Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 622/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială, de Contencios

Administrativ și Fiscal-

DOSAR NR.-

DECIZIA NR. 622/CA/2009-

Ședința publică din 19 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - - JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana

- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela

- - - judecător

- -- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta pârâtă -" "SRL cu sediul în O,-, - 13,.8, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă -" COM"SRL - prin lichidator - O,-, jud. B, intimat pârât CONSILIUL LOCAL -,-, jud. B împotriva sentinței nr.441/CA din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ -.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurenta pârâtă -" "SRL prin consilier juridic în baza împuternicirii din 19.11.2009 și intimata reclamantă-" COM"SRL - prin lichidatorprin consilier juridic, lipsă fiind intimatul pârât Consiliul Local.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru precum și faptul că intimatul pârât Consiliul Local a depus întâmpinare, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, după care:

Instanța comunică cu părțile prezente câte un exemplar din întâmpinare.

Reprezentantul recurentei, solicită admiterea recursului și în principal modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată iar în subsidiar casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, arătând că, a invocat inadmisibilitatea excepției ca motiv de fond nu ca motiv de recurs.

Reprezentantul intimatei reclamante arată că excepția a fost soluționată de instanța de fond.

Instanța pune în discuția părților excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate care vizează același aspect.

Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea excepției dar lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia arătând că trebuie făcută distincție între art.2 din Legea 554/2004 și prevederile art.4 care se referă la reglementarea excepției de nelegalitate.

Reprezentantul intimatei reclamante, solicită respingerea excepției arătând că însăși Curtea de Apel s-a pronunțat în altă cauză în acest sens, fondul cauzei putând fi identic cu excepția de nelegalitate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului în contencios administrativ declarat în cauză, constată următoarele:

Prin sentința nr.441 din 2 iunie 2009 Tribunalul Bihoraa dmis excepția de nelegalitate invocată de reclamantul în calitate de lichidator al - COM SRL în contradictoriu cu pârâții - SRL O și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și a constatat nelegalitatea Contractului de concesiune nr.9827/20.12.2006, încheiat între Statul Român prin Consiliul Local al Comunei și - Rețetei SRL, raportat la dispozițiile OUG nr.34/19.04.2006.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contractul de concesiune nr.9827/20.12.2006 (fila 13 dosar), încheiat între Statul Român prin Consiliul Local al Comunei, în calitate de concedent, și - Rețetei SRL, în calitate de concesionar, s-a concesionat în vederea exploatării terenul înscris în CF 3212 nr.top.1249/3 construcție în scopul desfășurării normale a activității stației de distribuție carburanți.

disp. art.10 din Legea nr.219/1998 (în vigoare la data încheierii contractului de concesiune atacat), "atribuirea concesiunii unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public se realizează prin licitație publica, prin negociere directa sau dialog competitiv", iar potrivit disp. art.12 din același act normativ, "în cazul procedurii licitației publice, concedentul are obligația sa elaboreze caietul de sarcini al concesiunii si instrucțiunile privind organizarea si desfășurarea procedurii de concesionare. (2) de sarcini va cuprinde, în mod obligatoriu, condițiile de exploatare a concesiunii, investițiile care urmează sa fie realizate de către concesionar, clauzele financiare si de asigurări, regimul bunurilor utilizate de concesionar si obligațiile care îi revin privind protecția mediului. (3) Conținutul-cadru al documentației menționate la alin. (1) va face obiectul unor norme metodologice care vor fi aprobate de Guvern".

De asemenea, în conformitate cu disp.art. 27 din același act normativ, "concedentul are obligația sa publice în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulație naționala si într-unul de circulație locala, în Oficial al Comunităților Europene si/sau într-un jurnal internațional de larga circulație, în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi, intenția de a recurge la procedura de negociere directa".

Din documentația care a stat la baza încheierii contractului de concesiune atacat rezultă că, la încheierea acestui contract, nu au fost respectate dispozițiile legale menționate mai sus, dispoziții care au fost preluate de textul OUG nr.34/2006, care a abrogat Legea nr.219/1998. Mai mult, prin Decizia nr.824/23.09.2003 a Curții de Apel Brașovs -a constatat nulitatea absolută a transferurilor de proprietate dintre, și privind imobilul înscris în CF 3212 nr.top.1249/3 construcție (stație de benzină), stabilindu-se irevocabil că proprietar al stației de carburanți nu era - Rețetei SRL, societate cu care Statul Român, prin Consiliul local al Comunei, a încheiat contractul de concesiune atacat. De altfel, prin sentința nr.220/CA/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a dispus anularea contractului de concesiune nr.9827, încheiat la data de 20.12.2006 între Statul Român prin Consiliul Local al Comunei și - Rețetei SRL O, și radierea acestuia din 3212.

Față de aceste considerente și văzând în drept dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004, instanța urmează să constate nelegalitatea Contractului de concesiune nr.9827/20.12.2006, încheiat între Statul Român prin Consiliul Local al Comunei și - Rețetei SRL,raportat la dispozițiile OUG nr.34/19.04.2006.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs - SRL O- prin lichidator, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției invocate și respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată. În subsidiar, a solicitat casarea sentinței 441/CA/2009 a Tribunalului Bihor, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea ca neînmtemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, potrivit art.4 din Legea 554/2003 doar actele administrative unilaterale sunt susceptibile de a fi atacate cu excepția de nelegalitate, sens în care trebuie făcut distincția între actul administrativ așa cum este definit la art.2 din lege unde contractul administrativ este asimilat actului administrativ și actele administrative unilaterale, diferite de contractele administrative care sunt acte administrative bilaterale, având caracter esențial sinalagmatic, drepturile și obligațiile părților fiind reciproce și interdependente, ca urmare contractul administrativ nu este un act administrativ unilateral, excepția fiind inadmisibilă.

Contractul de concesiune nu este susceptibil de a fi atacat pe calea excepției de nelegalitate având în vedere prev.art.4 coroborate cu art.18 alin.4 din legea 554/2003.

Potrivit prevederilor art.18 alin.4 din lege atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:

a)dispune anularea acestuia în tot sau în parte;

b)obligă autoritate publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c)impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;

d) suplimă consimțământul unei părți, când interesul public o cere;

e) obligă la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.

Doctrina juridică este unanimă în a aprecia regimul juridic mixt public - privat al contractului de concesiune care, chiar dacă îl încadrează în categoria actelor administrative, îi conferă caracterul bilateral și sinalagmatic, caracteristic contractelor de drept privat.

Textul de lege limitează aplicabilitatea excepției de nelegalitate la actele administrative unilaterale, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiată a excepției invocate.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Local al comunei a solicitat respingerea recursului.

În motivarea întâmpinării intimatul consideră că, referitor la excepția inadmisibilității în înțelesul actului normativ -art.2 lit.c din Legea 554/204, excepția de nelegalitate poate fi invocată și față de un contract administrativ.

Chiar și în lumina prev.art. 18 alin.4 din aceeași lege, dat fiind faptul că instanța are posibilitatea să dispună anularea unui contract administrativ, în mod logic și firesc se poate pronunța și asupra legalității acestuia pe calea excepției de nelegalitate.

Nelegalitatea contractului de concesiune nr.9827/20.12.2006 consideră că trebuie apreciată raportat la dispozițiile OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică și nu raportat la prevederile OUG 34/2006 întrucât nu este vorba nici de un contract de concesiune de lucrări publice nici de unul de servicii publice.

La termenul din 19.11.2009 instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate pe considerentul că constată identitate între obiectul excepției de nelegalitate și obiectul litigiului dedus judecății.

Examinând excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată din oficiu, instanța o apreciază ca fiind fondată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.4 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ: "Legalitatea unui act administrativ, unilateral, cu caracter individual, indiferente de data emiterii acestuia, poate fi cercetat oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, di oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța constatând că de actul administrativ depinse soluționarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza."

4 al aceluiași articol prevede că: " în cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a invocat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată."

În speță, prinsentința nr.441/CA/02.06.2009a Tribunalului Bihora fost admisă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta - COM SRL prin lichidator în contradictoriu cu pârâta - SRL O și Consiliul Local al Comunei și s-a constatat nelegalitatea contractului de concesiune nr. 9827/20.12.2006 încheiat între Statul Român prin Consiliul Local al comunei și - SRL, raportat la dispozițiile OUG 34/19.04.2006.

Se constată, de asemenea că prin sentința nr. 220/CA/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost admisă acțiunea reclamantei - COM SRL prin lichidator împotriva pârâților Consiliul Local al comunei și - SRL O și s-a dispus anularea aceluiași contract de concesiune nr.9827 încheiat la 20.11.2006 între Statul Român prin Consiliul Local al comunei și - SRL

Având în vedere faptul că există identitate între obiectul excepției de nelegalitate și obiectul fondului litigiului dedus judecății (anularea contractului de concesiune nr.9827/20.12.2006) cerințele textului art.4 din OUG 34/2004 nu sunt îndeplinite, namaifiind posibilă soluționarea fondului cauzei fără a se ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

De altfel, din moment ce acțiunea a fost soluționată în fond în sensul anulării contractului de concesiune, excepția de nelegalitate invocată cu privire la același contract a rămas fără obiect.

În consecință în baza considerentelor expuse, instanța de recurs în temeiul prev. art. 312 cod procedură civilă raportat la preederilor art. 304 pct.9cod procedură civilă și art.4 din Legea 554/2004 va admite ca fondat recursul declarat de recurenta-" "SRLO în contradictoriu cu intimata reclamantă-" COM"SRL - prin lichidatorintimatul pârâtCONSILIUL LOCALîmpotriva sentinței nr.441 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care va modifica în totalitate în sensul că v-a admite excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a contractului de concesiune nr.9827/20.12.1996 încheiat între Statul Român prin Consiliul Local al comunei și SRL, invocată de reclamantul în calitate de lichidator al - COM SRL în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei și - SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul declarat de recurenta -" "SRL cu sediul în O,-, - 13,.8, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă -" COM"SRL - prin lichidator - O,-, jud. B și intimatul pârâtCONSILIUL LOCAL -,-, împotriva sentinței nr.441 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în totalitate în sensul că:

Admite excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.

Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a contractului de concesiune nr.9827/20.12.1996 încheiat între Statul Român prin Consiliul Local al comunei și SRL, invocată de reclamantul în calitate de lichidator al - COM SRL în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei și - SRL.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Red.dec.

În concept 26.11.2009

Sent.fond.

Tehnored.5 ex.

În 2.12.2009.

3 com.

1. recurenta pârâtă - -" "SRL O,-, - 13,.8

2. intimata reclamantă - -" COM"SRL - prin lichidator - O,-, jud.

3.intimat pârât - CONSILIUL LOCAL -str. - Române, nr.2

Președinte:Blaga Ovidiu
Judecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 622/2009. Curtea de Apel Oradea