Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 635/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 635
Ședința publică din 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră CSî mpotriva sentinței civile nr. 605/30.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați:, G, Învinuit, G, B, a, G, Purea, A, pârâtul intimat Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție intimat Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererea de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr.7190/115/27.12.2006, la data de 27.11.2006, reclamanții, G, B, a, G, Purea, A, G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții în solidar la plata primei de concediu pe perioada 2004-2006.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin art.37, pct.2 din Ordonanța Guvernului nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor s-a prevăzut că la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Deși în baza acestui text, în anii 2004, 2005 și 2006, reclamanții trebuiau să beneficieze de primă de vacanță, acest drept nu le-au fost acordat. Practic, de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor, reclamanții nu au beneficiat deloc de prevederea referitoare la plata primei de vacanță aceasta fiind suspendată, odată cu intrarea în vigoare. Această stare de fapt, este considerată ca fiind total în afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții sau limitări, ele sunt apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Administrației și Internelor Bas olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece dreptul pretins a fost suspendat prin legile anuale ale bugetului de stat. De asemenea a formulat și cerere de chemare în garanție de Ministerul Finanțelor Publice, ca în caz de admitere a acțiunii să se oblige să vireze sumele cuvenite.
Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu aceeași motivare ca și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor Prin cererea din 23.02.2007 acest pârât invocă excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.
Prin actul din data de 12.03.2007, reclamanții arată că este vorba de drepturi salariale, este de fapt un litigiu de muncă și nu presupunea o procedură prealabilă.
Prin încheierea de ședință din data de 15.06.2007 s-a dispus din oficiu suspendarea judecării cauzei în baza art.244 Cod procedură civilă. S-a reținut că s-a inițiat un proiect de Ordonanță de Urgență care să cuprindă toate drepturile solicitate de polițiști.
Prin sentința civilă nr. 605/30.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admisîn parte acțiunea formulată de către reclamanții, G, B, a, G, Purea, A, G,; a obligat pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S la calcularea și plata primelor de concediu aferente anilor 2004 - 2006 față de reclamanți, calculate în funcție de salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, actualizate cu rata inflației până la data efectuării plății; a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative; a respins cererea de chemare în garanție a acestui pârât față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Instanța, din oficiu, a constatat că în urma reorganizării administrative din luna iulie 2007, Ministerul Administrației și Internelor a devenit Ministerul Internelor și Reformei Administrative iar Ministerul Finanțelor Publice a devenit Ministerul Economiei și Finanțelor.
Instanța de fond a reținut că prin art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, intrată în vigoare la 08.01.2000, s-a prevăzut imperativ că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Începând cu anul 2001, inițial prin art.3 din nr.OUG33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, acest drept salarial a fost suspendat. Această suspendare s-a menținut succesiv în anii 2001-2006 prin legile anuale ale bugetului de stat al României, respectiv nr.743/2001, 631/2002, 507/2003, 511/2004 și 379/2005.
Legile bugetului de stat sunt acte normative cu caracter temporar și au aplicabilitate în timp numai în anul următor adoptării, respectiv 01.01. - 31.12 ale fiecărui an. Nu retroactivează și nici nu se aplică în viitor decât numai în anul calendaristic pentru care au fost adoptate. lor aparține puterii executive, se adoptă de către puterea legislativă, depind și de politica bugetar-fiscală din anul respectiv iar puterea judecătorească are obligația să le respecte și să le aplice în spiritul lor. Evident, aceste legi nu anulează și nici nu interzic unele drepturi salariale ci doar le suspendă acordarea pentru o perioadă limitată în timp. Fiind vorba de suspendări succesive, dispuse prin lege, se paralizează legal și instituția juridică prescripției extinctive deoarece nu mai operează.
Conform art.139 alin.2 din Codul Muncii, dreptul la concediul anual de odihnă nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Coroborând această dispoziție cu caracter general, cu caracterul special al Legii nr.188/1999 precum și cu prevederile Constituției României, respectiv art.15-16 și 53, dreptul la concediu de odihnă are două componente care nu se pot disocia: una nepatrimonială, constând în efectuarea concediului în natură, prin suspendarea obligației salariatului de a presta munca și a fi prezent la serviciu, iar cealaltă de natură patrimonială, care constă în indemnizația de concediu precum și în prima de concediu, care este de fapt o componență a indemnizației de concediu.
Indemnizația se putea acorda și anticipat, prin avans, pe când prima de concediu numai după efectuarea în natură în totalitate a concediului, de regulă devenind scadentă la finele fiecărui an calendaristic.
Art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 stabilește modul de calcul al primei de concediu anuale, în sensul că acesta are un cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și care se impozitează separat.
Art.93 din lege precizează expres că dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Codului muncii, ca drept comun în materie. Conform art.155 din Legea nr.53/2003, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adausuri, iar conform art.161 alin.4, întârzierea plății salariului poate determina obligarea angajatului la plata de daune-interese.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților intimați ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtul recurent Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră CSa rată că prin Decizia nr. 38/25.01.2005, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 al.7 din Legea bugetului de stat pe anul 2004, cu numărul 504/2003 și a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 al.7 din Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004, iar în motivarea acestei decizii s-a statuat că primele de concediu sunt drepturi suplimentare, iar legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada pentru care se acordă. Astfel în mod greșit instanța de fond a considerat că neacordarea primelor de concediu anulează una din componentele acestui drept, cea patrimonială.
Recurentul consideră că nu poate fi obligat la plata acestor drepturi, acordarea primelor de concediu polițiștilor, neputând fi efectuată fără încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare, pârâtul arătând că ordonatorul principal de credite are obligația de a se încadra în cheltuielile de personal.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră CSp rin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici, polițiști - la primele de concediu aferente anilor 2004-2006, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, -prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu nu se referă la " eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,- suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
De asemenea, Curtea reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentînd o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Deși decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata primelor de concediu.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului CSe ste temeinică și legală, astfel încât recursul formulat de Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră CSî mpotriva sentinței civile nr. 605/30.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr- urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră CSî mpotriva sentinței civile nr. 605/30.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. / 16.06.2008
Tehnored. /26.06.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
