Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 440/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.440
Ședința publică din 10.04.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr.82/CA din 16.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților și faptul că la dosar a fost formulată cerere de judecată în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. - la data de 18.09.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței obligarea pârâților în solidar la plata primei de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anul 2006, conform art. 37, pct. 2 din Ordonanța nr. 38/30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în OF. nr. 65/02.02.2002, precum și actualizarea cu rata inflației de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectuării plății, precum și alocarea de către Ministerul Finanțelor Publice a fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin art. 37, pct. 2 din nr.OG 38 din 30 ianuarie 2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 - privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a prevăzut că la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Astfel deși în baza acestui text, în anul 2006, reclamantul, trebuia să beneficieze de prima de vacanță, aceste drepturi nu i-au fost acordate, așadar de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor nu a beneficiat (cu excepția anului 2007) de prevederea referitoare la plata primei de vacanță aceasta fiind suspendată, odată cu intrarea în vigoare a acesteia.
Reclamantul a învederat instanței că această stare de fapt, este total în afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții sau limitări, ele sunt apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Astfel se aplică principiul potrivit căruia un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă o dată câștigat, nu mai poate fi anulat. De asemenea, conform art. 41, pct. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, măsurile de protecție privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiții deosebite precum și în alte situații specifice. Această prevedere din Constituție este coroborată cu prevederile art. 28, lit. E din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, care stipulează că polițistul are dreptul la concediu de odihnă plătit, concediu fără plată și învoiri plătite. A admite posibilitatea suspendării aplicabilității prevederilor legale care consacra dreptul la prima de concediu, echivalează cu recunoașterea implicită a posibilității de suspendare a exercițiului oricărei componente a dreptului de concediu plătit, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale.
Reclamantul a subliniat că această măsură a suspendării care în fapt anulează aplicarea unei componente esențiale a dreptului câștigat aduce atingere însăși existenței acestui drept, încălcând flagrant dispozițiile art. 53 din Constituția României cât și reglementările art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului. Astfel suspendarea succesivă la plata primei de vacanță, dreptul la prima de concediu nu a fost restrâns ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce nu a beneficiat de acest drept, pe perioada invocată, stabilit în favoarea reclamantului.
S-a mai arătat că art. 38 din Codul Muncii, prevede în mod imperativ că "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate". Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata primei de concediu a fost reluată în anul 2007 pentru toți polițiștii din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Reclamantul a învederat că prin Decizia nr. XII din 05.02.2007, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secțiile Reunite în dosarul nr. 30/2006, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că "în aplicarea dispozițiilor art.37, alin.2, teza I din Ordonanța Guvernului nr.38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, iar potrivit art.329, alin.3 din Codul d e procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. În același sens, s-au pronunțat și o serie de instanțe judecătorești din țară, care au apreciat ca fiind nelegală neplata primelor de concediu și au obligat în toate cazurile, pârâții la plata reactualizată a acestor sume.
La data de 15.10.2007 pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat, referitor la capătul 1 al cererii de chemare în judecată că aceasta este neîntemeiată și vădit nelegală, sens în care a solicitat respingerea acesteia.
La data de 15.10.2007 pârâtul MIRA Bad epus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a MEF B, prin care s-a solicitat, în cazul în care este admisă acțiunea reclamantului, să fie obligat cel chemat în garanție prin aceeași hotărâre să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele solicitate de reclamant.
Față de aceste considerente pârâtul a învederat că, potrivit dispozițiilor nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția pârâtă fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
Pârâtul MIRA Bi a subliniat că, în bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate. De altfel, în art. 57 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual".
Pârâtul MIRA Baî nvederat că potrivit dispozițiilor HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în ipoteza admiterii acțiunii, această instituție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, dând astfel eficiență actului de justiție.
La data de 19.10.2007 pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IPJ Astfel, pârâtul a arătat că reclamantul a fost încadrat în poliție începând cu data de 01.04.2006, la Secția Regională de Poliție Transporturi T structură teritorială de poliție ce nu face parte din cadrul T și că structura de poliție din care face parte reclamantul se află în subordinea și componența Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Față de aceste considerente, pârâtul a învederat că reclamantul nu a avut raporturi de serviciu cu T și nici nu face dovada acestor raporturi de serviciu prin acțiunea formulată, motiv pentru care acesta a solicitat admiterea excepției formulate și respingerea acțiunii reclamantului față de Inspectoratul de Poliție al Județului T, ca fiind introdusă îm potriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondu cauzei, pârâtul Tas olicitat respingerea acțiunii arătând că art. 37 alin 2 teza 1 din nr.OG 38 /2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd că " la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește oprimă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu" Astfel pentru perioada 01.01.2006 - 31.12.2006 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor art.37 alin 2, leza I din nr.OG 38/2003, astfel în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006. " În aceste condiții, nici bugetul aprobat pentru Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006, nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
La data de 24.10.2007 pârâtul și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat în principal, pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor și admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea de către reclamant a procedurii prealabile administrative obligatorii prevăzuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - privind contenciosul administrativ, iar în subsidiar, a solicitat respingerea unei eventuale cereri de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulata de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca inadmisibilă.
În apărare pârâtul și chematul în garanție, în principal a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pe considerentul că, înainte de a se adresa instanței de judecata, având în vedere ca reclamantul se află în fata instanței de contencios - administrativ, avea obligația de a parcurge procedura prealabila obligatorie prevăzuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - privind Contenciosul administrativ care prevede că, " înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata într-un drept al sau său într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului revocarea în tot sau în parte a acestuia. "
Pârâtul și chematul în garanție a mai invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca pârât sau ca și chemat în garanție deoarece, pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu exista nici o relația de serviciu sau de muncă, iar pe de alta parte, MEF B nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementata potrivit dispozițiilor art. 16 -30 din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice, reglementari legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
S-a arătat că Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor și prin urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare. Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor sa fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Pe cale de consecința, pârâtul a solicitat instanței de judecată respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulata de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca inadmisibila, având în vedere faptul ca nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedura civila, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speța nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor. Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidența, temeiul acesteia trebuie sa îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții pe care nu le regăsim în cauza de față.
Prin sentința civilă nr.82/16.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul de Poliție al Județului T și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect drepturi bănești.
A admis cererea de chemare în garanție a FB, cerere formulată de pârâtul A
A obligat pârâții A B și T la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anului 2006 - actualizate în raport cu rata inflației, în raport de perioada lucrată de reclamant la pârâții.
A obligat chematul în garanție F B să vireze pârâtului A B, sumele necesare plății drepturilor reclamantului.
Fără cheltuielilor de judecată, nesolicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție al județului T, invocată de acest pârât, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât plata drepturilor bănești, respectiv a primelor de concediu cuvenite reclamantului, cade în sarcina Serviciului Financiar al inspectoratului județean, care întocmește statele de plată ale angajaților și chiar dacă reclamantul din aprilie 2006 lucrează în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi din punct de vedere logistic, administrativ și financiar, Secția Regională de Poliție Transporturi T, este subordonată Inspectoratului de Poliție al Județului T și nu Direcției de Poliție Transporturi, cu precizarea că, în perioada august 2003 - noiembrie 2005 Serviciul de Poliție Transporturi (reorganizat ulterior în Secția Regională de Poliție Transporturi T) a funcționat exclusiv în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța a respins-o ca fiind neîntemeiată, deoarece conform disp. art. 15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepție invocată de T în reprezentarea B conform mandatului și a delegației de reprezentare nr. -/09.10.2007, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau instituției publice, deoarece în asemenea cazuri persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz, aceasta având posibilitatea de a înainta direct acțiune în instanță.
În speță este vorba de nerespectarea sau neaplicarea de către instituțiile publice pârâte a unor dispoziții legale prev. de nr.OG 38/2003.
Pe de altă parte, art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
De menționat că nr.OG 38/2003 este lege specială în raport cu disp. Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și chiar dacă face trimitere la dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu prevede în mod expres obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, prevăzută de această lege, generală în raport de dispozițiile nr.OG38/2003.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a B, excepție invocată de B, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor B nu este parte într-un raport de muncă, în calitatea sa de ordonator principal de credite, au obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța a constat că reclamantul a fost angajat în poliție începând cu 01.04.2006, până la data de 01.07.2005, în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anului 2006,- actualizate în raport cu rata inflației, în raport de perioada lucrată de reclamanți la pârâții.
Instanța nu a primit apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, deoarece drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, întrucât art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004, 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Instanța a constatat că dacă s-ar considera astfel, s-ar încălca atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Pentru considerentele arătate și în baza temeiurilor de drept indicate, instanța a admis acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților A B și T la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anului 2006, actualizate în raport cu rata inflației, corespunzător perioadei lucrate de reclamant.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B, cerere formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, instanța în baza disp. art. 60 și urm. Cod procedură civilă a admis-o ca fiind întemeiată și a dispus obligarea chematei în garanție să vireze pârâtului Ministerul Administrației și Internelor B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului.
În admiterea acestei cereri instanța a avut în vedere împrejurarea că, în bugetul Ministerul Administrației și Internelor B nu au fost prevăzute aceste sume pentru anul 2006, drepturile bănești respective fiind suspendate, iar angajarea creditelor și plăților din bugetul instituției pârâte se face numai în limita bugetului aprobat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare a solicitat în principal, pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor și admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea de către reclamant a procedurii prealabile administrative obligatorii prevăzuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - privind contenciosul administrativ. A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca pârât sau ca și chemat în garanție deoarece, pe de o parte, între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu exista nici o relația de serviciu sau de muncă, iar pe de alta parte, MEF B nu trebuie confundat cu Statul R sau cu bugetul de stat. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementata potrivit dispozițiilor art. 16 -30 din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice, reglementari legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune. S-a arătat că Ministerul Internelor și Reformei Administrative este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor și prin urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare. Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor sa fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Pe cale de consecința, recurentul a solicitat instanței de judecată respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulata de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca inadmisibila, având în vedere faptul ca nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedura civila, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speța nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor. Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidența, temeiul acesteia trebuie sa îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții pe care nu le regăsim în cauza de față.
Recurentul arată că între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu exista nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat reclamanților sumele solicitate nu îi conferă acestuia nici o garanție legala din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plătească într-un raport de munca izvorând dintr-un raport de serviciu sau contract de muncă.
A mai arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite bugetare, iar conform prevederilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500 /2002 modificata, privind finanțele publice: "art. 47 - Principii în execuția bugetara - Alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite si, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli. Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol. "
Față de aceste considerente recurentul a arătat că raportat și la dispozițiile art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 modificata, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetara anuală, și astfel, se putea vorbi doar despre admisibilitatea unei eventuale cereri de chemare în garanție a Guvernului României formulată de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative (ordonator principal de credite bugetare), și nicidecum despre admisibilitatea unei cereri directe de chemare în judecata sau în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulata de către reclamant sau de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care nu are absolut nici o baza legala referitoare la elaborarea și execuția bugetului anual de stat.
Recurentul a mai invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pe considerentul că, înainte de a se adresa instanței de judecata, reclamantul avea obligația de a parcurge procedura prealabila obligatorie prevăzută de art.109 alin.2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 întrucât reclamanții nu pot solicita direct în instanță pretenții de natură salarială câtă vreme procedura contestației prealabile nu este parcursă, prin depunerea unei cereri prealabile având acest obiect la angajator și finalizată prin emiterea unui răspuns la cererea prealabilă.
Recursul este neîntemeiat.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, care are calitate de ordonator principal de credite, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
De menționat în acest context decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Drept urmare, având în vedere calitatea de ordonator principal de credite, se impune ca prezenta decizie să-i fie opozabilă și acestui pârât.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006.
Întrucât reclamantul intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta T împotriva sentinței civile nr.82/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./05.05.2008
Tehnored. /06.05.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
