Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 158/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia civilă nr. 158/2008
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier:
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi au fost pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenta-chemată în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N - în numele și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și de către recurentul-pârât INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ, împotriva sentinței civile nr. 222/CA din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare.
A:
- deliberând -
Asupra recursurilor de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 222/14.09.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, s-au respins excepțiile privind netimbrarea acțiunii, lipsa procedurii prealabile, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Statistică, precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 2004, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții: Direcția Regională de Statistică N și Institutul Național de Statistică, în sensul că au fost obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță aferentă perioadei 2001 - 2005 - pentru reclamanta și aferentă perioadei 2001 - 2004 pentru reclamanta, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a admis, totodată, cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în sensul obligării acestuia la asigurarea fondurilor necesare achitării sumelor stabilite prin titlu executoriu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Pretențiile solicitate de reclamante își au temeiul în dispozițiile Legii nr. 188/1999 republicată. In conformitate cu dispozițiile art.91 din actul normativ susmenționat "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care se solicită expres prin lege competența unei alte instanțe".Competența materială a instanței de contencios este dată deci de calitatea reclamantelor. În aceste condiții, litigiile privind funcționarii publici se soluționează de instanța de contencios administrativ, dar nu în condițiile Legii nr.554/2004, care impune efectuarea procedurii prealabile, motiv pentru care excepția privind lipsa procedurii prealabile a fost respinsă.
Întrucât obiectul prezentei cauze îl constituie drepturi salariale, ce decurg din raporturile de muncă ale reclamanților, deci un litigiu de muncă, potrivit dispozițiilor art.15 din legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, s- constatat că acțiunea reclamantelor este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, fiind respinsă, în consecință excepția netimbrării.
fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a Institutului Național de Statistică Bi cu motivarea că pentru realizarea drepturilor salariale ale reclamantelor este necesar ca pârâtul să dispună măsurile necesare pentru asigurarea și virarea către Direcția Județeană de Statistică Nap lății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata primelor de vacanță aferente anilor 2001-2004, a fost respinsă, reținându-se că drepturile bănești solicitate și prevăzute de art.34(2) din Legea nr. 188/1999 republicată, au fost suspendate succesiv prin acte normative temporare. Potrivit dispozițiilor art.13 lit. c din Decretul nr. 167/1958 " prescripției se suspendă: cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere" După încetarea suspendării prescripția reia socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare. Prin Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pentru anul 2007 nu s-a mai prevăzut suspendarea dispozițiilor art.34(2) Legea nr. 188/1999, republicată, astfel că excepția invocată este nefondată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantelor este întemeiată.
Legea nr. 188/1999 republicată a prevăzut în favoarea funcționarilor publici pe lângă indemnizația de concediu, dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. începând cu anul 2001 acordarea acestui drept a fost suspendată prin G nr.33/2001 și ulterior succesiv, prin legile bugetului de stat și anume: Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.597/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.379/2005.
Prin Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 legiuitorul nu a mai prevăzut suspendarea dispozițiilor art.34(2) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Constituția României consacră faptul că salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Fiind un drept câștigat, acesta nu mai poate fi îngrădit, restrâns, decât în situațiile limitativ prevăzute de art.53 din Constituție care stabilește: "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".
Suspendarea acordării dreptului la prima de vacanță nu este motivată de nici una din situațiile enumerate de art.53 din Constituția României.
În consecință, instanța de fond admis acțiunea reclamantelor, pârâții fiind obligați să plătească acestora drepturile bănești reprezentând prima de vacanță cuvenită, calculată corespunzător perioadei cât reclamantele au avut calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte, suma actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta a fost admisă, în considerarea următoarelor argumente: În conformitate cu prevederile aii. 19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții de pregătire a proiectelor bugetelor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. In lipsa unei alocări bugetare, care să fie dispusă de F, pârâții nu pot executa obligația de plată stabilită în sarcina lor prin titluri executorii, întrucât în sarcina MEF este stabilită obligația de a include în bugetele elaborate propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor de credite, instanța de fond a considerat că pârâții au făcut dovada temeiniciei pretențiilor invocate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N și Institutul Național de Statistică.
Recurentul - pârât - Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința recurată sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție, susținând că Ministerul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neavând nici un raport juridic direct cu reclamanții și ținând seama de dispozițiile art. 1 și 2 din nr.OG 22/30 ianuarie 2002.
Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că acțiunea reclamantelor este nefondată, având în vedere suspendarea legală a dispozițiilor ce prevedeau dreptul la prima de vacanță.
Recurentul - pârât Institutul Național de Statistică a susținut că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în ce îl privește, având în vedere că nu are nici un raport juridic cu reclamantele; de asemeni, greșit s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prima de vacanță aferentă perioadei 2001 - 2004, în cauză neoperând instituția suspendării, așa cum a reținut instanța de fond.
Același recurent a susținut că se impunea admiterea excepției privind lipsa procedurii prealabile, conform art. 7 al. 1 din Legea 554/2004, iar pe fond acțiunea era nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 53 din Constituție, fiind nelegală și reactualizarea acestor sume.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește reD. declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin N, acesta este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Art. 60 Cod procedură civilă consacră instituția chemării în garanție ca fiind posibilitatea pusă la dispoziția părții de a chema în judecată o persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Prin Legea 110/2007, în vigoare din 08 mai 2007, s-a reformat întreaga procedură de executare silită a obligațiilor stabilite în sarcina instituțiilor publice, stabilindu-se în cazul în care acestea nu își îndeplinesc obligațiile de plată în termenul prevăzut la art. 2 (de 6 luni), creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Art. 2 din G nr. 22/2002 modificată, stabilește obligația ordonatorilor principali de credite de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea fondurilor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de aceste reglementări legale, obligația de asigurare a sumelor necesare revine în speță Direcției Regionale de Statistică N, Ministerului Economiei și Finanțelor, neavând nici o obligație față de această pârâtă, de a iniția vreo procedură în vederea asigurării fondurilor necesare pentru plata sumelor solicitate de reclamante.
Ca urmare, se impunea respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, urmând a fi admis reD. acestui pârât în acest sens.
În ceea ce privește reD. declarat de Institutul Național de Statistică, acesta este întemeiat în măsura și pentru considerentele ce urmează:
Excepția lipsei calității procesuale a Institutului Național de Statistică a fost respinsă în mod greșit de prima instanță, întrucât nu s- avut în vedere faptul că reclamantele sunt salariatele Direcției regionale de Statistică N, instituție publică cu personalitate juridică, raportul de serviciu fiind stabilit între reclamante și această instituție, căreia îi revine și obligația de plată drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
Este adevărat că în ierarhia autorităților publice Direcția Regională de Statistică este subordonată Institutului Național de Statistică, însă drepturile și obligațiile aferente raporturilor de serviciu se pe baza actului de numire funcționarului public (conform art. 4 din Legea 188/1999 republicată).
Așa fiind, obligația de plată a acestor drepturi este doar a autorității care a emis actul de numire în funcție (în speță - Direcția Regională de Statistică N), aceasta având și sursele de finanțare necesare plății drepturilor bănești ale funcționarilor publici cu care are raporturi de serviciu, precum și obligația obținerii acestora, conform dispozițiilor Legii 110/2007.
Față de aceste considerente, Institutul Național de Statistică, neavând un raport juridic cu reclamantele, nu poate avea calitatea procesuală pasivă în cauză.
În ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantelor pentru drepturile bănești aferente perioadei 2001 - 2003, curtea constată că excepția era întemeiată, soluția instanței de fond fiind și sub acest aspect rezultatul unei greșite interpretări a legii.
Dreptul la prima de concediu a fost consacrat prin art. 33 al. 2 din Legea 188/1999 (art. 34 al. 2 după republicare) și a putut fi exercitat până la 02 martie 2001 când a intrat în vigoare G 33/2001 prin care s-a suspendat exercițiul dreptului la 01 ianuarie 2002. Termenele prevăzute de art. III din OUG33/2001 au fost prelungite prin Legea 743/2001 până la 31.12.2002, iar apoi prin Legea 631/2002 termenele prevăzute de art. III din OUG33/2001 au fost din nou prelungite până la 31 decembrie 2003.
Așadar, exercitarea dreptului la prima de concediu pentru anii 2001 - 2003 fost suspendat succesiv prin prelungirea suspendării inițiale dispuse prin art. III a OUG 33/2001 până la 31 decembrie 2003.
Ulterior prin legile bugetului pe anii 2004 și 2005 (Legea 507/2003 și 511/2004) exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendată, independent de suspendarea inițială dispusă prin OUG33/2001, separat pentru anul 2004 și apoi pentru anul 2005.
Potrivit art. 59 al. 2 din Legea 24/2000 (R) dispozițiile legilor temporare sunt în vigoare pentru perioada la care se referă, iar art. 66 din același act normativ, stabilește că prin acte normative ulterioare se poate prelungi durata actelor normative temporare, dispoziția de prelungire trebuind să intervină înainte de expirare a termenului.
Potrivit art. 7 din Decretul 168/1957 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, pentru perioada 2001 -2003. exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendată prin art. 3 din OUG 33/2001 care, chiar dacă termenul prevăzut prin acest act normativ a fost prelungit prin legi temporare, se constituie ca o suspendare unică ce a început cu 02 martie 2001 când a intrat în vigoare OUG33/2001 și s-a finalizat, conform Legii 24/2000, la 31 decembrie 2003 prin dispozițiile de prelungire a termenului prevăzut în art. 3 din OUG33/2001 din Legea 631/2002.
Așadar, pentru perioada 2001 - 2003 dreptul la acțiune al reclamantelor s-a născut după expirarea perioadei de suspendare, respectiv după 31 decembrie 2003. Legea 507/2003 a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu pentru anul 2004 până la 31 decembrie 2004, pentru această perioadă dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2005.
Cum ultimele legi nu au dispus prelungirile suspendărilor anterioare conform art. 66 din Legea 24/2000 rezultă că fiecare din ele a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu, independent și pentru anul în care dispozițiile respective erau aplicabile.
Față de aceste considerente, curtea constată că pentru perioada 2001 - 2003, dreptul la acțiune al reclamantelor s-a prescris, în raport de dispozițiile art. 3 și art. 7 al. 1 din Decretul 167/1958 coroborate cu art. 3 din OUG33/2001.
Pe fondul cauzei, pentru perioada neafectată de prescripție, soluția instanței de fond este temeinică și legală, având în vedere faptul că reclamantele au solicitat acordarea unui drept ce a fost legal suspendat, dar care, la încetarea suspendării a reintrat în vigoare de drept, producând efecte juridice.
Suspendarea dispozițiilor legale ce reglementau dreptul la prima de vacanță nu poate avea ca efect neacordarea primei pe perioada suspendării, așa cum susțin recurenții, întrucât dreptul nu a fost abrogat, ci doar suspendat.
Ca urmare, pentru perioada 2004 - 2005, instanța de fond stabilit legal că reclamantele sunt îndreptățite la plata primei de vacanță actualizată la data plății efective, criticile recurenților sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Față de considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 312 al.1 Cod procedură civilă, curtea va admite recursurile pârâților și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Institutului Național de Statistică și prescripția drepturilor la acțiune pentru perioada 2001 - 2003, se va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului Institutul Național de Statistică pentru lipsa calității procesuale pasive, se va respinge acțiunea ca prescrisă pentru drepturile bănești aferente perioadei 2001 - 2003 și se va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile contencios administrativ formulate de recurenta - chemată în garanțieDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEîn numele și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și recurentul - pârât INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ cu sediul în B,-, Sectorul 5, împotriva sentinței civile nr. 222/CA din 14.09.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - reclamante și ambele cu domiciliul în P N, str. -. - nr. 7, județul N și intimata - pârâtăDIRECȚIA REGIONALĂ DE STATISTICĂcu sediul în P N, str. -. - nr. 7, județul
Modifică în parte sentința civilă nr. 222/CA din 14.09.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț.
Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Institutului Național de Statistică B și prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003.
Respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului Institutul Național de Statistică
Respinge, ca prescrisă, acțiunea formulată împotriva pârâtei Direcția Regională de Statistică N în ceea ce privește drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2001-2003.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din21 februarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. /
Red.
tehnored. 3 ex. 07/12 martie 2008
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera
