anii 2004 și 2005, care au suspendat acordarea drepturilor respective.
Or, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamantei la aceste prime.
Pe de altă parte, art.41 din Constituția României, statuează că salariații au dreptul la protecție socială a muncii printre care și concediu de odihnă plătit, iar potrivit art.53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Or, suspendarea succesivă la plata primei de vacanță, dreptul la prima de concediu nu a fost restrâns, ci îngrădit, de vreme ce reclamanta nu a beneficiat niciodată de acest drept stabilit în favoarea sa.
Referitor la capătul de cerere privind plata sporului de fidelitate pe anul 2005 se reține de către instanță că în cauză sunt incidente dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care prevede că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militari, polițiști, funcționari publici și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin Ordin al ministrului de interne.
Având în vedere că potrivit dispozițiilor nr.HG386/2007, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și totodată, a admis cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul și pe cale de consecință, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze pârâtului fondurile necesare pentru plata către reclamantă a sumelor datorate.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DGFP P pe care o consideră parțial netemeinică și nelegală în ce privește respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Susține recurenta că instanța de fond a respins nejustificat excepția invocată a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât acesta din urmă este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei, neavând niciun fel de raporturi de muncă cu aceasta.
De asemenea, menționează recurenta că Ministerul Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la bugetul acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de sat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor Publice să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
Arată recurenta că Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, el doar răspunde pentru elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicită în baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite alocarea fondurilor necesare funcționării lor.
Faptul că ordonatorul principal de credite în speță MIRA nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantei, consideră recurenta că nu poate conduce la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.
În același timp, susține recurenta că atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art. 47, alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite ".
Precizează recurenta că Guvernul este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, astfel încât este netemeinică aprecierea că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să fie parte în litigiu și să fie obligate la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamantă.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a soluției instanței de fond, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ., Curtea reține următoarele:
Această parte stă în proces pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a nu se invoca la momentul executării titlului executoriu faptul necunoașterii și al inopozabilității hotărârii.
Primul motiv de recurs privind faptul că recurenta nu se confundă cu bugetul de stat este nefondat, atâta timp cât acest minister administrează bugetul de stat și prin intermediul acestui minister se distribuie fondurile către ceilalți ordonatori de credite.
Nefondată este și susținerea că plata primelor de concediu apare ca fiind imposibil de efectuat, întrucât este bine știut faptul că față de Legea bugetului aprobată la începutul anului, în timpul anului se mai dispun rectificări ale bugetului de stat.
Și ultima susținere este nefondată întrucât Guvernul i-a anumite măsuri tocmai urmare a solicitărilor și verificărilor efectuate în cadrul ministerelor.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041și 312.pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul Ministerului Economiei și Finanțelor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentanții săi, în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 198 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II, în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în com., sat., nr. 265, județ P, cod poștal -, intimați pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, P-ța -, nr. 1.A, Sector 1, cod poștal -, INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în B, M, nr. 2, Sector 6, Cod poștal -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
Fiind plecată din instanță,
Semnează Președintele instanței.
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. DF/CMF
6 ex./22.10.2009
- - Tribunal
-
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
