Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1687/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1687/2009
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de către reclamantul G și de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, împotriva sentinței civile nr. 238 din 13 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că la data de 7 mai 2009 recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sad epus la dosar o cerere de suspendare a judecării cauzei.
Se constată că ambele recursuri sunt formulate în termen legal.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare formulată de recurenta-pârâtă, apreciind că nu se impune suspendarea judecării cauzei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin (1) pct.1 pr.civ.
Totodată, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru o justă soluționare a cauzei, în temeiul art. 150 pr.civ. curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra ambelor recursuri formulate.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 238 din 13 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului G, și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Saf ost obligată să recunoască reclamantului dreptul la plata suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004 - 12.08.2005.
S-au respins ca nefondate restul capetelor de cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei, având calitatea de funcționar public în cadrul instituției pârâtului.
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
În acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, a fost salarizat în conformitate cu prevederile Legii 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. c și d din actul normativ citat.
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin.1 lit.c) și d) (în vechea numerotare art.29 alin.1 lit.c și d ) stabilește expres că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază
b) sporul pentru vechime în muncă
c) suplimentul postului
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare
Această componentă a salariului a fost introdusă prin art.13 din Titlul III
- Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr.161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp.art.29 din Legea nr.188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.
Pentru perioada 2004 - 2005, plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost succesiv suspendată, prin nr.OG92/2004 și nr.OG2/2006.
Art.38 din Legea nr.53/2003 prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Ca urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, sporurile în discuție nu puteau fi anulate prin actele normative sus menționate.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste sporuri.
Astfel cum arată și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea (decizia nr.XXIII/2005)
Suspendarea instituită prin nr.OG92/2004 și apoi nr.OG2/2006 și-a încetat efectele la data de 1 ianuarie 2007, prin art. XIII din Legea nr.251/2006.
Apărarea pârâtului că aceste drepturi ar fi prescrise nu poate fi primită, suspendarea acestor drepturi prin cele două ordonanțe de urgență, întrerupând termenul de prescripție prevăzut de lege.
În condițiile precizării făcute de reclamant de a obliga pârâtul să recunoască aceste drepturi, și în condițiile în care legea nu prevede cuantumul acestor drepturi, s-a admis în parte acțiunea precizată și a obliga pârâta să recunoască dreptul la plata celor două drepturi pretinse pentru perioada 1.01.2004 - data intrării în vigoare a acestor drepturi - 12.08.2005 - data încetării raporturilor de muncă ale reclamantului la instituția pârâtă
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul G și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în condițiile art. 304 și art. 3041.pr.civ.
În motivarea recursului, reclamantul au arătat că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 181/1999 și că neacordarea acestora este nelegală și neconstituțională, neproducând astfel efecte legale.
A apreciat reclamantul că suspendarea contravine prev. art. 41 și 53 din Constituția României care consacră principiul conform căruia exercițiul unor drepturi nu poate fi restrâns.
A susținut reclamantul că neacordarea suplimentului postului în procent de 25 % aduce atingere și prev. art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Fără relevanță a apreciat reclamantul că este și invocarea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, deoarece obiectul acestei decizii nu are legătură cu speța de față, această decizie analizând, sub aspect constituțional, anumite prev. din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De asemenea, și aprecierea făcută de către instanța de fond că salarizarea funcționarilor publici se realizează conform sistemului unitar de salarizare, a fost criticată de către reclamant, deoarece prin art. 48 din nr.OG 6/2007 se prevede în mod categoric că această ordonanță completează prev. Legii nr. 188/1999, neexistând nici un alt act care să le abroge.
Totodată, reclamantul a arătat că prin neacordarea drepturilor se aduce atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și care consacră principiul conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale".
Cu privire la prevederile Legii nr. 188/1999 referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada 2004 - 2006, reclamantul a arătat că acestea au fost suspendat prin nr.OUG 92/2004 și nr.OG 2/2006, dar potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
Pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S solicită admiterea recursului, desființarea în parte a hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii hotărârii cu privire la obligarea DGFP S la recunoașterea reclamantului la dreptul la plata suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie 2004-12 august 2005.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că hotărârea dată de prima instanță este nelegală și netemeinică, motivele invocate în hotărârea atacată sunt nelegale întrucât apreciază că nici măcar nu era necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se recunoască reclamantului dreptul la plata suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie 2004-12 august 2005 întrucât acest drept este prevăzut în mod expres de art. 31 alin 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de judecată nu poate dispune recunoașterea unui drept conferit de lege atâta vreme cât actul normativ prevede imperativ că salariul funcționarului public este compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, conducătorul DGFP S are calitatea de ordonator terțiar de credite, iar, potrivit art 10 alin (5) din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice cu modificările și completările ulterioare, ministrul finanțelor publice îndeplinește funcția de ordonator principal de credite.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamantul solicită, în mod direct, obligarea pârâtei la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților. Mai mult decât atât dreptul în sine nu a fost negat de către angajator (autoritatea publică chemată în judecată).
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârâtă în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâtei sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamantul a solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamantul nu poate invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea îi recunoaște reclamantului acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Față de cele menționate anterior se vor respinge recursurile și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul G și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului S împotriva sentinței civile nr. 238 din 13 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./18.05.2009
Jud.fond.-
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
