Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 393/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 393/
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 3: Lorența
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr.179/CA din 18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțarea, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză, au avut loc în ședința publică din data de 26 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în baza art.146 alin.1 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 2 iunie 2009.
CURTEA,
Constată că prin sentința civila nr 179/CA/18.02.2009, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2004 invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B si a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, G, ( fosta ), G, și în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant, în funcție de data angajării, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, datorate pe perioada 01.01.2004 - 18.02.2009, data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație din momentul nașterii dreptului și până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor acordate până la data plații efective.
A obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile banești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru viitor, până la schimbarea situației juridice de fapt și/sau de drept și a respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere că prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, obligarea acesteia la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală și obligarea pârâtei la plata acelorași sporuri și pentru viitor până la încetarea raporturilor de serviciu.
S-au supus analizei excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, excepția inadmisibilității acțiunii fiind apreciată drept nefondată de către instanța de fond, întrucât dispozițiile art 31 din OG nr 6/2007 nu sunt aplicabile în speță atâta vreme cât dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege privesc contestații în legătură cu stabilirea sporurilor, iar sporurile solicitate nu numai că nu au fost stabilite de pârâtă, ci nu au fost acordate deloc.
Relativ la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a apreciat că și aceasta este nefondată față de împrejurarea că prin art 44 din OUG nr 92/2004, s-a dispus suspendarea acordării drepturilor și pentru anul 2004.
Pe fondul cauzei s-a stabilit calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bar eclamanților, pe baza adeverinței existente la dosar și s-a realizat o analiză a dispozițiilor legale ce prevăd acordarea suplimentelor solicitate de reclamanți, stabilindu-se că Legea nr 188/1999, inițial prin art 29 al 1 lit c si d și apoi prin art 31, instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, în afara de salariul de baza și sporul de vechime, și din suplimentul postului ș suplimentul corespunzător treptei de salarizare și că aceste dispoziții au fost suspendate succesiv prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 92/2004 - art 44 pentru anul 2005 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 2/2006 pentru anul 2006.
Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele doua sporuri, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare întrucât în materia dreptului muncii este pe deplin aplicabil principiul derivând din " teoria drepturilor câștigate ", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de munca în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea celor doua suplimente in perioada 2005 si 2005 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr 47/1992 republicata.
Instanța de fond a apreciat ă dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existentei dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei și, deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest aspect trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art 56 si art 64 din Legea nr 24/2000.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006.
Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art.53 din Constituția revizuită (art.49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2005-2006, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art.31, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea fiind admisă în parte.
Pentru toate aceste considerente, prima instanță a obligat parata la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu datele arătate în dispozitiv, actualizate cu indicele de inflație de faptul ca, in material raporturilor de serviciu, similar raporturilor de munca, se prezuma punerea în întârziere a angajatorului odata cu nașterea dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
de dispozițiile art 1084 cod civil, s-a apreciat întemeiată cererea formulata de reclamanți privind dobânda legala aferenta sumelor datorate către aceștia, dobânda urmând a acoperi beneficiul nerealizat de reclamanți ca urmare a neacordării celor doua suplimente.
S-a considerat că, față de refuzul pârâtei de a plăti cele doua suplimente, este admisibilă și cererea privind acordarea și pentru viitor, dispunându-se de către prima instanță în acest sens.
În privința cuantumului de 25% indicat de reclamanți pentru fiecare dintre cele doua suplimente, prima instanță reținut că Legea nr 188/1999 nu prevede acest cuantum și că, în lipsa unei prevederi exprese a legii, instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului în sensul stabilirii cuantumului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
1.Referitor la excepția dreptului material la acțiune.
Raportat la data introducerii acțiunii de către reclamanți, s-a împlinit termenul general de prescripție astfel cum este reglementat de art 3 din Decretul-Lege nr 167/1958; dreptul la acțiune al reclamanților nu a fost îngrădit în perioada în care a operat suspendarea acordării drepturilor pentru anii 2005 și 2006; față de aceste susțineri, s-a solicitat constatarea împlinirii termenul de prescripție și respingerea pretențiilor pentru perioada respectivă ca prescrise;
2.Referitor la fondul cauzei.
S-a criticat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și a aprecierii primei instanțe în sensul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art 31 din Ordonanța Guvernului nr 6/2007;
Relativ la fondul cauzei s-a arătat că actul normativ care reglementează salarizarea funcționarilor publici este Ordonanța Guvernului nr 6/2007, iar nu Legea nr 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ordonanță care nu prevede acordarea suplimentelor solicitate de reclamanți, în acest context subliniindu-se faptul că numai legiuitorul are posibilitatea să stabilească care anume sporuri sau suplimente se adaugă anumitor categorii de salariați; s-a procedat la interpretarea art 31 al 1 si al 3 din Legea nr 188/1999 în sensul că cele doua componente solicitate de funcționarii publici urmează a fi reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și că, în condițiile în care aceasta lege nu a fost adoptată până în prezent, funcționarilor publici le sunt aplicabile la acest moment prevederile Ordonanței Guvernului nr 6/2007 făcându-se referire la art 1 din acest act normativ.
S-a considerat față de aspectele invocate pe fondul cauzei că nu poate fi reținută niciun fel de culpă a pârâtei și că, astfel, nu se justifică nici acordarea plății suplimentelor actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legala până la data plății efective.
S-a criticat și acordarea drepturilor bănești și pentru viitor întrucât este vorba despre o creanță ce nu este născută, nu este certă, lichidă și exigibilă și poate fi influențată de modificările legislative viitoare, iar instanța de judecată nu este abilitată să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
1 ) referitor laprescripția dreptului material la acțiune, se constată că aspectele invocate cu titlu de critica adusă hotărârii primei instanțe, sunt nefondate, raportat la nașterea și regimul juridic succesiv aplicat drepturilor salariale pretinse, precum si la succesiunea în timp a actelor normative aplicabile.
Astfel, dispozițiile art 29 din Legea nr 188/1999 au fost modificate prin art XIII pct 21 din cartea II Titlul III al Legii nr 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnității publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ care a intrat in vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 21.04.2003. prin același act normativ s-a dispus, în art XXV că prevederile art 29 al 1 din Legea nr 188/1999 " se aplică începând cu data de 1.01.2004 ".
Prima suspendare a acestui text de lege s-a dispus prin articolul unic pct 7 din Legea nr 164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, publicată in Monitorul Oficial din 19.05.2004 și care prevăd că " După art 50 se introduce art 50/1 cu următorul cuprins: " Pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art 29 al 1 din Legea nr 188/1999 republicatăse suspendă ". Astfel cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia nr 185/2009, această dispoziție legală nu poate intra în vigoare decât respectând prevederile art 15 al 2 și 78 din Constituție, astfel că suspendarea dispozițiilor art 29 al 1 din Legea nr 188/1999 urmează să se aplice de la data intrării în vigoare a Legii nr 164/2004, adică de la 22.05.2004; ca urmare, dispozițiile art 29 al 1 au fost aplicabile în perioada 01.01.2004-22.05.2004.
Prin art 44 din OUG nr 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 publicată in Monitorul Oficial din 23.11.2004, s-a dispus ca " la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe se suspendă aplicarea disp art 29 din Legea nr 188/1999 republicată și cu modificările ulterioare ". Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr 185/2008 că este vorba despre o eroare materială în sensul referirii doar la literele c și d ale articolului menționat.
Prin art 48 din OG nr 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și ale altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006 publicată în Monitorul Oficial din 20.01.2006, a fost suspendată, la data intrării in vigoare a ordonanței, " aplicarea dispozițiilor lit c si d ale art 29 al 1 din Legea nr 188/1999 până la 31 decembrie 2006"; având în vedere că ordonanța a intrat, conform art 51, în vigoare la 3 zile de la publicare, rezultă că în perioada 1-23.01.2006 aceste dispoziții au fost aplicabile, după această dată fiind suspendate pentru tot restul anului 2006.
Prin Legea nr 251/2006 publicată in din 29.05.2007, art 29 al 1 lit das uferit modificări în sensul că " suplimentul gradului " a fost înlocuit cu " suplimentul corespunzător treptei de salarizare "; de asemenea, în urma republicării articolul 29 primit o nouă renumerotare, devenind art 31 din Legea nr 188/1999.
Prin articolul XIII din Legea nr 215/2006, cu referire la întreg articolul 29, se prevede " intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2007 " a acestor dispoziții, Curtea Constituțională sancționând prin decizia nr 185/2009 constituționalitatea acestei dispoziții întrucât, raportat la ultimul act normativ de suspendare a art 29 lit c și d ale Legii nr 188/1999, respectiv art 48 din OG nr 2/2006 și art 64 al 2 din Legea nr 24/2999 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, după încetarea suspendării, actul juridic va continua să producă efecte, fără a mai fi necesar să se adopte o nouă normă care să prevadă o nouă dată de intrare în vigoare a legii.
Pentru toate aceste considerente, se constată ca dreptul material la acțiune a luat naștere pentru reclamați la data de 1.01.2007, moment până la care a fost amânată începerea curgerii termenului de prescripție si ca drepturile solicitate se cuvin începând cu data de 01.01.2004, nefiind îndeplinit termenul de prescripție al dreptului material la acțiune.
2 ) referitor la cel de-al doilea motiv de recurs al paratei, se constată că prima instanță a apreciat nefondatăexcepția inadmisibilității acțiunii, fiind evident că temeiul de drept indicat de reclamanți și reținut de instanță este cel corect, rațiunile invocării acestei excepții negăsindu-și suportul în legislația în materie.
3 ) față demodul de soluționare a fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Conform prevederilor art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispoziția legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006, au fost suspendate prevederile art.29, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin modificarea adusă Legii nr.188/1999 prin Legea nr.251/2006, lit."d" a aliniatului 1 al art.29, care prevedea suplimentul corespunzător gradului, a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Conform art.1, alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată.
Ordonanța Guvernului nr.6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că prevederile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999, republicată.
Se reține că, în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Art.37, alin.3 teza ultimă din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Ca urmare, nu pot fi reținute argumentele aduse în motivarea recursului pârâtei, fiind vorba despre un drept în vigoare, câștigat de reclamanți în calitate de funcționari publici și care nu poate fi înlăturat pentru că din legislație lipsește la acest moment o lege unică a salarizării și nici printr-o înlocuire forțată a unei astfel de legi cu Ordonanța Guvernului nr 6/2007.
Obiectul prezentei acțiuni se circumscrie și prevederilor art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, parte a dreptului intern, prioritar acestuia urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr 30/1994.
În această analiză prin prisma CEDO, se impune a fi expuse și dispozițiile art 11 din Constituția României potrivit cu care statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Judecătorul național al statului membru CEDO aplică în mod direct prevederile referitoare la protecția drepturilor omului care au prioritate față de dreptul intern.
Conform art 1 din Protocolul 1 care garantează protecția proprietății, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor ".
Conținutul acestui drept este mult mai nuanțat, limitele inițiale fiind însă depășite de practica aplicării lui. Domeniul de aplicare al noțiunii de " bun " s-a lărgit de-a lungul timpului, aceasta având o semnificație autonomă fără a se limita numai la protecția bunurilor corporale. În acest context, referitor la dreptul de creanță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis cu valoare de principiu ( cauza Wittek contra Germaniei din 2002 ) ca drepturile de creanță constituie un bun în sensul art 1 din Protocolul nr 1. Se impune a fi precizat sub acest aspect că există o diferență între acțiunile unor reclamanți pendinte pe rolul jurisdicțiilor interne prin care se urmărea eventualitatea dobândirii unei creanțe și cele formulate în vederea obținerii plății unui drept de creanță, fiind exemplificative in acest sens dispoziția statuată în jurisdicția europeană în alte cauze ( Gaygusuz contra Austriei din 1996 sau Willis contra - din 2002 ) prin care se arată că un drept pecuniar ( ex o alocație de urgență sau o indemnizație de văduvă ), în măsura în care este prevăzut în legislația națională în materie, este un drept patrimonial în sensul art 1 din Protocolul 1.
Pornind de la caracterul autonom al noțiunilor utilizate de Convenție și de protocoalele sale adiționale, Curtea a extins noțiunea de " bun " la situațiile în care apar puse în discuție interese economice ale unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, care pot să se prezinte sub forma unor speranțe legitime la obținerea unor indemnizări. Ca urmare, reglementarea celor două componente ale salariului prin Legea nr 161/2003 i-a făcut pe reclamanți titularii unui interes substanțial proteguit prin art 1 din Protocolul 1 adițional. Această speranță legitimă este conturată ca valoare patrimonială de dreptul prevăzut de lege care este clar, se referă la componentele salariului, a fost suspendat, iar apoi a devenit din nou actual și nu există controverse legate de interpretarea și aplicarea normelor de drept interne.
În concluzie, și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul reclamanților din prezenta cauză poate fi calificat drept " bun " protejat de art 1 Protocolul 1 adițional la Convenția ratificată de România, pentru toate considerentele anterior expuse acțiunea reclamanților fiind admisibilă.
4 ) referitor la critica adusa de parata hotărârii primei instanțe relativ laacordarea și pe viitor a acestor drepturi salariale, se constată că, fiind vorba despre un drept actual, în ființă, cererea privind acordarea acestui drept și pe viitor este întemeiată, în mod corect prima instanță obligând pârâta la plata acestora până la intervenirea vreunei modificări de drept sau de fapt a situației juridice conturată de legislație precum și de calitatea de funcționar public.
5 ) în ceea ce privește la motivul de recurs al Direcției Generale a Finanțelor Publice B privindacordarea sumelor actualizate cu indicele de inflație și dobânda, Curtea reține că nici acesta nu este întemeiat.
Conform art.1084 Cod civil, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neplata acestor sporuri prevăzute de lege. Actualizarea cu indicele de inflație păstrează valoarea reală a obligației bănești, iar dobânda reprezintă beneficiul nerealizat.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este la adăpost de orice critica și că toate criticile formulate sunt nefondate, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Fără cheltuieli de judecata în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B (cu sediul în) împotriva sentinței civile nr 179/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr -.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- Pentru judecător - - -, - -
aflată în concediu de odihnă,
semnează d-na Președinte de instanță,
Grefier,
Pentru grefier -,
aflată în concediu de odihnă,
semnează Grefier-șef secție -.
Red: LB/03.07.2009
Dact: AP/03.07.2009 - 2 ex.
Jud.fond:-
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Lorența
