Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1617/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1617/2009
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, -, C, G, -, A, A, TA, TA, -, A, -, - A, -, -, împotriva sentinței civile nr. 2236/21.11.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimata-pârâtă CASA JUDETEANA DE PENSII C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenți, în calitate de președinte al Sindicatului Liber al Casei Județene de Pensii C, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Întrucât reprezentanta recurenților arată că nu are cereri de formulat, curtea, după deliberare, în conformitate cu prevederile art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei să le acorde reclamanților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25%, începând cu data de 22.03.2004 și în continuare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2236/21.11.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj, s-a respins cererea formulată de reclamanții, -, C, G, -, A, A, TA, TA, -, A, -, - A, -, -, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit dispozițiilor art.31 alin.(3) din același act normativ, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare nu a fost încă adoptată, funcționarii publici fiind salarizați în baza actelor normative emise anula care stabileau salariile acestora.
Analizând dispozițiile legale invocate de reclamant, tribunalul a constatat că acestea au prevăzut generic sporurile solicitate, fără însă a le cuantifica în vreun fel. Or, pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Prin urmare, pentru considerentele expuse anterior, tribunalul a constatat nefondată cererea reclamanților, motiv pentru care aceasta a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, -, C, G, -, A, A, TA, TA, -, A, -, - A, -, -, solicitând modificarea acestei hotărâri și să se dispună obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 22.03.2004 - și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflație, până la data plății efective.
În motivare arată că, solicită instanței să observe înainte de lectura textelor obiective ale legii - care le recunosc drepturile cerute - ca este si o chestiune de moralitate si justețe a nu fi excluși de la un drept care a fost recunoscut la aproape toate casele de pensii din tara. Casa Județeana de Pensii C își desfășoară activitatea in aceleași condiții - ba mai mult sunt "renumiți" pentru numărul cel mai mare de pensionari din tara si pentru volumul de munca uriaș. de asemenea ca nu sporurile diferențiază munca fiecărui funcționar, deoarece aceasta este deja delimitata prin remunerația lunara, sporurile venind sa adauge in procent egal la acest salariu.
Aceste drepturi au fost recunoscute in procent de 25 % fiecare de către alte instanțe pentru colegii acestora, creându-se o vădita inegalitate nemotivata, incorecta in raport cu munca acestora si cu salariile deloc atractive.
S-a depus practică judiciară în spețe similare - toate admise - respectiv sentința nr. 202/01.10.2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel Timișoara pronunțată în ședința publică din 23.01.2008; sentința nr. 1027/- pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-. S-a mai depus Sentința nr.572/2008 a Tribunalului Mureș din Dosarul nr-, Sentința nr.93/2009 a Tribunalului Botoșani din Dosarul nr-, minuta Deciziei civile nr.63/CA/2009 a Curții de Apel lași - urmând a intra in posesia textului si a motivării efective a sa si a altor cazuri identice.
Recurenții au avut calitatea de funcționari publici în cadrul Casei Județene de Pensii C, așa cum demonstrează prin actele anexate.
Menționează că promovează prezenta acțiune în urma imposibilității de a obține pe cale amiabila un drept recunoscut de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici încă din 22.O3.2004. Acest act normativ care reglementează și salarizarea funcționarilor publici a fost modificată și completată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnități lor publice, a funcțiilor publice și În mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției introducând elemente noi În ce privește salariul funcționarilor publici.
Astfel art. 29 din Legea nr.188/1999 în forma sa inițială, renumerotat ulterior ca art.31, stipula:
ART. 31 (1) Pentru activitate a desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de baza;
b) sporul pentru vechime În muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Apreciind activitatea funcționarilor publici, legiuitorul a considerat că aceștia sunt îndreptățiți la acordarea acestor sporuri pe lângă salariu. Așa cum se cunoaște deja, această categorie socială se remarca printr-un volum foarte mare de muncă ce contrastează vădit cu cuantumul mic al remunerațiilor primite în schimb.
Totuși, deși legea a stabilit o dată certă de la care trebuiau aplicate aceste drepturi 22.03.2004 - iar, de atunci condițiile de muncă nu s-au schimbat, ci dimpotrivă volumul de munca a crescut - nici până în prezent respectivele sume nu au ajuns a fi plătite către beneficiarii lor de drept. Este rațiunea unei legi ca aceasta să se aplice si nu să tindă a fi lipsită de conținut, fiind un act de generală obligativitate, inclusiv pentru emitent. Este de principiu ca o normă legală, o data reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Menționează că până în prezent nu au reușit să beneficieze de aceste elemente care compun salariul unui funcționar public întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese au fost suspendate succesiv după cum urmează:
- pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005;
- pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006;
- prin Legea nr.- - art. XIII, dreptul la aceste sporuri a fost recunoscut de drept, fără nici o condiționare. Însă, deși pentru anii 2007 și 2008 această suspendare nu a mai fost menținută, în mod nelegal, nu ne-au fost achitate cele două componente ale salariului funcționarului public, luna de luna in mod abuziv refuzându-ni-se concretizarea dreptului.
Solicită să se observe că modul in care a fost suspendată plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât dispozițiile unei Legi nu pot fi suspendate printr-o Ordonanță de Urgență, deoarece s-ar încălca prevederile art.73, alin.3 din Constituție.
Semnificativ mai este și aspectul că suspendarea a operat asupra întregului articol, deci ar fi trebuit sa fie suspendate si salariul si sporul de vechime(?), ceea ce ridica serioase semne de întrebare în ce privește responsabilitatea in emiterea si aplicarea acestor ordonanțe de urgență.
În speță sunt aplicabile prevederile art.13, lit. a si 15 ale Decretul nr.167/1958, dispozițiile OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006 suspendând cursul prescripției dreptului la acțiune, deci aceste drepturi nu au fost pierdute prin trecerea timpului. Starea de aparenta pasivitate nu s-a datorat unor atitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte si împrejurări mai presus de voința titularilor, respectiv de apariția unor acte normative. În plus, este evident că suspendarea punerii in aplicare a dreptului nu înseamnă pierderea dreptului însuși.
Mai mult prin dispozițiile art.37 alin.3 din OG nr.6/2007 si OG.nr.9/2008 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin OG nr.9/2008 se menționează expres faptul că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări:
" funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută."
Se învederează faptul că în temeiul dispozițiilor art.117 din Legea nr.nr.188/1999 prevederile acestui act normativ se completează cu Codului Muncii.
Dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complet al dreptului fundamental la munca.
Astfel, această suspendare contravine și dispozițiilor art.18, art.38 și art.39 alin 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-Ie garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament.
Art. 18 din Codul Muncii în vigoare la data suspendării stabilește că: "Drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu."
Se apreciază că au fost încălcate și prevederile art. 40 alin.2 lit. c din Codul Muncii conform cărora angajatorii au obligația de a acorda salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
De asemenea, potrivit art. 38 alin.2 din Constituția României din anul 1991 așa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 20 din Legea de revizuire, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială.
Printre aceste măsuri, la care se referă actul fundamental, enumeră securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională precum și alte situații specifice stabilite de legi.
Precizează că art. 53 alin. 1 din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului - valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală și anume:
"Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."Aceste situații nu au aplicabilitate în cazul dedus judecății.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului Și A Libertăților Fundamentale citează:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate a sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Consideră că ne sunt aplicabile prevederile acestui protocol întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil și prin urmare constituie un bun în sensul art. 1 din acest document.
Mai consideră că toată perioada în care operează suspendarea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare este o perioadă marcată de manifestări unilaterale de subiectivism, abuz și arbitrariu.
În baza celor mai sus arătate, solicită admiterea recursului și să fie obligată Casa Județeană de Pensii C la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 22.03.2004 - și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizate la zi cu indicele de inflație, până la data plății efective.
Precizează că au realizat procedura prealabilă cu unitatea angajatoare prin adresa nr.5678/24.09.2008.
De asemenea, consideră această speță similară cu numeroasele dosare care au fost pe rolul instanțelor de judecată din întreaga țară în care funcționarii publici au solicitat plata primelor de concediu pe care mai târziu Guvernul României a înțeles să le plătească chiar și peste termenul general de prescripție.
Deși legal citată intimata C nu și-a delegat reprezentant în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente.
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție pertinentă de altfel se circumscrie în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Reclamanții au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Față de cele menționate anterior se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, C, G, -, A, A, TA, TA, -, A, -, - A, -, -, împotriva sentinței civile nr. 2236 din 21.11.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.U/Dact.
2 ex./14.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
