Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 866/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia civilă nr. 866/2009
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamanții, A, I, I, G, a, -, R, G și împotriva sentinței civile nr. 285 din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima ca și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care, verificând actele dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că prin întâmpinare Bas olicitat judecata în lipsă, cauza este reținută în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții, A, I, I, -., G, a, -, R, G au chemat în judecată pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B în vederea obligării la plata drepturilor salariale reprezentând "spor de confidențialitate în cuantum de 25% din salariul de bază" pentru perioada 2004 - 2008 și pe viitor.
La termenul din 28.11.2008 au formulat cereri de intervenție în interes propriu numiții și.
Prin sentința civilă nr. 285/13.03.2009 Tribunalul Bacău a admis excepția invocată de pârâtă - excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 28.10.2005; a respins, ca nefondată, acțiunea și cererile de intervenție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția prescripției este fondată, în baza art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Reclamanții și intervenienții sunt funcționari publici aflați în raport de autoritate cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 188/1999 aceștia au obligația de a păstra secretul de stat și secretul de serviciu precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, iar conform art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, cu condiția ca prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite să se prevadă această sumă în buget la capitolul cheltuieli de personal.
În cauză, se constată că reclamanții nu fac parte din categoria funcționarilor publici îndrituiți la acest spor, neaflându-se în raporturi de autoritate cu vreuna din instituțiile publice enunțate anterior.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului au formulat recurs reclamanții. Dat fiind faptul că intervenienții și nu au exercita calea de atac - față de aceștia hotărârea devenind irevocabilă - nu s-a mai dispus citarea lor în recurs.
În motivarea recursului, reclamanții au susținut că instanța nu a luat în considerare dispozițiile legale invocate prin acțiune, respectiv art. 31 și art. 46 din Legea nr. 188/1999, art. 26 din Codul muncii coroborate cu art. 117 din Legea nr. 188/1999.
Recursul nu este fondat.
O primă constatare este aceea că reclamanții nu au recurat hotărârea tribunalului sub aspectul soluționării excepției prescripției. Prin urmare, supusă analizei este doar perioada ulterioară datei de 28.10.2005; la data de 29.05.2007 a avut loc ultima republicare a Legii nr. 188/1999, dându-se textelor o nouă numerotare.
Salariul funcționarilor publici este compus din elementele reglementate de art. 31 din Legea nr. 188/1999 (în variata legii republicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 29.05.2007; anterior acestei republicări - respectiv republicarea anterioară din Monitorul Oficial al României nr. 251 din 22.03.2004 - salariul era reglementat de art. 29), respectiv din salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare. La acestea se adaugă primele și alte drepturi salariale,în condițiile legii.
În ceea ce privește salarizarea, alin. 3 al art. 31 din Legea nr. 188/1999 prevede că aceasta se faceîn conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Așadar, aplicabile în materie de salarizare sunt dispozițiile speciale referitoare la funcționarii publici, iar nu dispozițiile din Codul muncii invocate de reclamanți; chiar art. 117 ( art. 93 anterior ultimei republicări) din Legea nr. 188/1999 prevede că dispozițiile Legii nr. 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii doarîn măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice. Pe de altă parte, clauza de confidențialitate este, potrivit art. 20 din Codul muncii, una dintre clauzele specifice ale contractului individual de muncă care estesupusă negocierii(art. 20 alin. 2 lit. d) și prin care, potrivit art. 26, părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
În Legea nr. 188/1999 nu este prevăzut sporul de confidențialitate - ci doar îndatorirea funcționarilor publici, reglementată de art. 46 (art. 45 - anterior ultimei republicări) de a păstra secretul de stat, secretul de serviciu, precum șiconfidențialitateaîn legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.
În legislația privind salarizarea funcționarilor publici, sporul de confidențialitate a fost reglementat succesiv prin art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2004, art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 și art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007. Astfel, potrivit art. 18 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2005,sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ." Aceleași dispoziții au fost preluate și prin art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2002, respectiv art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2006 (în plus fiind trecut Ministerului Integrării Europene).
Se constată, astfel, că legiuitorul a prevăzut expres și limitativ categoriile de funcționari publici cărora li se acordă sporul de confidențialitate. Aceasta înseamnă că sporul în discuție nu poate fi acordat decât categoriilor de funcționari publici la care se referă expres dispozițiile analizate.
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, neexistând motive de modificare ori de casare a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ formulat de recurenții - reclamanți A, I, I, G, ÎNSURĂȚELU A, R, G și toți cu domiciliul ales la sediul Sindicatului Liber Independența "Sed " Solidaritatea din cadrul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă B reprezentat prin mandatar împotriva sentinței civile nr. 285 din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2009.
Președinte, - - | Pt. Judecător, - - -- PREȘEDINTE INSTANȚĂ | Pt. Judecător, - - PREȘEDINTE INSTANȚĂ |
Pt. Grefier, - GREFIER SECȚIE |
Red.
Red.
4 ex. 26 nov. 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina