Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 379/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECIZIA NR. 379/ Dosar Nr-
Sedința publică din 22 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - JUDECĂTOR 3: Mirena
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1858/18.12.2008 a Tribunalului Covasna litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 19 mai 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art. 146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 22 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.1858/18.12.2008 a Tribunalului Covasnas -au dispus următoarele: s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei comuna Turia.; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Primarul comunei Turia și Consiliul Local al comunei Turia pentru plata procentului de 25% din salariul de bază reprezentând suplimentul postului și al treptei de salarizare; s-a respins acțiunea împotriva pârâtei comuna Turia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța a soluționat, cu prioritate, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepția invocată din oficiu privind lipsa calității procesuale pasive a comunei Turia.
Sub acest aspect a reținut că pârâta, ca unitate administrativă cu personalitate juridică, nu are legătură cu raporturile de serviciu ale reclamantului; de asemenea, pârâta nu este ordonator de credite și nu are competențe în alocarea și plata unor sume reprezentând drepturile salariale.
Pentru aceste considerente s-a apreciat ca nu are calitate procesuală pasivă astfel că a admis excepția în acest sens.
În ce privește fondul.
În fapt, reclamantul este funcționar public, având funcția de secretar.
Conform art. 31 din Legea nr 188/1999 - republicată în anul 2007 - pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin același articol, la alin.3 se prevede că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici"
Norma referitoare la compunerea salariului a fost introdusă prima dată prin art.29 al Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004 - 2006 aplicarea prevederilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost suspendate prin art.44 din OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr.75/2005, art.48 din OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
În Legea nr.251/2006, la art.XIII s- prevăzut că "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007".
De asemenea art.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșteri salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 prevede că "gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobat de lege".
De principiu, suspendarea acordării suplimentului postului si a suplimentului corespunzător treptei de salarizare prin actele normative sus menționate contravine prevederilor art.41 și prevederilor art.53 alin.2 din Constituția României care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care această măsură se impune într-o societate democratică, fiind necesar ca măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Sub acest aspect, actele normative prin care s-a suspendat acordarea suplimentului postului si a suplimentului corespunzator treptei de salarizare pentru funcționarii publici contravin dispozițiilor constituționale menționate care de altfel prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi și nu a suspendării lor.
Trebuie precizat că prevederile art.15 alin.2 din Constituție consacră principiul neretroactivității legii civile și prin urmare, unui drept deja câștigat nu i se pot aduce îngrădiri prin acte normative ulterioare.
Pe de altă parte, actele normative menționate nu prevăd desființarea dreptului la acordarea suplimentului postului si a suplimentului corespunzator treptei de salarizare ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu înlăturarea dreptului respectiv. Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale precum și Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale conform cărora, nu se poate aduce atingere sau îngrădiri unui drept deja câștigat.
Instanta a mai reținut că suspendarea aplicării unor dispoziții dintr-un act normativ, în speță a dispozițiilor art29 alin 1 lit c si d din Legea nr.188/1999 (devenit art 31 in forma republicata a legii), nu echivalează cu abrogarea acestora, respectiv cu suprimarea dreptului subiectiv recunoscut prin aceste prevederi legale.
În fine, s-a mai arătat că dispozițiile art.38 din Codul muncii prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Este evident din cele expuse mai sus că dreptul ca atare, la plata suplimentului postului și al treptei de salarizare, subzistă.
Prin suspendarea repetată, Guvernul a încălcat normele constituționale și cele ale codului muncii.
În actele normative prin care s-a dispus suspendarea acordării drepturilor de natură salarială, nu s- dat nici o explicație și nu s-a făcut nici o referire la situația care ar fi impus- Ca urmare nu se poate trage o altă concluzie decât aceea că Guvernul a urmărit practic să aducă atingere însăși existenței dreptului.
Conduita Guvernului poate fi apreciată în acest context ca fiind puțin responsabilă și de natură aduce o atingere serioasă principiului încrederii în statul de drept, principiu care impune aplicarea efectivă actelor normative adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive cu consecința obstacolării titularilor drepturilor de a se bucura efectiv de acestea.
Cu toate considerentele mai sus menționate, în ce privește acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază - pe perioada suspendării acestor drepturi și ulterior, cu începere de la 01.01.2007 - instanța a fost pusă în situația de analiza în ce măsură procentul solicitat de reclamanți, de 25%, este fondat sau nu.
Deși a fost legiferat ca parte componentă salariului funcționarilor publici, suplimentul postului și al treptei de salarizare, nu fost cuantificat (calculat) în nici una din legile ori ordonanțele de completare și modificare a Legii nr.188/1999.
Pentru a fi posibilă cuantificarea este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.1 lit.c și d (actualmente art.31) din Legea nr.188/1999, atribuție care revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor legii.
De principiu, obligarea Guvernului la promovarea unui act normativ cu forță juridică, în sensul menționat, nu este posibilă
Sub acest aspect, astfel cum a Statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr.1257/28.02.2007, în Jurisprundența Secției pe anul 2007 - semestrul I, p. 17-20), este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cerere de chemare în judecată a Guvernului pentru emiterea unui act normativ cu conținut special.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi ar presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, cuantificarea de către instanță - indiferent de criteriile abordate - a reprezenta nesocotire a Deciziei nr.820/2008 a Curții constituționale.
Prin decizia respectivă - cu toate că a fost pronunțată într-o altă materie - s-a reținut în mod expres că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative"
Decizia curții constituționale este obligatorie potrivit art.31 din legea nr.47/1992 republicată.
Prin decizie se stabilește o regulă de principiu și anume aceea că instanța nu are competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Împrejurarea că practica instanțelor este neuniformă și că unele instanțe au dispus plata efectivă a unor astfel de drepturi nu poate constitui un temei de drept al acestei acțiuni. Sub acest aspect, în practica judiciară, în afară de considerațiunile generale privind încălcarea normelor constituționale și cele ale codului muncii - care de altfel sunt adevărate - nu s-a adus nici o precizare la modul în care suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost cuantificate la procentul de 25%
În speță nu se poate face analogie nici cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de vacanță deoarece există o deosebire fundamentală. Astfel, în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 sunt fără echivoc: "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ca o concluzie, față de cele expuse, instanța a reținut că fără existența unui act normativ, dat de legiuitor ori de Guvern, ori a uni act administrativ dat de ordonatorul de credit prin care să se cuantifice drepturile salariale pretinse, acordarea suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare de 25% din salariul de bază nu poate fi dispusă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând, în esență, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate și obligării pârâtei Comuna Turia, jud. C la plata către reclamant a celor două categorii de suplimente salariale - suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în cuantum de 25% fiecare în parte. Reclamantul susține în cererea de recurs că legea specială a statutului funcționarilor publici prevede expres cele două suplimente salariale, în art.31 alin. lit. c și d, chiar dacă nu în cuantumul de 25% solicitat și că, în calitatea sa de secretar de primărie, funcționar public, i se cuvin suplimentele salariale solicitate. Recurentul a mai arătat că prevederile legale ce consacră drepturi trebuie aplicate, astfel încât acele dispoziții legale să producă efecte în sensul dorit de legiuitor prin adoptarea lor, fiind așadar necesar ca ambele suplimente salariale solicitate prin acțiune să fie plătite reclamantului în cuantumul de 25% pentru fiecare, iar pârâta Comuna Turia a recunoscut că reclamantului i se cuvin cele două sporuri salariale.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 pr.civ. precum și prin prisma motivelor de recurs, instanța de recurs constată că recursul declarat de reclamantul este în parte fondat și urmează a fi admis în parte, în sensul de a recunoaște reclamantului dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, pentru următoarele considerente:
Astfel, recursul declarat de reclamant este în parte întemeiat în privința recunoașterii dreptului reclamantului la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare ca părți componente ale salariului, potrivit dispozițiilor art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată și modificată, însă nu este fondat în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata celor două suplimente, respectiv cu privire la stabilirea cuantumului de 25% pentru fiecare în parte.
Instanța de recurs constată că prin art.44 din OUG nr.92/2004 și OUG nr.2/2006 s-a suspendat numai executarea dreptului la cele două categorii de suplimente salariale, fără să se înlăture existența acestora, astfel încât dreptul la acțiune al reclamantului nu este prescris. Suspendarea dreptului nu poate echivala cu eliminarea, abrogarea, anularea dreptului consacrat prin lege anterior, suspendarea exercițiului dreptului nu poate conduce la suprimarea dreptului însuși, deoarece ar însemna că voința reală a legiuitorului ar fi extinsă și asupra unei situații pe care acesta nu a avut-o în vedere, încălcând principiul legalității, cu atât mai mult cu cât actele normative prin care a fost dispusă suspendarea acordării celor două suplimente salariale nu mai sunt în vigoare; de altfel, suspendarea aplicării unor dispoziții legale se poate dispune numai cu respectarea cerințelor impuse de art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000. OUG nr.92/2004, nefiind în prezent în vigoare și prin natura sa de ordonanță cu aplicare temporară, poate fi criticată pentru neconstituționalitate de către instanțele de judecată, fără a mai fi necesar filtrul controlului posterior de constituționalitate pe care îl exercită Curtea Constituțională potrivit art. 146 lit.d din Constituția României. De asemenea, instanța de recurs constată că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.38 din Codul muncii, potrivit cărora drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, acestea fiind protejate de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Curtea constată că dreptul reclamantului la cele două suplimente salariale este un drept actual prevăzut în art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, din moment ce această lege este în vigoare, cu acest conținut normativ pentru art.31 lit. c și Legea nr.188/1999 republicată și modificată prevede, însă, în cuprinsul art.31 alin.3 că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
De asemenea, instanța mai constată că această din urmă lege, de stabilire a sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, nu a fost încă adoptată. În materia salarizării efective a funcționarilor publici este în vigoare în prezent un alt act normativ cu putere de lege, anume OG nr.6/2007 care "reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare" (art.1). În economia OG nr.6/2007 nu există nicio reglementare explicită pentru acordarea, plata efectivă a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, astfel încât, deși aceste două componente salariale sunt prevăzute de plano în Legea privind statutul funcționarilor publici ca fiind părți ale salariului unui funcționar public, totuși ele nu pot fi acordate efectiv de către instanța de judecată, în sensul ca instanța de judecată nu poate să oblige angajatorul pârât în cauză la plata către funcționarul public reclamant a acestor două suplimente salariale, din moment ce cele două sporuri revendicate nu se regăsesc în legea de salarizare în vigoare, anume OG nr.6/2007. Cu atât mai mult nu pot fi acordate cele două suplimente în cuantum de câte 25% fiecare, cum a solicitat reclamantul recurent, din moment ce acest cuantum nu este prevăzut în nicio lege, ordonanță de guvern sau alt act normativ în materia drepturilor funcționarilor publici.
În cauză sunt incidente dispozițiile art.41 alin.2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială în diferite domenii și în alte situații prevăzute de lege, cum este și cazul funcționarilor publici, unde legiuitorul a prevăzut expres acordarea celor două categorii de sporuri menționate în acțiunea introductivă, precum și incidența art.15 alin.1 și 2 din Constituție privind principiul activității legii, respectiv neretroactivitatea legii, astfel încât un drept consacrat prin lege trebuie respectat de autoritățile statale, trebuie pusă în viață norma juridică cu putere de lege care a consacrat acel drept sau drepturi, pentru a se respecta principiul activității legii și cel al securității juridice.
Însă, instanța de judecată nu are abilitarea constituțională de a dispune în sectorul rezervat altor puteri publice, fiind imperativă respectarea principiului separației puterilor în stat, potrivit art.1 alin.4 din Constituție, precum și cel de respectare a competențelor autonome și exclusive ale celorlalte puteri constituționale. Însă recunoașterea unor drepturi de natură salarială ce sunt expres reglementate de o lege în vigoare intră în atribuțiile constituționale explicite ale instanțelor de judecată, prevederea plății efective și stabilirea cuantumului acestor drepturi de natură salarială fiind atributul altor autorități publice (legislativ, executiv).
În consecință, recursul declarat de reclamantul urmează a fi admis în parte, iar sentința atacată va fi modificată în sensul că instanța de recurs va constata dreptul reclamantului la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare corespunzător art.31 lit. c și d din Legea nr.188/1999 republicată și modificată, respingând restul pretențiilor reclamantului.
Cu opinie separată.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1858/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna pe care o modifică în parte în sensul că:
Constată că reclamantul are dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, corespunzător art. 31 lit c și d din Legea nr 188/1999, până la modificarea situației de fapt și/sau de drept.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2009.
Judecător, Judecător,
- - - -
Opinie separată în sensul admiterii în parte a recursului reclamantului și modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul obligării pârâților să plătească reclamantului suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, începând cu data de 26.11.2004, dar nu mai înainte de data nașterii raporturilor de serviciu și în continuare până la modificarea situației de fapt și/sau de drept
Președinte,
- -
Grefier,
Opinie separată:
Recursul reclamantului este doar parțial întemeiat.
Conform prevederilor art. 31, alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste dispoziții legale privind compunerea salariilor funcționarilor publici au fost suspendate prin art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999 (actual art. 31), cu modificările ulterioare.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2006 au fost suspendate prevederile art. 29, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr. 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea constată că prin modificarea adusă Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 215/2006, lit."d" a aliniatului 1, al art. 29, care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a Legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Conform art. 1, alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art. 31, alin. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului. Prin art. 48 al acestui act normativ, se prevede că dispozițiile ordonanței, se completează cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 republicată.
Deci, în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale menționate. Suspendarea dispusă și-a încetat aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din nr.OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Art. 37, alin. 3, teza ultimă din Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 prevede în mod expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu, este lovită de nulitate absolută.
În speța de față sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Conform art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
După ratificare, Convenția Europeană a Drepturilor Omului a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1, la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa constantă a arătat că noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două sporuri au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanta ar fi putut să aibă în patrimoniul său, în mod efectiv și licit, sumele aferente suplimentelor.
Referitor la cuantumul acestor sporuri, Curtea reține că art. 31 menționat, nu prevede un cuantum de 25%, așa cum a fost acordat de prima instanță, iar instanța nu poate stabili prin analogie cuantumul acestora.
În consecință, dreptul la aceste sporuri există, a fost prevăzut de lege pentru funcționarii publici și nu a fost abrogat.
Curtea reține că nu poate fi specificat cuantumul acestor sporuri având în vedere faptul că art.31 din Legea 188/1999 republicată nu prevede un cuantum de 25% așa cum a solicitat reclamantul, iar instanța de judecată nu poate stabili prin analogie cu alte sporuri cuantumul acestora. Criteriile după care se calculează cuantumul acestor suplimente prevăzute de lege se stabilesc fie de legiuitor, fie de ordonatorul de credite printr-un act administrativ (în acest sens a se vedea de exemplu, ordinele ministrului internelor prin care se stabilesc criteriile de cuantificare pentru sporul de fidelitate)
Reclamantul a solicitat acordarea drepturilor începând cu data de 1.01.2004.
Potrivit art. 7 alin.1 din Decretul 167/1958 " prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune ". Aceasta este regula generală.
Sumele solicitate cu titlu de sporuri sunt prestații periodice lunare. Până la suspendarea lor prin OUG 92/2004 ( respectiv 26 noiembrie 2004) reclamanții au avut posibilitatea de a-și cere drepturile. Pentru perioada anterioară intrării în vigoare a ordonanței menționate cursul prescripției nu a fost suspendat. Termenul de prescripție este de 3 ani.
Prescripția pentru fiecare prestație lunară a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv în ianuarie 2004, februarie 2004 etc.
După 26 noiembrie 2004, suspendarea drepturilor prin actele normative menționate de recurentă ( OUG 92/2004 și OG 2/2006 ) a suspendat și prescripția extinctivă. S-a modificat cursul acestei prescripții, s- oprit de drept curgerea termenului de prescripție până la momentul încetării acestei situații care a pus în imposibilitate de a acționa pe reclamanți, titularii dreptului la acțiune.
În consecință acțiunea este prescrisă pentru drepturile aferente perioadei 1.01.2004 - 26 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a ordonanței care a suspendat exercițiul drepturilor ) și nu este prescrisă pentru perioada ulterioară.
Reclamantul a formulat o acțiune în realizarea dreptului nu în constatare. Potrivit art. 129 alin 6 Cod procedură civilă judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Lipsa cuantumului pentru aceste sporuri nu justifică neacordarea lor. Acestea deși în prezent nu sunt determinate pot fi determinabile.
Președinte,
- -
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena
