Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5012/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5012
Ședința publică de la 26 2009
Completul constituit din:
Președinte: - - Judecător
- - Judecător
- - JUDECĂTOR 1: Carmina Mitru
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursurile declarate de pârâții Primăria orașului, Primarul orașului și Consiliul Local împotriva sentinței nr. 1504 din 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: consilier juridic G pentru recurenții pârâți Primăria orașului și Primarul orașului, avocat pentru recurentul pârât Consiliul Local și intimatul reclamant .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursurile sunt motivate și declarate în termenul legal; de asemenea se arată că intimatul reclamant a depus înscrisuri invocând excepțiile de asistență și reprezentare juridică a autorității publice privind recursul recurenților Primăria orașului și Primarul orașului și excepția lipsei calității de reprezentant privind recursul formulat de Consiliul local al orașului și recurentul pârât Consiliul Local a depus note scrise.
În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 4 Codul d e procedură civilă, instanța pune în discuție excepțiile invocate.
Intimatul reclamant solicită admiterea excepțiilor invocate; arată că dovada asistenței și reprezentării juridice a Consiliului local al orașului constă în contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă, care dobândește data certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență, învestit cu formulă executorie; reprezentarea juridică, constă în îndeplinirea actelor de către o persoană (reprezentant, mandatar) care este parte în proces.
În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant solicită admiterea acestei excepții și anularea cererii de recurs.
Arată că semnatarul cererii de recurs, la data semnării acesteia avea calitatea de președinte de ședință al Consiliului Local al orașului care potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001 cât și a Legii nr. 393/2004 care prevăd că acesta nu avea calitatea de a delega (împuternici) pentru reprezentare - HCL - împuternicire de reprezentare.
Avocat pentru recurentul pârât Consiliul Local depune note scrise. Solicită respingerea ca nefondată a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant privind recursul formulat de Consiliul Local al orașului. Apreciază că nu era necesară dovada calității de reprezentant privind recursul formulat de Consiliul Local al orașului - art. 131 din Lg. nr. 51/95.
De asemenea arată că recursul este semnat de reprezentantul legal al Consiliului Local respectiv, președintele de ședință și ștampilat cu ștampila Consiliului Local.
Consilier juridic G pentru recurenții pârâți Primăria orașului și Primarul orașului solicită respingerea excepțiilor invocate. Arată că potrivit dispoz. Legii nr. 514/2003 este o condiție facultativă ca un consilier juridic să fie înscris în consilierilor juridici.
Pe fond, solicită admiterea recursului conform motivelor scrise și respingerea acțiunii.
Avocat pentru recurentul pârât Consiliul Local solicită admiterea recursului conform motivelor scrise, respingerea acțiunii. Depune practică juridică.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursurilor ca fiind nule sau ca fiind neîntemeiate potrivit dispozițiilor art. 312 Codul d e procedură civilă. Depune practică juridică.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de față
Prin sentința nr. 1504 din 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea intentată de reclamantul împotriva pârâților Primăria orașului, Primarul orașului și Consiliul Local.
Au fost respinse excepțiile invocate de pârâți.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumelor reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 %, din salariul de bază, cu începere de la data de 01.05.2006 - 17.04.2009, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea pentru viitor.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâților Primarul orașului, Primăria orașului și Consiliul Local al orașului la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în același procent de 25% din salariul de bază, drepturi prev. de art. 31 al.1 lit c și din Legea nr. 188/1999, pe perioada 01.05.2006 - 01.05.2009 și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației de plată, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea cererii s- susținut că în perioada 01.01.2006 - 02.02.2009 a îndeplinit funcția publică de conducere de director executiv șef în cadrul Direcției Publice de Poliție Comunitară care, în conformitate în forma de organizare"Direcție", respectiv în prezent"Serviciu", în baza actului normativ în vigoare, Legea 371/2004 este un serviciu public de interes local specializat, înființat la nivel de municipii, orașe, municipiul B, în vederea asigurării ordinii și liniștii publice, precum și pentru creșterea eficienței pazei obiectivelor și a bunurilor aparținând domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale.
În art.4 din Legea 371/2004, legiuitorul precizează" Poliția Comunitară se înființează prin hotărâre a consiliilor locale ale municipiilor, orașelor, după caz și se subordonează primarilor acestora", iar art.18 din același act normativ precizează"Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale poliției comunitare se asigură din bugetul local".
A mai precizat reclamantul că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, iar prin suspendarea periodică a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Reclamantul a susținut faptul că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
Referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactiv, în acest sens, normele legale de suspendare contravin art.41 și art.53 din Constituție.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.31 ( 1 ) lit. c și d și art.117 din Legea nr.188/1999 republicată, raportat la art.166 ( 1 ) din Codul Muncii.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar, în copii nr.145/2005 emisă de Consiliul Local al orașului, dispoziția nr.1235/2005 emisă de instituția juridică a primarului, nr.4/2009 emisă de Consiliul Local al orașului, dispoziția nr.239/2009 emisă de instituția juridică a primarului și decizia civilă nr.2070/12.03.2009 a Curții de APEL CRAIOVA.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Consiliul Local al orașului a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât în perioada 01.05.2006 - 02.02.2009 reclamantul a fost angajatul Direcției de Poliție Comunitară, direcție cu personalitate juridică, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâții Primarul și Primăria orașului au depus la rândul lor întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivată de faptul că reclamantul pe perioada solicitată nu a fost angajat în cadrul Primăriei orașului, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală.
Referitor la excepțiile invocate de către pârâți în sensul că aceștia nu au calitate procesuală pasivă instanța le-a găsit neîntemeiate cu următoarea motivare:
Este fără dubiu că în perioada 01.05.2006 - 02.02.2009 reclamantul a fost angajat al Direcției de Poliție Comunitară.
Susținerile pârâților în sensul că această direcție are personalitate juridică nu au putut fi primite.
Astfel, potrivit disp. art. 4 alin. 2 din Legea 371/20.09.2004 privind înființarea organizarea și funcționarea Poliției Comunitare se prevede că la nivelul municipiilor, sectoarelor municipiului B, orașelor și comunelor Poliția Comunitară se organizează după caz, ca serviciu public sau structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului propriu de specialitate al Consiliilor Locale, ca direcție, serviciu, birou sau compartiment.
Față de textul legal menționat, a rezultat fără echivoc că această direcție nu are personalitate juridică.
În ceea ce privește calitatea de funcționar public a reclamantului, instanța a reținut că potrivit disp.art.9 din același act normativ, reclamantul ca director al direcției de resort are calitatea de funcționar public în sensul Legii 188/1999.
Referitor la fondul cauzei, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată.
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin nr.OG2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin modificarea adusă Legii 188/199 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel, tribunalul a apreciat că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente s-a circumscris prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantei, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, tribunalul a aratat că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supra legislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: " orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamantul a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Tribunalul constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și c și d din Legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantului, tribunalul nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
În ceea ce privește capătul de cerere de acordare acestor drepturi pentru viitor, instanța a respins acest capăt de cerere.
S-a apreciat că pentru viitor, drepturile solicitate de reclamant nu au un caracter cert, evoluția raporturilor de muncă dintre părți neputând să fie stabilită de către instanța de judecată.
În concret, instanța reține că pentru această categorie de personal, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Primăria orașului, Primarul orașului și Consiliul Local, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, s-a apreciat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În motivele cererii de recurs formulată de pârâtul orașul prin primar, s-a arătat că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a orașului respectiv Primarul orașului pentru perioada 01.05.2006 - 09.02.2009.
S-a susținut că reclamantul nu putea să cheme în judecată și să pretindă un drept față de orașul și Primarul Orașului, atâta timp cât pentru perioada 01.05.2006 - 09.02.2009 nu au existat raporturi juridice de subordonare (angajat - angajator) între acesta și pârâți.
Învederează că în perioada mai sus menționată, reclamantul era angajat la Direcția Publică de Poliție Comunitară.
În recursul formulat de către pârâtul Consiliul local s-a arătat că prima instanță a dat o interpretare greșită dispoz. Legii nr. 188/1999 și a legilor care reglementează salarizarea funcționarilor publici.
S-a arătat că instituția pârâtă nu are fonduri disponibile pentru acordarea acestor sporuri.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând anularea recursului declarat de Consiliul local ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentare, cu motivarea că semnatarul cererii de recurs avea calitatea de președinte de ședință al Consiliului local. Pe fond a cerut în temeiul art.312 Cod procedură civilă respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Ulterior, intimatul reclamant a invocat excepția nulității delegației jr. G de a asista și reprezenta pe recurenții Primarul și Primăria orașului, în condițiile în care nu este înscris în consilierilor juridici, încălcându-se astfel dispozițiile Legii nr.514/2003 actualizată cât și dispozițiile Statutului profesiei de consilier juridic.
De asemenea a invocat și excepția -de asistență și reprezentare juridică- a Consiliului local, deoarece nu s-a depus la dosar contractul de asistență juridică care trebuia se fie încheiat între apărătorul calificat și partea pe care o reprezintă în instanță.
Examinând recursurile formulate de pârâți, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
Reclaman tul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman tul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Referitor la excepțiile invocate de acesta în cursul soluționării recursului, se apreciază că sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Verificându-se recursul Consiliului local, se constată că acesta a fost semnat atât de președintele de ședință- consilierul local,cât și de un apărător ales.
Potrivit art. 79 ind.3 din OG nr.35/2002 privind Regulamentul cadru de organizare și funcționare consiliilor locale, aprobată prin Legea nr.673/2002, apărarea intereselor consiliului local în fața instanțelor de judecată se face de persoane angajate potrivit art.79 ind.1, dacă acestea au pregătirea profesională corespunzătoare, saude un apărător ales,în măsura în care asistența juridică nu poate fi asigurată altfel.
Din actele depuse la dosar, rezultă că prin hotărârea nr.90 din 18.12.2008, Consiliul local a aprobat prelungirea contractului de asistență și reprezentare juridică încheiat cu Cabinetul avocat pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 01.01.2009, apărător ales care a semnat recursul formulat de această autoritate publică și a reprezentat-o legal în instanță, în baza împuternicirii avocațiale nr.55664/2009.
În consecință, fiind respectate dispozițiile legale mai sus arătate, se constată că excepția lipsei calității de reprezentare a consiliului local nu poate fi primită, având în vedere actele mai sus arătate, iar depunerea la dosar a contractului de asistență juridică nu se mai impune.
În ceea ce privește recursul declarat de Orașul prin primar și Primarul orașului, se reține că acesta a fost formulat și semnat de primar - care potrivit art.67 din Legea/215/2001 privind administrația publică locală, reprezintă comuna sau orașul în justiție - și contrasemnat de reprezentantul compartimentului juridic din structura primăriei.
Acesta din urmă, având calitatea de jurist în cadrul primăriei și împuternicire de reprezentare din partea primarului, reprezintă legal in instanță autoritatea publică respectivă și poate pune concluzii în fața instanțelor de judecată, potrivit art.13 al.2 din Legea nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Împrejurarea că nu este înscris în consilierilor juridici nu atrage nulitatea împuternicirii de reprezentare, atâta timp cât această sancțiune nu este prevăzută expres de legea specială care reglementează organizarea și exercitarea acestei profesii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursurile pârâților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Primăria orașului, Primarul orașului și Consiliul Local împotriva sentinței nr. 1504 din 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant .
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/09.12.2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
