Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 623/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.623/CA/2009-
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - - judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- -- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de contestatoarea - cu domiciliul în S M, Drumul, - 51,.3,.13 Județul S M în contradictoriu cu intimațiiINSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL S- 25 Octombrie nr.1,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ - B,sector 1, nr.1 și intimatul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B, sector 5,- împotriva deciziei nr.327/CA - R din 28 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici - Legea nr.188/1999 - contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru precum și faptul că intimatul a depus întâmpinare, cauza este la primul termen de judecată în recurs și s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare, Curtea De Apel constată următoarele:
Prin decizia nr.327/CA/28 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar - au fost dmise ca fondate recursurile declarate recurenta pârâtăINSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL S- și de recurentul pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ - B, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B împotriva sentinței nr. 50/29.01.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare care a fost modificată în parte în sensul că:
S -a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL S și de recurentul pârâtMINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ- B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -
Cu opinia separată a unui membru al completului de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prevederile articolului 31 alineat 1 din Legea 188/1999 republicată, respectiv dispozițiile articolului 29 alineat 1 în reglementarea anterioară republicării acestei legi, prevăd că funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile articolului 29 din Legea 188/1999 au fost modificate prin Legea 251/2006, modificări care au intrat în vigoare la 01.01.2007, astfel că pe perioada ianuarie 2004 - ianuarie 2007, adică anterior modificărilor intervenite prin Legea 251/2006, dispozițiile articolului 29 din Legea 188/1999 prevedeau la lit. c șisuplimentul postului și suplimentul gradului, ceea ce înseamnă că pentru această perioadă nu era prevăzut dreptul la suplimentul pentru treapta de salarizare, situație în care acordarea acestuia de către prima instanță pe această perioadă nu are temei de drept.Doar de la 01.01.2007 era prevăzut în Legea 188/1999 dreptul la suplimentul treptei de salarizare.
Prin dispozițiile articolului 29 alineat 3 din Legea 188/1999 se prevede că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, ceea ce înseamnă că stabilirea efectivă salariului, a sporurilor, a premiilor, a suplimentelor și a altor drepturi salariale, adică a cuantumului acestora trebuie prevăzută prin dispoziții speciale cuprinse în alte acte normative, Legea 188/1999 pe care își întemeiază acțiunea reclamanții, reglementând doar regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publicii și stat sau administrația publică locală.
Pe perioada în litigiu01.2004 - 12.2008, în absența unei legi care să reglementeze sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici, drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici au fost reglementate prin dispozițiile speciale cuprinse în: OUG 92/2004, OG 2/2006, OG 6/2007 și OG 9/2008.
Din cuprinsul normelor prevăzute în aceste acte normative se deduce faptul că atât suplimentul postului, cât și suplimentul treptei de salarizare sau suplimentul gradului sunt incluse în salariul de bază prevăzut pentru fiecare funcție publică, potrivit anexelor care fac parte integrantă din aceste acte normative.
Astfel, la articolul 1 alineat 2 lit. b din OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2004 și 2005, se prevede că sistemul de salarizare a funcționarilor publici are în vedere "crearea unei ierarhizări a sistemului de salarizare pe categorii, clase, grade profesionale."
Dispozițiile articolului 4 din aceeași ordonanță prevăd căsalariul de bazăse stabilește în funcție de nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice șiîn raport cu categoriași, după caz,cu gradul profesionalal funcției publice, potrivit anexelor. Aceste grade profesionale sunt următoarele: debutant, asistent, principal și superior, astfel cum sunt structurate prin dispozițiile articolului 14 din Legea 188/1999 și cum sunt trecute în anexele la ordonanțele de urgență privind salarizarea funcționarilor publici, cu salariile de bază aferente.
Pentru fiecare grad profesional al funcției publice de execuție se stabilesctrei trepte de salarizare, conform dispozițiilor articolului 5 alineat1 din OUG 92/2004, cu un salariu diferit pentru fiecare treaptă de salarizare.
Prin urmare, suplimentul gradului și suplimentul treptei de salarizare sunt reprezentate de diferența de salarizare dintre cele trei trepte prevăzute pentru fiecare grad profesional în parte, diferență care se reflectă în salariile de bază prevăzute în anexe și care au un cuantum diferit în funcție de fiecare treaptă de salarizare și de fiecare grad. Drepturile salariale sunt reglementate identic și în celelalte acte normative ulterioare OUG 92/2004.
În ceea ce privește suplimentul postului, instanța constată că și acesta este inclus în salariul de bază, suplimentul postului reprezentând diferența dintre salariile de bază prevăzute pentrufiecare funcție publică, în raport de categorie și clasă, evidențiate în anexele la ordonanțele privind salarizarea funcționarilor publici.
Conform dispozițiilor cuprinse în Legea 188/1999 (articolele 8,9, 10) funcțiile publice se împart în3 claseîn funcție de nivelul de studii necesar pentru ocuparea funcției publice, funcționarii publici sunt:debutanțisaudefinitivi, iar funcțiile publice sunt: de conducere, de execuție și pentru înalți funcționari publici. Funcțiile publice de execuție sunt structurate pegrade profesionale, respectiv: debutant, asistent, principal și superior. Prin urmare, fiecare funcție publică are 3 clase, fiecare clasă are 4 grade profesionale și fiecare grad profesional are trei trepte de salarizare. Anexele la actele normative privind salariul funcționarilor publici prevăd câte un salariu de bază pentru fiecare funcție publică, salariu diferit în funcție de clasă, grad profesional și treaptă.
Conform dispozițiilor articolului 55 din Legea 188/1999, funcționarul public poate promova în funcția publică prin promovarea într-o altă clasă și alt grad profesional și poate avansa în treptele de salarizare. Promovarea în clasă, în grad profesional și avansarea în treptele de salarizare nu sunt condiționate de existența unui post vacant, deoarece dispozițiile articolului 56 alineat 2 prevăd că promovarea se face printransformarea postuluiocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
De asemenea dispozițiile articolului 12 din OUG 92/2004 prevăd că promovarea persoanelor încadrate în funcția de debutant se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate, promovarea persoanelor care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate, iar funcționarii publici care absolvesc o formă de învățământ superior de lungă sau scurtă durată, încadrați pe funcții publice cu nivel de studii inferior, se numesc, prin examen într-o funcție publică de execuție, un grad profesional și o treaptă de salarizare care să le asigure acestorao creșterede până la 15 % a salariului de bază avut anterior.
Din aceste dispoziții legale, instanța constată că funcția publică pe care o ocupă funcționarul public, reprezintăpostulîn accepțiunea Legii 188/1999, iar suplimentul postului este diferența dintre salariile de bază prevăzute pentrufiecare funcție publică în parte, în raport declasa și gradul profesional aferent, deoarece, prin promovarea în clasă și în gradul profesional imediat superior crește salariul de bază, aspect care rezultă din anexe, ceea ce echivalează cu acordarea unui supliment potrivit noului post ocupat de către funcționarul public prin transformarea vechiului post ocupat ca urmare a promovării.
Prin urmare instanța constată că prin admiterea acțiunii formulate de către reclamantă, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală. Pentru considerentele arătate în baza dispozițiilor articolului 304 punct 9 cod procedură civilă și ale articolului 312 alineat1 cod procedură civilă vor fi admise recursurile declarate de pârâte, modificată sentința, respinsă acțiunea formulată de către reclamantă.
Referitor la motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive recurentului pârât Ministerul Administrației și Internelor, instanța constată că acest motiv este neîntemeiat, acest pârât având calitate procesuală pasivă în cauză deoarece această instituție are obligația de a asigura fondurile necesare funcționării instituției prefectului în temeiul dispozițiilor articolului 6 din Legea 340/2004, conform cărora" activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor și din alte surse legal constituite."
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea, solicitând admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și procedând la rejudecarea recursurilor formulate a fi respinse ca nefondate.
În motivarea contestației în anulare contestatoarea a arătat că, a intervenit o eroare materială în înțelesul disp. Art.318 cod procedură civilă teza I, cu ocazia pronunțării deciziei contestate, comisă de către instanța de recurs prin aceea că a apreciat că drepturile salariale solicitate au fost incluse în salariul de bază apreciere a instanței de recurs greșită, deoarece legiuitorul în art.31 din Legea 1988/1999 privind statutul funcționarilor publici prevede în mod expres faptul că funcționarul public este îndreptățit pentru activitatea desfășurată la salariu de bază la care se adaugă sporul de vechime, care deci nu este inclus în salariul de bază, plus suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare. Din moment ce sporul de vechime care se acordă și în prezent în mod separat, nu este inclus în salariul de bază, este evidentă eroarea instanței conform căreia sporurile solicitate ar fi incluse în salariul de bază, fiindu-i astfel încălcat dreptul fundamental garantat de Constituție, așa cum s-a reținut și în opinia separată a unui membru al completului de judecată care a reținut că, dreptul chiar necuantificat există, independent de adoptarea sau nu a proiectului de act normativ referitor la salarizare.
Consideră că, sporurile solicitate, sunt deja legiferate și însuși legiuitorul le-a readus în vigoare, chiar dacă au fost suspendate succesiv prin diferite acte normative ele nu au fost abrogate astfel că de la data suspendării nu mai există nici un impediment pentru ca funcționarii publici să beneficieze de ele.
Verificând decizia contestată prin prisma motivelor invocate se constată că aceasta este temeinică și legală.
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatoarea a invocat, în speță, faptul că instanța de recurs a respins recursul în baza unor greșeli materiale grave.
În accepțiunea textului legal enunțat,greșeala materială se constituie într-o eroare de fapt,esențială și involuntară, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care ar avea drept consecință darea unei hotărâri greșite. Aceste caractere ale greșelii exclud teza admisibilității unei contestații care vizează greșeli de judecată.
Din considerentele contestației în anulare rezultă că recurenta contestatoare invocă greșeli de interpretare a unor dispoziții legale și a probelor administrate, care echivalează cu greșeli de judecată, și care nu pot fi analizate și îndreptate pe calea contestației în anulare.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că motivele invocate în contestație sunt neîntemeiate, urmând,în baza art.320 Cod procedură civilă,să respingă contestația în anulare ca nefondată.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda deoarece nu au fost solicitate de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatoarea-cu domiciliul în S M, Drumul, - 51,.3,.13 Județul S M în contradictoriu cu intimațiiINSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL S- 25 Octombrie nr.1MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ - B,sector 1, nr.1 și intimatul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B, sector 5,- împotriva deciziei nr.327/CA - R din 28 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
Fără cheltuieli de judecată în contestație.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
Red.dec.
.cont.
Tehnored.6 ex.
În 26.11.2009.
4 com.
-contestatoarea- - S M, Drumul bloc 51,.3,.13
- intimat -INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL S25 Octombrie nr.1
-intimat-MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA JURIDICĂ -, sector 1, nr.1
-intimatul - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B,sector 5,-
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela