Anulare act administrativ fiscal. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 394/

Ședința publică de la 02 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă

JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche

JUDECĂTOR 3: Lorența

Grefier -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuenta împotriva deciziei nr.153/R din 3.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțarea, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în prezenta cauză, au avut loc în ședința publică din data de 26 mai 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în baza art.146 alin.1 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 2 iunie 2009.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BRAȘOV sub nr- revizuienta - a formulat cerere de revizuire a deciziei nr.153/R din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-.

În susținerea acestei cereri de revizuire au fost invocate dispozițiile art.322 pct.1, 2 și 7, art.324 alin.1 și art.323 alin.2 Cod procedură civilă.

La termenul din 26 mai 2009 instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității promovării căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva deciziei nr.153/R din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV. Pentru a da posibilitatea părților de a-și exprima punctul de vedere cu privire la această excepție, a amânat pronunțarea potrivit dispozițiilor art.260 Cod procedură civilă.

Analizând, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă excepția inadmisibilității, Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărnești, sub nr- revizuienta - a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr.353/238/18.12.2006. Această plângere contravențională a fost soluționată prin sentința civilă nr.327/19 martie 2007.

Împotriva acestei sentințe revizuienta - a formulat recurs ce a fost soluționat de Tribunalul Brașov prin decizia nr.875/Rc/9.11.2007.

La data de 5 august 2008 - a formulat contestație în anulare împotriva decizie nr.875/Rc/9.11.2007, ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr- și soluționată prin decizia nr.1055/Rc din 21 noiembrie 2008.

Împotriva acestei decizii - a formulat recurs, ce a fost înaintat spre soluționare Curții de APEL BRAȘOV.

Curtea de APEL BRAȘOVa pronunțat decizia nr.153/R din 3 martie 2009 prin care a admis excepția inadmisibilității căii de atac a recursului și în consecință a respins recursul declarat de - împotriva deciziei civile nr.1055/Rc din 21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, ca inadmisibil.

La data de 7 aprilie 2009 revizuienta - a formulat cerere de revizuire a acestei decizii.

Potrivit art.322 Cod procedură civilă revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din aceste dispoziții legale rezultă că sunt prevăzute expres și limitativ hotărârile judecătorești ce pot fi atacate cu revizuire.

În speță decizia a cărei revizuire se solicită nu face parte din nici una din cele două categorii de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea extraordinară de atac a revizuirii.

Prin decizia nr.153/R din 3 martie 2009 fost respins de Curtea de APEL BRAȘOV, ca inadmisibil recursul promovat de - împotriva unei decizii pronunțate în urma formulării contestației în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată în recurs de Tribunalul Brașov.

Rezultă deci, că prin această decizie, pronunțată în recurs nu s-a evocat fondul cauzei, motiv pentru care revizuirea promovată împotriva acestei hotărâri judecătorești este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția inadmisibilității declarării revizuirii, invocată din oficiu, și va respinge ca inadmisibilă revizuirea formulată de revizuienta -, împotriva deciziei nr. 153/3 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității declarării revizuirii, invocată din oficiu, și în consecință:

Respinge ca inadmisibilă revizuirea formulată de revizuienta -, cu domiciliul în Z, str.-.- nr.34, jud.B, împotriva deciziei nr. 153/3 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

-

Red: CEC/12.06.2009

Dact: MD/15.06.2009 - 2 ex.

Jud.fond:

Jud.recurs: Gh.//

Jud.contestație: /

Jud.recurs: /-/

03 Iunie 2009

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Lorența

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Brasov